Iezărenii Vechi, Sîngerei

Iezărenii Vechi este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Sîngerei, Republica Moldova. Satul este amplasat pe malul stâng al râului Ciulucul de Mijloc, la o distanță de 12 km de Sîngerei, 36 km de Bălți și 105 km față de Chișinău.

Etimologie Numele satului provine de la apelativul iezer, cu sensul general cunoscut „lac natural”, „lac foarte adânc”, „lac fără mlaștini”, cuvânt foarte vechi în limba română, împrumutat din limba slavă (eзeръ, eзeро – „lac”).Eremia, Anatol. Dicționar toponimic (VI). In: Limba Română , 2014, nr. 4(226), pp. 129-134. ISSN 0235-9111.Dicționarul elementelor românești din documentele slavo-române. 1374-1600. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981, p. 111. Denumirea fixează în partea locului existența unui lac natural de luncă pe șesul văii largi a râului Ciulucul de Mijloc.Eremia, Anatol. Tezaurul toponimic al Moldovei studiu interdisciplinar: geografic, istoric, lingvistic. In: Buletin de Lingvistica, 2011, nr. 12, pp. 71-80. ISSN 1857-1948.

Geografie Relieful comunei reprezintă o câmpie deluroasă. Satul se află în sud-vestul podișului Ciuluc-Soloneț, cu înălțimi medii. Cea mai înaltă colină din cadrul satului este piscul Gurez care are o altitudine de 258 m.

Din punct de vedere geologic în structura scoarței terestre predomină roci sarmațiene, în principal argile și calcare. Ca și întreg teritoriul al republicii, satul se află într-o zonă seismică activă, în apropierea focarului Vrancea din zona Carpaților de Curbură. Intensitatea maximă posibilă a cutremurilor conform scării Mercalli este de 6 – 7 grade.

În zonă predomină solurile de cernoziom tipice slab humifer. În lunca râului s-au format solurile aluviale tipice. Sunt frecvente procesele de eroziune și alunecările de teren.

Iezărenii Vechi este situat pe malul stâng al râului Ciulucul de Mijloc. Pe cursul Ciulucului de Mijloc s-au construit baraje pentru a forma iazuri destinate pescuitului. La marginea de est a satului se află un afluent mai mic la Ciulucului, care se alimentează din mai multe pârâiașe.

Clima locală are un caracter continental temperat, evidențiind-se cele patru anotimpuri: iarna, primăvara, vara și toamna.

Temperatura medie a aerului oscilează vara între +18° și + 30 °C, iar iarna între -3° și -13 °C . Pe întreg parcursul anului predomină vânturile cu direcțiile dinspre nord-vest și nord și, precum și din sud și sud-est. Vânturile nord-vestice sunt cele mai frecvente, predomină în lunile mai – iunie și octombrie. Majoritatea precipitațiilor sunt aduse de aceste mase de aer. Iarna vânturile nordice cauzează apariția viscolului și chiciurei, carcateristice pentru lunile decembrie și ianuarie. Vânturile sud-estice sunt frecvente în lunile iulie – august, aducând ridicarea temperaturii, în unii ani și caniculă. Aceste vânturi, de asemenea, se intensifică și în luna noiembrie.

Presiunea medie anuală este cea generală pe republică – 763 – 764 mm a coloanei de mercur .

Cantitatea medie anuală de precipitații atmosferice este de 500 mm. Suma precipitațiilor atmosferice pentru perioada de vegetație active este de 429 mm. Stratul de zăpadă este de 10 – 25 cm, în unele ierni poate ajunge chiar și la 30 – 50 cm. Vegetația este reprezentată de plante specifice zonelor de câmpie, cu unele particularități de stepă și silvostepă. Speciile de arbori și arbuști mai răspândite sunt stejarul, carpenul, fagul, frasinul, arțarul, plopul, salcâmul. Flora este bogată și în plante de cultură: cerealiere, legumicole, tehnice, floricole; pomi fructiferi, viță-de-vie . Fauna o alcătuiesc speciile tipice de câmpie: vulpea, iepurele, țistarul, iar dintre păsări – vrabia, ciocârlia, graurul, pițigoiul, cucul, cioara, potârnichea, prepelița, porumbelul de câmp, ciocănitoarea. Speciile de pești cele mai răspândite, din lacuri și iazuri, sunt crapul, carasul, șalăul, plătica, baboiul, țiparul .

Istorie

Date arheologice Primele așezări umane, descoperite pe teritoriul satului, datează din mileniile XL – XII î. Hr. Dovezile existenței oamenilor în acea epocă constituie unelte din cremene datând din paleolitic. Alte două localități existente prin anii 6000 – 5000 î. Hr. Pe vetrele acestora s-au găsit obiecte de trecere de la mezolitic la neolitic. Pe locul altor trei vetre, din anii 5500 – 5000 î. Hr., s-au descoperit diferite obiecte din cremene, vase de argilă din neolitic etc.

În anii 3500 – 4000 î. Hr. Pe moșia satului se afla o așezare umană, pe vatra căreia s-au descoperit obiecte casnice, mai ales vase din lut din eneolitic, din epoca pietrei și aramei (mileniile IV – III î. Hr). La sfârșitul mileniului II există 2 sate care au fost arse. În epoca romană exista un sat ce fusese distrus în 376 e.n. de către huni. Îm preajma Iezărenilor Vechi sunt 4 tumuli - morminte ale nomazilor, protejate de stat .

După întemeierea Țării Moldovei, aici au luat ființă 4 sate care au dăinuit până la sfârșitul secolul XVII, apoi un singur sat până la sfârșitul secolului XVIII.

Atestare documentară Nu se cunoaște cu exactitate data întemeierii localității și sunt puține documente din istoria timpurie a localității.

În îndreptarul bibliografic al localităților Moldovei, Vladimir Nicu indică data de 25 martie 1523 (dată preluată și de alțiiȚopa, Tudor. Iezărenii Vechi. In: Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrativ. Vol. 7. Chișinău: Agenția Națională de Presă „Moldpres”, 1999.Eremia, Anatol; Răileanu, Viorica. Localitățile Republicii Moldova. Ghid informativ documentar, istorico-geografic administrativ-teritorial, normativ-ortografic. Chișinău: „Litera AVN“ SRL, 2009. p 105. ISBN 978-9975-74-064-7), cu referire la un uric unde se menționează un sat cu numele Ivereni.Nicu, Vladimir. Localitățile Moldovei în documente și cărți vechi. Vol. 1 A-L. Chișinău: Universitas, 1991, p 342. ISBN 5-362-00842-2 Savantul Vl. Nicu identifică satul Ivereni cu Iezărenii Vechi, dar analiza reperelor geografice specificate în document nu demonstrează această ipoteza. Satul Ivereni apare în uricul semnat de domnul Moldovei Ștefan cel Tânăr prin care îi întărește lui Sima Dușăscul și rudelor sale câteva sate: „7031 <1523> Martie, 25. Suret de pe ispisocul domnului Ștefan voievod, tălmăcit de dascălul Evloghii, prin care întărești lui Sima Dușăscul și fratelui lui, Toma și sora lor Onța, ficiorii Oanii Dușăscului și mătușii lor și surorilor ei, Malea și Stana, surorile Oanii Dușăscului , pre a lor drepte ocini, dintru a lor drept uric și dires, ce au avut moșul lor Vlad Dolhici dela Alixandru și Ștefan voievod, pe satul anume Dolheștii pe Crasna și Iverenii peste Prut, la obârșia Sărății și o săliști, anume Vizdita pe Sărata și loc de prisacă în poiană, și în obârșia Crasnii loc de moară și la obârșia Crăsnișoarii loc de prisacă”.Documente privind istoria României. A. Moldova, sec. XVI. Volumul II: București, pp. 220-221.Catalogul documentelor moldovenești din Direcția arhivelor centrale. Supliment I (1403-1700). București: Direcția centrală a arhivelor statului, 1975, p. 57. Deci, după cum reiese din document, satul Ivereni este amplasat la izvorul râului Sărata din podișul Codrilor, în prezent amonte de satul Sărata-Galbenă, raionul Hîncești.Roșca, Simion. Satul Sărata-Galbenă în documentele timpului. Originea toponimului. In: Științele socioumanistice și progresul tehnico-științific: conf. șt. interuniv., Universitatea Tehnică a Moldovei, 4 aprilie, 2014. Chișinău, 2014, pp. 69-73. ISBN 978-9975-45-319-6. În acest caz, așezarea Ivereni este diferită de Iezărenii Vechi din podișul Ciulucurilor.

Dicționarul statistic al Basarabiei afirmă că Iezărenii Vechi a fost întemeiat în anul 1673 (aproximativ),Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău: Tipografia societății anonime „Glasul Poporului”, 1923, pp. 94-95. iar Enciclopedia Sovietică Moldovenească ne spune că fost fondat în secolul XVII,Енчиклопедия Советикэ Молдовеняскэ. Волумул 2 (Ватутин-Заре). Кишинэу: АШ РССМ, 1971, p. 410. însă și aceste dăți urmează a fi demonstrate cu documente autentice.

Actele cancelariei domnești din secolele XVI-XVII consemnează două localități cu nume asemănătoare în Moldova, dar în dreapta Prutului: Ezăreni (Ezareanii) în ținutul Hârlău, dăruit Mănăstirii Sfântul Ilie (în prezent comasat cu Hodora, județul IașiUn sat istoric pierdut, din vechiul ținut al Hârlăului. 30 noiembrie 2017. ) și Iezăreni (Iezereni, Izireni, Ezireni, Ezăreni, Ezereni) din ținutul Cârligăturii, în hotar cu satele Cornești și Găureni, aflat în posesia Mânăstirii Socola (în 1968 comasat cu satul Horpaz, județul Iași, vezi lacul Ezăreni).Documente privitoare la istoria orașului Iași. Volumul II. Acte interne (1661-1690). Iași: Editura „Dosoftei", 2000, p. 657. ISBN 973-9135-91-9Gonța, A. I. Documente privind istoria României: A. Moldova veacurilor XIV-XVII. Indicele numelor de locuri (1384-1625). București: Editura Academiei Române, 1990, pp. ISBN 95.973-27-0092-0Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea. Volumul II: Moldova. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966, p. 468.

Prima mențiune certă a satului Iezărenii Vechi apare în cadrul recensământului din anii 1772-1773, în darea de seamă prezentată la data de 4 martie 1773 (ortografiat - Izareni).Дмитриев, П.Г. Народонаселение Молдавии (по материалам переписей 1772-1773, 1774 и 1803). Кишинев: Штиинца, 1973. C. 21.

În 1773 este atestat în Ocolul de peste Prut, ținutul Iași.Dmitriev, P.G.; Sovetov, P. V. Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 195

În 1794 în Iezăreni a fost construită bisericuță din lemn.Халиппа, И. Н. Сведения о церквях Бессарабии в 1812-1813 гг. . Кишинёв: Лито-Типография, 1907, стр. 274.

Perioada țaristă În anii 1812 – 1821 moșia Iezăreni se află în posesia comerciantului ieșian Ioan Matei care avea 2 iazuri, 2 mori, 3 livezi și 5 vii. La recensământul oficial din 1859 s-a înregistrat o populație de 623 persoane. La începutul sec. XX în Iezărenii Vechi (numiți pe atunci Izereni) erau 72 de case cu o populație de 589 suflete. Încă din acea perioadă în apropierea satului era un heleșteu - lac amenajat pentru creșterea peștilor. Țăranilor le revenea 648 de desetine de pământ. Pe moșia satului existau vii și livezi.

Perioada românească

După unirea Basarabiei cu România, datorită reformei agrare din 1922, 155 de țărani au fost împroprietăriți cu 641 ha de pământ moșieresc. După Primul Război Mondial și până la cedarea Basarabiei în 1940 (conform Recensământului din 1930) Iezărenii Vechi (sub denumirea de Ezerenii-Vechi) erau incluși în Plasa Slobozia Bălți, județul Bălți iar după desființarea Plasei Slobozia Bălți se găsește în Plasa Sângerei .

În 1924 se construiește o biserică care în prezent are statut de monument arhitectural .

În 1928 activau 3 băcănii (deținute de Rappaport Șlioma, Ungureanu Gheorghe, Yaisman Saia), Cooperativa agricolă „Clopotul de Aur”, 1 fierar (Gaboră Constantin) 1 moară cu motor (Bistrojițchi Iosif) și 1 treerătoare (Bistorjițchi Iosif), 1 biserică ortodoxă și 1 școală primară.Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultura. București: Rudolf Mosse S.A. 1928, p. 736.

La recensământul general al populație din 1930, au fost înregistrați 923 locuitori, inclusiv: 914 români, 1 rus, 4 polonezi și 4 evrei. Din punct de vedere lingvistic, 909 persoane au indicat limba română, 5 pers. - limba rusă, 1 pers. - limba ucraineană, 4 pers. - limba poloneză și 4 pers. - limba idiș.Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930. Vol. II: Neam, limbă maternă, religie. Partea 1: Neam, limbă maternă. București: 1938.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial și din cauza foamei generate de fiscalitatea excesivă a sovieticilor populația satului s-a redus cu peste 300 de locuitori. Din 1941 și până în 1944 Iezărenii Vechi fac parte din Plasa Bălți, Plasa Sângerei fiind desființată.

Perioada sovietică