Craina Albă (în , în , în sau Weiße Mark) este o regiune istorică din sud-estul Sloveniei, la granița cu Croația. Datorită dimensiunilor sale mici, este adesea considerată o subdiviziune a regiunii mai extinse Craina Inferioară (Dolenjska), deși i s-au atribuit caracteristici culturale, lingvistice și istorice distincte.
Datorită apropierii sale de Croația, Craina Albă împărtășește multe caracteristici culturale și lingvistice cu zonele învecinate unde se vorbește un dialect al limbii croate, dialectul kajkavian. În general, este considerată regiunea slovenă cu cea mai apropiată afinitate culturală cu alte teritorii slave de sud. A făcut parte din Slavonia până în , după care a împărtășit soarta istorică cu Marca Vindica și Craina Inferioară. În , a fost una dintre regiunile cu cea mai mare rată de emigrare din Țările Slovene și din Imperiul Austriac în general. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost un centru important al rezistenței antifasciste din Iugoslavia.
Craina Albă este cunoscută pentru vasele ceramice din Grič și Kanižarica, fabricate din lut cu un conținut ridicat de calcit, precum și pentru vinurile de înaltă calitate, precum „Metliška črnina”, un vin roșu închis, sau pentru o varietate de pâine albă plată, Belokranjska pogača, care a primit în 2015 recunoașterea ca „specialitate tradițională garantată” (Traditional Speciality Guaranteed) din partea Uniunii Europene.
Toponimie Numele Bela krajina înseamnă literal „Marca Albă”. Substantivul krajina, însemnând „marcă”, se referă la un teritoriu de frontieră organizat pentru apărare militară. Adjectivul bela, în traducere „albă”, se poate referi la pădurile de foioase (în special mesteacăn) din zonă, în comparație cu pădurile „negre” de conifere din zona învecinată Kočevje. Poate fi, de asemenea, o denumire veche pentru „vest”, referindu-se la locația vestică a regiunii pe Granița militară croată (în .
Explicațiile non-lingvistice leagă termenul bela („alb”) de îmbrăcămintea tradițională de in de culoare albă a populației din regiune.
Numele Bela krajina („Craina Albă”) derivă din denumirea în limba germană Weißkrain, care este rezultatul unei hipercorectitudini bazate pe adjectivul belokrajnski (înțeles ca un dialect metateză al lui *belokranjski), similar cu cazul denumirii în limba germană Dürrenkrain pentru denumirea în slovenă Suha krajina, în traducere „Craina
Geografie
Zona este delimitată de lanțul montan Žumberak (în ) și platoul Kočevski Rog în nord și vest și de râul Kolpa în sud și est, care formează, de asemenea, granița dintre Slovenia și Croația. Întrucât zona nu putea fi accesată decât din nordul Crainei Inferioare prin trecători montane, populația este caracterizată de o anume specificitate. În prezent, regiunea corespunde teritoriului municipalităților Črnomelj, Metlika și Semič. La câțiva kilometri spre vest se află vârful Kopa, care are înălțime și este cel mai înalt vârf din Bela Krajina. Cel mai de jos punct al Bela Krajina este gura de vărsare a pârâului Kamenice în râul Kolpa, la granița cu Croația (127 m altitudine). Râul principal este Kolpa cu afluenții săi Lahinja, Dobličica și Krupa.
Cea mai mare parte a Bela Krajina este formată dintr-o câmpie carstică, extinsă spre nord și vest până la platoul carstic superior (Kočevski Rog, Poljanska Gora și Gorjanci), 48% din suprafață aflându-se la o altitudine de până la . Terenul este caracterizat de dealuri carstice joase și numeroase doline de mică adâncime. Există foarte puține roci non-carstice. Granițele naturale ale regiunii corespund aproape perfect cu granițele administrative ale celor trei municipalități componente, Črnomelj, Metlika și Semič, precum și cu limitele bazinului hidrografic al râului Lahinja, un curs de apă care străbate regiunea. Râul Lahinja se varsă în râul Kolpa, care delimitează părțile de sud și de est ale Bela Krajina, constituind linia de frontieră dintre Slovenia și Croația. Majoritatea terenurilor regiunii Belei Krajina sunt drenate de râul Kolpa, fie prin Lahinja și afluenții săi, fie prin apele subterane. Râul Kolpa este un afluent al râului Sava, care la rândul său se varsă în fluviul Dunărea. Prin urmare, din punct de vedere hidrogeografic, Bela Krajina face parte din sistemul fluvial Dunărea.
Părțile de sud-est și de est se caracterizează prin deschiderea reliefului și tranziția către regiunile joase ale Croației învecinate. Datorită acestei locații, caracteristicile climatice predominante în Bela Krajna sunt diferite de ale celorlalte regiuni slovene.
Suprafață Suprafața totală a regiunii Craina Albă (Bela Krajina) este de , împărțită între cele 3 municipalități care formează regiunea: Črnomelj , Metlika , Semič .
Populație În conformitate cu rezultatele recensământului din 2020, la data de în Bela Krajina trăiau 26.661 locuitori, 14.318 în Črnomelj, 8.458 în Metlika și 3.885 în Semič. Densitatea medie a populației era de aproximativ .
Climă Clima este clasificată ca fiind temperat-continentală, specifică sud-estului Sloveniei, valoarea medie anuală a temperaturii fiind de , peste media slovenă. Regiunea este caracterizată de un regim de precipitații sub-mediteranean, cu o cantitate medie anuală de precipitații între 1.100 și 1.600 mm. Aproape 60% dintre acestea sunt drenate de apele curgătoare din regiune, în timp ce restul se evaporă. Debitul specific pe unitatea de suprafață este de ), de aproximativ 2,5 ori mai mare decât media europeană de ).
Geologie Rocile predominante în Craina Albă sunt calcarele cretacice și dolomitele, iar în zona vârfului Gorjanci și Kočevski rog - calcarele triasice și jurasice. Există o mică zonă de fliș în jurul satului Drašiči, iar roci sedimentare din miocen apar în vecinătatea localității Kanižarica. Există, de asemenea, o mină de cărbune brun abandonată în apropiere de Kanižarica.
Industrie extractivă Există zăcăminte de cărbune brun în Kanižarica, în apropiere de Črnomelj. Cărbunele a fost extras dintr-o mină subterană începând cu 1857, dar exploatarea s-a închis în 1997. Un muzeu care conține o expoziție despre exploatarea cărbunelui și o galerie accesibilă vizitatorilor au fost amenajate pe vechiul amplasament, ca atracții turistice.
În localitatea Hrast de lângă Vinica se găsește unul dintre cele mai mari zăcăminte de bauxită din Bela Krajina, dar în general acestea sunt prea sărace pentru a fi exploatate economic.
Arii naturale protejate Slovenia este a treia țară din Europa în ceea ce privește ponderea suprafețelor acoperite de păduri, după Finlanda și Suedia. În regiunea Bela krajina există 13 zone de protecție specială Natura 2000, care acoperă 40% din teritoriu.
Uniunea Europeană cofinanțează două proiecte de protecție a mediului care promovează cooperarea transfrontalieră între Slovenia și Croația. Toate cele trei municipalități din Craina Albă participă la un program de reglementare a regimului de navigație pe râul Kolpa și, de asemenea, la un program care prevede amenajarea și restaurarea lacurilor, iazurilor și apelor curgătoare.
Istoric Antichitate Movile celtice pot fi găsite în jurul localității Podzemelj, iar urmele unei așezări celtice au fost descoperite pe dealul Kučar, la poalele căruia se află satele Podzemelj și Zemelj. Datorită condițiilor geologice, bunurile funerare au fost puternic afectate de intemperii. În 2018, o monedă celtică din aur înfățișându-l pe Alexandru cel Mare a fost găsită pe un câmp, în timpul unor lucrări de construcție. De asemenea, o urnă funerară a fost găsită în timpul săpăturilor din 1930, dar aceasta a fost ulterior distrusă.
A fost descoperit un mithraeum din în pădurea de lângă Rožanec. Pe peretele unei cariere abandonate se vede un basorelief care a aparținut unui lăcaș de cult. Acesta s-a deteriorat în ultimele decenii din cauza ploilor acide și a invaziei lichenilor și mușchilor, dar o copie realizată în 1953 poate fi văzută în muzeul regional („Belokranjski muzej”) din Metlika.
Evul Mediu Numele Bela krajina apare în documente vechi începând cu anul 1288. Zona a aparținut Regatului maghiaro-croat. Accesul slovenilor în regiune a fost împiedicat de pădurile virgine și de munți. În contrast, zona de la sud și vest a fost deschisă colonizării de către croați antrerior . Când nobilimea germană a ocupat această zonă, aceasta putea fi descrisă drept croată din toate punctele de vedere.
La începutul , zona făcea parte din regiunea de graniță disputată Marca de Carniola, aflată între Sfântul Imperiu Roman în nord-vest și Regatul Ungariei în est și sud-est. Începând cu anul 1127, trupele conților de Weichselberg (Višnja Gora), ale margrafului Bernhard von Trixen din Casa Spanheim și ale prințului episcop de Salzburg au traversat munții Gorjanci și au mărșăluit împotriva forțelor maghiare și croate, pe care le-au împins dincolo de râul Kolpa, până la Bregana, la sud de munții Gorjanci.
Ulterior, între 1135 și 1172, zona din care făcea parte Bela krajina a fost smulsă de la croați, Bela krajina apărând între zonele cucerite de conții de Weichselberg, mărginită de Poljanska Gora în vest și de-a lungul râului Kolpa, până la poalele vestice ale munților Gorjanci, în est.
În perioada istorică ulterioară, nu există o dovadă a unor domni feudali croați în Bela krajina. În , a început o colonizare intensivă de ambele părți ale râului Kolpa, ordinul cavaleresc german din Bela krajina jucând un rol important. Râul Kolpa a fost recunoscut ca graniță, ceea ce a oferit Bela krajina o frontieră stabilă în Evul Mediu.
Conții de Weichselberg, urmași ai Sfintei Hemma von Gurk (în ), și-au stabilit reședința la Metlika (Möttling), și, prin urmare, în sursele contemporane, pământurile stăpânite de ei erau denumite și Comitatul Möttling (în ). După ce linia succesorală a dispărut în 1209, posesiunile au trecut margrafilor carniolani din Casa de Andechs, făcând parte din autoproclamatul Ducat de Merania. În 1229, regiunea a făcut parte din zestrea ducesei Agnes de Merania la căsătoria sa cu Frederic al II-lea al Austriei, ultimul conducător din Casa de Babenberg, iar după moartea acestuia, cu cel de-al doilea soț al lui Agnes, Ulrich al III-lea, domn al Carniolei și duce de Carintia. După moartea lui Ulrich în 1269, toate bunurile sale au fost moștenite de vărul său Ottokar al II-lea al Boemiei, care a fost totuși învins de Sfântul Împărat Roman Rudolf I de Habsburg și de aliații săi în 1278. Rudolf a cedat comitatul Metlika drept feudă aliatului său Albert I de Gorizia, împreună cu porțiunea de est învecinată Marca Vindica. Sub descendentul său, Albert al III-lea de Gorizia, aceste două zone adiacente au fost unite în ceea ce a devenit cunoscut sub denumirea de „Comitatul din Marca (Vindica) și Metlika” (în ) și a devenit oficial o feudă a Sfântului Imperiu Roman în 1368. După moartea lui Albert în 1374, comitatul a fost achiziționat de arhiducele Rudolf al IV-lea al Austriei pentru Casa de Habsburg , care și-a confirmat privilegiile, menținându-l astfel separat de Ducatul de Carniola. Comitatul a fost în curând închiriat Casei Celje, care a dobândit drepturile depline ale stăpânilor pământului în 1443. A rămas parte a domeniului Celje până la dispariția acestei familii în 1457, după care a revenit Habsburgilor, care l-au încorporat treptat în Ducatul de Carniola. Prin urmare, istoricii Peter Štih și Vasko Simoniti de la Facultatea de Filosofie a Universității din Ljubljana susțin că regiunea denumită „Comitatul din Marca (Vindica) și Metlika”, care includea în principal Craina Albă de astăzi, și-a păstrat independența sub Habsburgi până în . Abia în 1593, împăratul Rudolf al II-lea a confirmat într-un singur document privilegiile Carniolei, Marcăi Vindica și Istriei.
Perioada modernă timpurie