Conferința de la Carnuntum

Conferința de la Carnuntum (în latină: Carnuntum) a fost o conferință imperială desfășurată la 11 noiembrie 308, în orașul Carnuntum (astăzi Petronell-Carnuntum, Austria), aflat atunci în provincia Pannonia Prima. Ea a fost convocată de Augustus-ul răsăritean Galerius (r. 293–311) pentru a soluționa disputa privind titlul de Augustus în Occident și, implicit, pentru a pune capăt conflictelor din anii precedenți, când el și, anterior, Severus al II-lea (r. 305–307) invadaseră Italia controlată de Maxentius (r. 306–312) și Maximian (r. 286–308; 310). La conferință au participat Dioclețian (r. 284–305), retras din 305, și fostul său coleg de domnie, Maximian.

Conform deliberărilor conferinței, Maximian trebuia să se retragă definitiv din funcția imperială; Licinius (r. 308–324), fost general al lui Galerius, a fost ridicat la rangul de Augustus în Occident și însărcinat să-l înfrunte pe Maxentius, considerat uzurpator; iar Constantin (r. 306–337) a fost retrogradat, pentru a doua oară, la rangul de Cezar în Occident. Aceste decizii nu au fost acceptate de toți: Constantin și-a contestat retrogradarea și a continuat să folosească titlul de Augustus; Maximinus Daia (r. 305–313) a cerut propria promovare; Maximian a rămas nemulțumit de înlăturarea sa și avea să încerce o ultimă conspirație în 310, la curtea lui Constantin din Arles, în timp ce Licinius nu a acționat în anii următori pentru a-l elimina pe Maxentius.

Din 293, Imperiul Roman a fost guvernat prin sistemul tetrarhiei, format din câte un Augustus (împărat senior) și un Cezar (împărat junior) pentru fiecare jumătate a imperiului, de est și de vest. La 1 mai 305, augustii Dioclețian (r. 284–305) și Maximian (r. 285–308; 310) au abdicat de bunăvoie, iar caesares lor, Constanțiu Chlorus (r. 293–306) și Galerius (r. 293–311), au fost ridicați la rangul de Augustus în Occident și, respectiv, în Orient, în timp ce Severus al II-lea (r. 305–307) și Maximinus Daza (r. 305–313) au devenit Cezarii vestici și, respectiv, estici.

În 306, Constanțiu Chlorus (r. 293–306), Augustus-ul occidental, a murit la Eboracum (astăzi York, Anglia), iar soldații săi l-au aclamat pe fiul său, Constantin cel Mare (r. 306–337), drept succesor. Totuși, Galerius, Augustus-ul din Orient, l-a ridicat pe Severus al II-lea la rangul de Augustus, deoarece, potrivit aranjamentului tetrarhic, Cezarul occidental trebuia să-i succeadă Augustus-ului decedat. După negocieri diplomatice, Galerius l-a recunoscut pe Constantin doar ca Cezar, permițându-i astfel lui Severus să-și asume funcția de Augustus.

Maxentius (r. 306–312), fiul lui Maximian (r. 285–308; 310), a fost nemulțumit de ridicarea lui Constantin, iar în contextul unei revolte provocate de impozitul pe capitație la Roma, o cohortă a gărzii pretoriene l-a proclamat împărat la 28 octombrie 306. Inițial, el s-a autointitulat princeps invictus („prinț neînvins”), sperând să obțină recunoașterea domniei sale de către Galerius. Ulterior, stânjenit de conducerea solitară, Maxentius i-a trimis însemne imperiale lui Maximian și l-a proclamat „Augustus pentru a doua oară”, oferindu-i o autoritate teoretic egală, dar cu putere reală mai redusă și un rang inferior.Barnes, Constantine and Eusebius, 30–32. Până în 307, Italia fusese invadată mai întâi de Severus al II-lea, care s-a predat lui Maximian, iar apoi de Galerius însuși, care în cele din urmă s-a retras. Înainte sau în timpul acestor evenimente, Severus a fost executat sau forțat să se sinucidă.

La scurt timp după aceea, Maximian s-a îndreptat spre Galia pentru a negocia cu Constantin. S-a încheiat un acord prin care Constantin urma să se căsătorească cu fiica mai mică a lui Maximian, Fausta, și să fie ridicat la rangul de Augustus în cadrul regimului secesionist al lui Maxentius. În schimb, Constantin urma să reafirme vechea alianță de familie dintre Maximian și Constanțiu și să sprijine cauza lui Maxentius în Italia, rămânând însă neutru în conflictul cu Galerius. Acordul a fost consfințit printr-o dublă ceremonie la Augusta Treverorum (astăzi Trier, Germania), la sfârșitul anului 307, când Constantin s-a căsătorit cu Fausta și a fost proclamat Augustus de către Maximian.Barnes, Constantine and Eusebius, 31; Lenski, 64; Odahl, 87–88; Pohlsander, Emperor Constantine, 15–16.

În plus, Licinius, unul dintre tovarășii militari ai lui Galerius și participant la conferință, a fost proclamat noul Augustus în Occident și a primit în administrare provinciile Tracia, Pannonia și Iliria, precum și misiunea de a-l neutraliza pe Maxentius în Italia. În cele din urmă, augustii prezenți au reconstruit Mithraeum-ul de la Carnuntum și l-au dedicat atât Cezarilor absenți (Constantin și Maximinus Daza), cât și lor înșiși:

Potrivit savantului A. L. Frothingham, având în vedere că până în secolul al IV-lea cultul lui Mithras și al Sol Invictus se afla în expansiune, nu este surprinzător că a fost făcută o dedicație acestor divinități în numele împăraților. El a interpretat acest gest ca pe o posibilă consacrare simbolică a statului acestor zei, chemați astfel să protejeze imperiul și să prevină o revenire la criza secolului al III-lea.

Consecințe stanga|miniatura|Follis al lui Maxentius (r. 306–312) emis la Ticinum c. 307–308 Noul sistem nu a durat mult: Constantin a refuzat să accepte retrogradarea și a continuat să se prezinte drept Augustus pe monedele sale, chiar dacă ceilalți membri ai tetrarhiei au continuat să-l considere Caesar. Între timp, Licinius nu a făcut nimic pentru a-l îndepărta de la putere pe uzurpatorul Maxentius și s-a concentrat mai degrabă asupra problemelor interne și a incursiunilor barbare din provinciile aflate sub autoritatea sa.

Mai mult, Maximinus Daza, frustrat că fusese trecut cu vederea în favoarea lui Licinius, a cerut propria promovare lui Galerius. Acesta s-a oferit să-i numească atât pe Maximinus, cât și pe Constantin filii Augustorum („fiii lui Augustus”, sg. filius Augusti), titlu pe care ambii l-au refuzat. Cu toate acestea, între sfârșitul anului 309 și primăvara anului 310, Galerius a cedat și i-a numit pe fiecare Augustus, ceea ce a dus la situația neobișnuită a existenței a cinci augusti care conduceau simultan imperiul.

La începutul anului 310, profitând de absența lui Constantin la frontiera Rinului, unde lupta împotriva invadatorilor franci, Maximian s-a revoltat la Arelate (actualul Arles, Franța) și a încercat să-și recupereze poziția. Revolta a primit puțin sprijin, iar Constantin, informat rapid despre situație, s-a îndreptat spre sud și a înăbușit-o cu ușurință, capturându-l pe Maximian și constrângându-l să se sinucidă. În anul următor, Maxentius, dorind să răzbune moartea tatălui său, i-a declarat război lui Constantin, care a răspuns prin invadarea nordului Italiei în 312.Anonymous 3rd-4th century, (9)5.1–3. În același an, Galerius a murit, iar partea orientală a Imperiului Roman a fost împărțită între Maximinus și Licinius, care, după unele tensiuni inițiale, au încheiat pace în 312, pe Bosfor. Aceasta s-a dovedit însă de scurtă durată, cei doi intrând în conflict deschis până în 313.

Note

Vezi și Carnuntum Petronell-Carnuntum Imperiul Roman

Categorie:Dinastia constantină Categorie:Dioclețian Categorie:Tetrarhie Categorie:Împărați Categorie:Conferințe Categorie:Istorie antică Categorie:Imperiul Roman