miniatura| Cheile Ironbridge, Shropshire, Marea Britanie, a fost una dintre primele zone din lume incluse într-un studiu de arheologie industrială la scară mare. În 1986, a fost una dintre primele zone industriale desemnate sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. miniatura| Un motor cu abur păstrat în Germania - unul dintre simbolurile Revoluției industriale și un subiect frecvent studiat de arheologii industriali. Arheologia industrială (AI) este analiza sistematică a probelor materiale privind istoria industrială.Arheologia Industrială: Principii și Practică, Peter Neaverson și Marilyn Palmer, Routledge, 1998, capitolul 1 Aceste probe sunt cunoscute în mod colectiv sub denumirea de moștenire industrială și includ clădiri, utilaje, artefacte, situri, infrastructură, documente și alte elemente asociate cu producția, fabricația, extracția, transportul sau construcția unui produs sau unei game de produse. Domeniul arheologiei industriale include o serie de discipline, inclusiv arheologia, arhitectura, construcțiile, ingineria, conservarea istorică, muzeologia, tehnologia, urbanismul și alte specialități, în vederea reconstituirii istoriei activităților industriale din trecut. Interpretarea științifică a acestor dovezi materiale este adesea necesară, deoarece înregistrarea scrisă a multor tehnici industriale este adesea incompletă sau inexistentă. Arheologia industrială cuprinde atât examinarea structurilor supraterane, cât și a siturilor care trebuie să fie studiate prin săpături arheologiceTextura Industriei, Robert B. Gordon și Patrick M. Malone, Oxford University Press, 1994, Capitolul 1.
Domeniul arheologiei industriale a luat amploare în anii 1950 în Marea Britanie, într-o perioadă în care multe situri și artefacte industriale istorice erau pierdute în întreaga țară, inclusiv cazul notabil al Arcului Euston din Londra. În deceniile următoare, în anii 1960 și 1970, odată cu apariția mișcărilor naționale pentru conservarea patrimoniul cultural, arheologia industrială a devenit o formă distinctă de arheologie, cu un accent deosebit pe conservare, mai întâi în Marea Britanie și ulterior în Statele Unite și în alte părți ale lumii. În acest interval, au fost inițiate primele inventare naționale organizate ale patrimoniului industrial, inclusiv Studiul Monumentelor Industriale din Anglia și Registrul Istoric American al Ingineriei din Statele Unite. De asemenea, au fost înființate numeroase organizații regionale și naționale de arheologie industrială, printre care Societatea pentru Arheologie Industrială din America de Nord în 1971 și Asociația pentru Arheologie Industrială din Marea Britanie în 1973. În același an, a avut loc Prima Conferință Internațională despre Conservarea Monumentelor Industriale la Ironbridge, în Shropshire. Această conferință a dus, în 1978, la înființarea oficială a Comitetului Internațional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial (cunoscut sub numele de "TICCIH") ca organizație mondială pentru promovarea patrimoniului industrial. Membrii acestor grupuri și ale altor organizații de arheologie industrială reprezintă, în general, un amestec de profesioniști și amatori care împărtășesc un interes comun pentru promovarea studiului, aprecierii și conservării resurselor de patrimoniu industrial.
Subiecte și puncte de interes în arheologia industrială miniatura| Fabricile de bumbac Boott din Lowell, Massachusetts, restaurate ca parte a Parcului Istoric Național Lowell, înființat în anii 1970 în mare parte prin eforturile arheologilor industriali. Arheologia industrială cuprinde o gamă largă de subiecte, de la primele fierării și mori cu apă până la fabricile moderne de mari dimensiuni, precum și situri și structuri adiacente, cum ar fi locuințe pentru muncitori, depozite și infrastructură. În general, tematicile arheologiei industriale se încadrează în una dintre cele patru categorii:
Extracție (cunoscută și sub denumirea de "materii prime de bază", care include minerit, extracție de piatră, petrol, exploatare forestieră, etc.), Producție (mori și fabrici, inclusiv sistemele lor de alimentare cu energie și utilajele), Utilități publice (apa, canalizare, electricitate, gaz etc.) și Transport (canale, căi ferate, drumuri, aviație, poduri, tuneluri etc.).
În plus, tema generării de energie (apă, vânt, abur, electricitate, etc.), deși relevantă pentru fiecare dintre cele patru categorii majore ale arheologiei industriale, este uneori considerată o categorie distinctă.
Contribuția arheologilor industriali a sporit gradul de conștientizare a patrimoniului industrial în rândul publicului, inclusiv prin crearea muzeelor industriale și includerea unor situri în registrele istorice culturale naționale și internaționale în multe părți ale lumii. Exemple notabile includ Muzeele Ironbridge Gorge, Fierăriile Engelsberg și Parcul Istoric Național Lowell, printre multe altele.
Evoluția arheologiei industriale miniatura| Mina Levant din Cornwall, un subiect timpuriu al conservării în anii 1930. miniatura| Un desen tehnic detaliat al procesului fabricii de ștampile de la Quincy Stamp Mill, Houghton, Michigan, realizat ca parte a Proiectului de Înregistrare a Minei Quincy de către Historic American Engineering Record în 1978. miniatura| Cuptoarele de cărbune Birch Creek lângă Leadore, Idaho. Adăugate la Registrul Național al Locurilor Istorice în 1972. miniatura| Mașini textile expuse la Muzeul Comemorativ al Industriei și Tehnologiei Toyota din Nagoya, Japonia miniatura| Apartamentele Border City Mill din Fall River, Massachusetts, reprezintă un exemplu de utilizare adaptivă a unui sit de patrimoniu industrial. miniatura| În ciuda eforturilor ample de conservare din ultimele decenii, multe situri industriale istorice continuă să fie pierdute din cauza incendiilor, neglijenței și demolarii.
Primele evoluții Unul dintre primii precursori ai mișcării de arheologie industrială din mijlocul secolului al XX-lea a fost Societatea Tehnică a Meseriilor din Sheffield, înființată în 1918 la Universitatea din Sheffield pentru a păstra anumite elemente din istoria industrială a orașului. În 1920, Societatea Newcomen a fost înființată în Marea Britanie pentru a promova studiul istoriei ingineriei și tehnologiei, incluzând multe relicve ale Revoluției Industriale, cum ar fi motoarele cu abur, canalele, podurile de fier, mașinăriile și alte artefacte istorice. Societatea Newcomen a înființat și Jurnalul de Arheologie Industrială în 1964, prima publicație națională de AI din Marea Britanie. O altă dezvoltare timpurie a fost formarea Comitetului de Conservare a Motoarelor din Cornwall (CEPC) în 1935, pentru a salva Mina Levant și Motorul cu Aburi din Cornwall.
În primele decenii ale secolului al XX-lea, mișcarea de conservare a patrimoniului istoric în Statele Unite era încă în fază incipientă. Cele mai multe situri istorice care atrăgeau atenția erau legate de președinți și figuri politice, sau de perioada colonială timpurie. Cu toate acestea, în 1925, unul dintre primele muzee industriale din Statele Unite a fost deschis la Old Slater Mill, în Pawtucket, Rhode Island, pe situl primei fabrici textile de succes din țară, construită în 1793. Muzeul a fost fondat de un grup de lideri în afaceri cu legături în industria textilă a New England-ului, într-o perioadă de declin datorat concurenței din Sud. Asociația Old Slater Mill a avut previziunea să restaureze vechea fabrică la aspectul său din începutul secolului al XIX-lea și să o umple cu o colecție reprezentativă de mașini textile. În 1966, Old Slater Mill a fost declarată un Monument Istoric Național. La începutul anilor 1970, Paul E. Rivard, directorul muzeului Old Slater Mill, a fost una dintre figurile cheie în înființarea Societății pentru Arheologie Industrială.
Un alt exemplu notabil al unui sit de arheologie industrială timpurie (care precede mișcarea extinsă de arheologie industrială) este Situl Istoric Național Saugus Iron Works din Saugus, Massachusetts. Acesta este locul primei unități integrate de prelucrare a fierului din America de Nord și a fost reconstruit în anii 1950 după excavări arheologice extinse începute la sfârșitul anilor 1940 de către Roland W. Robbins.
Începuturile arheologiei industriale Termenul „arheologie industrială” a devenit popular în Marea Britanie în 1955, datorită lui Michael Rix de la Universitatea din Birmingham, care a scris un articol în The Amateur Historian, despre necesitatea cercetării amănunțite și a conservării siturilor industriale și a relicvelor din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, precum și din perioada Revoluției Industriale britanice. În 1959, Consiliul Britanic de Arheologie (CBA) a înființat un comitet de cercetare în domeniul arheologiei industriale. CBA a dezvoltat curând o fișă standardizată pentru monumentele industriale, pe care a distribuit-o grupurilor de voluntari din întreg Regatul Unit. În 1965, a fost creat Registrul Național al Monumentelor Industriale (NRIM) ca arhivă centrală pentru fișele care fuseseră colectate de Angus Buchanan la Universitatea din Bath.Arheologia Industrială: Un Ghid, Palmer, Nevell și Sissons, 2012 Până la sfârșitul anilor 1960, s-au format mai multe grupuri locale de arheologie industrială în Marea Britanie, inclusiv Societatea pentru Arheologie Industrială din Gloucestershire în 1963, Societatea de Arheologie Industrială din Bristol în 1967 și Societatea de Arheologie Industrială din Greater London în 1968, printre altele. Misiunea principală a acestor grupuri locale de AI în această perioadă a fost înregistrarea relicvelor rămase din istoria industrială, în special a celor considerate a fi cel mai expuse riscului cauzat de planurile de dezvoltare urbană. În funcție de starea sitului sau a artefactului, înregistrarea constă de obicei în compilarea unui rezumat succint al istoriei sitului prin intermediul documentelor disponibile, inclusiv hărți sau fotografii vechi, urmată de măsurători detaliate la fața locului, desene și fotografii ale condițiilor existente ale sitului. În general, se întocmește un raport, iar copiile sunt depuse într-o arhivă publică în beneficiul generațiilor viitoare. Majoritatea expedițiilor de înregistrare au scopul de a obține o privire de ansamblu asupra condițiilor existente și nu sunt menite să fie un studiu complet.
Una dintre primele zone care a fost supusă unui studiu sistematic în domeniul arheologiei industriale a fost Cheile Ironbridge din Shropshire, Regatul Unit. Acest peisaj s-a dezvoltat începând cu secolul al XVII-lea ca unul dintre primele peisaje industriale din lume, iar până în secolul al XVIII-lea avea o varietate de industrii extractive, precum și o producție extinsă de fier, fabricarea ceramicii și o serie de căi ferate timpurii. Trustul Muzeului Ironbridge Gorge a fost înființat în 1967, iar importanța Cheilor Ironbridge a fost recunoscută în 1986 când a fost desemnat ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.