Onești

Onești (în sau , în perioada comunistă și Gheorghe Gheorghiu-Dej) este un municipiu în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Borzești, Onești (reședința) și Slobozia. Este situat la confluența râurilor Trotuș, Cașin, Oituz și Tazlău. Are o suprafață de 51,89 km2 iar populația este de la recensământul din 2021. Este traversat de drumul european E574 și de drumurile naționale DN11A și DN12A ce fac legătura cu Bucureștiul, cu nordul țării și cu Transilvania. Pe cale feroviară, legăturile naționale și internaționale se realizează prin rețeaua CFR.

Etimologie și alte nume În Principatul Moldovei au fost atestate 9 localități cu numele Onești, în perioada secolelor al XIV-lea și al XVII-lea:Alexandru I. Gonța, „Documente privind istoria României: A. Moldova, veacurile XIV-XVII, 1384-1625. Indicele numelor de locuri”, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 180

sat pe Cobâle, probabil Misihănești, Bacău, dăruit de domn lui Dan Mesehnă, în 1436; sat pe Ciuhur și Trebnih, întărit cu iaz și moară lui Boldul și alții, în același secol întărit lui Toader logofăt, actual Onești, Edineț; sat pe Prut, lângă Slobozia Oancea, Galați, întărit Fetinei, fiica lui Hărman, dispărut; sat pe Miletin (actual județ Iași), întărit Zanfirei și alții, răscumpărat de Ionașcu Stroici de la marele postelnic Bernat, actualul Onești, Iași; sat pe Gârbovăț (actualul județ Neamț), în hotar cu Tălpălăcești, dispărut; sat în actualul raion Strășeni, actualul Onești, Strășeni; sat, numit și Oinești, ținutul Cârligătura (lângă Hăușești, din actualul județ Iași); în hotar cu Balosin, dăruit de domn cu prisacă și mănăstire lui Ioil protopop și Giurgiu gramatic, prisacă întărită popii Petre din Iași, ulterior lui Vlădica pitar, apoi lui Neaniul diac și pe urmă marelui vornic Ureche, dispărut; sat pe Trotuș, ținutul Bacău, întărit mănăstirii Bistrița, parte întărită lui Baloș Ciortan și alții; sat pe Sărata, lângă Berești (actualul raion Ungheni), iaz întărit lui Toader Dragotă, dispărut. Prima atestare documentară a Oneștiului pe Trotuș provine dintr-un act de danie (uric) din 14 decembrie 1458 (6966) din timpul domniei lui Ștefan cel Mare,Monografia ..., Verde, 2003, p. 11 când Marușca, fata lui Andrieș Slujascul și jupâneasă lui Negrilă, a dăruit mănăstirii Bistrița satele: Slujești (jumătate) unde a fost curtea tatălui său și jumătate de moară, Maluri, Onești și Lăbășești și fântâna Horgului, unde a fost mănăstirea tatălui său.Leon Șimanschi (coordonator), Georgeta Ignat, Dumitru Agache (colaboratori), „Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, Volumul II”, Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1976, p. 115

A doua atestare este din 5 aprilie 1488,Bogdan F. Romandaș, Vasile Jenică Apostol, Vilică Munteanu, „O istorie a Oneștiului. Restituiri (1458 – 1921)”, Editura „Magic Print”, Onești, 2018, , p. 11 când pan Duma pârcălab a fost miluit de către Ștefan cel Mare cu o seliște pe Trotuș, unde fusese înainte „Oana din Moișa”,„Documente privind istoria Romîniei: Veacul XV, A. Moldova, Vol. II (1476–1500)”, Academia Republicii Populare Romîne, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1854, p. 95 fiind astfel întărită.Alexandru I. Gonța, „Documente privind istoria României: A. Moldova, veacurile XIV-XVII, 1384-1625. Indicele numelor de locuri”, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 177 Deși potrivit unor tradiții, numele așezării se trage la „Oana, fiica lui Ștefan cel Mare”, cel mai probabil numele provine de la primul proprietar, din epoca descălecatului, Oană și fii săi.Monografia ..., Verde, 2003, p. 12 Pentru Ioan BogdanIoan Bogdan, „Documentele lui Ștefan cel Mare: vol. I: Hrisoave și cărți domnești (1457–1492)”, Atelierele Grafice Socec & Co., Societate Anonimă, București, 1913, p. 344 și Mihai CostăchescuMihai Costăchescu, „Documente moldovenești dela Ștefan cel Mare”, Institutul de Arte Grafice „Brawo”, Iași, 1933, p. 9 „Oana” este de fapt „Oană de la Moișa”.Bogdan F. Romandaș, Vasile Jenică Apostol, Vilică Munteanu, „O istorie a Oneștiului. Restituiri (1458 – 1921)”, Editura „Magic Print”, Onești, 2018, , p. 12

Numele Oană a fost întâlnit frecvent în Moldova, fiind boieri care au ocupat diverse dregătorii. Pentru slujirea domnitorilor au fost răsplătiți cu pământuri, care cuprindeau sate întregi. Astfel se explică și existența multor sate cu numele Onești. De asemenea, rezultă că folosirea formei Oana în documente nu însemna obligatoriu o persoană feminină, fiind de fapt un nume masculin, menționat în cazurile: „Oana, fratele lui Chirilă”, „Oana Hurul, fiul lui Petru Huhule”, „Oana, tătar, cu copiii, iertat de robie de Ștefan cel Mare” sau „Oana, tătar domnesc de la Neamț, dăruit de domn Mănăstirii Bistriții”.

Potrivit lui Neagu Djuvara, Oană este un nume cuman, alături de Tocsabă. Înaintea acestuia, Nicolae Iorga evidențiase numele de Basarabă și al unui boier cuman pe nume Tâncabă (de la care provine Tâncăbești, Ilfov).Nicolae Iorga, „Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă: un capitol din colaborația româno-barbară în Evul Mediu”, Academia Română, Memoriile Secțiunii Științifice, Seria III, Tomul VIII, Mem. 3, Cultura Națională, București, 1928, p. 100 În zonă, toponime care amintesc de trecerea populațiilor de stepă sunt: Trotuș („râul tătarilor”), Valea Uzului (provenită de la uzi) sau Comănești (de la cumani) și BorzeștiNicolae Iorga, „Istoria românilor, vol. III Ctitorii”, București, 1937, p. 32 (de la BorzulNicolae A. Constantinescu, „Dicționar onomastic romînesc”, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1963, p. 211 (Bortz, Borč – „datorie”András Pálóczi-Horváth; Pechenegs, Cumans, Iasians: steppe peoples in medieval Hungary, Wellingborough, Corvina, 1990, pag. 48), conducător cuman la 1211).

Potrivit lui , radicalul „on” din denumire este nume de persoană de origine turcică iar primii locuitorii ar fi fost tătaro-cumani.

Mai mulți autori maghiari folosesc toponimul de Ónfalva, însă locuitorii maghiari de astăzi ai localității nu utilizează această denumire. Apare și la că „la această variantă toponimică nu avem date provenite de la populație.” După Péter Halász, este cert că mai înainte nici denumirea de Onyest (în pronunțarea sătenilor maghiari) nu a fost des folosită de localnici, cel puțin între ei.Péter Halász; Zboară praful pe străzile din Onești..., în Moldvai Magyarság, 4 (323), 2020, pag. 10

Între 22 martie 1965 și 1990 orașul s-a numit Gheorghe Gheorghiu-Dej, în memoria fostului lider al României.Monografia ..., Verde, 2003, p. 50

Geografie

Teritoriu Oneștiul este situat în Depresiunea Tazlău-Cașin, la o altitudine medie de 210 m. Cel mai jos punct al orașului este la 180m pe valea Trotușului. Cel mai înalt este la 398 m pe Dealul Perchiu. Poziția geografică este 46° 13'N (latitudine) și 26° 47'E (longitudine), la circa 60 km SV de municipiul reședință Bacău. Din punct de vedere administrativ, Onești se învecinează cu comunele Helegiu și Bârsănești în Nord, Gura Văii și Ștefan cel Mare în Est, Buciumi și Cașin în Sud și Bogdănești și Târgu Trotuș în Vest.

Orașul intravilan este dispus pe terase naturale și antropice, dar și pe dealurile din preajmă, astfel se găsesc case la altitudinea medie de 300 m pe dealul Cuciur și pe albia Trotușului, la altitudinea medie de 200 m.Tipurile de sol prezente sunt reprezentate de cernoziom și roci sedimentare (nisip și pietriș). Fertilitatea solului este asigurată de însușirile fizice, hidrofizice și biochimice, având un conținut ridicat de humus de bună calitate, reacție neutră sau slab acidă și o bună aprovizionare cu elemente nutritive asimilabile.

Din punct de vedere geomorfologic Municipiul Onești face parte din unitatea dealurilor subcarpatice, fiind așezat la confluența râurilor Tazlău și Trotuș, cu afluenții Oituz și Cașin. Pe partea dreaptă a râurilor Trotuș și Tazlău sunt dezvoltate terase neexistând pericol de inundații, singurele zone cu risc de inundații fiind reprezentate de lunca inundabilă adiacentă albiilor majore ale râurilor.

Hidrografie

Municipiul Onești este situat în bazinul hidrografic al Trotușului, fiind un important punct de confluență al acestui râu cu principalii săi afluenți: pe partea stângă, râul Tazlău, iar pe partea dreaptă, râul Oituz și râul Cașin. Cele patru cursuri de apă care străbat teritoriul orașului definesc configurația depresiunii Tazlău-Cașin.

Din punct de vedere al calității mediului, analiza parametrilor fizico-chimici pentru cursurile de apă locale indică, în general, o încadrare în limitele admise. O excepție o constituie cursul principal al râului Trotuș, a cărui calitate este influențată de activitățile operatorilor economici situați în amonte de oraș, precum și de pe platforma industrială a municipiului Onești.

Râul Trotuș, care drenează zona montană și o mare parte din zona subcarpatică a județului Bacău, colectează în această zonă apele Tazlăului, Cașinului și Oituzului, continuându-și cursul până la vărsarea în râul Siret, pe teritoriul județului Vrancea.

Clima Onești are o climă continentală umedă cu veri călduroase (Köppen: Dfa), cu temperaturi ridicate vara, care depășesc frecvent 30 °C, iar valorile maxime ajung la 35 °C aproape în fiecare an. Iernile sunt răcoroase, cu ninsori moderate și temperaturi maxime care se mențin în general peste pragul de îngheț. Temperatura medie anuală a orașului este de aproximativ 10–11 °C, iar cantitatea anuală de precipitații este de aproximativ 600 mm. Cele mai frecvente vânturi bat dinspre vest și sud-vest.

Microclimatul orașului Onești este influențat semnificativ de efectul de föhn, ca urmare a amplasării orașului în Depresiunea Tazlău-Cașin, la poalele estice ale Carpaților Orientali. Atunci când masele de aer dominante din vest urcă pe versanții vestici ai munților Ciuc și Berzunți, acestea se răcesc și își pierd umezeala sub formă de precipitații.

Vegetația este specifică zonei temperat-continentale: conifere, arbori foioși și plante cățărătoare. Zona adăpostește, de asemenea, plante sudice rare, întâlnite în rezervația naturală Dealul Perchiu, desemnată sit Natura 2000 de importanță comunitară (SCI). Printre speciile reprezentative se numără stejarul pufos (Quercus pubescens), scumpia (Cotinus coggygria), migdalul pitic și stejarul pedunculat (Quercus robur), care aici atinge limita nordică absolută a arealului său de răspândire.

Aceste specii adaptate la un climat mai cald sunt izolate mult la nord de arealul lor obișnuit, fiind întâlnite în mod normal în regiunile calde ale Peninsulei Balcanice, în bazinul mediteranean sau în zonele de silvostepă din sud-estul Europei.

Temperaturile extreme înregistrate sunt de +40,8 °C, pe 5 iulie 1916, și de −29,6 °C, pe 25 ianuarie 1942.. Pe 17 decembrie 1989, la Onești s-a înregistrat o temperatură de 23,3 °C, cu doar 0,1 °C mai mică decât recordul național al României pentru luna decembrie, de 23,4 °C, stabilit la Câmpina în 1985.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Onești se ridică la 34.005 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 39.172 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (79,75%), iar pentru 19,77% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (69,43%), cu o minoritate de romano-catolici (7,87%), iar pentru 20,69% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie

Antichitate