Canalul Moscova (în ), care s-a numit până în 1947 Canalul Moscova-Volga (канал Москва — Волга), este un canal în Rusia care interconectează fluviile Moscova și Volga. Canalul este situat în orașul Moscova și în Regiunea Moscova. Canalul se leagă de Râul Moscova în Tușino (o zonă din nord-vestul Moscovei), de unde se îndreaptă aproximativ spre nord pentru a se întâlni cu râul Volga în orașul Dubna, chiar în amonte de barajul lacului de acumulare Ivankovo.
Geografie Situat în Moscova și Regiunea Tver Rusia, care traversează parțial orașul Moscova. Lungimea este de 128 km. Canalul are o lățime de 85 m la suprafață, 45 m pe fund și o adâncime de 5,5 m. Canalul aprovizionează Moscova mai mult de 60% din consumul total de apă potabilă și industrială . Nivelul apei în punctul de admisie din Volga în canal este de 124 m, la ieșire (înainte de barajul Karamîșev de pe râul Moscova) - 126 m, cea mai înaltă secțiune de 162,1 m este între Iksha și Himki.
Istoric
La începutul anilor 1930, Moscova a început să fie afectată de o penurie de apă potabilă și industrială din cauza creșterii populației, deoarece capacitatea de producție a complexului hidroelectric Rublevski nu a mai satisfăcut nevoile de apă ale capitalei. La plenara din 15 iunie 1931 a Comitetului Central al PCUS (b), în urma raportului lui Lazar Kaganovici despre situația aprovizionării cu apa a capitalei și a altor orașe, s-a decis utilizarea resurselor râului Volga, care curge la 120 km la nord de capitală. Apa din Volga trebuia să asigure atât aprovizionarea cu apă, cât și transportul de mărfuri.
Plenara CC al PCUS a hotărât construirea „Canalului Moscova-Volga”, încredințând lucrarea Narkomvod al URSS. La 10 octombrie 1931, Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a adoptat un „Regulamentul întreprinderii de stat «Moskanalstroi» pentru construcția Canalului Moscova-Volga și a portului din Moscova”. Moskanalstroi a primit sarcina să construiască structuri pentru alimentarea cu apă a Moscovei, construirea unui port la Moscova și crearea unei căi navigabile care să lege capitala de Volga.
La 27 februarie 1932, construcția canalului a fost inclusă în rândul „proiectelor de șoc” prin decretul Sovietului Muncii și Apărării din cadrul Sovietului Comisarilor Poporului al URSS.
La 1 iunie 1932, Decretul nr. 859 al Consiliului Comisarilor Poporului din URSS a aprobat traseul canalului prin Dmitrov, cu instrucțiunea „de începere imediată a construcției canalului navigabil Volga-Moscova”, pentru care au fost prevăzuți doar doi ani, până în noiembrie 1934. Comisariatul Poporului pentru Muncă al URSS a fost instruit să aloce suprafețe pentru recrutarea forței de muncă în cadrul departamentului de construcții și să permită ca resursele personale, tehnicienii și echipamentele eliberate de la lucrările la Canalului Marea Albă-Marea Baltică să fie folosite în construcții. Fostul șef al lagărului OGPU Lagărului de muncă Belomorstroi, , a fost numit șef al departamentului de construcții prin decretul al Sovietului Comisarilor Poporului al URSS din 28 mai 1932 și ordinul OGPU nr. 536 din 9 iunie 1932.
Divizarea traseului La 8 iunie 1932, L. I. Kogan a aprobat o schemă de împărțire a construcției canalului în secțiuni : Savelovo-Fiodorovka (biroul în Savelovo); de la Km 0 la Km 18 (biroul în Ivanțovo); de la km 19 la 35 (biroul în Zaprudnia); de la km 36 la 55 (biroul în Dmitrov); de la km 56 la km 69 (birou în stația Vlaherna); de la km 70 la km 80 (birou în Ikșa); de la km 81 la km 97 (biroul în Dracevo); construcția unui baraj pe râul Kliazma în apropierea satului Pirogovo și în apropierea orașului Mîtișci (biroul în Mîtișci); de la kilometrul 98 la kilometrul 110 (biroul în Hlebnikovo); de la kilometrul 111 la kilometrul 120 (biroul în Himki); de la kilometrul 121 la kilometrul 127 (birou în Ivankovo sau Pokrovskoe-Streșnevo); construcție pe râul Moskva, în apropierea satului Troițe-Lîkovo, cu un birou pe amplasament; construcție pe râul Moskva în apropierea satului Șelepiha cu un birou pe amplasament; construcție pe râul Moskva în apropierea satului Perervî cu un birou pe amplasament.
Din același ordin al lui Kogan, șeful de lucrări și inginerul-șef adjunct Konstantin Radețky și „ personalul său subordonat” au primit ordin să înceapă lucrările la Dmitrov la 15 iunie 1932, iar prin ordinul nr. 148 din 19 august 1932 întregul departament de construcții a fost transferat la Dmitrov până la 1 septembrie.
Proiectantul principal al canalului a fost inginerul Serghei Juk (adjunct - Vladimir Jurin, șeful departamentului de producție - N.V. Nekrasov, și inginerul Fiodor N. Greveniț]]). La 23 decembrie 1932, a fost înființat „Sectorul pentru proiectarea structurilor metalice ale canalului Moscova-Volga” în cadrul organizației „Soiuzstalmost” (din subordinea Comisariatului Poporului pentru Industria Grea) condusă de Vladimir Grigorievici Șukhov, academician de onoare al Academiei de Științe a URSS. Simplul fapt al participării echipei lui Șuhov, care avea experiență în construcția de porți pentru docuri plutitoare, a asigurat atât proiectarea competentă din punct de vedere tehnic, cât și realizarea ulterioară a structurilor hidraulice ale canaluluiЦНИИ Проектстальконструкция им. Мельникова. Столице Москве — 850 лет. Составлен по материалам архива института / под редакцией В. В. Кузнецова. — Москва., 1997. — С. 5..
Construcția
Ordinul OGPU nr. 889 din 14 septembrie 1932 a înființat lagărul de muncă corecțională OGPU Dmitrov, care a fost condus de A. E. Sorokin, fostul șef al aprovizionării din Gulag, șef al Diviziei 5. Resursele de la Canalul Marea Albă-Marea Baltică au fost transferate către noua administrație a „Dmitlag”.
Numărul de prizonieri folosiți simultan la construcția canalului s-a ridicat la 196.000 . Igor Kuvîrkov, angajat al Muzeul de Istorie și Artă Dolgoprudni, a estimat că numărul prizonierilor care au trecut prin lagăr pentru construcția canalului a fost de 600.000-700.000 . Dintre aceștia, au fost înregistrate în spitale 2.842 de decese. În plus, au murit oameni în accidente la locul de muncă sau alții au fost împușcați.
Pe 4 iunie 1934, o delegație formată din Stalin, Kaganovici, Iagoda, Kuibîșev și Voroșilov a vizitat ecluzele 7 și 8. În septembrie 1934, au fost finalizate lucrările la primul kilometru pilot al canalului dintre Dmitrov și Iahroma. La 14 iunie 1936, ziua în care a fost promulgat proiectul noua Constituție, Stalin a vizitat ecluza Pererva.
La 17 aprilie 1937 s-a făcut umplerea cu apă a întregului traseu al canalului Moscova-Volga.
În 1947, când s-au sărbătorit 800 de ani de la prima menționare în documente a orașului Moscova, canalul a fost redenumit în onoarea capitalei.
Organizația de exploatare a canalului este „Instituția Bugetară a Statului Federal (FGBU) Canalul Moscova” (care este diferită de „Societate pe Acțiuni Mosvodokanal”, cea care asigură alimentarea cu apă și serviciile da canalizare pentru capitală ).
Din 14 martie 2017, „FGBU Canalul Moscova” este condusă de G. V. Elianiușkin, fostul vicepreședinte al guvernului Regiunii Moscova.
În 2019 și în prima jumătate a anului 2020, nu a existat navigație între lacul de acumulare Himki și râul Moscova din cauza unei infiltrări de apă în tunelul auto.
Ruta de transport
Lungimea totală a canalului este de 128 de kilometri. Particularitatea Canalului Moscova, care îl deosebește de multe canale din lume, este că nu este un canal gravitațional, ci un canal „energetic”: apa din râul Volga până în zona bazinului hidrografic este ridicată de pompe pe cinci trepte (prima are 6 m, iar restul de patru au o înălțime de 8 m). La capetele treptelor sunt amplasate ecluze . Canalul pornește de la lacul de acumulare Ivankovo (în apropierea orașului Dubna), unde se află ecluza și hidrocentrala Ivankovskaia, și se unește cu râul Moscova în zona raionului Șciukino din Moscova. Pe primii 74 km, canalul urcă de-a lungul versantului nordic al Crestei Klins-Dmitrov, înălțimea ajungând la 38 de metri. În cadrul acestei secțiuni există 5 ecluze (de la a doua până la a șasea). Canalul traversează apoi bazinul hidrografic Volga-Oka și coboară spre râul Moscova. Lungimea acestei secțiuni este de 50 de kilometri. În această secțiune, traseul canalului Moscova trece prin mai multe lacuri de acumulare (Ikșinskoe, Pestovskoe, Pialovskoe, Kliazminskoe și, în cele din urmă, Himkinskoe). 19,5 kilometri din lungimea canalului reprezintă drumul prin lacurile de acumulare. Traseul navigabil principal al canalului se termină la Portul și gara fluvială Severnîi (Nordică). În ultimul tronson (cel mai scurt, cu o lungime de 3 km), canalul coboară 36 de metri până în albia râului Moscova. Aici există două ecluze, nr. 7 și nr. 8, între care canalul a fost construit între diguri artificiale (în special peste autostrada Volokolamsk). Debitul de apă este utilizat pentru producerea de energie în centralele hidroelectrice. Alte trei ecluze, nr. 9-11, nu sunt situate pe canalul propriu-zis, ci fac parte din hidrocentralele din aval de râul Moscova: Karamîșev și Nagatinski (Perervinsk).
Funcționalitate Canalul alimentează Moscova cu apă, servește pentru udarea Râul Moscova (anual 1,5-2km3) de apă din Volga curg prin canal, furnizează energie electrică multor întreprinderi din regiunea Moscovei (canalul are un total de 8 hidrocentrale]]) și creează cea mai scurtă legătură de transport de apă între Moscova și Volga superioară. Datorită sistemului de canale (Belomorkanal, Volga-Don), capitala a căpătat numele de „port la cinci mări” - Marea Albă, Marea Baltică, Marea Caspică, Marea Azov și Marea Neagră. Principalul terminal de marfă este „Portul fluvial Severnîi (Nordic)” din capitală. În perioada sovietică, canalul a transportat materiale de construcție, lemn, cereale, legume, petrol, cărbune, diverse autovehicule și alte mărfuri. În Hlebnikovo, a fost construită Uzina de Construcții de Mașini și Reparații Navale, care a existat până la începutul anilor 2000. În prezent (2016), fosta uzină găzduiește portul de iahturi din Moscova, care oferă servicii de depozitare a iahturilor pe tot parcursul anului. Până în 2006, era posibil să se ajungă foarte repede la unele așezări de-a lungul canalului cu ajutorul unor nave cu aripi portante „Raketa”. În anii 1970, au fost construite dane de pasageri, care pot fi folosite de nave de pasageri de orice tip.
Canalul Moscovei a avut și o importantă funcție de recreere. Pe malurile sale au existat numeroase case de vacanță și centre de recreere, sanatorii cu clădiri cu mai multe etaje, pensiuni, complexe hoteliere, baze de pescuit. În perioada sovietică au fost construite mai mult de o sută de obiective de recreere. Toate aceste obiecte corespundeau celor mai moderne tendințe din acea vreme. La începutul anilor 2000, a început închiderea în masă a acestor unități, cu demolarea ulterioară a clădirilor și construirea pe teritoriile eliberate de cluburi private de iahturi și case rezidențiale individuale. Astfel, suprafețe semnificative de pe malurile lacurilor Canalului Moscova au fost pierdute pentru utilizarea generală de agrement.
Activitatea de transport La uzina Krasnoie Sormovo a fost construită o flotilă de nave de pasageri pentru distanțe lungi și transport local: cinci nave de lung parcurs de tip „Riazan”, șase nave cu motor de 300 de locuri ale de tip „Levanevski” și șase nave mici cu motor de tip „Gromov”. În zilele noastre mai este în funcțiune pe canal o singura navă cu motor, „Maxim Gorki”, construită anume pentru I. V. Stalin în 1934 și restaurată în 2003-2006. Pentru transportul de mărfuri pe canal au fost construite 21 remorchere și 83 de barje.