Cristea Gheorghe Gheorghian a fost un medic și om politic român, senator și primar al municipiului București. A deținut această funcție în două perioade, ianuarie 1920 – februarie 1922 și decembrie 1928 – ianuarie 1929, fiind unul din cei 12 politicieni care au reușit să obțină de două ori mandatul de primar de-a lungul timpului. Suplimentar, a activat în mai multe rânduri ca primar interimar în mandatul lui Anibal Teodorescu.
Gheorghe Gheorghian a fost nepotul mitropolitului Iosif Gheorghian. La mijlocul anilor 1940, el a fost medicul curant al patriarhului Nicodim, pe care l-a însoțit într-o vizită protocolară la Moscova, efectuată în octombrie 1946 la invitația patriarhului Alexei.
Biografie Primul mandat În 1919, Gheorghe Gheorghian a participat activ la campania electorală și a fost ales deputat din partea Partidului Țărănesc la alegerile generale din noiembrie. Pe lista țărănistă pentru circumscripția București mai fuseseră propuși Nicolae Zanne, președinte al Camerei de Comerț, Gheorghe Mironescu, Temistocle Alexandrescu, Teodor Orghidian, Ștefan Ardeleanu și alții, însă doar Zanne (cu 4253 de voturi) și Gheorghian (cu 4021 de voturi) au fost aleși.
În ianuarie 1920, Gheorghe Gheorghian a fost numit președintele „Comisiunei interimare a Capitalei”, în fapt primar al Bucureștilor. Nicolae Lupu, la acea vreme ministru de Interne, l-a susținut pentru această funcție pe Constantin Musceleanu, care candidase pe lista independentă „Clopotul”, însă atât Regele Ferdinand, cât și grupurile parlamentare naționalist și țărănist s-au opus.
Noul primar și-a început imediat activitatea, iar pe 8 ianuarie, împreună cu ministrul Lupu și cu membrii unei comisii speciale a Căilor Ferate Române, a analizat măsurile care se impuneau „spre a se putea face cu oarecare regularitate transporturile cu alimente și lemne destinate Capitalei”, una din preocupările cele mai presante ale orașului. Alte neajunsuri semnalate de presă erau curățenia, măsurile igienice precare, iluminatul deficitar și starea proastă a străzilor.
Tot în ianuarie 1920, Gheorghian l-a numit șeful său de cabinet pe V. Ureche. Noul primar a continuat să caute soluții pentru îmbunătățirea aprovizionării cu zarzavaturi și carne, îngreunată de speculă și de o grevă a măcelarilor angrosiști, din octombrie 1920. O altă problemă acută a capitalei, lipsa de apă, a fost semnalată în august 1921, iar primarul Gheorghian a respins criticile care i s-au adus, motivând situația prin defecțiuni ale filtrelor, scăderea debitului de apă în sezonul estival și creșterea consumului populației.
Pe 23 februarie 1920, Franța a decorat Bucureștii cu medalia „Crucea de război” „pentru orașul [...] care a suportat cu atâta sânge rece și bărbăție asprele încercări ale războiului”. În vara aceluiași an, mareșalul Joseph Joffre s-a deplasat la București și a înmânat decorația primarului Gheorghian. În timpul ceremoniei, care s-a desfășurat în Parcul Carol, mareșalul Joffre a explicat rațiunile decorării, iar primarul Gheorghian i-a mulțumit acestuia și și-a exprimat „cea mai vie emoțiune” pentru primirea medaliei în numele capitalei României.
În iunie 1921 (sau iulie, după altă sursă), Gheorghe Gheorghian a propus consiliului comunal înființarea Muzeului Comunal București. Hotărârea a fost aprobată de consiliu, însă mandatul scurt nu i-a permis edilului să își ducă planul la îndeplinire. Muzeul Municipiului București a fost inaugurat abia la 22 noiembrie 1931, în mandatul lui Dem I. Dobrescu, după ce primăria capitalei a pus la dispoziție în acest scop Casa Moruzi, o clădire istorică de pe Calea Victoriei.
Pentru o perioadă de timp din primul mandat, Georghian i-a avut ca vice-președinți ai comisiei interimare (viceprimari) pe inginerul Katz și pe Emanoil Protopopescu-Pake, însă acesta din urmă a demisionat din funcție pe 22 decembrie 1921, acuzându-i pe primii doi de concesionarea frauduloasă a unui contract de salubrizare a orașului, iar pe Georghian personal de faptul că „lucrează politicește pentru d-sa”. Unele ziare ale vremii au criticat și alte decizii ale primarului, spre exemplu un împrumut pentru primăria capitalei în valoare de 100 milioane lei, contractat în 1920 la Banca Blank, sau felul cum a gestionat posibilitatea de achiziționare pentru oraș a terenului „Bordei”, cu o suprafață de 400.000 m2, cumpărat până la urmă „pentru un preț derizoriu” de Aristide Blank.
Gheorghian s-a apărat acuzând politizarea excesivă a aparatului administrativ al orașului și lipsa de autonomie a primăriei, „fără de care sforțările mele vor rămâne zadarnice”. El a pomenit și de situația grea pe care a găsit-o după instalarea în funcție, gospodăria comunală fiind „sărăcită și secătuită din cauza ocupației germane. Când am venit, n’am găsit nici un ban în casa comunală și foarte multe datorii. Populația flămândă și fără lemne, mă asalta zilnic și trebue să adaog că la toate sforțările mele, în loc de ajutor au fost multe ziare politice care din spirit de opoziție m’au ironizat, pot zice m’au maltratat [...]”. Însă câțiva ani mai târziu, ziarul Universul, relatând din cartierul Tei-Colentina, constata „obicinuita mizerie, afară doar de câteva străzi, bine gospodărite sub primariatul d-lui dr. Gheorghian”. Iluminatul electric era o altă „amintire frumoasă de sub primariatul d-lui dr. Gheorghian”, iar locuitorii intervievați își aduceau aminte „cu recunoștință de activitatea edililor sub primariatul d-lui dr. Gheorghian”.
Primul mandat al lui Gheorghe Gheorghian a luat sfârșit pe 2 februarie 1922, când componența comisiei interimare a fost schimbată de guvern.
Între mandate miniatura|Gheorghe Gheorghian
În acea perioadă, Gheorghian s-a regăsit activ în diverse consilii de administrație ale unor societăți, asociații sau companii. Pe 6 mai 1920, „Adunarea Generală ordinară și extraordinară” a Societății de Asigurări și Reasigurări „Urania” a ratificat cooptarea în consiliul de administrație a lui Gheorghian, care în acel moment era și primar. În iulie 1924 i s-a reînnoit mandatul de administrator-delegat la fabrica de spirt Bragadiru. În iunie 1925, consiliul de administrație al societății SOCEC et Co. i-a acordat lui și altor cinci acționari drept de semnătură, ceea ce permitea ca doi din cei șase, împreună, să poată angaja juridic societatea. În septembrie același an, la Sala Dacia, Gheorghian a prezidat întrunirea Organizațiilor Unite ale comerțului și industriei, în vederea alegerilor pentru Camera de comerț și industrie. „Cu unanimă însuflețire”, delegații au decis să susțină listele Organizațiilor Unite „în frunte cu dr. Gh. Gheorghian, Temistocle Alexandrescu, Mihail Manoilescu, Th. V. Orghidan”.
Tot în acei ani, fostul primar a jucat un rol de frunte în întrunirile politice ale organizației București a Partidului Național, ținând discursuri și criticând adversarii liberali. S-a implicat în campania pentru pregătirea alegerilor comunale din 1926 și, în luna aprilie, s-a aflat printre delegații care l-au așteptat pe Iuliu Maniu la Gara de Nord, la întoarcerea acestuia de la Cluj, unde prezidase congresul Partidului Național. Pe 15 februarie 1926, alături de alți fruntași ai opoziției, precum Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Mihalache, Grigore N. Filipescu, Virgil Madgearu, Dem I. Dobrescu, Dimitrie R. Ioanițescu, Grigore Trancu-Iași, Anibal Teodorescu, Ștefan Meitani și Pompiliu Ionițescu, a luat parte și a ținut un discurs la marea întrunire a Opoziției Unite de la Sala Dacia din București.
Campania electorală pentru alegerile locale a prilejuit diverse acuzații de o parte și de alta. În februarie 1926, ziarele au publicat un protest al opoziției unite, înaintat președintelui Biroului Electoral București, în care erau condamnate „banditismele guvernamentale in Capitală”, falsificarea listelor electorale și sustragerea cărților de alegător. Gheorghian a ocupat poziția întâi pe lista cu candidați propusă de opoziția unită, având cele mai mari șanse să fie ales primar, iar presa a publicat interviuri în care el își prezenta în mod succint programul.
Alegerile locale s-au desfășurat pe 20 februarie 1926 și s-au soldat cu o victorie categorică a opoziției unite. Ziarul Lupta din 21 februarie consemna că „țara a spulberat regimul Brătianu” și menționa „dezastrul guvernului la București”, unde lista câștigătoare a fost cea pe care figura Gheorghe Gheorghian. Ziarele opoziției au început să publice articole elogioase și interviuri cu „noul primar”, însă Gheorghian a reacționat precaut, precizând: „Nu sunt primarul Capitalei, fiindcă până la alegerea de primar mai sunt formalități de îndeplinit; între altele, alegerile parțiale din care vor eși membri de drept”. El a atras atenția că „legea este vicioasă”, deoarece edilul capitalei este numit de un consiliu format din trimiși aleși în mod direct de către cetățeni și din trimiși „de drept”, desemnați de diverse ministere și instituții politice.
Procedurile pentru alegerea noului primar al orașului au avut loc pe 9 aprilie 1926, iar ședința a fost prezidată de inginerul Elie Radu, decanul de vârstă al adunării. În deschidere au luat cuvântul Ioan E. Costinescu, primar încă în funcțiune, și cei doi candidați propuși de guvern, Anibal Teodorescu, respectiv de opoziția unită, Gheorghe Gheorghian. S-a trecut apoi la vot și, în ciuda faptului că opoziția l-a votat în unanimitate pe Gheorghian, delegații numiți politici au înclinat covârșitor balanța în favoarea oponentului său. Rezultatul votului a fost următorul:
Prof. Anibal Teodorescu – 40 de voturi. Dr. Gheorghe Gheorghian – 13 voturi. Voturi neexprimate – 5.
S-au votat apoi membrii delegației permanente (consiliul local), fiind aleși Ioan E. Costinescu, Gheorghe Gheorghian, Mihail Berceanu, inginerul Ion Săbăreanu și alte patru persoane.
În mandatul lui Anibal Teodorescu, Gheorghian a fost numit în mai multe rânduri „locțiitor de primar” sau „primar ad-interim” atunci când Teodorescu a fost plecat din țară sau era în concediu. Spre exemplu în august 1926, în septembrie 1926, când s-a declarat împotriva dispozițiilor unei ordonanțe pentru combaterea speculei emise de Prefectura Poliției Capitalei, sau în martie 1927, când a primit o delegație de brutari din sectorul III Albastru. În septembrie 1926, în urma unor scumpiri, primarul interimar Gheorghian a intervenit pe lângă generalul Văleanu, ministrul comunicațiilor, cerând menținerea vechiului tarif de transport al lemnelor pentru populația Bucureștilor. Tot în septembrie și tot din această funcție, Gheorghian a contractat un împrumut de 20 milioane lei la Casa de depuneri și consemnațiuni, pentru a face față nevoilor cele mai presante ale orașului.
În februarie 1927, alături de colonelul Marin Șeinescu, de Nicolae Vasilescu-Karpen și de alți consilieri locali, Gheorghian a pledat pentru a se permite restaurantelor să instaleze mese pe trotuarele mai largi, precum în orașele occidentale.
O importantă acțiune politică a lui Gheorghe Gheorghian a fost inițierea unei anchete privind gestiunea fostei comisii interimare (consiliul local) a capitalei în timpul mandatului lui Ioan E. Costinescu. Ancheta s-a concentrat pe activitatea fostului viceprimar D. P. Niculescu-Ritz și a lui Mihail Berceanu, care gestionase fonduri de peste 100 milioane de lei destinate construirii de școli primare prin intermediul comitetelor școlare. Comisia, printre ai cărei membri se numărau Gheorghian, Anibal Teodorescu, Ioan E. Costinescu și experții contabili Bosianu și Banciu, nu a găsit nici o neregulă în gestiunea lui D. P. Niculescu-Ritz, însă a constatat că gestiunea lui Mihail Berceanu „nu corespunde normelor stabilite contabilicește”. În urma rezultatului, Gheorghe Gheorghian, care în acel moment exercita atribuțiuni de primar interimar, i-a retras lui Berceanu delegația de conducere a Direcției financiare a Primăriei, pe care acesta o primise în perioada concediului titularului de drept, M. A. Georgescu.