María de los Remedios Alicia Rodriga Varo y Uranga (cunoscută sub numele de Remedios Varo, ) a fost o pictoriță spaniolă suprarealistă care a lucrat în Spania, Franța și Mexic.
Varo a avut o viață grea, s-a luptat cu sărăcia și a fugit de războiul din Spania și apoi din Franța. Ultimii treisprezece ani de viață i-au adus stabilitatea financiară în Mexic, unde a pictat până la moartea ei subită în 1963.
Copilăria și educația (1908-1930) Remedios Varo Uranga s-a născut în 1908 în Anglès, un mic oraș din provincia Girona (Catalunia), în nord-estul Spaniei.Arias-Jirasek, Rita, ed. (2008). Women Artists of Modern Mexico: Mujeres artistas en el México de la modernidad/Frida's Contemporaries:Las contemporáneas de Frida (în engleză și spaniolă). Alejandro G. Nieto, Christina Carlos and Veronica Mercado. Chicago/Mexico City: Frida National Museum of Mexican Art/museo Mural Diego Rivera. p. 165
Mama ei, Ignacia Uranga Bergareche, se născuse din părinți basci în Argentina; era o practicantă romano-catolică devotată. Ea și-a botezat copilul nou-născut în onoarea sfântului patron din Anglès, Virgen de los Remedios („Fecioara Remediilor”), după o soră mai mare recent decedată. Ulterior s-au mai născut doi frați care au supraviețuit: Rodrigo și Luis. Remedios era singura fată și cea mai mică dintre cei trei frați.
Tatăl ei, Rodrigo Varo y Zajalvo (Cejalvo), a fost inginer hidraulic . Datorită muncii sale, familia s-a mutat în diferite locații din Spania și Africa de Nord. Tatăl ei i-a recunoscut devreme talentele artistice și a pus-o să copieze desenele tehnice pe care el le realiza la serviciu, cu linii drepte, raze și perspective diferite, pe care fiica sa le-a reprodus meticulos.El a încurajat-o să gândească liber și i-a desăvârșit educația cu diverse cărți de știință și aventură, în special romanele lui Alexandre Dumas, Jules Verne și Edgar Allan Poe. Pe măsură ce tânăra Remedios creștea, el i-a oferit texte despre misticism și filosofie. Acești primi ani ai copilăriei au exercitat o influență puternică asupra viitoarei artiste, care va reflecta în opera sa motive precum piese de mobilier, artefacte sau aparatură tehnică. Arhitectura romanică și arhitectura gotică, specifice regiunii Anglès, s-au reflectat, de asemenea, în opera ei artistică ulterioară.
Varo a fost educată la o mânăstire, un lucru tipic pentru tinerele domnișoare dina acea perioadă, însă această experiență nu a făcut decât să-i accentueze tendințele rebele. Ea a avut o viziune critică asupra religiei și a respins ideologia religioasă a educației din copilărie. În schimb, a respectat ideile liberale și universaliste insuflate de tatăl ei. În copilărie, Varo a desenat mult, iar la vârsta de doisprezece ani a pictat primul ei tablou.
Primele ei lucrări - un autoportret și mai multe portrete ale membrilor familiei - datează din 1923, când Varo studia la Școala de Arte și Meserii.
În 1924, la 15 ani, s-a înscris la Escuela de Bellas Artes din Madrid, sub tutela lui Manuel Benedito. Aici s-a pus accentul pe studiul academic tradițional, inclusiv pe dezvoltarea minuțioasă a abilităților artistice tehnice. De aici au absolvit mulți artiști renumiți, inclusiv Salvador Dalí (deși a fost expulzat pentru insubordonare). În 1930, Remedios Varo a primit diploma de profesoară de desen.
Artista și-a expus lucrările și într-o expoziție colectivă organizată de Unión de Dibujantes de Madrid. Elementele suprarealiste erau deja evidente în desenele și picturile realizate în timpul școlii, într-o perioadă în care suprarealismul francez avea o influență timpurie asupra suprarealismului spaniol; de asemenea, a manifestat interes în ceea ce privește suprarealismul francez. În timp ce se afla în Madrid, Varo a făcut cunoștință cu suprarealismul prin prelegeri, expoziții, filme și teatru. A fost un vizitator regulat al Muzeului Prado și s-a interesat în mod deosebit de picturile lui Hieronymus Bosch, în special Grădina deliciilor pământești, precum și de alți artiști, precum Francisco de Goya.
Lucrările realizate de Varo din 1926 până în 1935 i-au consolidat cariera de artistă, însă publicul nu a avut acces la ele.
Spania și Franța (1930-1941) Varo l-a cunoscut pe primul ei soț, Gerardo Lizárraga, la Escuela de Bellas Artes și s-a căsătorit cu el la San Sebastián în 1930. Această căsătorie i-a permis să fugă din orașul natal și să trăiască independent. Tinerii căsătoriți au părăsit Spania și s-au mutat în Paris pentru a fi mai aproape de locul unde se afla o mare parte din scena artistică a Europei.
După un an, Lizárraga s-a angajat în Spania, iar cei doi s-au mutat în Barcelona, care era pe atunci un centru european al avangardei artistice. Atât Lizárraga, cât și Varo au lucrat pentru compania de publicitate J. Walter Thompson. În 1935, Varo a participat la o expoziție de desen în Madrid, în care a fost expusă lucrarea ei, Composición (Compoziție).
În tinerețe, Varo nu a avut nicio îndoială cu privire la menirea ei artisitică. După un an petrecut la Paris, Varo s-a mutat în Barcelona, unde și-a format primul cerc artistic de prieteni, printre care se numărau Josep-Lluis Florit, Óscar Domínguez și Esteban Francés. Nu după mult timp, Varo s-a despărțit de soțul ei și a împărțit un studio cu Esteban Francés într-un cartier plin de tineri artiști de avangardă. În vara anului 1935, Varo a aderat oficial la suprarealism când suprarealistul francez Marcel Jean a ajuns la Barcelona. În acest context, împreună cu Jean și prietenii săi artiști, Dominguez și Francés, Varo a participat la diferite jocuri suprarealiste, cum ar fi cadavres exquis („cadavre rafinate”), care aveau drept scop să exploreze asocierea subconștientă a participanților prin alăturarea la întâmplare a diferitelor imagini. Aceste cadavres exquis au ilustrat perfect principiile pe care André Breton le-a menționat în manifestele sale suprarealiste. Varo s-a alăturat curând unui colectiv de artiști și scriitori, numit , care era interesat de suprarealism și dorea să reunească arta și metafizica, sfidând logica și rațiunea. Varo a expus cu acest grup în 1936 la Galeria Catalonia, deși a recunoscut că membrii grupului nu erau suprarealiști puri.
Prin intermediul poetului Benjamin Péret, Remedios Varo l-a cunoscut pe André Breton și a fost introdusă în cercul suprarealist din care făceau parte Leonora Carrington, Dora Maar, Roberto Matta, Wolfgang Paalen și Max Ernst, printre alții. În 1938, la scurt timp după sosirea în Franța, Varo a participat la expozițiile suprarealiste internaționale din Paris și din Amsterdam. A desenat viniete pentru Dictionnaire abregé du surrealisme, iar lucrările sale au fost prezentate în revistele Trajectoire du Rêve, Visage du Monde și Minotaure. La sfârșitul anului 1938, ea a participat la o serie de lucrări în colaborare, Jeu de dessin communiqué, împreună cu Breton și Péret. Seria semăna mult cu un joc: începea cu un desen inițial, care era arătat cuiva timp de 3 secunde, apoi acea persoană trebuia să recreeze ceea ce i s-a arătat. Ciclul continua cu arătarea desenului lor către următoarea persoană și așa mai departe. Aparent, acest lucru a determinat implicații psihologice foarte interesante pe care Varo le-a folosit mai târziu în picturile ei.
Comparativ cu timpul petrecut mai târziu în Mexic, în perioada din Paris ea a realizat foarte puține lucrări. Acest lucru ar putea fi atribuit și statutului ei de femme enfant și faptului că femeile nu au fost niciodată luate în serios ca artiști suprarealiști. Varo a afirmat, reflectând la timpul petrecut la Paris: „Da, am participat la acele întâlniri în care se vorbea mult și puteai învăța diverse lucruri; uneori participam cu lucrări la expozițiile lor; nu eram suficient de matură și nici nu aveam aplombul să fac față unui Paul Éluard, Benjamin Péret sau André Breton. Priveam și ascultam cu gura căscată în acest grup de oameni geniali și talentați. Am fost împreună cu ei pentru că simțeam o anumită afinitate. Astăzi nu aparțin niciunui grup; pictez ceea ce mi se întâmplă și atâta tot.”
În 1937, Varo l-a întâlnit pe activistul politic și artistul Esteban Francés și l-a părăsit pe primul ei soț pentru a fugi de războiul civil spaniol. A revenit în Paris alături de Francés și de poetul Benjamin Péret pentru a scăpa de tulburările și luptele politice și au lucrat împreună în același studio. Varo nu a divorțat niciodată de Lizárraga și a avut mai mulți parteneri de-a lungul vieții; dar a și rămas prietenă cu toți, în special cu soțul ei Lizárraga și cu Péret. Până în 1939, forțele victorioase conduse de Francisco Franco le interziseră exilaților de stânga să se întoarcă în Spania.
La Paris, Varo a trăit în sărăcie, s-a întreținut cu slujbe mărunte și a fost nevoită chiar să copieze tablouri pentru a se descurca. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1940 Péret a fost arestat de guvernul francez pentru convingerile sale politice, iar Varo a fost și ea arestată deoarece era iubita lui. La câteva zile după ce a fost eliberată, germanii au capturat Parisul, iar ea a fost forțată să se alăture altor refugiați care părăseau orașul. Péret a fost eliberat la scurt timp după, iar cei doi au fugit împreună spre sud, spre Marsilia. La 20 noiembrie 1941, Varo, împreună cu Péret și Rubinstein, s-au îmbarcat pe Serpa Pinto în Marsilia pentru a fugi din Europa dominată de naziști. Teroarea pe care a experimentat-o în acea perioadă a resimțit-o pe tot parcursul vieții ca o traumă psihologică profundă.
Mexic (1942-1963) miniatura| Roulotte, 1956 miniatura| La huida, detaliu, 1961 Inițial, Varo a considerat că șederea în Mexic va fi doar ceva temporar, însă, cu excepția unui an petrecut în Venezuela, ea a rămas în Mexic pentru tot restul vieții, unde a creat aproximativ 110 picturi în ultima decadă a vieții sale.
Referitor la creația ei artisitică în Mexic, Varo a declarat: „[În Europa] pentru mine a fost imposibil să pictez într-o stare de asemenea anxietate. În această țară am găsit liniștea pe care am căutat-o mereu”.
În Mexic, s-a întâlnit frecvent cu alți artiști europeni precum Gunther Gerzso, Kati Horna, José Horna și Wolfgang Paalen. Tot aici, a cunoscut artiști nativi precum Frida Kahlo și Diego Rivera, dar cele mai puternice legături le-a stabilit cu alți exilați și expatriați, în special cu pictorița mexicană de origine engleză Leonora Carrington și cu pilotul și aventurierul francez Jean Nicolle. Muralismul mexican încă domina scena artistică a țării, astfel că suprarealismul nu a fost în general bine primit. A lucrat ca asistentă a lui Marc Chagall pentru designul costumelor în producția baletului Aleko, care a avut premiera în Ciudad de Mexico în 1942.
Varo a manifestat un interes deosebit pentru doctrina ezoterică promovată de Georges Ivanovitch Gurdjieff în 1943, iar în anul următor s-a alăturat oficial grupului condus de acesta.
Printre altele, a mai lucrat în publicitate pentru compania farmaceutică Bayer și în decorațiuni pentru Clar Decor. În 1947, Péret s-a întors la Paris, iar Varo a plecat în Venezuela. Călătoria în Venezuela a făcut parte dintr-o expediție științifică franceză la care artista s-a alăturat în Paris, în timpul unei vizite acolo din Mexic.
Varo s-a întors în Mexic în 1949 și a început a treia și ultima ei relație importantă, cu refugiatul politic austriac Walter Gruen, care îndurase lagărele de concentrare înainte de a fugi din Europa. Gruen a crezut cu tărie în talentul ei și i-a oferit sprijinul economic și emoțional, ceea ce i-a permis să se concentreze pe deplin asupra picturii. În 1952, Varo s-a căsătorit cu Gruen. Stabilitatea lui financiară i-a permis lui Varo să nu mai lucreze ca ilustrator comercial și să dedice mai mult timp picturii. Cea mai mare parte a operelor ei de artă semnificative au fost realizate în perioada 1953–1963.