miniatura|Președintele Franklin D. Roosevelt semnând Legea Securității Sociale la 14 august 1935 Reforma sistemului de asistență socială este procesul de propunere și adoptare a modificărilor în cadrul unui sistem de protecție socială, cu scopul de a îmbunătăți eficiența și administrarea programelor de asistență guvernamentală, având ca obiectiv creșterea echității și a accesibilității atât pentru beneficiarii de ajutor social, cât și pentru contribuabili. Programele de reformă au diferite scopuri: întrajutorarea persoanelor fizice pentru a le ajuta să devină independente, asigurarea sustenabilității și solvabilității diferitelor programe de asistență socială și/sau promovarea distribuției echitabile a resurselor. Reforma asistenței sociale este dezbătută în mod constant din cauza opiniilor variate privind necesitatea guvernului de a echilibra imperativele garantării beneficiilor sociale și promovării independenței.

Prezentare generală Începând cu anii 1970, sistemele de asistență socială au fost supuse unei examinări în detaliu în întreaga lume. Schimbările demografice, cum ar fi creșterea natalității postbelice și declinul natalității ulterioare, împreună cu schimbările economice, precum , au dus la îmbătrânirea populației, lipsă de forță de muncă, și dependența crescută de sistemele de asistență socială, care au ridicat în mod inevitabil problema reformei sistemelor de asistență socială. Sistemele din SUA s-au concentrat în primul rând pe reducerea nevoii de asistență socială pentru părinții singuri și săraci prin stimulente pentru angajare. Marea Britanie s-a axat în primul rând pe reducerea șomajului general prin tactica introdusă de Guvernul Laburist în anii 1990. Țările de Jos au pun accentul pe reformarea programelor pentru persoanele cu dizabilități, iar America Latină s-a concentrat în primul rând pe reformele sistemelor de pensii.

Politica Reformei Asistenței Sociale În general, liberalii clasici, libertarienii și conservatorii susțin ideea că sistemele de asistență socială și alte servicii finanțate din impozite diminuează interesul pentru muncă, exacerbează problema migranților clandestini și intensifică sărăcia. Pe de altă parte, social-democrații și socialistii critică în general reformele sociale care minimizează plasa de siguranță publică și întăresc sistemul economic capitalist.

Istoric miniatura|Președintele Franklin Delano Roosevelt semnand Legea Securității Sociale pe 14 August 1935. Mulți istorici atribuie începuturile asistenței sociale contemporane în Europa și America legilor germane privind asigurarea sănătății introduse la sfârșitul secolului al 19-lea. Cancelarul german Otto von Bismarck a introdus asistența medicală guvernamentală și a aprobat , fiind prima lege care a introdus asigurarea obligatorie de sănătate monitorizată de guvern. Legislația germană asigura beneficii contributive pentru pensii și dizabilități. Participarea a devenit obligatorie. În Statele Unite, Marea Criză Economică a dus la introducerea de către președintele Franklin Delano Roosevelt a programului de ajutor pentru familii cu copii în întreținere și a Programului de Securitate Socială prin Legea de Securitate Socială, care a creat un sistem de asistență socială publică pentru a oferi ajutor diferitelor persoane dependente și în nevoie. Acest lucru a evoluat în cele din urmă în sistemul pe care îl cunoaștem astăzi.

Statele Unite În 1964, Președintele Lyndon B. Johnson a introdus acte legislative cunoscute în mod colectiv sub numele de Războiul împotriva sărăciei ca răspuns la o rată persistentă ridicată a sărăciei de aproximativ 20%. Această inițiativă a finanțat programe de asistență socială, cum ar fi Securitatea Socială, Timbrele Alimentare, Job Corps, și Head Start. Războiul împotriva sărăciei a inclus noi programe federale, cum ar fi Medicare și Medicaid, care a oferit asigurări de sănătate persoanelor în vârstă, persoanelor cu venituri mici și altor grupuri dezavantajate. În plus, Guvernul SUA a început să ofere asistență directă districtelor școlare, a adoptat măsuri ample de protecție a mediului, a instituit proiecte de reînnoire urbană, a promovat protecția drepturilor civile și a extins finanțarea pentru arte și științe umaniste.

Administatia președintelui Richard Nixon a propus 1969 Planul De Asistență Familială, care a introdus o cerință de muncă pentru toți beneficiarii de asistență socială, cu excepția mamelor cu copii sub trei ani. Această cerință a fost eliminată în 1972 datorita criticilor din partea liberalilor, care susținea că planul oferea prea puțin sprijin și avea cerințe de muncă excesiv de stricte. În cele din urmă, administrația Nixon a prezidat extinderea continuă a programelor de asistență socială, cu toate acestea, Planul de Asistență Familială a facilitat o dezbatere mai mare asupra stării sistemului de asistență socială și a început retorica pentru atitudinea negativă față de ajutorul social.

În 1981, Președintele Ronald Reagan a redus cheltuielile pentru programul de ajutor pentru familiile cu copii în întreținere și a permis statelor să solicite beneficiarilor de asistență socială să participe la programele de workfare. Cartea lui Charles Murray Pierderea Terenului: Politica Socială Americană, 1950-1980 (1984) a susținut că statul bunăstării de fapt, dăunează săracilor, în special familiilor monoparentale, făcându-i din ce în ce mai dependenți de guvern și descurajându-i să lucreze. Murray a propus ca programele de asistență socială actuale să fie înlocuite cu programe locale pe termen scurt. miniatura|250x250px|Declinul general al beneficiilor lunare de asistență socială (în dolari 2006)2008 Indicators of Welfare Dependence Figure TANF 2. În Campania din 1992, Bill Clinton a promis să "pună capăt ajutorului social așa cum am cunoscut-o până acum”.

Legea privind responsabilitatea personală și oportunitatea de muncă a fost concepută ca răspuns la eșecurile percepute ale AFDC. Preocupările cu privire la AFDC au început în anii 1960, în același timp în care se dezbăteau și creau soluții și programe împotriva sărăciei. Printre aceste preocupări s-au numărat: disfuncții familiale în rândul săracilor (în special în rândul familiilor sărace de culoare ca urmare a ), descurajarea căsătoriei și promovarea monoparentalității și descurajarea femeilor sărace de a căuta locuri de muncă prin încurajarea dependenței de ajutorul guvernamental. Preocupările din anii 1980 cu privire la buget și cheltuielile pentru asistență socială s-au intensificat, odată cu creșterea numărului de cazuri AFDC. Preocupările legate de cererile de asistență socială frauduloase, dependența și abuzul de către beneficiari au creat un cliché stereotipic al "Reginei ajutorului social". Între sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, îngrijorarea tot mai mare a publicului cu privire la nașterile în afara căsătoriei și la sarcinile adolescentelor a alimentat, de asemenea, îngrijorarea față de AFDC. În ciuda îngrijorărilor publice și politice, "sociologii, analiștii sărăciei și etnografii au demonstrat că AFDC în sine a avut un impact redus asupra deciziilor maritale sau fertile ale femeilor, iar programul a acționat pentru majoritatea beneficiarilor ca supliment la câștiguri sau ca sursă temporară de sprijin între perioadele de angajare”.

În plus față de percepția publică și politică asupra asistenței sociale, un aspect important al reformei asistenței sociale îl reprezintă schimbarea drastică în participarea femeilor la piața muncii de la momentul implementării ADC. Până în anii 1990, era mai obișnuit ca femeile să se angajeze în muncă salariată, iar această schimbare a contribuit la expectația conform căreia femeile care primesc asistență socială ar trebui să fie obligate să lucreze în afara casei. Contextul economic și social al pieței muncii s-a schimbat, de asemenea. Locurile de muncă care ofereau un salariu familial stabil și decent scăzuseră de-a lungul decadelor, iar creșterea și extinderea pieței muncii cu salarii mici creaseră locuri de muncă care ofereau puțină securitate economică sau șanse pentru mobilitate economică în sus. Ideea abordării "muncă înaintea tuturor" pentru cerințele de muncă avea prioritatea de a determina beneficiarii să intre rapid pe piața muncii, iar programele de muncă oferite se concentrau pe pregătirea pentru muncă și plasarea imediată în primul loc de muncă disponibil. Aceste preocupări cu privire la femeile care primesc AFDC și impactul programului asupra căsătoriei și maternității, precum și cererea sporită de muncitori cu salarii mici și calificări reduse pe piața muncii și expectația ca femeile să participe la piața muncii constituie contextul Legii privind reforma asistenței sociale din 1996.

Legea privind reforma asistenței sociale din 1996 (PRWORA) a încheiat programul AFDC și l-a înlocuit cu Temporary Assistance for Needy Families (TANF). Schimbarea cea mai semnificativă de la AFDC la TANF a fost renunțarea la drepturile individuale pentru familiile sărace de a primi ajutor federal. Aceasta a însemnat că nimeni nu mai putea "formula o solicitare legal aplicabilă pentru asistență doar pentru că era sărac."

Regatul Unit

New Deal

În ultimii ani, reforma sistemului de asistență socială în Marea Britanie a început odată cu introducerea programului în 1997, implementat de guvernul Laburist. Scopul acestui program a fost creșterea ocupării prin cerința ca beneficiarii să depună eforturi serioase în căutarea locurilor de muncă. De asemenea, Partidul Laburist a introdus un sistem de credite fiscale pentru lucrătorii cu venituri reduse.

Legea privind reforma sistemului de asistență socială din 2009 Această reformă a asistenței sociale a propus o creștere a responsabilității individuale în cadrul sistemului de asistență socială. Reforma a eliminat Sprijinul de Venit și a alocat fondurile către Alocația pentru Căutarea unui Loc de Muncă, pentru a încuraja ocuparea forței de muncă. De asemenea, a promovat o responsabilitate parentală mai mare prin modificarea legilor privind pensia alimentară pentru copii și cererea ca nașterile să fie înregistrate în comun de ambii părinți.

Legea privind reforma sistemului de asistență socială din 2012 Această reformă a asistenței sociale a propus schimbări în ceea ce privește Ajutorul pentru Locuință, reducând beneficiul acordat beneficiarilor în funcție de dimensiunea spațiului locativ. Această lege a primit porecla de "Taxa pentru Dormitor" din partea mass-media. S-a afirmat că, similar altor reforme ale asistenței sociale, această lege ar reduce dependența de asistența socială.

Franța Începând cu mijlocul anilor 1970, a început să apară un deficit în programul de asigurări sociale. Deficitul a atins puncte maxime de 27,75% din bugetul asigurărilor sociale în 1992. Acest lucru a determinat o inițiativă majoră din partea guvernului de a reduce cheltuielile în programul de asistență socială. Până la sfârșitul anilor 1990, deficitul fusese aproape complet eradicat. Deficitele adesea mari prin care a trecut programul au generat o opoziție semnificativă față de programul așa cum este el în prezent.

În februarie 2020, a fost adoptată o reformă a pensiilor prin decret, folosind Articolul 49 al Constituției franceze.

Brazilia