Minoritățile din Grecia sunt de dimensiuni mici în comparație cu standardele regionale din Balcani, iar țara este în mare parte omogenă din punct de vedere etnic. Acest lucru se datorează în principal Schimburilor de populație dintre Grecia și Turcia de după Primul Război Mondial, survenite în urma Convenției de la Lausanne, respectiv între Grecia și Bulgaria (Tratatul de la Neuilly sur Seine), care au îndepărtat majoritatea musulmanilor (cu excepția musulmanilor din Tracia de Vest) și pe acei slavi creștini de pe teritoriul grecesc care nu s-au identificat ca greci. Tratatele prevedeau, de asemenea, relocarea etnicilor greci din acele țări, aceștia fiind urmați ulterior de refugiați. Nu există informații oficiale actualizate cu privire la dimensiunea minorităților etnice, lingvistice și religioase din Grecia, deoarece chestionarea populației referitor la acest subiect a fost abolită din 1951.

Până în ultimul deceniu al secolului XX, Grecia era considerată în mare parte o țară mono-etnică, mono-culturală și mono-religioasă, un adevărat „stat-națiune” în care națiunea dominantă, populația de origine etnică grecească și de religie creștină ortodoxă, reprezenta circa 98% din populația totală. Definiția dominantă a națiunii a luat în considerare caracteristicile etno-culturale și religioase, în timp ce elementele civice și teritoriale au avut o importanță secundară. Această viziune asupra națiunii drept comunitate de descendență și cultură a fost reflectată în legea cetățeniei grecești care se baza aproape exclusiv pe principiul jus sanguinis.

Singura minoritate (în ) recunoscută oficial este cea musulmană (în ), care reprezintă aproximativ 1% din populația totală a Greciei și ai cărei membri sunt stabiliți în cea mai mare parte în Tracia de Vest, o regiune din nordul Greciei. Conform datelor recensământului oficial din 2001, aceștia numărau aproximativ de origine turcă, pomacă și romă.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, numărul musulmanilor din Tracia de Vest se ridică la aproximativ 140.000, în mare parte descendenți ai minorității musulmane recunoscute oficial conform Convenției de la Lausanne din 1923, acestora adaugându-li-se, conform unui studiu din noiembrie 2017 al Centrului de Cercetare Pew (Pew Research Center) din Statele Unite citat de Departamentul de Stat, răspândiți în toată țara, majoritatea solicitanți de azil, refugiați și alți migranți din Europa de Sud-Est, Asia de Sud și de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, grupați în comunități după țările lor de origine sau în unități de primire. Surse guvernamentale elene estimau că jumătate dintre aceștia erau stabiliți în Atena.

Alte comunități etnice importante sunt pomacii, care locuiesc în principal tot în Tracia de Vest și romii, întâlniți în special în centrul și nordul Greciei. De asemenea, grupuri minoritare recunoscute sunt armenii, care numărau în 2021 aproximativ și evreii (sefarzi și romanioți), aproximativ în 2023.

Potrivit rezultatelor recensământului din 2011, din totalul cetățenilor străini cu rezidență în Grecia în 2011, de , albanezii reprezentau 52,7%, urmați de , , și .

Minorități religioase Constituția greacă definește religia ortodoxă ca fiind „religia predominantă” în Grecia, 90% din populație declarându-și în 2011 apartenența la aceasta. Orice altă religie care nu este definită în mod explicit de lege (spre deosebire de islamism și iudaism, care sunt recunoscute în mod explicit) poate dobândi statutul de „religie recunoscută”, statut care permite adepților religiei respective să se închine liber și să dobândească recunoaștere constituțională. Procesul de recunoaștere necesită depunerea unei cereri la o instanță civilă, furnizarea de documente care să demonstreze că grupul are „ritualuri deschise și nu promovează doctrine secrete”, furnizarea unei liste de cel puțin semnatari care se angajează să nu adere la alte grupuri religioase. De asemenea, documentația trebuie să demonstreze că există un lider calificat, care este rezident legal în țară și că practicile religioase nu reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice. Această condiție a fost impusă tuturor minorităților religioase din Grecia, precum romano-catolicii, protestanții, penticostalii, adventiștii de Ziua a Șaptea, metodiștii și martorii lui Iehova.

Orice comunitate religioasă care solicită să fie recunoscută de către statul grec drept entitate juridică de drept privat trebuie să înființeze o asociație, o fundație sau un comitet de strângere de fonduri de caritate în conformitate cu Codul civil elen. Biserica Romano-Catolică a refuzat să fie considerată persoană juridică de drept privat sau public și a cerut recunoașterea prin propriul drept canonic. În iulie 1999, în urma unei modificări legislative, a fost reconfirmat statutul de persoană juridică acordat tuturor instituțiilor Bisericii Romano-Catolice înființate înainte de 1946, dar nu există un mecanism formal prin care romano-catolicismul să fie declarat „religie recunoscută”. De asemenea, în jur de două mii de greci au aderat la mișcarea de refacere a religiei grecești antice, solicitând recunoașterea oficială.

Musulmani

Există o minoritate musulmană în Tracia de Vest, concentrată în prefecturile Rodopi și Xanthi. Conform recensământului din 1991, în Tracia de Vest erau înregistrați , 50% dintre ei fiind etnici turci, 35% pomaci și restul de 15% romi. Alte surse estimează dimensiunea minorității musulmane la , respectiv 0,95% din totalul populației. În afară de minoritatea musulmană indigenă, numărul imigranților musulmani din Grecia a fost estimat între 200.000 și 300.000, dar aceștia sunt migranți recenți și nu sunt considerați o minoritate. Sub administrația greacă, minoritatea musulmană din Grecia a adoptat o formă moderată, apolitică de islamism. Tratatul de la Lausanne și, ca urmare, guvernul grec definește drepturile comunităților musulmane din Tracia de Vest, atât turci cât și pomaci, pe baza religiei în loc de etnie.

Din anii 1970, minoritatea musulmană din Tracia de Vest s-a mobilizat pentru a-și afirma o identitate comună turcă, stârnind astfel anxietăți în rândul elitelor grecești și al opiniei publice. Deși politica de stat inițial represivă a fost înlocuită din 1991 cu o serie de măsuri care asigură nediscriminarea membrilor minorităților de către stat și respectarea deplină a drepturilor individuale ale acestora, statul grec refuză cu tenacitate să le recunoască statutul de comunitate etnică (turcă) și este deosebit de sensibil la orice declarație cu privire la drepturile etnice colective ale acestora.

Turci

O comunitate turcă trăiește în Tracia de Vest, în partea de nord-est a Greciei. Conform recensământului din 1991, aici locuiau aproximativ , între cei aproximativ din Grecia. Alte surse estimează dimensiunea minorității între 120.000 și . Turcii din Tracia descind din populațiile turcești care trăiau în zonă în perioada otomană. La fel ca grecii din Istanbul, ei au fost exceptați de la schimbul de populație din 1923, spre deosebire de musulmanii greci din Macedonia care au fost expatriați în Turcia.

Guvernul grec asigură educația publică în limba turcă și există două seminarii teologice islamice, unul în Komotini și altul în satul Echinos. Comunitatea turcă din Grecia se bucură de egalitate în temeiul legii, putând adopta nume turcești, având acces la ziare și emisiuni de radio în limba turcă, putând conversa liber în turcă și folosi limba turcă în instanțele grecești. Li se permite să-și mențină propriile școli în limba turcă, în care s-au înscris aproximativ în anul școlar 1999-2000. Din 1920, membrii minorității turce participă la alegerile legislative, delegându-și proprii reprezentanți în Parlament.

În 1922, turcii dețineau 84% din terenurile din Tracia de Vest, dar se estimează că această valoare a scăzut până la 20–40%, din cauza diferitelor practici ale administrației grecești prin care etnicii greci sunt încurajați să cumpere terenuri deținute de turci cu împrumuturi avantajoase acordate de stat. Guvernul grec se referă la comunitatea turcă sub forma de „musulmani greci” sau „musulmani eleni” și nu recunoaște existența unei minorități turcești în Tracia de Vest. Instanțele grecești au interzis, de asemenea, utilizarea cuvântului „turci” pentru a descrie comunitatea turcă. În 1988, Înalta Curte elenă a confirmat o decizie din 1986 a Curții de Apel din Tracia prin care s-a dispus dizolvarea „Uniunii Asociațiilor Turce din Tracia de Vest”. Instanța a considerat că utilizarea termenului „turci” se referea la cetățeni ai Turciei și nu putea fi folosită pentru descrierea unor cetățeni ai Greciei, utilizarea termenului „turci” pentru a descrie „musulmanii greci” fiind considerată a pune în pericol ordinea publică. Grecia și-a menținut poziția la începutul , când instanțele grecești au decis să dizolve sau să interzică formarea de asociații turcești.

În afară de Tracia, o comunitate mică de turci există în insulele Rodos și Kos din Arhipelagul Dodecanez. Aceștia nu au fost incluși în schimbul de populație din 1923 deoarece Arhipelagul Dodecanez a fost cedat Greciei de Italia abia în 1947, după Al Doilea Război Mondial. După anexarea insulelor, locuitorilor musulmani, vorbitori de greacă și turcă, li s-a acordat cetățenia greacă. În 2002, aproximativ trăiau în insulele Rodos () și Kos (), însă predarea limbii turce a fost abolită „de facto” în cele două insule în 1972.

Pomaci

Comunitatea musulmană vorbitoare de bulgară este cunoscută sub denumirea de pomaci (în , {în ). Aceștia locuiesc în principal în satele din munții Rodopi din Tracia de Vest, în prefecturile Evros, Xanthi și Rodopi. Conform recensământului grecesc din 2001, se estimează că în total există , dintre care 23.000 locuiesc în Xanthi, 11.000 locuiesc în Rodopi și 2.000 locuiesc în Evros. Limba pe care o vorbesc este, în general, considerată ca dialect al limbii bulgare, mai precis dialectul Rodopului central (în ) sau dialectul Smolian. În ciuda limbii lor materne, mulți pomaci se autoidentifică drept turci. Această turcificare are o serie de motive, inclusiv faptul că, în perioada Imperiului Otoman, turcii și pomacii făceau parte din același millet.

Conform legislației grecești, minoritatea musulmană (inclusiv pomacii) are dreptul la educație în propria limbă. În practică, totuși, se folosește doar limba turcă, din cauza autoidentificării ca turci a pomacilor și faptului că această tendință a fost promovată de autoritățile grecești, care din 1968 până în anii 1980 chiar i-au recunoscut oficial pe pomaci ca turci, pentru a-i îndepărta de bulgari. Începând cu anul 1996 au fost publicate dicționare greacă-pomacă și a fost publicat un manual în limba bulgară (în grafie greacă) pentru a fi folosit în școlile pomace. Începând cu deceniul trecut, televiziunea elenă din Xanthi a început să difuzeze știri în limba maternă a pomacilor.

Majoritatea pomacilor vorbesc fluent dialectul pomac în conversațiile între ei, limba turcă, limba lor de studiu și principala limbă a minorității musulmane, limba greacă, limba oficială a statului grec și chiar limba arabă, limba Coranului.

Alte minorități

Armeni Potrivit arhiepiscopului ortodox armean, intervievat în 2018, în Grecia se găseau circa ortodocși, dar numărul acestora a scăzut, conform Comitetului Național Armenesc, până la aproximativ 60.000. Principalul reprezentant politic al comunității, cu sediul în Atena și filiale în toată Grecia, este Comitetul Național Armenesc al Greciei (în ). Comunitatea își administrează propriile instituții de învățământ. Aproximativ 95% dintre armenii din Grecia sunt armeni ortodocși, o parte fiind catolici sau protestanți, iar alții aparținând Bisericii Ortodoxe Grecești, aceștia fiind numiți „haihurum” (în , în ).

Evrei

+ Populația din Salonic An Total populație Evrei Pop. %184270.00036.00051%187090.00050.00056%1882/188485.00048.00056%1902126.00062.00049%1913157.88961.43939%194353.0002001363.9871.0000,3%