Eseuri este o carte de Montaigne.

200px|right|thumb| Autorul, născut într-o familie prosperă, a avut o bibliotecă în acest turn la etajul 2.

200px|right|thumb| Vedere interioară a biroului de la etajul 2, unde autorul pășea atunci când dicta sau se gândea.

200px|right|thumb| Schița bibliotecii de pe unul din pereții turnului. Fereastra din stânga este acceași cu cea din imaginea de mai sus.

Eseurile sunt o culegere de reflecții, în care autorul își pune judecata la încercare (fr. essai de jugement, en. trial of judgement) pe diferite subiecte:

Autorul susține că este preferabil să judecăm în concordanță cu natura interioară, contrar metodei scolastice, și ajunge la concluzia că asta este o condiție necesară dar nu suficientă pentru a judeca bine.

Publicare și impact Volumele 1 (1580), 2 (1580), și 3 (1588) au fost publicate pentru prima dată la Bordeaux. Toate trei au fost re-publicate în 1595 la Paris.

Lucrarea a contribuit la curentul de gândire umanist din Renaștere, care a căutat să reinspire încrederea în judecata proprie a omului. Natura „căzută” a omului este privită cu neîncredere în tradiția creștină și cartea a fost pusă la indexul cărților interzise de Biserica Catolică în 1676.

A influențat, între alții, pe Voltaire care descrie în Candid cum personajul cu același nume trece prin încercări ale vieții care îi pun judecata la încercare, și îl fac să renunțe în final la filosofia scolasticului Pangloss. Cartea continuă să aibă un impact puternic, cititorii fiind invitați să gândească în același fel despre subiectele care îi preocupă și, dacă nu pot ajunge la o concluzie, să nu pretindă, așa cum fac scolasticii, că au întotdeauna răspunsul corect.

Formă Forma literară fluidă a eseurilor este o inovație a autorului. Ca și o culegere de scrisori sau de exerciții matematice, nu este necesar ca eseurile să fie citite toate sau într-o anumită ordine. Ele clarifică gradual intenția și metoda autorului.

Subiectele propuse pentru abordare sunt întotdeauna specifice și ilustrate cu numeroase exemple, pentru ca cititorul să înțeleagă cât mai bine punctul de vedere al autorului. Exemplele sunt date de experiențe proprii sau de citate din poeți, istorici, sau filosofi din extinsa cultură a autorului Citatele sunt în număr redus comparativ cu lucrările scolasticii, unde citatele sunt folosite ca o “colecție de resturi” pentru a da impresia de cultură și distincție. .

Subiectele alese, de obicei despre om și mai rar despre societate, sunt aspectul cel mai puțin important. Deși subiectele sunt foarte variate, punctele de vedere ale autorului exprimă o viziune coerentă.

Stil Stilul este neafectat, simplu, concis. Autorul consideră că argumentele trebuie să fie clare, directe, la obiect, “cu argumente bune și solide la început"

în contrast pronunțat cu cel formal al scolasticii, cu metodele artificiale ale logicienilor scolastici și sofiștilor din Antichitate, un simbol al cunoașterii inutile și false

Autorul sublinează importanța unui astfel de stil, care este mai mult decât o preferință personală:

Eseurile au influențat în special literatura în Franța, unde un stil succinct și neafectat este apreciat, iar digresiunile unei lucrări exhaustive sau, mai ales, folosind artificii retorice sunt descurajate.

Învățătura în metoda scolastică Motivația autorului este proliferarea metodelor scolastice formale de gândire în conversațiile dintre oameni. El constată că educația scolastică este falsă și dăunătoare, pentru că imprimă prejudecăți și impune concluzii negândite. Este o educație inutilă pentru cei capabili în mod natural să judece singuri.

O aviditate necontrolată pentru cunoaștere și convingerea că utilitatea unui subiect este proporțională cu mărimea acestuia, în grandioase sisteme de organizare și clasificare duce la oameni care:

Este subliniată pretenția dogmatică a scolasticii, care ia locul cunoașterii autentice și utile:

Teste de judecată Autorul susține un model de educație “just și natural”, fără violență Așa cum l-a avut el, fiind educat acasă de tutori, cu care vorbea exclusiv în latină, limba maternă a autorului (nu franceza). , care să formeze intelectul mai curând decât să îl umple de cunoștințe inutile, să impulsioneze oamenii să își pună judecata la încercare, să suporte și să promoveze inclinațiile naturale, și să formeze “judecata și caracterul”, o educație “care să le fie de folos si care să îi ajute”, întotdeauna clarificând la început care este scopul și utilitatea subiectului, înaintea unui studiu mai aprofundat.

Deficiențele metodei scolastice pot fi puse în evidență prin teste de judecată. Folosind metoda propusă, autorul ajunge la concluzii diferite de cele ale scolasticilor.

Testele de judecată în care autorul “constată” sunt făcute fără prejudecată sau părtinire,

în mod autentic

Astfel, îi poate surprinde uneori pe alții cunoscându-i mai bine decât se cunosc ei însiși, pentru că ei nu încearcă să înțeleagă, așa cum face autorul, de ce fac anumite lucruri

Natura interioară A trăi în concordanță cu natura este o idee din antichitate Toate lucrurile făcute în acord cu natura sunt considerate bune (Cicero).. Autorul reafirmă legătura dintre “gândește pentru tine” urmând natura interioară și preceptul antic “cunoaște-te pe tine însuți” de la templul lui Apollo.

În contrast, filosofia scolastică

Astfel, firea autorului se dezvăluie treptat prin punctele de vedere pe care le susține:

Nu are vanitate, o condiție necesară pentru judecata fără părtinire. Vanitatea o consideră o eroare de judecată, care rezultă din aroganță, deși recunoaște că este “o anume artă în a distinge o față binevoitoare de cea a unui nătâng.” Eseul 12, volumul 3.

Consideră cruzimea cel mai mare viciu și are o compasiune naturală puternică. Nu caută dar nici nu evită plăcerea atât timp cât este naturală, care poate fi disprețuită doar din “prostie sălbatică”.

Are o fire sociabilă care a preferat compania bărbaților talentați și a femeilor „frumoase si oneste” cărților. Eseul 3, volumul 3. Nu a fost un șoarece de bibliotecă.

Femeile pot fi cucerite pentru că au o slăbiciune pentru vanitate, dar autorul nu recomandă asta pentru că ele își vor juca atunci doar un rol într-o farsă pe care o înțeleg. În același timp,

Limitele propriei înțelegeri 200px|right|thumb| Motto-ul lui Montaigne „Ce știu?” Que scay-ie în ortografia franceză veche sau Que-sais-je în franceza modernă. cu o balanță.

Autorul nu este întotdeauna satisfăcut de rezultatul testelor de judecată urmând această metodă. Găsește că omul este un subiect mai complicat decât poate fi sumarizat în regulile generale

Nu este un scepticism filosofic generalizat, pentru că autorul nu se referă la imposibilitatea de a soluționa o problemă în principiu, doar în inabilitatea lui personală de a ajunge uneori la o concluzie.

Spre deosebire de scolastici nu îi este teamă să scrie “Nu știu”

și, atunci când trebuie să se mulțumească cu o concluzie parțială, ramâne deschis la posibilitatea de a fi făcut o greșeală, fără să obțină false certitudini

Despre societate Preceptele de a urma natura interioară și recunoașterea limitelor interioare inspiră opiniile despre societate ale autorului.

Omul poate să fie complet organizat în viața personală, ceea ce poate fi chiar o virtute, dar omul în societate este în mod necesar “călăuzit de șansă” Eseul 8, volumul 3.

Autorul a putut să se retragă la domeniul personal și să se detașeze de griji atunci când a dorit, dar el recunoaște cu empatia caracteristică că

Războiul religios din acea perioadă în Franța, pe care îl consideră “un război nenatural” Eseul 12, volumul 3. , îl afectează direct. Ideile Protestantismului "contemplative și imateriale" Eseul 8, volumul 3. nu îl atrag. Rămâne catolic dar mentine relații bune cu vecinii lui, în majoritate protestanți.

Preferă istoria care include detaliile personale ale participanților, pentru a putea să judece mai bine contextul și să înțeleagă motivațiile deciziilor luate. A fost prezent la curtea regelui Franței pentru o perioadă și a fost primarul orașului Bordeaux, dar nu a fost impresionat în mod deosebit de oamenii din administrație, care îi amintesc de

Nu are o părere favorabilă despre sistemul juridic pe care l-a cunoscut ca avocat “plin de contradicții și erori” Eseul 13, volumul 3. , despre doctori, care nu l-au putut ajuta cu piatra la rinichi de care suferea, și nu este interesat de studiul fenomenelor naturale.

Note

Bibliografie Eseuri, traducere de Mariella Seulescu, editura Științifică (1966, 1971) și editura Minerva (1984)

Eseuri, traducere de Vlad Russo, editura Humanitas (2020, 2022)

Essays, traducere de J M Cohen in engleză, Penguin (1958)

Les Essais, varianta în franceza veche, la U Chicago project ARTFL, https://www.lib.uchicago.edu/efts/ARTFL/projects/montaigne/

Categorie:Cărți de filozofie Categorie:Eseuri Categorie:1580 în literatură Categorie:Cărți franceze