Cărticica Șefului de Cuib este o carte publicată în anul 1933, al cărei autor este politicianul român de extremă-dreaptă Corneliu Zelea Codreanu. Cartea, care a beneficiat de o tipărire pe scară largă și de reeditări succesive, are un rol de manual și, alături de cartea intitulată Pentru Legionari, scrisă de același autor, reprezintă una dintre cele două lucrări esențiale scrise de Codreanu, prin care acesta a dezvoltat regulile de bază ale Mișcării Legionare.Publicarea ei s-a făcut într-o perioadă în care Mișcarea Legionară avea o ascensiune rapidă, pe fondul condițiilor economice și sociale precare din Regatul României din timpul Marii Crize Economice și scrierea ei a răspuns nevoii lui Codreanu de a menține controlul asupra Gărzii de Fier, pe care, începuse să-l piardă. Folosită în vederea formării unitare a membrilor Legiunii, Cărticica a avut rolul de vademecum simplu pentru viața legionară, dând indicații privitoare la organizarea, funcționara și ideologizarea Mișcării. Pe lângă acest rol, elemente ale lucrării au servit în mod neetic la manipularea publicului cititor, Codreanu dorind să-și ralieze oamenii de partea lui cu scopul câștigării puterii politice.
În prezent Cărticica este inclusă în toate versiunile existente ale corpusului doctrinar legionar actual și reprezintă cel mai important punct de referință, în ce privește organizarea îndatoririlor zilnice ale militanților fasciști.
O parte semnificativă a recomandărilor expuse în carte constituie, inclusiv în epoca actuală, esența discursului ultranaționalist și paranoic românesc. Pe de altă parte, admiratorii lui Codreanu și simpatizanți ai extremei drepte îi atribuie o valoare spirituală și educativă, în ce privește inițierea unei revoluții personale morale, prin care, individul să pună în prim plan sacrificiul sinelui, pentru a se redresa mai întâi (astfel încât această revoluție în plan personal să preceadă dezvoltarea revoluției în plan național). Acest punct de vedere ignoră, însă, incompatibilitatea dintre violența definitorie pentru Mișcarea Legionară și caracterul moral al sacrificiul impus de către individ, astfel cum este el postulat doctrinar de către Căpitan, sinelui.
Publicarea
Lucrarea a fost publicată în anul 1933, fiind tipărită la Tipografia C.S.M.C. din București. Frusetta, James & Glont, Anca; Interwar fascism and the post-1989 radical right: Ideology, opportunism and historical legacy in Bulgaria and Romania; Communist and Post-Communist Studies, Vol. 42, No. 4, Special Issue: Legacies and the Radical. Right in Central and Eastern Europe (December 2009); p. 569; accesat la 1 decembrie 2023
Spre a servi pe plan intern rolului de personalitate carismatică a lui Codreanu, prezentat ca și model pentru orice legionar sau tânăr român, precum și internaționalizării persoanei, activității și faptelor sale, Cărticica a beneficiat în 1940 de tipărire pe scară largă, pentru a fi distribuită în rândul organizațiilor legionare. Un raport adresat Biroului Primului Ministru a consemnat astfel, la 21 martie 1941, că nu mai puțin de 166.657 de copii fuseseră tipărite, dintre care fuseseră distribuite deja 30.159 de exemplare. Daskalov, Rumen & Mishkova, Diana; Entangled Histories of the Balkans - Volume Two: Transfers of Political Ideologies and Institutions; Brill Publishers; Leiden; 2014; ; pp. 436-437; accesat la 1 decembrie 2023
Textul, care în 1940 ajunsese deja la a VI-a ediție în limba română,Codreanu, Corneliu Zelea; Cărticica Șefului de Cuib, Ediția a VI-a cu modificări; Tipografia „Bucovina”, I. R. Torouțiu; București; 1940 a beneficiat, de asemenea, după Al Doilea Război Mondial atât de reeditări în limba românăZelea Codreanu, Corneliu; Cărticica Șeflului de Cuib; Colecția „Omul Nou”; München; 1971 cât și de traduceri în limbile engleză,Zelea Codreanu, Corneliu; The Nest Leader's Manual; Editorial "Libertatea"; 1987 franceză, italianăCodreanu, C. Z.; Il capo di cuib; Edizioni di Ar; Italia; 1974 și spaniolă.Zelea Codreanu, Corneliu; El Manual del Jeffe – Cartilla del Jefe de Cuib; M.A.C. Ediciones; Buenos Aires; 1996 (2 ed. edición)
Contextul apariției Epoca
1933 a fost anul în care Legiunea a prins avânt și a devenit o mișcare de importanță națională, reușind să atragă și atenția internațională. Motivele sunt multiple, ponderea cea mai importantă revenind urmărilor marii crizei economice și tulburărilor sociale din Regatul României. Acestora li s-au alăturat pe plan extern venirea lui Adolf Hitler la putere în Germania, iar pe plan intern simpatia avută pentru legionari în anii 1922-1933 din partea guvernului Vaida-Voevod și bunăvoința pentru aceștia a regelui Carol al II-lea, interesat de rolul de instrument al Legiunii în propria sa consolidare politică.Ascensiunea și căderea ...Schmitt, 2022, p.144
În acest context, revoltele conduse de comuniști de la Ploiești și de la Atelierele CFR din București, din același an, au reconfirmat frica semănată în mari părți ale elitei politice din România, stat vecin Uniunii Sovietice staliniste, de acțiunile comuniste. Garda de Fier a beneficiat, de asemenea, de întărirea poziției forțelor opuse sistemului determinată de impactul pe care l-a produs asupra populației sărăcite de criză, implicarea politicienilor în Afacerea Škoda.Ascensiunea și căderea ...Schmitt, 2022, p.145 Mai mult, după patru ani de criză economică severă, statul român și elitele politice au pierdut controlul zonelor rurale și țăranii au început să se alăture unei opoziții radicale, care, nu putea să promită cadouri electorale și se mai și mândrea cu acest aspect.Ascensiunea și căderea ...Schmitt, 2022, p.146
Creșterea rapidă a Mișcării Legionare a determinat o tendință de pierdere din ce în ce mai accentuată de către Zelea Codreanu a controlului asupra ei, ceea ce l-a determinat pe acesta să reacționeze sporind cultul din jurul persoanei sale și preluând controlul asupra organizării.Ascensiunea și căderea ...Schmitt, 2022, p.147 În acest cadru, în noua „luptă” tonul religios al propagandei uzuale a căpătat noul ritm ascuțit, al propagandei fasciste, iar Codreanu pentru a putea face față a reorganizat formațiunea, dat fiind că Mișcarea crescuse rapid și trebuia controlată cu strictețe.
Noile instituții create ad-hoc de către Codreanu în cursul anului 1933 aveau un singur rol: controlul din partea conducătorului, pentru a ține pasul cu dinamica rapidă.Ascensiunea și căderea ...Schmitt, 2022, p.150 Astfel, au fost create în stilul existent în armată noi grade (comandant legionar, comandant ajutor, instructor legionar) și ordine legionare și după ce și-a asigurat în luna ianuarie 1933 poziția de conducător suprem și de garant al legitimității legionare, Corneliu Zelea Codreanu a elaborat în luna octombrie a aceluiași an, împreună cu Mihai Stelescu și Nuțu Eșanu un program și o organigramă noi, după modelele reprezentate de național-socialistmul german și Fascismul italian. Organizarea a fost înăsprităAscensiunea și căderea ...Schmitt, 2022, p.148 și centralizată după modelul conducătorului, iar cadrele au trebuit „mecanizate”. Mai mult, Codreanu însuși a dorit o „școală de fanatism”.
În acest context Cărticica Șefului de Cuib a fost folosită în vederea formării unitare.
Ideile Dorința de ruptură cu trecutul și de înnoire complementară prin revoluție a fost comună atât Generației ‘27 „spiritualiste” din România (având ca exponent Asociația Criterion), din care s-au recrutat o parte din elita intelectuală de extremă dreaptă a țării, cât și avangardiștilor suprarealiști „materialiști”. Alături de încrederea acordată revoluției, comune le-au fost, de asemenea, atitudinea antiburgheză, refuzul individualismului și încrederea cu care a fost investit colectivismul. Doar natura revoluției a diferit între cele două curente, astfel încât dacă criterioniștii de dreapta au plănuit o revoluție națională și programe de „renaștere” națională, avangardiștii au mers pe ideea unei revoluții proletare după model sovietic.Rotiroti, Giovanni; „Generația '27 și obsesia «omului nou»”; ARCA, nr. 7-8-9/2016
Pe de altă parte, în secolul XX atât în mediile de dreapta cât și în cele de stânga a proliferat ideea fantezistă de a schimba omul, mai exact de a crea un „”. Crearea „omului nou” a devenit în România la început un cuvânt de ordine și ulterior, în anii cele de-A Doua Conflagrații Mondiale, un clișeu, iar acest proiect fantezist de „reînnoire” a fost preluat de totalitarism, care, s-a străduit să inventeze acest „om nou”, ceea ce a implicat mai întâi un proces de distrugere și mai apoi, de întemeiere.
De asemenea, în anii 1930 a apărut ideea voluntarismului (a necesității de a forța și accelera ritmul Istoriei), acesta fiind conectat strâns cu vitalismul. Alături de aceasta, s-a încercat impunerea exagerată a unui anume eroism și s-a promovat acceptarea ideii de teroare la nivel generalizat, „omul vechi” trebuind „ucis”, spre a putea concepe un „om nou”, creat numai din valorile revoluționare. Viața avea astfel un destin (propriul proiect politic pozitiv), prețul fiind teroarea (aceasta la limită, putându-se preschimba în moarte). Fantezia de ordin salvator a „omului nou” creat prin revoluție și instrumentalizarea terorii și a morții s-au cuplat cu entuziasmul pentru o politică de tip dictatorial, care, ar fi putut să obțină prin instrumentele pedagogiei de masă, stăpânirea conștiințelor în mod integral. Acestea s-au tradus treptat în practici discursive, iar în regimurile totalitare ale secolul al XX-lea (în mod predilect în cele de extremă dreaptă), acestea s-au transformat în ideologii de partid, ulterior în programe politice de stat și la sfârșit în acțiune.
Între diversele regimuri totalitare (comunist, fascist, nazist) nu a existat o diferență de intenție (aceasta fiind aceea de a lupta împotriva mentalității democratice, burgheze și capitaliste „vechi” și „corupte”) și nici de scop (distrugerea individualității spre beneficiul colectivității fanatizate, astfel încât tineretul să se conformeze grupului, spre a nu-și folosi discernământul critic ce l-ar fi făcut să nu accepte ordinele venite din vârful piramidei decizionale a regimului respectiv). Ceea ce au diferit au fost, de la un caz la altul, doar „valorile” ce trebuiau inoculate generațiilor tinere.
În contextul de mai sus, doctrina legionară a lui Codreanu a beneficiat de contactul direct cu membri elitei filosofice de extremă dreapta naționalistă, din „tânăra generație”.
Structură
Lucrarea începe cu un „Cuvânt înainte” semnat de Horia Sima și se sfârșește cu un capitol dedicat Asociației „Prietenii Legionarilor" (adăugat în 1936). Între cele două se află treisprezece alte capitole, organizate sub forma a 93 de „Puncte”. La sfârșitul ultimului dintre aceste capitole, au fost adăugate suplimentar „Jurământul legionarilor Moța și Marin”, „Jurământul cadrelor legionare” (în 1937) și „Cele 10 porunci” (în 1935).Zelea Codreanu, Cornaliu; Cărticica Șefului de Cuib; Tipografia C. S. m. c.; București; 1940
Cartea include un scurt istoric al Legiunii, specifică lucrurile sacre pentru un legionar și expune considerații referitoare la importanța esențială a camaraderiei. Lucrarea indică anume cum trebuie să gândească și să se comporte un legionar. Acesta este necesar să fie încrezător în viitorul Legiunii și în capacitatea ei de a învinge „toate partidele”, indiferent de piedici. Este, de asemenea, necesar ca legionarul să fie „un om de faptă”, oricând gata pentru jertfă, munca și faptele lui urmând să stea la temelia noii Românii.Buzdugan, Adrian; „«Cazul Cioran» – un caz heideggerian?”; SÆCULUM, vol. 48, nr. 2, 2019, p. 27