Nicolae Marian Strîmbeanu () a fost un scriitor, inginer chimist și cercetător științific român.
Detalii personale
Nicolae Marian Strîmbeanu s-a născut la Timișoara, pe 9 mai 1956, al doilea fiu al lui Nicolae și al Olimpiei Strâmbeanu. Între 1977-1982 studiază la Facultatea de Inginerie Chimică din Timișoara, la care își ia și doctoratul în 1998. Profesează ca inginer chimist, cercetător științific, profesor asociat la Universitatea Politehnica Timișoara. A fost director la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND, Bucuresti, Sucursala Timișoara, apoi director tehnic și director general la PRO AIR CLEAN SA, Timișoara. Pasionat de istorie și geografie, mai ales de epoca marilor descoperiri geografice, după mulți ani de documentare, i-a apărut primul roman, Evanghelia după Araña, Editura Humanitas (2004). Nicolae Strâmbeanu a fost și un povestitor fermecător, a avut mulți prieteni pe care i-a bucurat cu poveștile lui fascinante, dar și cu recitările de poezie, pline de trăire.
Activitate literară
Volume publicate Evanghelia după Araña (roman), Editura Humanitas, București, 2004.Evanghelia după Araña, Editura Humanitas, București, 2004. Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodată (roman), Editura Humanitas, București, 2006.Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodată, Editura Humanitas, București, 2006. Turnul de apă (roman), Editura Humanitas, București, 2008.Turnul de apă, Editura Humanitas, București, 2008. Psaltirea profană (poezie), Editura Brumar, Timișoara, 2009.Psaltirea profană, Editura Brumar, Timișoara, 2009. Vineri seara într-o vale cu lupi (roman), Editura Polirom, Iași, 2016.Vineri seara într-o vale cu lupi, Editura Polirom, Iași, 2016. Evanghelia după Araña (roman), Editura Polirom, Iași, 2017 (reeditare a volumului din 2004).Evanghelia după Araña, Editura Polirom, Iași, 2017.
Volume colective Răcani, pifani și veterani (volum colectiv coordonat de Radu Paraschivescu), Editura Humanitas, București, 2008.Răcani, pifani și veterani, coord. Radu Paraschivescu, Editura Humanitas, București, 2008. Gheorghe Tănăsescu, Prizonier la Cotul Donului – ediție îngrijită de Nicolae Strâmbeanu și Marius Tănăsescu, Editura Militară, București, 2017.Gheorghe Tănăsescu, Prizonier la Cotul Donului, Editura Militară, București, 2017. Calea urmată de bolognezul Ludovico de Vartema în Egipt, în pustiul arab, ca și în Arabia Felix, în Persia, în India și în Ethyopia – versiune literară în limba română și note: Nicolae Strâmbeanu; traducere din limba engleză: Antuza Genescu; Năframa chinezească – Nicolae Strâmbeanu, Editura Brumar, Timișoara, 2022.Calea urmată de bolognezul Ludovico de Vartema în Egipt, în pustiul arab, ca și în Arabia Felix, în Persia, în India și în Ethyopia, Editura Brumar, Timișoara, 2022.
Volume traduse Panóramica desde la Torre del Agua, Editorial Círculo Rojo, traducere de Doina Făgădaru, 2020.Panóramica desde la Torre del Agua, Editorial Círculo Rojo, 2020.
Premii Premiul de debut al revistei România Literară (2005), pentru romanul Evanghelia după Araña, Editura Humanitas, acordat de Fundația Anonimul.Revista România Literară, Premiul de debut 2005. Nominalizare la Premiul „Cartea anului 2006 pentru liceeni”, acordat de revista Cuvântul, pentru romanul Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodată, Editura Humanitas, București, 2006.Revista Cuvântul, Premiul „Cartea anului 2006 pentru liceeni”.
Afilieri Cenaclul H.G. Wells Timișoara
Activitate științifică
Brevete (2015) Procedeu și instalație pentru obținerea clorurii de calciu dihidrat solide utilizând drept materie primă apele reziduale din tehnologia Solvay de fabricare a sodei, în colaborare cu Văduva Constantin.Brevet de invenție, 2015. (2020) Procedeu și instalație pentru recuperarea și valorificarea tuturor materialelor rezultate din prelucrarea integrală a deșeurilor de catalizatori uzați, pe bază tetracloroaluminat de cupru dizolvat în solvent de tip alchilbenzen, în colaborare cu alți opt autori.Brevet de invenție, 2020. (2021) Combustibil solid ternar cu putere calorică prescrisă și procedeu de obținere a combustibilului solid ternar cu putere calorică prescrisă, în colaborare cu Văduva Constantin, Demetrovici Laurențiu Amos Tadeus și Bordianu Cosmin Ștefan.Brevet de invenție, 2021.
Publicații de specialitate Schimbul ionic, principii teoretice și aplicații în alimentările cu apă, Editura Eurostampa, Timișoara, 1999, coautori: Valeria Rus și Ioan Ursoiu.Schimbul ionic, principii teoretice și aplicații în alimentările cu apă, Editura Eurostampa, Timișoara, 1999.
Nanoparticles’ Promises and Risks, Springer International Publishing Switzerland, 2015, patru articole realizate în colaborare cu Laurențiu Demetrovici, Dan Dragoș și Mihai Lungu.Nanoparticles’ Promises and Risks, Springer International Publishing Switzerland, 2015.
Afilieri activitate științifică Membru al Asociației Inginerilor din România (AGIR).Asociația Inginerilor din România. Membru al Societății Române de Chimie.Societatea Română de Chimie. Membru al Asociației Inginerilor de Mediu din zona de Vest a României.Asociația Inginerilor de Mediu din zona de Vest a României. Director al Parteneriatului româno-german de protecție a mediului din zona de vest a României.Parteneriatul româno-german de protecție a mediului din zona de vest a României.
Note
Categorie:Nașteri în 1956 Categorie:Decese în 2021 Categorie:Cercetători români Categorie:Ingineri chimiști români Categorie:Scriitori români Categorie:Timișoreni Categorie:Decese în Timișoara