Revoluțiile de la 1917–1923 a fost un val revoluționar ce a inclus tulburări politice și revolte armate pe glob, inspirate de succesul Revoluției Ruse și de dezordinea creată de urmările Primului Război Mondial. Revoltele au avut în mare parte un caracter socialist sau anti-colonial. Unele revolte socialiste au eșuat în crearea în cele din urmă a unor state socialiste. Revoluțiile au avut efecte de durată în modelarea viitorului peisaj politic european, ca de exemplu colapsul Imperiului German și dizolvarea Austro-Ungariei.

Primul Război Mondial a mobilizat milioane de militari, a remodelat puterile politice și a dus la tulburări sociale. De la tulburări s-a ajuns la izbucnirea de revoluții, greve masive, și mulți soldați s-au revoltat. În Rusia, Țarul Nicolae al II-lea a abdicat în timpul Revoluției din Februarie. A fost format Guvernul Provizoriu Rus de orientare liberală, acesta este însă răsturnat de bolșevici în timpul Revoluției din Octombrie, ceea ce a dus la izbucnirea sângerosului Război Civil Rus. Mulți soldați francezi s-au revoltat în 1917 și au refuzat să lupte cu inamicul. În Bulgaria, mulți soldați s-au revoltat, iar Țarul Bulgar a cedat. Greve masive și revoltele au cuprins și Austro-Ungaria, iar monarhia Habsburgică s-a prăbușit. În Germania, Revoluția din Noiembrie a dus la sfârșitul Imperiului German. Italia s-a confruntat cu greve masive. Turcia a experimentat un război de independență cu succes. Irlanda a fost împărțită și a fost creat Statul Liber Irlandez. Pe glob, mai multe proteste și revolte au cuprins regiunile.

Revoluțiile comuniste în Europa Rusia

În Imperiul Rus sfâșiat de război, Revoluția din Februarie a răsturnat monarhia. A urmat o perioadă de instabilitate, și bolșevicii au acaparat puterea în timpul Revoluției din Octombrie. Ascensiunea bolșevicilor curând duce la retragerea din război cu niște concesii teritoriale enorme prin Tratatul de la Brest-Litovsk și s-au luptat cu rivalii lor politici în timpul Războiului Civil Rus, inclusiv forțele invadatoare din Puterile Aliate. Ca răspuns la Vladimir Lenin, și boșevici și constituirea Uniunii Sovietice, forțele anticomuniste dintr-o gamă largă de facțiuni ideologice luptă împotriva bolșevicilor, în special de mișcarea contrarevoluționară albă și armatele țărănești verzi, diferitele mișcări naționaliste din Ucraina și alte state noi, cum ar fi cele din Transcaucazia sovietică și Asia Centrală Sovietică, a treia revoluție rusă de inspirație anarhistă și rebeliunea de la Tambov.Abraham Ascher, //The Russian Revolution: A Beginner's Guide (Oneworld Publications, 2014)

Până în 1921, epuizarea, prăbușirea transporturilor și a piețelor și amenințările cu înfometarea au făcut chiar și elemente dizidente ale Armatei Roșii să se revolte împotriva statului comunist, cum ar fi în timpul rebeliunii de la Kronstadt. Cu toate acestea, forțele anti-bolșevice erau necoordonate și dezorganizate și toate operau la periferie. Armata Roșie, care operează în centru, i-a învins pe rând și a recăpătat controlul. Eșecul complet al revoluțiilor inspirate de Comintern a fost o experiență care să dezvolte Moscova, iar bolșevicii au trecut de la revoluția mondială la socialism într-o singură țară, Rusia. Lenin a trecut la deschiderea relațiilor comerciale cu Marea Britanie, Germania și alte țări importante. Cel mai dramatic, în 1921, Lenin a introdus Noua Politică Economică (NEP) care permitea persoanelor private să dețină întreprinderi mici și mijlocii. În acest proces de revoluție și contrarevoluție, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a fost creată oficial în 1922.Rex A. Wade, "The Revolution at One Hundred: Issues and Trends in the English Language Historiography of the Russian Revolution of 1917." Journal of Modern Russian History and Historiography 9.1 (2016): 9-38.

Marele Ducat al Finlandei și Războiul Civil Finlandez

Ca urmare a Revoluției din Februarie, Partidul Social Democrat din Finlanda a format Gărzile Roșii, format dintr-un echipaj pestriț de activiști sindicali, anarhiști și activiști de stânga. Social-democrații câștigaseră majoritatea absolută în parlamentul finlandez cu 103 din 200 de reprezentanți la alegerile parlamentare din iulie 1916. Primăvara lui 1917 a fost relativ pașnică, cu toate acestea a existat o serioasă penurie de alimente și o inflație severă, care i-au înfuriat atât pe oamenii de afaceri cât și pe muncitori. Grupurile sociale și politice antisocialiste, în special naționaliștii de la Partidul Tânăr Finlandez au fondat și în secret au sprijinit Mișcarea Jägerilor Finlandezi, unde sute de tineri studenți finlandezi s-au înrolat în secret în Armata Germană pentru a lupta împotriva Armatei Ruse pe Frontul de Est. Zilele din iulie de la Petrograd au agravat situația din Finlanda și au existat zeci de mii de trupe rusești în Finlanda ca forțe de apărare de coastă, care și-au organizat propriile consilii de muncitori, marinari și soldați în orașe de coastă finlandeze precum Helsinki, Turku și Viipuri.

Contrar stângii finlandeze, dreapta politică finlandeză și politicile antisocialiste s-au desprins în mai multe facțiuni, cu fermierii arendași, țăranii și baza de votanți agrarieni sprijinind Uniunea Agrară, profesorii și orașele liberale ale clasei de mijloc au sprijinit Partidul Tânăr Finlandez, finlandezii mai conservatori și mai liniștiți (în ceea ce privește politicile de rusificare), unii cu multe legături financiare în Petrograd și Rusia au sprijinit Partidul Finlandez iar suedezii finlandezi și unii nobili au sprijinit Partidul Locuitorilor Suedezi.

Ca urmarea a ascensiunii lui Aleksandr Kerensky la putere în vara lui 1917, sfârșitului monarhiei Romanov și haosului de la Petrograd, parlamentul finlandez a încercat să stabilească o lege cunoscută ca „valtalaki”, „amendamentul puterilor”, care ar muta oficial rolul monarhului rus acum abolit și al guvernatorului general ca Executiv Suprem al Statului Finlandez fie într-un consiliu executiv parlamentar format din trei oameni, fie în Senatul Finlandei (în esență, Cabinetul Parlamentului). Legea a fost dezbătută intens și nu s-a putut stabili un consens. Social-democrații mai prorevoluționari au fost împărțiți înainte de octombrie 1917. Unii doreau ca legea să fie adoptată pentru ca majoritatea social-democrată din Parlamentul finlandez să poată stabili Finlanda ca stat socialist independent, dar problemele au persistat, cum ar fi prezența militară rusă, dintre care mii erau pro-bolșevici.

În august 1917, lovitura de stat a lui Kornilov au aruncat în aer sever relațiile Helsinki-Petrograd. Un consens între social democrați și blocul burgheziei a fost stabilit, și au decis să organizeze noi alegeri în octombrie 1917 ca „primele alegeri” de după abolirea monarhiei Romanov. La alegerile din octombrie, coaliția burgheziei unite a câștigat majoritatea în parlament. Acest lucru a divizat intern SDP și mai mult, revoluțiile au avut loc la câteva săptămâni de la întâmplare și mai mulți social-democrați finlandezi pro-revoluție au avut conversații active cu bolșevicii din Petrograd, precum Otto Wille Kuusinen, Kullervo Manner și Karl Wiik. Parlamentul a confirmat încrederea pentru coaliția burgheză, care va ratifica ulterior declarația de independență a Finlandei la 6 decembrie 1917. Discursul pentru declarație a fost deja ținut de Svinhufvud în parlament pe 4 decembrie.

Parțial ca urmare a furiei și a tensiunilor în creștere după alegerile din octombrie, social-democrații au convocat o grevă generală; una dintre singurele trei din istorie ale Finlandei. Otto Ville Kuusinen și Kullervo Manner, în calitate de membri ai consiliului executiv intern al SDP, au favorizat revoluția acum, iar consiliul SDP a votat împotriva deciziei de revoluție în noiembrie cu un singur vot - mai târziu Kuusinen a regretat acest lucru, deoarece a numit deja mai multe figuri pro-revoluție la consiliu și a avut sprijin pentru mai mult. În plus, tensiunile au crescut atunci când a avut loc un masacru în Mommila, în care un detașament bolșevic independent de soldați ruși a luat cu asalt un conac finlandez ucigându-l pe omul de afaceri finlandez Alfred Kordelin. Viitorul președinte Risto Ryti și soția sa Gerda au scăpat de evenimentele de la Mommila cu câteva minute, fugind într-o pădure din apropiere.

Gărzile Albe au început mobilizarea ca urmare a atacului și și-au declarat sprijinul pentru Senatul Svinhufvud.

Până la mijlocul lunii ianuarie, țara s-a scufundat în haos. Generalul-locotenent Carl Mannerheim sosise de la eliberarea din Odesa la Petrograd la Vaasa pentru a organiza o armată finlandeză. La mijlocul lunii ianuarie, Senatul Svinhufvud a declarat că Garda Albă este armata legală și oficială a statului finlandez. Mai mulți membri ai parlamentului loiali republicii și senatului Svinhufvud au plecat la Vaasa, unde urma să fie amplasat cartierul general al Armatei Albe. În plus, mașinile de tipărit bani ale Băncii Finlandei au fost evacuate la Vaasa pentru a continua producția de monedă pentru statul finlandez.

Până pe 27 ianuarie 1918, Gărzile Roșii au aprins flăcările din vârful Casei Muncitorilor din Helsinki, ceea ce înseamnă că revoluția a început. Armata Albă organizată la Vaasa a reușit să dezarmeze mii de soldați ruși (cu simpatii bolșevice) la Seinäjoki și Vaasa pe 26 și 27 ianuarie. Până în februarie, jägerii finlandezi din Germania se întorseseră înapoi în Finlanda și ajunseseră la Vaasa. În februarie-martie 1918, bolșevicii se aflau într-o stare deplorabilă, deoarece negociatorii germani (cu contacte active ale guvernului finlandez alb) în timpul negocierilor tratatului de pace de la Brest-Litovsk i-au forțat pe bolșevici să renunțe la drepturile Finlandei, să nu-i mai susțină pe bolșevici și să dezarmeze complet restul soldaților ruși staționați pe pământul finlandez încă controlat de bolșevici.

În martie-aprilie, forțele germane au debarcat în Hanko, Åland și regiunea Uusimaa de Est și cu un atac în trei direcții dinspre vest, nord și est, au capturat Helsinki cu trupele finlandeze. Războiul s-a încheiat în esență pe 15 mai 1918, iar albii au organizat o paradă a victoriei la Helsinki pe 16 mai 1918.

Europa de Vest

Victoriile leniniste au inspirat de asemenea un val revoluționar care avea ca obiectiv comunismul global: Revoluția Germană mai mare și descendenții ei, cum ar fi Republica Sovietică Bavareză, revoluția maghiară vecină și Biennio Rosso din Italia, pe lângă diferite revolte, proteste și greve mai mici, toate acestea s-au dovedit a fi eșuate.

Revoluția Germană, printre altele, a dus la abdicarea decisivă a Kaiserului German, precum și la prăbușirea Imperiului German și de asemenea la remodelarea politică ce urma să vină pe viitor în Europa. A ajutat de asemenea la convingerea autorităților din Marea Britanie să ridice embargo-ul asupra țării.

Bolșevicii au căutat să coordoneze acest nou val de revoluție în Comintern-ul condus de sovietici, iar noile partide comuniste s-au separat de fostele lor organizații socialiste și de cea mai veche Internațională A Doua moderată. Lenin a văzut succesul potențialei revoluții germane ca fiind capabil să pună capăt izolării economice a Rusiei Sovietice nou formate. În ciuda ambițiilor de revoluție mondială, susținătorii socialismului într-o singură țară conduși de Iosif Stalin au ajuns la putere în statul sovietic, au instituit bolșevizarea Comintern-ului și l-au abolit în 1943.Kevin and Jeremy Agnew, The Comintern: A History of International Communism from Lenin to Stalin (Macmillan, 1996).

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a ocupat cea mai mare parte a Europei de Est, iar comuniștii au ajuns la putere în statele baltice, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria și Germania de Est.Robert Service, Comrades!: A History of World Communism (2010).

Italia