miniatura| Desene din 1870 ale unui glonț de carabină cu vârful gol înainte de tragere (1, 2) și după recuperarea din vânat (3, 4, 5), care arată expansiunea și fragmentarea dreapta|miniatura| Picior ranit de un glonț dumdum Gloanțele expansive, cunoscute și sub numele de „gloanțe dum-dum”, sunt tipuri de gloanțe concepute să se expandeze la impact. Această deformare crește diametrul glonțului, având ca scop reducerea capacității de perforare și producerea unei răni mai mari, rezultând astfel în provocarea de pagube mai severe țintei vii.
Din acest motiv, gloanțele expansive sunt utilizate la vânătoare și de majoritatea departamentelor de poliție,Sporting Arms and Ammunition Manufacturers' Institute: A Technical Overview of Ammunition Types, Characteristics and Issues însă utilizarea lor în război este în general interzisă.Hague Convention Declaration III – On the Use of Bullets Which Expand or Flatten Easily in the Human Body. July 29, 1899. Două tipuri comune de gloanțe expansive sunt cele și cele .
Funcționarea și utilizarea Gloanțele expansive sunt proiectate să se expandeze la impact, uneori chiar și de două ori față de diametrul inițial. Acest lucru determină încetinirea glonțului și transferă o mai mare parte din energia sa cinetică către țintă, creând un canal de rană mai larg. Din acest motiv, gloanțele expansive sunt adesea folosite la vânătoare, deoarece puterea lor de oprire crește șansele unei doborâri rapide a animalului.
Există o serie de designuri utilizate pentru vânătoare, adaptate diferitelor tipuri de vânat și arme cu diferite viteze la gura țevii. Gloanțele folosite pentru vânatul de animale medii și mari necesită o putere de penetrare mai bună, ceea ce înseamnă că sunt proiectate să își mențină forma și să se expandeze mai puțin.Hornady: Terminal Ballistics Viteza cu care glonțul lovește ținta afectează gradul de expansiune și penetrare.Norma: Impact of speed
Un alt avantaj al gloanțelor expansive este faptul că acestea au o probabilitate mai mică de a străpunge complet ținta, iar dacă o fac, vor ieși cu o viteză mai redusă. Acest lucru reduce riscul de rănire accidentală a persoanelor din apropiere. Din acest motiv, dar și pentru a maximiza puterea de oprire, forțele de ordine folosesc gloanțe expansive.
Chiar și așa, este necesară o oarecare capacitate de penetrare, de exemplu pentru a trece prin parbrizul unei mașini sau prin haine groase. Un astfel de glonț are șanse mai mici să străpungă armura de corp sau echipamentul greu purtat pe corp.
Nume miniatura| Imagine a articolului din British Medical Journal care descrie noul tip de glonț al căpitanului Bertie-Clay (British Medical Journal 1896;2:1810) Gloanțele expansive au primit numele de „Dum-dum” după un tip timpuriu de muniție produs în , din apropierea Calcuttei, India, de către căpitanul Neville Bertie-Clay.'The Military Bullet' British Medical Journal 1896;2:1810 (19 December 1896)
Arsenalul producea mai multe tipuri de gloanțe expansive pentru cartușul , inclusiv cele cu vârf moale și vârf cav. Totuși, gloanțele expansive nu au fost o invenție a britanicilor; încă din mijlocul anilor 1870, gloanțele expansive cu vârf cav erau folosite frecvent la vânătoarea animalelor cu pielea subțire, cu puști de tip . Nici cartușul .303 nu a fost primul cartuș militar cu această caracteristică. Glontul vechiului cartuș . avea un miez cav, provocând răni cunoscute pentru gravitatea lor.
Termenul „Dum-dum” aplicat altor tipuri de gloanțe expansive decât modelele timpurii .303 este considerat de cele mai multe surse din domeniul muniției și balisticii ca fiind un termen informal. Producătorii folosesc o varietate de termeni pentru a descrie construcția specifică a diferitelor tipuri de gloanțe expansive, majoritatea intrând în categoriile de gloanțe cu vârf moale sau vârf cav. Expansiunea propriu-zisă este uneori denumită „efect de ciupercă”.
Un alt nume timpuriu a fost glonțul „ciupercă” al , menționat în The New York Times în 1892.
Istorie și evoluție miniatura| Propaganda germană din Primul Război Mondial: gloanțe franceze Dum-Dum ( 1916) miniatura| Ronda de vânătoare extinsă de .458 (lângă o monedă de 500 de șilingi ugandezi [23,5 mm diametru] pentru referință la dimensiune), după uciderea unui bivol african Primele gloanțe erau fabricate în general sub formă de sfere din plumb aproape pur, un metal foarte moale. Acestea se aplatizau adesea la impactul cu ținta, provocând o rană mai mare decât diametrul inițial al glonțului. Dezvoltarea tehnologiei de ghintuit a permis utilizarea unor gloanțe mai lungi și mai grele, însă acestea erau încă fabricate, de obicei, din plumb moale și își puteau dubla diametrul la impact. În acest caz, expansiunea era mai degrabă un efect secundar al materialului folosit, neexistând dovezi că gloanțele erau proiectate special să se expandeze la impact.
Primele exemple de gloanțe proiectate special să se expandeze la impact au fost cele utilizate de puștile „express”, dezvoltate la mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru a obține viteze foarte mari, aceste puști foloseau încărcături mai mari de praf de pușcă și gloanțe mai ușoare decât era obișnuit în acea vreme. O metodă de a ușura gloanțele era crearea unei cavități adânci în vârful glonțului. Acestea au fost primele gloanțe cu vârf cav și, pe lângă faptul că atingeau viteze mai mari, se deformau și semnificativ la impact. Gloanțele cu vârf cav funcționau bine la vânătoarea animalelor cu pielea subțire, însă aveau tendința să se fragmenteze la impactul cu vânatul mai mare, rezultând într-o penetrare insuficientă.
O soluție la această problemă a fost glonțul expansiv „cruciform”, un glonț solid cu o incizie în formă de cruce pe vârf. Această secțiune divizată se expanda doar până la adâncimea inciziei, reprezentând o formă timpurie a glonțului cu expansiune controlată.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, inventarea prafului fără fum Cordite și a altor propulsori pe bază de nitroceluloză a permis atingerea unor viteze mai mari ale glonțului decât cu praful negru. Aceasta a dus la o traiectorie mai rectilinie și, implicit, la o probabilitate mai mare de a lovi ținta. Încercările de a limita reculul la un nivel acceptabil au condus la utilizarea unor cartușe cu viteză mai mare, care erau în general de calibru mai mic și mai ușoare. Pentru a preveni depunerile de plumb pe țeava puștii, cauzate de presiunile și vitezele mai mari, gloanțele din plumb moale au fost înlocuite cu gloanțele cu manta integrală din metal, recent introduse.
Totuși, a devenit rapid evident că aceste cartușe dure, de calibru mic, erau mai puțin eficiente în rănirea sau doborârea inamicului decât gloanțele din plumb moale, mai vechi și de calibru mare. În cadrul Armatei Indiene Britanice, Arsenalul Dum Dum a găsit o soluție: învelișul metalic a fost îndepărtat de la vârful glonțului, creând astfel primele gloanțe cu vârf moale.
Deoarece Mk II nu acoperea baza glonțului, exista riscul ca aceasta să rămână în țeava puștii la tragere. Această problemă potențială a dus la respingerea designului Dum Dum și a condus la dezvoltarea independentă a cartușelor britanice .303 Mk III, Mk IV (1897) și Mk V (1899). Acestea aveau vârf cav și mantaua care acoperea baza glonțului. Deși fabricate în Marea Britanie, nu la Arsenalul Dum Dum, numele „Dum-dum” era deja asociat cu gloanțele expansive și a continuat să fie folosit pentru orice tip de glonț expansiv.
Gloanțele expansive se deformau la impact la un diametru mult mai mare decât cel original de 7,92 mm, provocând răni cu un diametru mai mare decât cele produse de cartușele cu manta integrală. Cartușul Mk IV a avut un succes atât de mare la prima utilizare în Bătălia de la Omdurman, încât soldații britanici dotați cu gloanțe standard Mk II au început să îndepărteze vârful mantalei, transformându-le astfel în gloanțe improvizate de tip Dum-dum.
În 1898, guvernul german a depus un protest oficial împotriva utilizării cartușului Mk IV, susținând că rănile produse de acesta erau excesive și inumane, încălcând astfel legile războiului. Protestul se baza însă pe o comparație între rănile provocate de gloanțe expansive și non-expansive din puști de vânătoare sport cu viteză mare, nu pe o comparație între gloanțele expansive .303 britanice și cartușul militar precedent pe care îl înlocuiau, cartușul cu calibru mare . "I speak of the experiments made at Tubingen by Prof. Bruns, of which a report has been published in the Beitrage zur Klinischen Chirurigie at Tubingen in 1898. The ball then used had a lead point almost a diameter longer than the case, and, consequently, the expansion and flattening in penetrating a body were considerable, and the wounds excessively severe."
La impact, energia fiind aproximativ aceeași, rănile provocate de glonțul expansiv .303 erau mai puțin severe decât cele provocate de glonțul solid din plumb cu calibru mai mare folosit de pușca Martini-Henry. "In the dum-dum bullet the jacket ends by leaving a small piece of the core uncovered. The effect of this modification is to produce a certain extension or convexity of the point, and to give a force more pronounced than that of a bullet which is completely jacketed, at the same time, however, less effective than that of the Enfield, Snider, or Martini bullets, all of which have greater calibre."
Protestele germanice au fost eficiente, determinând interzicerea utilizării muniției expansive în război. Britanicii au înlocuit gloanțele cu vârf cav cu muniție cu manta integrală de metal și au folosit rezervele rămase de muniție expansivă pentru exerciții., "These bullets have been made up into cartridges, which are being used for practice purposes."
În timpul Convenției de la Haga din 1899, majoritatea delegaților au propus interzicerea utilizării muniției expansive, o propunere contestată de delegațiile americane și britanice. Istoricul Barbara Tuchman a scris că...
Cu toate acestea, restul delegaților la Convenția de la Haga din 1899 nu au fost convinși de argumentele lui Ardagh și au votat cu 22–2 pentru interzicerea utilizării a gloanțelor dumdum.
Drept internațional Convenția de la Haga din 1899, prin Declarația a III-a, interzice folosirea muniției expansive în luptele internaționale."Expanding bullets" . Weapons Law Encyclopedia. Această interdicție este adesea atribuită în mod eronat Convențiilor de la Geneva, însă ea precede semnificativ aceste convenții și reprezintă, de fapt, o continuare a Declarației de la Sankt Petersburg din 1868, care anterior interzisese proiectilele explozibile sub 400 de grame.