Pererîta este un sat din raionul Briceni, Republica Moldova, situată la hotar cu România, în partea de nord-vest a Republicii Moldova. Locul cel mai pitoresc este Zamca, o rezervație înconjurată de Prut sub formă de omega [Ω], este foarte ușor de reperat pe hartă.
La sud de Pererîta este amplasat meandrul de la Pererîta, arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic.
Istorie La 13 septembrie 1691, în preajma localității a avut loc o bătălie între forțele polono-lituaniene și otomane.
În perioada interbelică localitatea a făcut parte din județul Hotin, plasa Briceni. La recensământul din 1930 au fost înregistrate 2.049 persoane, din care 1.998 de români, 30 de ruși și 21 de evrei.Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, pag. 216.
Demografie Structura etnică Structura etnică a satului conform recensământului populației din 2004Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md: Grup etnic Populație % Procentaj Moldoveni / Români 1.798 97,53% Ucraineni 29 1,57% Ruși 14 0,76% Bulgari 1 0,05% Alții 2 0,11% Total 1.844 100%
Administrație și politică Componența Consiliului local Pererita (9 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023, este următoarea: Partid Consilieri Componență Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 4 Partidul Acțiune și Solidaritate 3 Partidul Nostru 2
Personalități marcante Dumitru Blajinu (1934–2015), violonist, dirijor, aranjor, compozitor și folclorist Grigore Vieru (1935–2009), poet emerit, membru al Academiei Române
Referințe
Legături externe
Categorie:Localități din raionul Briceni Categorie:Localități de pe Prut