Sărata Veche este o localitate-reședință de comună din raionul Fălești, Republica Moldova. Localitatea este situată mai sus de pârâul Gârla Mare și are o populație de 4.329 locuitori conforma datelor recensământului din 2014.
Geografie Aceasta localitate se întinde pe coastele celor două dealuri ce străjuiesc valea față-n față. În partea de sud a satului, se află iazul Gârla cu o suprafață de 200 de ha și o lungime de peste 5 km., stația feroviară Scumpia și satul Scumpia. Prin preajma satului, trece calea ferată Chișinău - Ungheni - Bălți. În partea de nord, în raza comunei, se găsește fabrica de zahăr a raionului Fălești, care funcționează datorită culturii de sfeclă din regiune. Prin partea de asfințit a satului, trece drumul Sculeni-Fălești și satul se mărginește cu satul Călugăr. În componența comunei Sărata Veche se mai află două sate: Sărata Nouă și Hitrești, situate peste drumul spre Fălești, care se numește Șleah. Comuna are circa 4500 de ha de pământ arabil, cu următoarele toponime: Valea Șleahului, Humăria, Cânipiștele, Sângera (peste Gârlă), Vâlcele, La Movila, La Ruptură, Coardele, Podișul, Planul Popii, Hârtopul Scumpiei, Valea Grădinii, Viile Bătrânești, Hârtopul lui Vrabie, Lungul Vântului, Prosia, La Alaci, Hârtoapele Mari, Stamiru.
Valea satului este remarcabilă prin faptul că, în zilele de vară cu arșiță, la suprafață apare un strat de praf alb și sărat, care este la originea denumirii de Sărata Veche. Apele din anumite fântâni au un gust sălciu-sărat, de aceea sătenii sunt nevoiți să-și aducă apa de la fântâni mai îndepărtate.
Istoric
Sărata a fost întemeiată de băștinași în Evul Mediu Din acea vreme, pe moșia satului, se afla patru movile funerare, rămase de la triburile nomade care în adâncul istoriei au năvălit peste băștinași din stepele asiatice, mai sunt două fîntîni, din bîrne de stejar, pe valea satului și un mormânt cu obiecte votive, descoperit în anii 1977-78. La deshumarea lui, au participat persoane de la Institutul arheologic din Chișinău.
Țara Moldovei Prima atestare a localității este menționată la 30 aprilie 1554, unde se spune:
Moșia satului Sărata din vremuri îndepărtate a aparținut familiei Rusetti-Roznovanu, de origine italiană dar de loc din localitatea Roznov, din partea dreapta a Prutului. Străbunicul sau Iordache Rosetti, supranumit de Ion Neculce „matca tuturor răutăților” boier moldovean bogat și care la moartea sa la 1718, lasă cea mai mare avere teritoriala care s-a văzut vreodată în Moldova, „înmulțită cu japca”, conform celor prezentate de Radu Rosetti. Prin urmașii săi, șase fete și cinci băieți s-au întemeiat familiile rosetistilor din Roznov, Solești, Bălănești, Ciortești și Pribești (județul Neamț de astăzi). În or. Roznov este amenajat Muzeul Ghiorghe Rusett Roznovanu și a urmașilor săi.
Iordache (din limba greaca Gheorghe) Rusetti Roznovanu s-a născut în anul 1764 și a decedat în anul 1836, a fost caimacam (locțiitor de domnitor) în anul 1807 în luna decembrie. În anii 1806-1812 el a condus Visteria statului moldav. Era un om cult, cunoștea franceza, germana, rusa, era un pasionat bibliofil. Casa lui, din localitatea Stanca, a fost vizitata de Aleksandr Pușkin. A fost căsătorit de două ori, cu Profira (Pulcheria) Balș care a decedat în anul 1799, cu care a avut doi copii, Neculai Rosetti Roznovanu (1794- 1858) și Alexandru Rosetti Roznovanu (1798-1853) și cu Anika Bogdan (1773-1852) Logofteasa căreia îi aparținea moșia de la Sărata Nouă. El a fost nevoit sa emigreze în Basarabia unde avea o buna parte din averea sa. În 1817, conform recensământului el deținea: în ținutul Hotin localitățile Nelipăuți, Rotunda, Mărcăuți și Briceni; în ținutul Soroca localitățile Rublenița și Soroca. Conform datelor din Arhiva Națională a Republicii Moldova în acea perioada lui ai aparținea și moșia Sărata.
Ocupația țaristă O situație mai clară despre sat a apărut la începutul secolul al XIX-lea, după anexarea interfluviului dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus, în urma tratatului „Pacea de la București” dintre Imperiul Rus, Turcia, Prusia, Franța și Imperiul Habsburgic, din 1812. Îndată după aceste evenimente, Imperiul Rus, intre anii 1812-1813, a făcut o evaluare despre starea bisericilor , iar in anul 1817, a efectuat recensământul populației, referitor la starea socială, economică și apartenența pământurilor în Basarabia. Paralel cu recensământul populația din Sărata Veche și din cele 8 ținuturi ale Basarabiei (ținuturile Hotin, Bender, Ismail, Codru, Greceni, Soroca, Orhei și Iași, din care făcea parte și Sărata Veche) au fost impuși să depună jurământul de supușenie și credință Țarului și Prestolului Rus. Între țărănimea de la sate s-a iscat o mare panică, mulți locuitori fugeau și se ascundeau de aceste evenimente.
Pentru a îndeplini prescripția Țarului, au fost organizate un comitet special, comisii cu ispravnici, inspectori și revizori. S-a apelat la Biserica Moldovenească, in frunte cu Mitropolitul Gavriil(Bănulescu-Bodoni) ca, in toate eparhiile, să fie întocmite registre unde in fața ispravnicului și revizorului să fie înscriși cei ce au depus jurământul. Să dea jurământul erau impuși nu numai moldovenii, dar și evreii, găgăuzii, bulgarii și alte națiuni ce locuiau pe acest pământ. În formulare, localitățile și populația erau introduși după trei categorii: A- bogați; B- mijlocași; G- săraci; Erau introduși și slujitorii bisericești, și cui aparținea moșia satului. Iată ce a fost introdus in registru despre Sărata Veche și cătunul (odaia) ei:
"31. Sărata- la categoria A- (bogați) 3 preoți; 1 diacon; 1 pălămar (paracliser); 1 mazil; 2 ruptași; la categoria B- nimeni; la categoria G (săraci) 150 gospodarii; 3 vădane; 6 burlaci; Total - 164 bărbați si trei femei. Au fost incluși și locuitorii din cătunul (odaia) Sărata Noua. Numărați erau numai partea bărbăteasca si femeile vădane, care aveau gospodărie si copii, deoarece trebuiau să plătească impozit. Satul și moșia lui aparțineau boierului moldav Marelui Vesternic Iordache Rosetti (Росит) Roznovanu. Pe moșie erau pământuri arabile, pășune și finețe în deajuns. Mai erau trei iazuri cu pește și 2 mori ce funcționau cu apă. Depărtarea până la satul Scumpia era de o oră". Satul la acea vreme avea cea mai mare populație, după târgul și mahalaua Făleștii, din ținutul Iași.
Conform actelor din Arhiva Națională a Republicii Moldova s-a constatat că, odaia Sărata Nouă, până in anii 1848-49, aparținea Logoftesei Anikia Rosetti Roznovanu (a doua soție a lui Iordache Ruset). Se vede ca in acest timp localitatea Sărata Veche este cumpărata de familia Goilav. Anul 1837, conform recensământului, in Sărata erau 112 de case cu 435 de bărbați și 402 de femei. În sat trăiau Mazili (mazil - 1. Domn destituit; 2. boier scos din slujbă și supus la dări: gloata boierilor mazili și a boierinașilor, formau boierimea de la țară) Ei purtau familia Paladii si Zmeu. Mai trăiau și Ruptași,(ruptáș 1. Acela care lua în arendă câteva pogoane dintr-o moșie. 2 Clasa negustorilor care plăteau rupta(impozit). În ultimul timp (până la 1848), fiii de preoți și ai clasei privilegiate purtau numele de familie Popovici și Bârcă. Pentru familia Paladi, documentul de mazil a fost înmânat de către cneazul moldav Konstantin Suzzi, in 1793,la 2 noiembrie; pentru familia Popovici- cneazul moldav Alexandru Moruzzi, in 1817; Mazilii si Ruptașii erau numărați la recensământ separat. Ei erau oameni liberi, față de țărănimea din sat.
În anul 1861, în Rusia a avut loc reforma agrară ,eliberarea țăranilor iobagi și împroprietărirea lor cu pământ. Pentru împroprietărirea țăranilor cu pământ, in Regiunea Basarabia (așa era numită de ruși Moldova dintre Prut și Nistru) a fost alcătuită o comisie, in frunte cu Viceguvernatorului Regiunii Basarabia, Consilierul Kuțkevici- Kișkin, cu membrii comisiei de la nobili: Ludvig Sikard și Konstantin Kazemir: de la biserică: starețul mănăstirii Dobrușa, Inochentii: din partea țăranilor din județul Iași, s. Sărata a avut onoarea să participe săteanul nostru Dimitrii Vasiliev Baxan și din județul Hotin s, Kriva Petre Nemeț: desemnat de Guvernatorul militar a fost avocatul Localităților Consilierul Navroțki: de la Ministerul Proprietăților de Stat Consilierul Strucov; de la Ministerul de Interne Consilierul Fon- Bradke; In realitate, pământul a fost repartizat peste 6-7 ani de la emiterea Decretului.
Țăranii din sat, care aveau familii, le-au fost repartizate așa numitele „nadeluri” - loturi de împroprietărire, care constituiau in jurul la 8 ha. pământ arabil, seliște și toloacă. Bucuria țăranilor din sat nu le-a fost mare. Ei trebuia sa-și lucreze pământul propriu ,dar și al boierului de la care l-au primit, ca sa-l răscumpere. Iată lista cu numele de familie a țăranilor ale căror suflete aparțineau boierului Goilav: Bacal; Baxan; Babin; Braniste ; Bulancia ; Bîrcă; Botnari; Belous; Bucătari; Gîlcă; Gorin; Glavan; Gladii; Golovatic; Ghiorghița; Gumenii; Grubii; Evtenița; Nița; Pleșca; Pogurschii; Pădureț; Paraschivoi; Poperecinîi; Pavluțki; Rotari; Railean; Rușciuk; Kreț; Karp; Karas; Kașu; Kaduc; Kotruță; Krugleanca; Kuralari; Măciucă; Morari; Mureșan; Feredeu; Fodor; Fotea; Fusa; Frumosu; Frațescu; Ciobanu; Ciornîi; Ciornogalov; Juncu; Scurtu; Suvac; Străin; Tinică; Tabaran; Troia; Iurciuk; Voloșciuk; Vrăncian; Zubic; În comisia de recensământ au intrat: 1) Nicolai Kaduc(Niță); 2) Ilii Glavan;3) Ion Pogurschi; si4) V.Malenschi;
Țăranii nu aveau dreptul să părăsească sau să înstrăineze pământul. Tocmai peste douăzeci de ani, in 1881, li s-a dat dreptul de înstrăinare, dar numai la membrii obștii din s. Sărata Veche, care așa și se numea(obștea Sărata Veche). Acordul trebuiau sa-și deie cel puțin două treimi din numărul de membri ai obștii din sat. La acea vreme, obștea constituia circa 120 de gospodari cu loturi de pământ. Deoarece Sărata nu era sat de răzeși, țăranii erau impuși să plătească impozit la statul rus, câte zece ruble de suflet, pe an și pe lângă aceasta mai aveau o sumedenie de obligațiuni și supușenii. Numărați erau numai partea bărbătească, indiferent de vârstă.
În 1904, în sat erau 144 case cu 820 de persoane. La fiecare gospodărie reveneau câte 6-8 copii. Țăranii posedau pământ de împroprietărire: 1015 de desetine pe care predominau vii si livezi. Boierul Goilav deținea in sat 624 de desetine, în Sărata Nouă - 999 de desetine, in Sărata-de-mijloc - Hâtrești - 1579 de desetine. În sat mai era un heleșteu cu pește și o moară.
Perioada interbelică
Iată ce avea Sărata la începutul perioadei de unire cu regatul României, după reforma agrară din 1920. Sărata Nouă avea 122 de gospodării cu 254 de bărbați și 248 de femei; aveau o gospodărie boierească, o cooperativă agricolă, care se numea „Sărata Nouă”, primărie, cârciumă, școală primară. Sărata Veche avea cooperativă agricolă care se numea „Sărata Veche”, primărie, școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală, post de jandarmi, telefon, o moară cu aburi și o cârciumă. În sat locuiau 858 de bărbați, 811 de femei in 400 de gospodării. În afară de boierul Goilav în sat mai aveau pământ și frații Leomid și Maria Stamerov care locuiau la Chișinău. În anul 1924, primar satului a fost Baxan Andronic, notar - Horhoinu Ioan, învățători - Jalandcovschi Alexandru, Rudier Teodor.Anuarul „Socec” al României-Mari = "Socec" Annuary of the Great-Roumania. Volume II, (Provincia). București: Editura „Socec & Co.” Soc. Anon, pp. 27.
În anul 1924, Parlamentul României aprobă Legea privind unificarea administrativ-teritorială a României. Astfel, conform reformelor administrative, satul Sărata Veche își păstrează statul de reședință a comunei omonime, care includea și satele Ciolacu-Nou, Hâtrești și Sărata-Nouă. Comuna Sărata Veche făcea parte din plasa Fălești, județul Bălți.