Constituția Africii de Sud este legea supremă a Republicii Africa de Sud. Aceasta afirmă existența republicii, stabilește drepturile și îndatoririle cetățenilor săi și definește structura guvernului. Actuala constituție, a cincea a țării, a fost întocmită de Parlamentul ales în 1994, în urma alegerilor generale din Africa de Sud. A fost promulgat de președintele Nelson Mandela la 18 decembrie 1996 și a intrat în vigoare la 4 februarie 1997, înlocuind Constituția Provizorie din 1993. Prima constituție a fost adoptată prin Legea Africii de Sud din 1909, cea mai longevivă de până acum. Din 1961, constituțiile au promulgat o formă de guvernământ republicană.
Constituția are optsprezece amendamente din 1996 până în prezent. Constituția este intitulată oficial „Constituția Republicii Africa de Sud, 1996”. Anterior a fost, de asemenea, numerotat ca și cum ar fi o lege emis de Parlament – Legea nr. 108 din 1996 – dar, de la adoptarea Legii privind citarea legilor constituționaleAct 5 of 2005., nici acesteia, nici legile care o modifică nu i se alocă numere de lege.
Conținut
Constituția constă dintr-o preambul, paisprezece capitole conținând 244 de articole și opt anexe. Fiecare capitol se ocupă de un subiect specific; anexele conțin informații suplimentare menționate în textul principal.
Capitolul 1: Dispoziții Fundamentale
Capitolul 1 consacră în constituție principii naționale esențiale, definește steagul și imnul național al țării și specifică limbile oficiale, precum și principiile politicii lingvistice de guvernare. Acesta definește Africa de Sud ca „un stat unic, suveran și democratic”, bazat pe principii precum drepturile omului, supremația constituțională, statul de drept și sufragiul universal al adulților. Capitolul conține o clauză de suprematie care stabilește că toate celelalte legi și acțiuni sunt subordonate constituției.
Capitolul 2: Legea Drepturilor
Capitolul 2 reprezintă o lege a drepturilor care enumeră drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale ale cetățenilor din Africa de Sud. Majoritatea acestor drepturi se aplică oricărei persoane aflate în țară, cu excepția dreptului de vot, dreptului de muncă și dreptului de a intra în țară, care se aplică doar cetățenilor. Aceste drepturi se aplică, de asemenea, persoanelor juridice în măsura în care sunt relevante, având în vedere natura dreptului. Drepturile enumerate sunt:
Secțiunea 9: Toți sunt egali în fața legii și au dreptul la protecție și beneficiul egal al legii. Motivele interzise pentru discriminare includ rasa, sexul, genul, sarcina, starea civilă, originea etnică sau socială, culoarea, orientarea sexuală, vârsta, dizabilitatea, religia, conștiința, credința, cultura, limba și nașterea. Secțiunea 10: Dreptul la demnitate umană. Secțiunea 11: Dreptul la viață. Secțiunea 12: Dreptul la libertate și securitate a persoanei, inclusiv protecția împotriva detenției arbitrare și detenției fără proces, dreptul de a fi protejat împotriva violenței, libertatea de tortură, libertatea de tratamente crude, inumane sau degradante, dreptul la integritatea corporală și drepturile reproductive. Secțiunea 13: Libertatea de a nu fi supus sclaviei, servituții sau muncii forțate. Secțiunea 14: Dreptul la viață privată, inclusiv protecția împotriva perchezițiilor și confiscărilor, și confidențialitatea corespondenței. Secțiunea 15: Libertatea de gândire și libertatea de religie. Secțiunea 16: Libertatea de exprimare, inclusiv libertatea presei și libertatea academică. Sunt explicit excluse propaganda pentru război, incitarea la violență și promovarea urii bazate pe rasă, etnie, gen sau religie. Secțiunea 17: Libertatea de întrunire și dreptul de a protesta. Secțiunea 18: Libertatea de asociere. Secțiunea 19: Dreptul de vot și sufragiul universal al adulților; dreptul de a candida pentru funcții publice; dreptul la alegeri libere, corecte și regulate; și dreptul de a forma, a se alătura și a milita pentru un partid politic. Secțiunea 20: Niciun cetățean nu poate fi privat de cetățenie. Secțiunea 21: Libertatea de mișcare, inclusiv dreptul de a părăsi Africa de Sud, dreptul cetățenilor la un pașaport și dreptul de a intra în Africa de Sud. Secțiunea 22: Dreptul de a alege o meserie, ocupație sau profesie, deși acestea pot fi reglementate de lege. Secțiunea 23: Drepturile legate de muncă, inclusiv dreptul de a se asocia în sindicate și dreptul de a face grevă. Secțiunea 24: Dreptul la un mediu înconjurător sănătos și protejat. Secțiunea 25: Dreptul de proprietate, limitat astfel încât proprietatea poate fi expropriată numai conform unei legi de aplicare generală (nu arbitrar), pentru un scop public și cu plata de compensație. Secțiunea 26: Dreptul la locuință, inclusiv dreptul la un proces echitabil în ceea ce privește evacuările și demolările dispuse de instanță. Secțiunea 27: Drepturile la hrană, apă, îngrijire medicală și asistență socială, pe care statul trebuie să le realizeze progresiv în limitele resurselor sale. Secțiunea 28: Drepturile copilului, inclusiv dreptul la un nume și naționalitate, dreptul la îngrijire familială sau parentală, dreptul la un standard de trai minim, dreptul de a fi protejat împotriva abuzurilor și maltratărilor, protecția împotriva muncii copilului inadecvate, dreptul de a nu fi reținut decât ca ultimă soluție, primatul intereselor superioare ale copilului și dreptul la un avocat independent în cazurile judiciare care implică copilul, și interdicția utilizării militare a copiilor. Secțiunea 29: Dreptul la educație, inclusiv dreptul universal la învățământul primar și gimnazial. Secțiunea 30: Dreptul de a folosi limba aleasă și de a participa la viața culturală aleasă. Secțiunea 31: Dreptul comunităților culturale, religioase sau lingvistice de a-și trăi cultura, de a-și practica religia și de a folosi limba lor. Secțiunea 32: Dreptul la accesul la informații, inclusiv la toate informațiile deținute de guvern. Secțiunea 33: Dreptul la justiție în acțiunile administrative ale guvernului. Secțiunea 34: Dreptul de a avea acces la instanțe. Secțiunea 35: Drepturile persoanelor arestate, reținute și acuzate, inclusiv dreptul la tăcere, protecția împotriva autoincriminării, dreptul la asistență juridică și asistență legală, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și interdicția dublei pedeapse și a infracțiunilor ex post facto.
Secțiunea 36 permite limitarea drepturilor enumerate doar prin legi de aplicare generală și numai în măsura în care restricția este rezonabilă și justificabilă într-o „societate deschisă și democratică, bazată pe demnitate umană, egalitate și libertate.”
Secțiunea 37 permite limitarea anumitor drepturi în timpul unei stări de urgență, dar impune limite procedurale stricte asupra declarării stărilor de urgență și prevede drepturile persoanelor reținute în urma acestora.
Capitolul 3: Guvernare Cooperativă
Capitolul 3 reglementează relațiile dintre organele de guvernare în cele trei „sfere” – națională, provincială și locală. Stabilește un set de principii care le impun să colaboreze de bună-voie și să acționeze în cel mai bun interes al cetățenilor. De asemenea, le cere să încerce să rezolve disputele pe cale amiabilă înainte de a recurge la instanțe.
Capitolul 4: Parlamentul
Capitolul 4 definește structura Parlamentului, ramura legislativă a guvernului național. Parlamentul este compus din două camere: Adunarea Națională (camera inferioară), care este aleasă direct de către cetățeni, și Consiliul Național al Provinciilor (camera superioară), care este ales de legislaturile provinciale.
Capitolul stabilește principiile care reglementează alegerea și dizolvarea camerelor, cerințele pentru calitatea de membru al Parlamentului, cerințele de cvorum, procedurile pentru alegerea ofițerilor de conducere, precum și puterile, privilegiile și imunitățile Parlamentului și ale membrilor săi. De asemenea, stabilește procesul de transformare a proiectelor de lege în legi; sunt prevăzute proceduri diferite pentru modificările constituționale, proiectele de lege obișnuite care nu afectează problemele provinciale, proiectele de lege obișnuite care afectează problemele provinciale și proiectele de lege privind bugetul.
Capitolul 5: Președintele și Executivul Național
Capitolul 5 definește structura executivului național și puterile Președintelui. Prevede alegerea și destituirea Președintelui de către Adunarea Națională și limitează mandatul Președintelui la două mandate de câte cinci ani. Îi conferă Președintelui puterile de șef de stat și șef de guvern; prevede numirea unui Cabinet de către Președinte; și stabilește responsabilitatea Președintelui și a Cabinetului în fața Parlamentului.
Capitolul 6: Provincii
Capitolul 6 stabilește cele nouă provincii ale Africii de Sud și definește puterile și structura guvernelor provinciale. Granițele provinciilor sunt definite prin referire la Anexa 1A la Constituție, care se referă, la rândul său, la granițele municipiilor metropolitane și de district.
În unele privințe, capitolul servește drept model pe care o provincie îl poate modifica într-o măsură limitată prin adoptarea propriei constituții provinciale. Până în prezent, singura provincie care a făcut acest lucru este Western Cape. Capitolul prevede o legislatură unicamerală, un Premier ales de legislatură ca șef al executivului provincial și un Consiliu Executiv numit de Premier, care funcționează ca un cabinet provincial.
Guvernul provincial primește puteri exclusive asupra anumitor domenii, listate în Anexa 5, și puteri concurente cu guvernul național asupra altor domenii, listate în Anexa 4. Capitolul reglementează conflictul între legislația națională și cea provincială pe aceeași temă, stabilind circumstanțele în care una sau alta va prevala.
Capitolul 7: Guvernare Locală
Capitolul 7 stabilește un cadru pentru guvernarea locală. Prevede înființarea de municipii pe întreg teritoriul Africii de Sud și stabilește trei categorii de municipii, prin care unele zone sunt administrate de o singură autoritate municipală de „Categoria A”, iar altele sunt guvernate de un sistem în două niveluri, cu un municipiu mai mare de „Categoria C” care include mai multe municipii de „Categoria B”. Municipiile sunt împuternicite să administreze anumite domenii enumerate în Anexele 4 și 5, iar autoritatea executivă și legislativă este atribuită consiliului municipal. Capitolul prevede ca alegerile municipale să aibă loc la fiecare cinci ani.
Capitolul 8: Instanțe și Administrarea Justiției
Capitolul 8 stabilește structura sistemului judiciar. Definește ierarhia instanțelor, care include Instanțele de Magistrați, Înalta Curte, Curtea Supremă de Apel și Curtea Constituțională. Prevede numirea judecătorilor de către Președinte, pe baza recomandărilor Comisiei pentru Serviciul Judiciar, și stabilește o Autoritate Națională de Procuratură unică, responsabilă pentru toate urmăririle penale.
Capitolul 9: Instituții de Stat care Susțin Democrația Constituțională
Capitolul 9 înființează mai multe comisii și instituții pentru a proteja și susține democrația și drepturile omului. Acestea sunt: Avocatul Poporului (un ombudsman), Comisia pentru Drepturile Omului din Africa de Sud, Comisia pentru Promovarea și Protejarea Drepturilor Comunităților Culturale, Religioase și Lingvistice, Comisia pentru Egalitatea de Gen, Auditorul General, Comisia Electorală Independentă și Autoritatea Independentă de Comunicații.
Capitolul 10: Administrația Publică
Capitolul 10 stabilește valorile și principiile pentru administrarea funcției publice și înființează Comisia pentru Serviciul Public pentru a supraveghea aceasta.
Capitolul 11: Servicii de Securitate