Perioada din istoria Guatemalei cuprinsă între loviturile de stat împotriva lui Jorge Ubico în 1944 și Jacobo Árbenz în 1954 este cunoscută pe plan local sub numele de Revoluție (în ). De asemenea, a fost numită și Cei zece ani de primăvară, evidențiind anii de vârf ai democrației reprezentative din Guatemala, din 1930 până la sfârșitul războiului civil din 1996. A fost marcat de punerea în aplicare a unor reforme sociale, politice și, mai ales, agrare care au avut influență în întreaga Americă Latină.
De la sfârșitul secolului al XIX-lea până în 1944, Guatemala a fost guvernată de o serie de conducători autoritari care au încercat să consolideze economia prin sprijinirea exportului de cafea. Între 1898 și 1920, Manuel Estrada Cabrera a acordat concesiuni semnificative companiei United Fruit Company, o corporație americană care făcea comerț cu fructe tropicale, și a deposedat multe populații indigene de pământurile lor comunale. În timpul lui Jorge Ubico, care a condus țara ca dictator între 1931 și 1944, acest proces a fost intensificat, prin instituirea unor reglementări dure privind munca și a unui stat polițienesc.
În iunie 1944, o mișcare populară pro-democrație condusă de studenții universitari și de organizațiile sindicale l-a forțat pe Ubico să demisioneze. Acesta a numit o juntă militară formată din trei persoane pentru a-i lua locul, condusă de Federico Ponce Vaides. Această juntă a continuat politicile opresive ale lui Ubico, până când a fost răsturnată printr-o lovitură de stat militară condusă de Jacobo Árbenz în octombrie 1944, un eveniment cunoscut și sub numele de „Revoluția din octombrie”. Liderii loviturii de stat au format o juntă care a cerut rapid alegeri libere. Aceste alegeri au fost câștigate cu o majoritate zdrobitoare de Juan José Arévalo, un profesor de filozofie progresist care devenise imaginea mișcării populare. Acesta a pus în aplicare un program moderat de reformă socială, inclusiv o campanie de alfabetizare de mare succes și un proces electoral în mare parte liber, deși femeile analfabete nu au primit drept de vot, iar partidele comuniste au fost interzise.
După încheierea președinției lui Arévalo, în 1951, Jacobo Árbenz a fost ales președinte în urma unei victorii zdrobitoare. Liderul militar progresist din 1944 a continuat reformele lui Arévalo și a început un ambițios program de reformă agrară, cunoscut sub numele de Decretul 900. În cadrul acestuia, porțiunile necultivate din marile proprietăți au fost expropriate în schimbul unei despăgubiri și redistribuite muncitorilor agricoli săraci. Aproximativ 500.000 de persoane au beneficiat de acest decret. Majoritatea acestora erau indigeni, ai căror strămoși fuseseră deposedați după invazia spaniolă. Politicile lui Árbenz au dat de furcă companiei United Fruit Company, care a pierdut o parte din terenurile necultivate. Compania a făcut lobby pe lângă guvernul american pentru răsturnarea lui Árbenz, iar Departamentul de Stat al SUA a răspuns prin organizarea unei lovituri de stat sub pretextul că Árbenz era comunist. Carlos Castillo Armas a preluat puterea în fruntea unei junte militare, provocând războiul civil din Guatemala. Războiul a durat din 1960 până în 1996, iar militarii au comis un genocid împotriva populațiilor indigene maya și au încălcat pe scară largă drepturile omului împotriva civililor.
Context Începutul secolului al XX-lea
Înainte de invazia spaniolă din 1524, populația Guatemalei era aproape exclusiv mayașă. Cucerirea spaniolă a creat un sistem de latifundiari europeni bogați care supravegheau o forță de muncă formată din sclavi și muncitori care lucrau forțat. Cu toate acestea, pământurile comunitare ale populației indigene au rămas sub controlul acestora până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În acest moment, creșterea cererii globale de cafea a făcut ca exportul acesteia să devină o sursă importantă de venit pentru guvern. Drept urmare, statul a sprijinit cultivatorii de cafea prin adoptarea unor legi care au luat pământurile de la populația indigenă, precum și prin relaxarea legilor muncii, astfel încât să poată fi folosită munca forțată pe plantații.
United Fruit Company (UFC), cu sediul în SUA, a fost una dintre numeroasele companii străine care au achiziționat mari suprafețe de terenuri, atât ale stat, cât și indigene. Manuel Estrada Cabrera, care a fost președinte al Guatemalei între 1898 și 1920, a permis o sindicalizare limitată în zonele rurale din Guatemala, dar a făcut și alte concesii către UFC. În 1922, a fost creat Partidul Comunist din Guatemala, care a ajuns sa aibă o influență semnificativă în rândul muncitorilor din mediul urban; cu toate acestea, a avut o influență redusă în rândul populației rurale și indiene. În 1929, Marea Criză a dus la prăbușirea economiei și la creșterea șomajului, ceea ce a dus la neliniște în rândul muncitorilor. Temându-se de posibilitatea unei revoluții, elita funciară l-a sprijinit pe Jorge Ubico y Castañeda, care își făcuse o reputație de om nemilos și eficient în calitate de guvernator provincial. Ubico a câștigat alegerile care au urmat în 1931, la care a fost singurul candidat.
Dictatura lui Jorge Ubico
Ubico făcuse declarații de susținere a mișcării muncitorești în timpul campaniei pentru președinție, dar după ce a fost ales, politica sa a devenit rapid autoritară. El a abolit sistemul de peonaj pe datorie și l-a înlocuit cu o lege a vagabondajului, care impunea tuturor bărbaților de vârstă aptă de muncă care nu dețineau pământ să efectueze un minim de 100 de zile de muncă silnică. În plus, statul s-a folosit de munca indiană neplătită pentru a lucra la infrastructura publică, cum ar fi drumurile și căile ferate. De asemenea, Ubico a înghețat salariile la niveluri foarte scăzute și a adoptat o lege care le permitea proprietarilor de terenuri imunitate totală față de urmărirea penală pentru orice acțiune pe care o întreprindeau pentru a-și apăra proprietatea, o acțiune descrisă de istorici ca fiind legalizarea crimelor. El a întărit foarte mult forțele de poliție, transformându-le într-una dintre cele mai eficiente și nemiloase din America Latină. Poliția a primit o autoritate mai mare de a împușca și încarcera persoanele suspectate de încălcarea legilor muncii. Rezultatul acestor legi a fost crearea unui resentiment imens împotriva lui în rândul muncitorilor agricoli. Ubico a fost extrem de disprețuitor față de populația indigenă a țării, declarând odată că aceștia seamănă cu măgarii.
Ubico era un mare admirator al liderilor fasciști din Europa, cum ar fi Francisco Franco și Benito Mussolini. Cu toate acestea, el vedea în Statele Unite un aliat împotriva presupusei amenințări comuniste din Mexic. A făcut un efort concertat pentru a obține sprijinul american; când SUA au declarat război Germaniei și Japoniei în 1941, Ubico a urmat exemplul și, acționând la instrucțiunile americane, a arestat toate persoanele de origine germană din Guatemala. A permis SUA să stabilească o bază aeriană în Guatemala, cu scopul declarat de a proteja Canalul Panama. La fel ca predecesorii săi, a făcut concesii mari United Fruit Company, acordându-i 200.000 de hectare de teren public în schimbul promisiunii de a construi un port. Ulterior, el a eliberat compania și de această obligație, invocând criza economică. De la intrarea sa în Guatemala, UFC și-a extins proprietățile funciare prin strămutarea țăranilor și transformarea terenurilor agricole ale acestora în plantații de banane. Acest proces s-a accelerat sub Ubico, al cărui guvern nu a făcut nimic pentru a-l opri.
Greva generală din iunie 1944 Începutul celui de-al Doilea Război Mondial a sporit tulburările economice din Guatemala. Ubico a reacționat prin reprimarea mai dură a oricărei forme de protest sau disidență. În 1944, a izbucnit o revoltă populară în țara vecină, El Salvador, care l-a înlăturat pentru scurt timp pe dictatorul Maximiliano Hernández Martínez. Acesta a revenit rapid la putere, ceea ce a dus la un val de revoluționari salvadorieni exilați care s-au mutat în Guatemala, lucru care a coincis cu o serie de proteste la universitatea din Ciudad de Guatemala. Ubico a răspuns prin suspendarea constituției la 22 iunie 1944. Manifestanții, care în acest moment includeau mulți membri ai clasei de mijloc, pe lângă studenți și muncitori, au chemat la organizarea unei greve generale și i-au prezentat un ultimatum lui Ubico a doua zi, cerând restabilirea constituției. De asemenea, aceștia i-au prezentat o petiție semnată de 311 dintre cei mai importanți cetățeni guatemalezi. Ubico a trimis poliția să întrerupă protestele trăgând asupra lor și a decretat legea marțială.
Demisia lui Ubico și numirea unui guvern provizoriu Confruntările dintre protestatari și armată au continuat timp de o săptămână, perioadă în care revolta a luat amploare. La sfârșitul lunii iunie, Ubico și-a prezentat demisia în fața Adunării Naționale, ceea ce a dus la celebrări uriașe pe străzi.
Demisia lui Ubico nu a restabilit democrația. Ubico a numit trei generali, Federico Ponce Vaides, Eduardo Villagrán Ariza și Buenaventura Pineda, într-o juntă care urma să conducă guvernul provizoriu. Câteva zile mai târziu, Ponce Vaides a convins congresul să îl numească președinte interimar. Ponce s-a angajat să organizeze în curând alegeri libere, în același timp, reprimând protestele. Libertatea presei a fost suspendată, au continuat detențiile arbitrare, iar serviciile comemorative pentru revoluționarii uciși au fost interzise. Cu toate acestea, protestele au luat amploare până la punctul în care guvernul nu a putut să le înăbușe, iar zonele rurale au început, de asemenea, să se organizeze împotriva dictaturii. Guvernul a început să folosească poliția pentru a intimida populația indigenă pentru a menține junta la putere până la viitoarele alegeri. Acest lucru a dus la creșterea sprijinului pentru o revoluție armată în rândul unor segmente ale populației. La acest moment, armata era dezamăgită de juntă, iar progresiștii din cadrul acesteia au început să pună la cale o lovitură de stat.
La 1 octombrie 1944, Alejandro Cordova, editorul El Imparcial, principalul ziar de opoziție, a fost asasinat. Acest lucru i-a determinat pe autorii loviturii de stat militare să ia legătura cu liderii protestelor, în încercarea de a transforma lovitura de stat într-o revoltă populară. Ponce Vaides a anunțat organizarea de alegeri, dar forțele pro-democratice le-au denunțat ca fiind o fraudă, citând încercările sale de a le manipula. Ponce Vaides a încercat să își stabilizeze regimul jucând pe cartea tensiunilor inter-rasiale din cadrul populației guatemaleze. Cel mai vocal sprijin pentru revoluție a venit din partea ladinos, sau a persoanelor de origine rasială mixtă sau de origine spaniolă. Ponce Vaides a căutat să exploateze teama lor față de indieni plătind mii de țărani indigeni pentru a mărșălui în Ciudad de Guatemala în sprijinul său și promițându-le pământ dacă vor susține partidul liberal pe care Ubico îl inițiase ca un paravan pentru dictatură.
Revoluția din octombrie Până la jumătatea lunii octombrie, mai multe planuri diferite de răsturnare a juntei au fost puse în mișcare de diverse facțiuni ale mișcării pro-democratice, inclusiv profesori, studenți și facțiuni progresiste ale armatei. La 19 octombrie, guvernul a aflat despre una dintre aceste conspirații.