Parcul Național Aniui (în ) este situat în raionul Nanai, ținutul Habarovsk din Rusia, pe cursul inferior al râului Aniui, un afluent al fluviului Amur.
Parcul național acoperă o parte a munților Sihote-Alin, zona cea mai puțin alterată de activitatea umană. Parcul este important deoarece creează un coridor ecologic între lunca joasă a fluviului Amur și munții înalți împăduriți ai lanțului Sihote-Alin, în extremitatea estică a Orientului Îndepărtat Rus. Parcul se află la aproximativ (spre nord-est) de orașul Habarovsk.
Parcul Național Aniui face parte din Complexul euroregional Amur-Heilong care se întinde pe teritoriul a trei țări (Rusia, China și Mongolia), include 15 ecoregiuni terestre și care constituie unul dintre habitatele prioritare ale World Wide Fund for Nature, adăpostind aproximativ de plante și și reprezentând un ultim loc de reproducere pentru multe animale sălbatice pe cale critică de dispariție.
Topografie Parcul național are o formă de potcoavă, urmând crestele divizoare ale micilor bazine hidrografice ale râurilor Aniui (în ), un afluent al fluviului Amur și Pihța (în ), care se varsă în lacul Gassi (în ). Porțiunea estică a teritoriului parcului este o zonă montană, în timp ce partea vestică este în mare parte o luncă inundabilă.
Limita sudică a parcului urmează linia de nord a zonei de creastă a lanțului montan Sihote-Alin. Jumătatea vestică se află pe o prelungire estică joasă a câmpiei Amurului Mijlociu (în ), o depresiune plată, mlăștinoasă, mărginită de crestele masivelor Sihote-Alin la est și Mali Khingan (în ) la vest, care include zonele joase aluviale ale luncii inundabile ale fluviului Amur, de până la altitudine. Latura sud-estică a parcului este constituită de valea relativ plată a râului Pihța, iar cea nord-estică de valea râului Aniui și ale afluenților săi, cu defilee mai abrupte și mai adânci și cu o altitudine medie de .
Partea centrală a parcului este ocupată de lunci inundabile și mlaștini, ocupând aproximativ 40% din suprafața sa totală. Pe versanții masivului Sihote-Alin din cadrul parcului predomină înălțimi de 400–600 metri, iar cel mai înalt punct al parcului este vârful muntelui Sapun (în , ), situat în partea nord-estică.
Baza rețelei hidrografice a parcului este râul Aniui, care izvorăște din apropierea părții centrale a sistemului montan Sihote-Alin și are o lungime de . Principalii afluenți sunt Dimni, Podi, Gobilli, Tormasu, Moadi, Manoma (în ). Singurul lac mare din parc, Gassi (în ), este situat în lunca inundabilă a fluviului Amur.
Climă Zona parcului Aniui este caracterizată de o climă continentală umedă cu veri calde (climat uscat de vară - Dwb), cu patru anotimpuri distincte, ierni reci și uscate (cantitatea de precipitații fiind de mai puțin de o zecime din cele din timpul verii) și veri calde și umede. Crestele masivului Sihote-Alin constituie o barieră naturală în calea circulației maselor de aer. Temperatura medie anuală în zona de câmpie este de , iar în zona montană este mai scăzută: . Perioada fără îngheț durează aproximativ 99- anual, iar perioada cea mai ploioasă este vara. Stratul de zăpadă stabil se formează în noiembrie și durează până la 210 zile, iar adâncimea medie a zăpezii la câmpie este de 67 cm.
Biodiversitate
Aniui se află în ecoregiunea Pădurile de foioase și mixte Ussuri (în , ). Potrivit World Wildlife Federation (WWF), comparativ cu alte ecosisteme temperate, nivelul de endemism al plantelor și nevertebratelor din regiune este extraordinar de ridicat. „Regiunea conține unele dintre cele mai diverse din punct de vedere biologic păduri temperate din lume, vaste pajiști de stepă și un biom neîntrerupt de taiga”. Aceste păduri formează centuri de vegetație inferioare și medii, de la nivelul mării până la altitudine (în sud până la ).
Aproximativ 45% din pădurile parcului fac parte din taigaua Orientului Îndepărtat Rus, 30% reprezintă sub-taiga (pădure de conifere montane), 14% reprezintă luncă inundabilă și deltă, iar 11% sunt zone mlăștinoase. Întrucât un sfert din teritoriul său reprezintă zone umede temperate din bazinul fluviului Amur, Parcul Național Aniui este un habitat important pentru speciile de zone umede și pentru peștii din pâraiele de munte care se varsă în fluviul Amur.
Nivelul ridicat de biodiversitate este atribuit multitudinii de zone ecologice care se întâlnesc în regiune, naturii izolate a porțiunii rusești a fluviului Amur (comparativ cu secțiunile fluviului din China și Coreea de Nord), dar și lipsei condițiilor de glaciație în pleistocen sau holocen, ceea ce a condus la o perioadă lungă de dezvoltare neîntreruptă a vegetației, care, împreună cu clima și locația, a dus la amestecarea elementelor vegetale nordice și sudice, maritime și de stepă.
Ecoregiunea de apă dulce din Parcul Național Aniui este Bazinul inferior al fluviului Amur (în , ID 616). Fluviul Amur este alimentat în mare parte pluvial. Inundațiile apar adesea vara, când râurile din amonte se revarsă, iar apa acoperă zone extinse de luncă inundabilă. Adâncimea fluviului fluctuează între , dar revărsările ating lățime. Aproximativ de plante și populează porțiunea rusească a fluviului. Zona reprezintă un habitat cheie pentru unele animale sălbatice pe cale critică de dispariție.
Floră Parcul este o componentă critică a rețelei de arii naturale protejate din bazinele mijlociu și inferior al fluviului Amur, în special pentru că integrează un habitat continuu, plecând din luncile inundabile ale fluviului, trecând prin sub-taigaua de stejar mongol (Quercus mongolica) și pin coreean (Pinus koraiensis), până la crestele montane. Uriașul pin coreean a fost descris de către World Wildlife Fund drept „inima ecosistemului”. Numărul exemplarelor de pin coreean s-a redus mult în ultimii , această specie devenind din ce în ce mai mult o țintă a defrișărilor ilegale în zonele din jurul Parcului Național Aniui.
Vegetația forestieră ocupă aproximativ 85% din suprafața totală a parcului național. Unicitatea acestei zone constă în pădurea relictă formată din exemplare înalte de tisa (Táxus baccáta) intercalate cu o specie rară de ferigă (Coniogramme intermedia). Se mai găsesc exemplare de mesteacăn coreean (Betula costata), tei de Amur (Tilia amurensis), tei manciurian (Tilia mandshurica), frasin manciurian (Fraxinus mandschurica), frasin chinezesc (Fraxinus chinensis), nuc manciurian (Juglans mandshurica), stejar mongol (Quercus mongolica), ulm japonez (Ulmus davidiana subsp. japonica), brad manciurian (Abies holophylla) și arbore de plută de Amur (Phellodendron amurense).
Flora parcului include de plante vasculare din , dintre care aparțin florei native, iar sunt străine. Dintre speciile rare, au fost înregistrate aproximativ , dintre care 13 sunt incluse în Cartea Roșie a Federației Ruse (în ).
Printre speciile unice sunt incluse tisa japoneză (Taxus cuspidata), ignamă japoneză (Dioscorea nipponensis), iris japonez (Iris ensata), trapela chinezească (Trapella sinensis). În parc există și de orhidee de pădure, printre care gastrodia (Gastrodia elata), pogonia japoneză (Pogonia japonica) și două subspecii de papucul doamnei: Cypripedium calceolus și Cypripedium macranthos.
De asemenea, endemismul este ridicat, fiind înregistrate peste vegetale, precum Aconitum desoulavyi, Carex mandshurica, Dimeria neglecta, Kitagawia eryngiifolia, Polystichum subtripteron, Sanguisorba magnifica și Saussurea splendida.
Faună Fauna de vertebrate a parcului numără aproximativ , printre care peste de pești, , , , și .
Pârâurile și râurile mici de munte sunt populate de lipanul de Amur (Thymallus arcticus grubii), lenok (Brachymystax lenok) și mihalț (Lota lota leptura). Se întâlnesc și două subspecii de boiștean: comun (Phoxinus phoxinus) și manciurian (Phoxinus perenurus). Fluviul Amur găzduiește cel mai mare somon din lume, lostrița siberiană (Hucho taimen). În perioada de depunere a icrelor, bazinul inferior al fluviului Amur asigură migrațiile în masă a două specii marine: somonul keta (Oncorhynchus keta) și morunul Kaluga (Huso dauricus). Râul Aniui este cel mai important loc de depunere a icrelor pentru somonul keta (Oncorhynchus keta). Un mare număr de specii migrează în amonte și în aval, fără a părăsi apele fluviului, precum crapul argintiu (Hypophthalmichthys molitrix), o specie de Ciprinide (Elopichthys bambusa), sturionul de Amur (Acipenser schrenckii), lenok (Brachymystax lenok), lenok Tumen (Brachymystax tumensis) și lostrița siberiană (Hucho taimen).
Fauna parcului include și amfibieni, precum salamandra siberiană (Salamandrella keyserlingii), broasca cu burtă roșie (Bombina orientalis), broasca siberiană (Rana amurensis) sau broasca cu pete negre (Pelophylax nigromaculatus) și reptile, printre care broasca testoasă de Amur (Pelodiscus maackii), șopârla vivipară (Zootoca vivipara), șarpele de Amur (Elaphe schrenckii), șarpele lui Dione (Elaphe dione), șarpele cu spate roșu (Elaphe rufodorsata), vipera (Vipera berus), șarpele de stâncă (Gloydius saxatilis).
Fauna de păsări din întregul parc este extrem de diversă, concentrată de-a lungul malurilor râurilor de munte și în pădurile riverane. Pe lângă speciile caracteristice, aici sunt obișnuite speciile de rață mare (Anas platyrhynchos), ferestraș manciurian (Mergus squamatus), rață mandarin (Aix galericulata), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), codobatură albă (Motacilla alba), omidar cenușiu (Pericrocotus divaricatus). Speciile rare care cuibăresc includ codalbul (Haliaeetus albicilla), uliganul pescar (Pandion haliaetus) și bufnița pescar (Ketupa blakistoni). În timpul iernii, becațina (Gallinago solitaria) și o specie de Cinclide (Cinclus pallasii) petrec iarna în zone ferite de îngheț.
Printre mamifere se numără mistrețul (Sus scrofa), enotul (Nyctereutes procyonoides), chițcanul gigant (Sorex mirabilis). Se mai găsesc exemplare de iepure manciurian (Lepus mandshuricus), vizon (Neogale vison), samur (Martes zibellina), vidră de râu (Lutra lutra), urs brun (Ursus arctos), cerb wapiti (Cervus canadensis), căprior (Capreolus capreolus). Dintre speciile rare, aici trăiesc tigrul siberian (Felis tigris subsp. amurensis), ursul tibetan (Ursus thibetanus), câinele sălbatic asiatic (Cuon alpinus), pisica leopard de Amur (Prionailurus bengalensis euptilura), șoarecele de mesteacăn cu coadă lungă (Sicista caudata), moscul (Moschus moschiferus).
În 2015, un tigru de Amur capturat în districtul Viazemski și care a fost denumit Uporny (în , în traducere din rusă Încăpățânat) a fost eliberat în regiunea Parcului Național Aniui și monitorizat prin GPS, constatându-se că după ce a rătăcit timp de șase săptămâni, și-a ales un teritoriu în interiorul parcului. Directorul Centrului de monitorizare a tigrilor de Amur a remarcat că „Suntem încurajați de comportamentul lui Uporny până acum. El stă departe de oamenii din zonă și chiar evită orice infrastructură creată de om. De-a lungul întregii perioade de la eliberare, nu a folosit niciodată drumurile și nici măcar drumurile forestiere abandonate”.
„Fără pin coreean nu există tigri de Amur˝
Tigrii de Amur (Panthera tigris altaica), pisicile leopard de Amur (Prionailurus bengalensis euptilura) și pădurile Rusiei sunt într-o legătură strânsă. Pădurile mixte includ exemplare de stejar mongol (Quercus mongolica), frasin de Manciuria (Fraxinus mandshurica) și pin coreean (Pinus koraiensis), semințele acestuia constituind hrana principală a mistreților și altor animale care cutreieră zonele împădurite, pădurile formând astfel o primă verigă într-un ecosistem care asigură prada carnivorelor de Amur.