Stout

dreapta|miniatura|280x280px|O bere „double oat malt stout” Stout este un brună, care include variantele dry stout, oatmeal stout, milk stout și imperial stout.

Prima menționare cunoscută a cuvântului „stout” pentru bere se află într-un document manuscris din anul 1677 (care face parte din ) și se referă la sa. Berea a fost fabricată de la început cu grade diferite de tărie, iar variantele mai tari, cu concentrații alcoolice (ABV) de 7% sau 8%, au fost numite „stout porters”. Istoria și dezvoltarea stilurilor stout și porter sunt astfel întrepătrunse.The New Oxford Dictionary of English. Oxford University Press, 1998

Istoric Berea își are originea în Londra, capitala Angliei, la începutul anilor 1720.Bamforth, Charles (2009). Beer: Tap into the Art and Science of Brewing. Oxford University Press. p. 65. Acest a devenit rapid popular în oraș, mai ales în rândul hamalilor (de la care provine și numele berii): avea o aromă puternică, se mai greu decât celelalte beri, nefiind afectată atât de tare de căldură, și era semnificativ mai ieftin decât alte beri.Unger, Richard W. (2004). Beer in the Middle Ages and the Renaissance. University of Pennsylvania Press, p. 244. Bender, David A. (2009). A Dictionary of Food and Nutrition. Oxford University Press. În decursul a câtorva decenii, fabricile de bere porter din Londra crescuseră „dincolo de orice mărime cunoscută anterior”. Volume mari de bere porter au fost exportate în Irlanda, iar în jurul anului 1776 a început să fie produsă de la fabrica sa . În cursul secolului al XIX-lea, berea a dobândit culoarea brună cunoscută astăzi prin utilizarea și a devenit mai aromată. stanga|miniatura|239x239px| Afiș publicitar la berea , 1919 Inițial, adjectivul stout însemna „mândru” sau „curajos”, dar mai târziu, după secolul al XIV-lea, a căpătat conotația de „puternic”. Prima utilizare cunoscută a cuvântului stout pentru bere provine dintr-un document din anul 1677, descoperit în , în care se sugerează că o bere stout era o bere tare. Expresia stout porter a fost aplicată în timpul secolului al XVIII-lea versiunilor tari ale stilului porter. Stout însemna în continuare doar „tare” și putea fi folosită în legătură cu orice fel de bere, atâta timp cât era tare: în Marea Britanie era posibil să se găsească „stout pale ale”, de exemplu. Mai târziu, stout a fost asociat doar cu stilul porter, devenind astfel un sinonim al berii brune.

Datorită popularității uriașe a berii porter, fabricanții de bere au început să o producă într-o varietate de sortimente cu tării diferite. Berile cu densități mai mari au fost numite „Stout Porters”. Continuă să existe o serie de discuții și dezbateri care încearcă să lămurească deosebirile dintre berile stout și berile porter, unii autori susținând că stilul stout este diferit de stilul porter, în timp ce alții susțin că stout este doar o variantă a stilului porter. De obicei, singurul factor decisiv este tăria.

Milk stout-urile „hrănitoare” și dulci au devenit populare în Marea Britanie în anii de după Primul Război Mondial, deși popularitatea lor a scăzut spre sfârșitul secolului al XX-lea, în afara unor zone de interes local precum Glasgow-ul, unde avea mare succes berea Sweetheart Stout.

Scriitorul specializat în domeniul berii Michael Jackson a scris articole despre sortimentele de bere stout și porter în anii 1970, dar un studiu realizat la mijlocul anilor 1980 de What's Brewing constata că doar 29 de fabrici de bere din Marea Britanie și Insulele Anglo-Normande încă mai produceau bere stout, îndeosebi varianta milk stout. În secolul al XXI-lea, stilul stout a revenit în gusturile consumatorilor de bere, datorită noilor sortimente realizate de producătorii regionali și artizanali de bere aflați în creștere numerică.

Varietăți Milk stout miniatura|200x200px| Castle Milk Stout de la Milk stout (numit și sweet stout sau cream stout) este o variantă de bere stout care conține lactoză, o glucidă provenită din lapte. Deoarece lactoza nu poate fermenta cu ajutorul , ea adaugă masă și un gust dulce produsului finit. Varianta milk stout, despre care se spunea că este hrănitoare, a fost dată mamelor care alăptează și a contribuit la creșterea producției de lapte matern. Exemplul clasic de bere milk stout care continuă să fie fabricată în prezent este , căreia producătorii inițiali ai berii i-au făcut reclamă că „fiecare halbă conține carbohidrați energizanți de 10 uncii [284 ml] de lapte pur”. Producerea acestei variante a fost destul de rară până când a fost revitalizată de mai multe fabrici de bere artizanală în secolul al XXI-lea.

În anul 1944 a fost inițiată o urmărire penală în Newcastle upon Tyne în baza Food and Drugs Act din 1938 care a incriminat etichetarea înșelătoare a berii milk stout.

Dry sau Irish stout Odată ce milk stout-ul (sweet stout) a devenit varianta stout dominantă în Marea Britanie la începutul secolului al XX-lea, a început în același timp să se producă în Irlanda o variantă standard, care nu era dulce. Deoarece stout-ul standard are un gust mai uscat decât stout-urile dulci engleze și americane, a ajuns să fie numite dry stout sau Irish stout („stout sec” sau „stout irlandez”) pentru a le diferenția de stout-urile cu adaos de lactoză sau fulgi de ovăz. Această variantă reprezintă un stout tipic pentru majoritatea oamenilor.

Cele mai vândute sortimente de bere stout din întreaga lume sunt sortimentele Irish stout Guinness (deținut acum de compania britanică Diageo) produse de fabrica (cunoscută și sub numele de Guinness Brewery) din Dublin. Guinness produce o serie de sortimente diferite de bere Irish stout. Alte exemple de sortimente de bere Irish stout sunt și , ambele deținute acum de grupul neerlandez Heineken. Sortimentele Irish stout autohtone sunt produse de independente, majoritatea acestora incluzând cel puțin un sortiment de bere stout în gamele lor de bază. Berea Irish stout scoasă din butoi este servit în mod normal cu un propulsor de azot, în plus față de dioxidul de carbon pe care îl folosesc majoritatea berilor, pentru a crea o spumă de lungă durată cu o textură cremoasă. Unele sortimente de bere stout, îmbuteliate în sticlă sau în cutii, includ un dispozitiv special numit „” pentru amesteca berea din recipient cu azot și a reproduce astfel gustul berii scoase din butoi.

Galerie de beri Irish stout

Porter

Nu au existat diferențe, din punct de vedere istoric, între berile stout și porter, deși fusese mai demult o tendință ca fabricile de bere să evidențieze punctele forte ale berilor lor prin cuvintele „extra”, „double” și „stout”. Termenul stout a fost folosit inițial pentru a indica o bere porter mai tare decât celelalte beri porter produse de o fabrică de bere.

Oatmeal stout miniatura|160x160px| O bere oatmeat stout produsă de , o fabrică de bere artizanală fondată în 1983. Oatmeal stout este o variantă de bere stout preparată cu o anumită cantitate de ovăz, în mod normal de maximum 30%, adăugată în timpul procesului tehnologic. Chiar dacă o proporție mai mare de ovăz în bere poate duce la un gust amar sau astringent,Lewis, Michael J. (1995). Stout, p. 50. Brewers Publications, ovăzul era în perioada medievală un ingredient comun al berii ale,Cornell, Martyn (2003). Beer: The Story of the Pint, Hodder Headline, 2003, p. 49. iar proporțiile de maxim 35% erau considerate normale. În ciuda faptului că fabricile din unele zone ale Europei, cum ar fi Norvegia, au continuat să folosească ovăzul în fabricarea berii până la începutul secolului al XX-lea, practica dispăruse în mare parte în secolul al XVI-lea, încât în anul 1513 marinarii din au refuzat să bea berea din ovăz oferită lor din cauza aromei amărui.Cornell, Martyn (2003). Beer: The Story of the Pint, Hodder Headline, 2003, p. 78.

O renaștere a interesului pentru utilizarea ovăzului în bere a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, când berile (presupus) fortifiante, hrănitoare și nedăunătoare, precum varianta ulterioară milk stout, erau populare, datorită asocierii terciului de cereale cu îmbunătățirea sănătății.Cornell, Martyn (2003). Beer: The Story of the Pint, Hodder Headline, 2003, p. 158. Maclay of Alloa a produs un sortiment denumit Original Oatmalt Stout în 1895, care folosea 70% „malț de ovăz”, și un alt sortiment denumit 63/- Oatmeal Stout în 1909, care folosea 30% „fulgi (terci) de ovăz”.Dr. John Harrison, Old British Beers, Durden Park Beer Circle, 2003, pp. 59 și 60.

În secolul al XX-lea, multe sortimente de bere oatmeal stout conțineau doar o cantitate minimă de ovăz. De exemplu, în 1936, sortimentul Barclay Perkins Oatmeal Stout folosea doar 0,5% ovăz.Barclay Perkins brewing records in the London Metropolitan Archives Deoarece berea oatmeal stout era preparată într-un proces parti-gyle, împreună cu berea porter și berea stout standard, acestea două conțineau, de asemenea, aceeași proporție de ovăz. (Procesul de producție parti-gyle implică extragerea mai multor musturi dintr-un singur piure prin operațiuni separate de barbotare. Fiecare barbotare ulterioară extrage un must mai diluat cu densitate inferioară din ingrediente cu aceeași proporție. Ca urmare, fiecare must este fiert și lăsat să fermenteze pentru a produce o bere de tărie diferită din aceleași ingrediente.) Numele acestor sortimente pare să fi fost atribuit mai degrabă într-un scop de marketing. În anii 1920 și 1930, sortimentele London Stout și Oatmeal Stout ale companiei Whitbread erau identice, fiind doar ambalate diferit. Cantitatea de ovăz folosită de Whitbread era minimă, din nou în jur de 0,5%.Whitbread brewing records in the London Metropolitan Archives Ca urmare a folosirii unei cantități atât de mici, ovăzul ar fi putut avea doar un impact redus asupra aromei sau texturii acestor sortimente de bere.

Multe fabrici de bere încă mai fabricau sortimente oatmeal stout în anii 1950, de exemplu Brickwoods din Portsmouth, Matthew Brown din Blackburn și Ushers din Trowbridge.Whitbread Gravity Book, Whitbread Archive in the London Metropolitan Archives Atunci când Michael Jackson menționa sortimentul „Oat Malt Stout” al companiei în cartea The World Guide to Beer (1977), vaianta oatmeal stout nu se mai fabrica nicăieri, dar , fondatorul companiei Merchant du Vin, era suficient de curios pentru a-i comanda companiei să producă un sortiment. Berea „Oatmeal Stout” a companiei Samuel Smith a devenit apoi șablonul pentru sortimentele altor fabrici de bere.

Oyster stout dreapta|miniatura|195x195px| Oyster Stout Stridiile au avut o asociere lungă cu berea stout. În secolul al XVIII-lea, atunci când berea stout a apărut, stridiile erau un fel obișnuit de mâncare servit adesea în localurile publice și în taverne. În cursul secolului al XX-lea, bancurile de stridii erau în declin, iar berea stout a fost înlocuită treptat în gusturile consumatorilor cu berea . Ernest Barnes (1896–1969) a venit cu ideea de a combina stridiile cu berea stout, folosind un concentrat de stridii produs de Thyrodone Development Ltd. din orașul din Noua Zeelandă, compania la care lucra ca manager. Prima bere Oyster stout a fost vândută de Dunedin Brewery Company din Noua Zeelandă în 1938, iar unele fabrici baritanice de bere (printre care Hammerton Brewery din Londra) au început producția acestei variante de bere, folosind aceeași formulă, în anul următor. Hammerton Brewery a fost reînființată în anul 2014 și fabrică din nou un sortiment de bere Oyster stout.

Variantele moderne de oyster stout pot fi preparate prin introducerea unei cantități de stridii în butoiul de bere, după cum a avertizat compania din Dublin că sortimentul premiat de bere oyster stout, pe care îl fabrică, nu era potrivit pentru vegetarieni. Alte sortimente precum Oyster Stout, folosesc acest nume pentru a sugera că berea este potrivită pentru a fi consumată împreună cu stridii.

Chocolate stout