Mare preot (în ) sau arhiereu (din grecescul ἀρχιερεύς, "preot-șef") a fost o funcție religioasă la evrei, care a existat până la distrugerea Templului din Ierusalim în anul 70. Există și locuțiunea nescripturistică de mare preot al lui Israel. În ultima perioadă de existență a templului, funcția se reducea la cea de mare preot al Sinedriului (v. Anna si Caiafa).
Marele preot sau marele cohen era conducătorul preoților israeliți - cohanim. El îndeplinea o funcție unică în ceremonia religioasă practicată la Arca Legământului și ulterior în Templul din Ierusalim, de asemenea într-o serie de subiecte nerituale. Ca si pentru toți preoții, exista cerința de a fi un urmaș al lui Aaron, cel dintâi preot în cultul mozaic antic. Însă, spre deosebire de ceilalți preoți evrei, trebuia să respecte mai multe legi restrictive, purta o îmbrăcăminte preoțească unică și era singurul preot căruia îi era permis să efectueze anumite ceremonii.
Spre deosebire de evrei, la samariteni această funcție de mare preot continuă să existe.
Categorie:Cler în iudaism Categorie:Cartea Exodului