Samuel Jones Tilden () a fost un politician american care a fost cel de-al 25-lea și a fost candidatul Partidului Democrat la disputatele .
Tilden s-a născut în 1814 într-o familie bogată din . Atras de politică de la o vârstă fragedă, a devenit un protejat al lui Martin Van Buren. După ce a studiat la Universitatea Yale și la , Tilden și-a început cariera juridică în New York City, devenind un cunoscut avocat corporatist. El a fost membru în și a ajutat la lansarea candidaturii lui Van Buren la . Democrat de război, care se opunea sclaviei, Tilden a fost un adversar al lui Abraham Lincoln la alegerile prezidențiale din 1860, dar mai târziu l-a susținut pe el și pe Uniune în timpul Războiului Civil. Ulterior, a devenit președintele și a condus campania lui pentru .
Tilden a cooperat inițial cu facțiunea a organizației de partid de la nivelul statului, dar s-a distanțat de ea în 1871 din cauza corupției baronului local . Tilden a câștigat alegerile din 1874 pentru postul de guvernator al New Yorkului și, din acea funcție, a contribuit la spargerea . Lupta sa împotriva corupției publice, împreună cu averea personală și succesul electoral din New York, l-au făcut principalul candidat pentru nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 1876. Tilden a fost ales drept candidat al partidului la al doilea tur de scrutin. La alegerile generale, Tilden s-a confruntat cu candidatul republican Rutherford B. Hayes. Tilden și-a concentrat campania pe reforma serviciului public, sprijinul pentru standardul aur și opoziția față de creșterile de taxe, dar mulți dintre susținătorii săi erau mai preocupați de a pune capăt Reconstrucției în Sudul Statelor Unite.
Tilden a câștigat votul popular cu 250.000 de voturi. Cu toate acestea, 20 de voturi electorale erau disputate, și astfel nici Tilden, nici Hayes nu aveau majoritate în Colegiul Electoral. Întrucât Tilden câștigase 184 de voturi electorale, cu un vot mai puțin decât avea nevoie, Hayes avea nevoie să câștige toate voturile electorale aflate în dispută. Împotriva dorințelor lui Tilden, Congresul a numit bipartizană pentru a soluționa controversa. Republicanii au avut un loc în plus în Comisie, care s-a dovedit decisiv într-o serie de decizii pe marginea cărora Comisia era divizată pe linii de partid. Ca urmare, Hayes a câștigat toate voturile electorale disputate. În , liderii democrați au acceptat victoria lui Hayes în schimbul sfârșitului Reconstrucției. Tilden este singurul candidat la președinție care a pierdut alegerile, deși câștigase o majoritate absolută a voturilor populare. Ulterior, a ieșit din viața politică și a murit în 1886.
Note de completare
Note bibliografice
Categorie:Nașteri în 1814 Categorie:Decese în 1886 Categorie:Americani de origine engleză Categorie:Absolvenți ai Universității Yale Categorie:Nominalizări prezidențiale ale Partidului Democrat al SUA Categorie:Candidați prezidențiali americani din 1876 Categorie:Wikipedia articles incorporating a citation from the 1911 Encyclopaedia Britannica with Wikisource reference Categorie:Wikipedia articles incorporating a citation from the New International Encyclopedia Categorie:Nașteri pe 9 februarie Categorie:Decese pe 4 august Categorie:Oameni din New York