Șerban Lupu () a fost un violonist și profesor universitar româno-american, cercetător al operelor necunoscute ale lui George Enescu. A fost considerat unul dintre cei mai buni interpreți contemporani ai lucrărilor compuse pentru vioară de George Enescu.Balabaș, Maria. „Enescu în manuscris”. Dilema Veche nr. 516 din 31 decembrie 2013

Educație Șerban Lupu s-a născut la Brașov, într-o veche familie românească din Transilvania. A fost fiul Eugeniei Grama și al lui Mircea Aurel Lupu, inginer cu studii în Germania și care studiase vioara cu Constantin Bobescu.Pestrea Suciu, Steluța. „Interviu cu Sherban Lupu, violonist”. Astra, nr. 1-2/2018, pp. 61-70 Tatăl său l-a încurajat să studieze vioara la vârsta de 6 ani, apoi a urmat studii la Școala de Muzică „George Enescu” din București.

A absolvit Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului George Manoliu. A obținut o bursă la Guildhall School of Music and Drama din Londra, unde a studiat cu Yfrah Neaman. De asemenea, și-a continuat instruirea muzicală cu violoniști renumiți precum: Yehudi Menuhin, Nathan Milstein, Henryk Szeryng sau Sandor Végh, dar și și cu Norbert Brainin de la Amadeus String Quartet.

Carieră În 1976 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde a predat vioara la Universitatea din Illinois timp de 25 de ani, iar în anul 2011 a devenit Profesor Emerit al Universității din Illinois și a continuat activitățile sale muzicale și pedagogice în Europa. A fost Președintele Societății „George Enescu” din SUA. După decembrie 1989, a revenit des în România.

A fost director artistic al Festivalului „Cetatea Muzicală a Brașovului” în România și director artistic al Festivalului Gubbio din Italia, precum și concertmaestru asociat al Operei din San Francisco.

A susținut concerte la Kennedy Center, Gstaad Festival, Aldeburgh Festival, Royal Festival Hall, Queen Elizabeth Hall, Wigmore Hall, St. Louis Music Hall și Carnegie Hall. A colaborat cu dirijori ca Mendi Rodan, Cristian Mandeal, Kirk Trevor sau Horia Andreescu. De-a lungul timpului, a abordat un repertoriu format atât din opusuri concertistice de referință, cât și din lucrări camerale. S-a specializat în interpretarea muzicii românești și est-europene, cu o preocupare aparte pentru promovarea lucrărilor lui Enescu. Alături de compozitorul Cornel Țăranu, a prelucrat și terminat lucrarea „Capriciul Român pentru vioară și orchestră" a lui George Enescu.

Recunoaștere A fost laureat al mai multor concursuri internaționale precum: Viena International, Romanian National String Quartet, Jacques Thibaud la Paris, Carl Flesch la Londra, Royal Society of Arts și Park Lane Group Contest.

A primit numeroase distincții pentru activitatea de promovare a creației enesciene, inclusiv prin munca de publicare a lucrărilor încă necunoscute publicului său, de completare a celor rămase neîncheiate, după schițele originale ale compozitorului. În 2000, Șerban Lupu a primit distincția pentru întreaga carieră din partea Fundației Culturale Române pentru eforturile depuse pentru promovarea culturii și a muzicii românești pe plan internațional.

În mai 2002, i s-a acordat Premiul „Arnold Beckman” de către Comisia de Cercetare a Universității din Illinois, pentru înregistrarea operelor complete pentru vioară și pian de Bela Bartók.

În noiembrie 2002, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de către Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în ianuarie 2004 Președintele României Ion Iliescu i-a conferit titlul de Comandor al Ordinului Național „Serviciul Credincios” pentru activitățile sale muzicale și culturale desfășurate pe plan internațional.

Note

Categorie:Nașteri în 1952 Categorie:Nașteri pe 21 iunie Categorie:Decese în 2023 Categorie:Decese pe 11 august Categorie:Absolvenți ai Conservatorului de Muzică București Categorie:Brașoveni Categorie:Profesori universitari americani Categorie:Violoniști americani Categorie:Violoniști români Categorie:Decorați cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor