Oravița (în , , mai demult Németoravica, în ) este un oraș în județul Caraș-Severin, Banat, România, format din localitățile componente Ciclova Montană, Marila și Oravița (reședința), și din satele Agadici, Brădișoru de Jos, Broșteni și Răchitova. Are o populație de locuitori.
Istoric Prima atestare documentară cu actualul nume este din 1697 în Conscriptia lui Marsigli. Urme de locuire se găsesc însă începând cu perioada neolitică, continuând cu perioada daco-romană, când în zonă au existat exploatări miniere, și pe toată perioada evului mediu fiind suficiente mărturii asupra unei așezări cu diferite nume Arva, Haram, Chery sau Orovcakk.
Primele începuturi ale acestei localități sunt conjugate cu tendințele de dezvoltare a mineritului încă din vremea romanilor. În Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, se menționează: „În Munții Apuseni, erau opt centre de exploatare a aurului cele mai însemnate din toată Dacia... alte două în Banat la Sasca și Moldova."Giurescu, 1971, p. 119, iar profesorul universitar Victor Stanciu amintește Oravița printre localitățile din care romanii exploatau aurul.Stanciu, 1942, p. 36
Un alt argument privind vechimea Oraviței este și numele de origine veche slavă: „Pentru susținerea acestei dovezi se poate aminti că în județul Arva în Slovacia există un râu și o cetate cu numele Orava a cărei formă diminutivă este Oravița. Tot în acest județ sunt râuri și localități cu aceeași numire ca și în Bosnia, care numire corespunde cuvântului slav „ora", "diosd" (în lb. maghiară)".Endre, 1882, p. 16 Acest termen în limba română se traduce „nucet", „dumbravă cu nuci". Probabil că denumirea orașului a fost influențată și de clima mai dulce din vestul țării, care permite creșterea nucilor și a liliacului ce se găsesc din abundență aici.
Oravița s-a format prin unirea Oraviței Montane cu Oravița Română. În perioada interbelică, Oravița a fost reședința județului Caraș.
Așezare geografică Așezarea Oraviței la întretăierea drumurilor Reșița-Anina, Moldova-Bozovici și la îmbinarea șesului cu dealul, cunoaște o notă specifică de dezvoltare reliefată rând pe rând atât de peisajul natural cât și de cel urbanistic, căci pe lângă frumusețea naturală a locurilor împrejmuitoare, trebuie amintit faptul că această așezare omenească se remarca de la primele ei începuturi ca un centru industrial. Orașul se află în apropierea paralelei 45. Este înconjurat de dealuri ca Tâlva Mare, Tâlva Mică, Colilia, Prisaca, Dealul Mare, Lup, Rol, Marila, de o înălțime mai mică, relieful înalt fiind reprezentat de Munții Aninei. Situându-se în sud-vestul țării, Oravița se bucură de influența climei mediteraneene. Aici iernile sunt mai blânde, primăverile mai timpurii, verile mai lungi, toamnele mai plăcute. Totuși în anumite perioade ale anului, se face simțit vântul „Coșava” care uneori ajunge și la 140 km/h.
Varietatea reliefului și o climă blândă condiționează o vegetație specifică acestei regiuni. De aceea unele specii rare ale florei și vegetației din Rezervația naturală Oravița-Ciclova sunt protejate prin lege încă din secolul trecut. Asemenea specii rare cresc și în parcul natural din mijlocul orașului, precum și în Grădina de Tir, care încă mai are aspectul unei grădini botanice, prin varietatea speciilor de arbori. Aici se găsesc: „arborele pagodelor, castanul comestibil, varietăți de stejar și pin, maclura originară din preria americană, smochinul, magnolia, arborele-mamut originar din California, abanosul, rarități de tisa, tuia, alunul turcesc...”Ionel Bota, „Monografia orașului Oravița", ed. Tim., Reșița, 2008, p.26..
Poziția încântătoare a Oraviței cu păduri bogate, cu stânci pleșuve, cu ape limpezi, l-a determinat pe Iosif Vulcan să-i cânte frumusețea în versurile publicate în Familia (revistă) nr. 38 din 11 octombrie 1874
Climă Oravița are un climat temperat-oceanic umed (Cfb în clasificarea climatică Köppen), cu puternice influențe mediteraneene, caracterizat prin ierni blânde și temperaturi nocturne ridicate. Orașul este protejat de vânturile reci datorită amplasării sale între Dealurile Oraviței și Munții Aninei, ceea ce îi sporește expunerea la radiația solară.
Datorită acestor factori geografici, Oravița a înregistrat mai multe anomalii meteorologice la nivel național. Este una dintre puținele stații meteorologice situate la altitudine joasă din România unde temperatura nu a scăzut niciodată sub −25 °C; minima absolută este de −22,7 °C, înregistrată în ianuarie 1963. În schimb, orașul a deținut timp de 22 de ani recordul național pentru cea mai ridicată temperatură maximă din luna ianuarie, după ce a atins +22,2 °C în anul 2001.
Verile sunt caracterizate de temperaturi ridicate, iar Oravița deține și recordul național al temperaturii maxime absolute pentru luna iunie, de +42,0 °C, stabilit în 1938. Relieful local favorizează frecvent acumularea căldurii pe timpul nopții, ceea ce face ca orașul să fie unic în România prin înregistrarea nopților tropicale încă din luna martie și până în luna octombrie.
Acest microclimat a fost evidențiat în timpul valului de căldură din iulie 2024. Orașul și-a depășit propriul record național, vechi de 24 de ani, pentru cea mai ridicată temperatură minimă zilnică consemnată vreodată în România, în două zile consecutive. La 17 iulie 2024, temperatura minimă din timpul nopții a atins 29,8 °C, cu aproximativ 13 °C peste medie.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Oravița se ridică la 9.346 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 11.382 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (80,59%), cu o minoritate de romi (3,11%), iar pentru 15,19% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (74,1%), cu minorități de romano-catolici (3,16%), penticostali (3,09%) și baptiști (1,75%), iar pentru 15,86% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică Orașul Oravița este administrat de un primar și un consiliu local compus din 17 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Primari din 2012: Dumitru Ursu (PSD)
Stemă Stema orașului Oravița se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În câmpul superior, de argint, se află o cortină roșie, pe care broșează două măști acolate, de teatru, reprezentând simbolic tragedia și comedia, ambele de argint. În vârful scutului, pe fond albastru, broșează o terasă verde, pe care se află un viaduct de cale ferată, de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.
Semnificațiile elementelor însumate Cele două măști și cortina amintesc de activitatea teatrală tradițională, în această localitate aflându-se Teatrul "Mihai Eminescu", cel mai vechi teatru din Banat, construit în anul 1817 și care astăzi adăpostește Muzeul Culturii Cărășene. Viaductul de cale ferată este un element de arhitectură specific acestor locuri. Terasa curbată arată prezența unui relief colinar, localitatea aflându-se la poalele Munților Aninei. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul ca localitatea are rangul de oraș.
Economie Cum s-a arătat mai înainte, încă de la primele ei începuturi, Oravița s-a afirmat ca un centru industrial. În afară de aur, ca bogăție a subsolului acestui oraș, a fost arama. Minele de aramă din Oravița și Ciclova Montană au fost exploatate în timpul stăpânirii turcești cât și în timpul stăpânirii austriece. În anul 1717, după victoria prințului Eugen de Savoya, Banatul care în 1522 fusese ocupat de turci în urma căderii Timișoarei, trece sub stăpânire austriacă. Împăratul Carol al VI-lea și mai târziu fiica sa Maria Therezia dau privilegii care atrag specialiștii mineri din toate provinciile Austriei în ținutul montanistic al cărui centru era Oravița. Primii coloniști au locuit în comuna vecină Ciclova, fiindcă aceasta, în urma recensământului din 1717, avea 166 de case, în timp ce Oravița avea doar 77 de case. Abia in 1720, curtea imperială din Viena aprobă spesele ca să se clădească în Oravița locuințe pentru coloniști. Exploatarea minelor a trecut în anul 1742 în grija unor cooperații miniere care au dobândit dreptul de a se administra independent. Fr. Griselini în "Istoria Banatului Timișan", menționează că aceste asociații își duceau minereurile la Oravița unde se executau lucrările de fabricare a aramei și că in districtul acesta se produceau într-un an 2000-3000 de măji de aramă (majă-veche unitate de măsură pentru greutăți, variind după epoci și regiuni între 50 de kg. și 100 de ocale, conform "Dicționarului explicativ al limbii române"), pe lângă ce se trimitea în Austria pentru separarea argintului, când argintul era în cantități suficiente. Lucrările "de fabricațiune a aramei până ce acest metal devine ca marfă pentru comerț se fac în uzinele din Oravița, unde asociațiunile își duc minereurile lor" Fr.Griselini, "Istoria Banatului Timișan", traducere de Nic. Bolocan, Timișoara 1937, p. 271. thumb|right|295px|Moara de foc (1873) Se vorbea despre pustiirea turcească din 1737-1739, când în urma unui război cu turcii, prin pacea de la Belgrad din 1739, Austria pierde Banatul Sârbesc și Banatul Craiovei. "Populațiunea fu apucată de groază și mulți coloniști aduși o luară la fugă, iar întreprinderile industriale începute sub Mercy începură a stagna și a se dizolva" Gh.Popovici, "Istoria românilor bănățeni", Lugoj 1904, p. 313. Nu trebuie să se înțeleagă că prin colonizările făcute în Banat sau datorită unor anumite împrejurări istorice, s-a ajuns la depopularea acestei părți a țării. În realitate, populația băștinașă a continuat să existe, fapt pe care îl argumentează și conferențiarul Aurel ȚintăAurel Țintă,"Colonizările habsburgice în Banat 1716-1740","Facla", Timișoara,1972. Crescând producția de fier, aramă, argint și aur se resimte lipsa de muncitori. Din nou vor fi aduși coloniști, dar de data aceasta din Oltenia și Muntenia. Aceștia erau lemnari, cărbunari și cărăuși. Băștinașii din Caraș se ocupau cu agricultura și cu creșterea vitelor. Înmulțindu-se brațele de muncă și existând o oarecare diversificare a muncii, standardul de viață crește simțindu-se nevoia unui comerț intens cu care se vor ocupa în special românii macedoneni care au emigrat în Oravița în 1760-1770. Aceștia pot fi socotiți ca cea de a treia ramură a coloniștilor care se stabilesc în Oravița timp de 53 de ani, din 1717 până în 1770. Monedele erau aduse din Austria, iar o parte erau făcute în monetăria din Alba Iulia din arama județului Caraș. Fiind insuficiente pentru satisfacerea vieții economice, Viena în 1815, înființează printr-un decret imperial în suburbana Oraviței, Ciclova, o monetărie sau "bănărie", cum i se spunea atunci. Florinii austrieci emiși aici au fost marcați cu semnul "O" (Oravicabánya). thumb|left|Fabrica de produse lactate