Copperhead

În anii 1860 în Statele Unite, , cunoscuți și sub numele de Democrații Păcii (în ) erau o facțiune a Partidului Democrat din Uniune care se opunea Războiului Civil American și dorea un acord imediat de pace cu Confederații.

Republicanii au început să-i eticheteze pe democrații anti-război „” după „” (), o specie de șarpe veninos. Acei democrați au îmbrățișat numele, reinterpretând denumirea literal („cap-de-aramă”) ca o întruchipare a Libertății, pe care au tăiat-o din monedele mari de un și au purtat-o cu mândrie ca insigne., Abraham Lincoln: A Biography (1952) p. 377. În schimb, susținătorii democrați ai războiului au fost numiți democrați ai războiului. Printre cei mai de seamă s-au numărat doi membri ai Congresului Democrat din Ohio: reprezentanții Clement L. Vallandigham și Alexander Long. Procurorii republicani i-au acuzat pe câțiva proeminenți de trădare într-o serie de procese în 1864.Wertheim, (1989).

ismul a fost o mișcare foarte controversată. Avea cea mai puternică bază la nord de râul Ohio și în unele secții etnice urbane. În statul Ohio, poate spre deosebire de Indiana și Illinois, comitatele care aveau majorități de democrați ai păcii erau mai cu seamă din cele care nu erau de-a lungul râului Ohio, ci mai mult în părțile centrale și nord-vestice ale statului. Istorici precum Wood Gray, Jennifer Weber și Kenneth M. Stampp au susținut că a reprezentat un element tradiționalist alarmat de modernizarea rapidă a societății susținută de Partidul Republican și că priveau înapoi la pentru inspirație. Weber susține că au îngreunat efortul de război al Uniunii opunându-se recrutării, încurajând dezertarea și formând conspirații. Alți istorici spun însă că proiectul era deja discreditat și că republicanii au exagerat foarte mult conspirațiile din motive partizane.

Istoricii precum Gray și Weber susțin că erau inflexibil înrădăcinați în trecut și erau naivi cu privire la refuzul confederaților de a se întoarce în Uniune. Convinși că republicanii distrugeau lumea tradițională pe care ei o iubeau și că erau partizani obstrucționiști. La rândul lor, au devenit o țintă semnificativă a Partidului Uniunii Naționale la alegerile prezidențiale din 1864, unde au fost folosiți pentru a-i discredita pe cei mai importanți candidați democrați.

Sprijinul pentru a crescut când armatele Uniunii au avut rezultate proaste și a scăzut când au obținut mari victorii. După în septembrie 1864, succesul militar al Uniunii părea asigurat, iar ismul s-a prăbușit.

Numele miniatura| Copperhead răsăritean, șarpe veninos cu o colorație bine adaptată pentru camuflaj O posibilă origine a numelui a provenit dintr-un articol de ziar din din aprilie 1861, care spunea că, atunci când factorii poștali din Washington, DC, au deschis un sac de corespondență provenit dintr-un stat aflat acum în Confederație:

Agendă miniatura|upright| Pamflet din 1864 de Charles Chauncey Burr, un redactor de revistă din New York CityJoseph George Jr., "'Abraham Africanus I': President Lincoln Through the Eyes of a Copperhead Editor," Civil War History (1968) 14#3 pp. 226–239. În timpul Războiului Civil American (1861–1865), susțineau Uniunea la nivel declarativ, dar se opuneau cu fermitate războiului, pentru care dădeau vina pe . Ei cereau pace imediată și s-au opus legilor de recrutare în armată. Ei voiau ca președintele Abraham Lincoln și republicanii să fie înlăturați de la putere, considerându-l pe președinte a fi un tiran care distruge valorile americane cu acțiuni despotice și arbitrare.Charles W. Calhoun, "The Fire in the Rear," Reviews in American History 35.4 (2007), pp- 530–537 online at .

Unii au încercat să-i convingă pe soldații Uniunii să dezerteze. Ei au vorbit despre a-i ajuta pe prizonierii de război confederați să evadeze din lagărele de prizonieri. Uneori se întâlneau cu agenți confederați și primeau bani. Confederația le-a încurajat activitățile ori de câte ori a fost posibil.William A. Tidwell, April '65: Confederate Covert Action in the American Civil War. Kent State University Press. 1995. pp. 155–20.

Presă aveau numeroase ziare importante, dar redactorii lor nu s-au aliat niciodată între ei. În Chicago, Wilbur F. Storey a făcut din Chicago Times cel mai vituperant inamic al lui Lincoln.Walsh (1963). Journal of Commerce din New York, la început aboliționist, a fost vândut unor noi proprietari care au devenit , care astfel au obținut o voce importantă în cel mai mare oraș. Un redactor tipic a fost Edward G. Roddy, proprietarul ziarului din Uniontown, Pennsylvania. El era un democrat intens partizan, care îi considera pe afro-americani o rasă inferioară și pe Lincoln drept un despot și un nebun. Deși a susținut efortul de război în 1861, el dădea vina pe aboliționiști pentru prelungirea războiului și a denunțat guvernul ca fiind din ce în ce mai despotic. În 1864, el ajunsese să ceară pacea cu orice preț.

Metropolitan Record al lui John Mullaly a fost ziarul oficial catolic din New York City. Reflectând opinia , el a susținut războiul până în 1863 înainte de a deveni o portavoce . În primăvara și vara lui 1863, ziarul și-a îndemnat cititorii din clasa muncitoare irlandeză să urmărească rezistența armată față de recrutarea adoptată de Congres la începutul anului. Când a început recrutarea în oraș, din clasa muncitoare, în mare parte irlandezi, au răspuns cu din până în , linșând, bătând și înjunghiind peste 100 de negri din New York și incendiind întreprinderi și instituții deținute de negri, inclusiv Colored Orphan Asylum, un orfelinat pentru 233 de copii de culoare. La , John Mullaly a fost arestat pentru incitarea la rezistență față de recrutare.

Chiar și într-o eră a jurnalismului extrem de partizan, ziarele erau remarcabile pentru retorica lor plină de furie. Editorul ziarului din Wisconsin, Marcus M. Pomeroy, democratul La Crosse, s-a referit la Lincoln drept „ciuperca din pântecul corupt al bigotismului și fanatismului” și un „tiran mai rău și măcelar mai inuman decât a existat din vremea lui Nero ... Cine votează pentru Lincoln acum este un trădător și un criminal... Și dacă este ales să ne mai guverneze la fel de rău încă patru ani, avem încredere că o mână îndrăzneață îi va străpunge inima cu vârful pumnalului pentru binele public".Mark Wahlgren Summers, A Dangerous Stir: Fear, Paranoia, And the Making of Reconstruction (2009) p. 38

Rezistența stanga|miniatura|upright| Clement Vallandigham, liderul , a inventat sloganul: „Să menținem Constituția așa cum este și să restabilim Uniunea așa cum a fost”. vorbeau uneori despre rezistență violentă și, în unele cazuri, au început să se organizeze. Cu toate acestea, ei nu au dus niciodată la bun sfârșit vreun atac organizat. Ca adversari ai războiului, erau suspectați de neloialitate, iar liderii lor erau uneori arestați și ținuți luni de zile în închisori militare fără proces. Un exemplu celebru a fost Ordinul general 38 al generalului Ambrose Burnside din 1863, emis în Ohio, care a făcut ca criticarea războiului în orice fel să constituie o infracțiune (judecată în instanță militară). Ordinul a fost folosit pentru arestarea congresmanului de Ohio Clement L. Vallandigham atunci când a criticat ordinul în sine.Michael Kent Curtis, "Lincoln, Vallandigham, and Anti-War Speech in the Civil War." William and Mary Bill of Rights Journal 7 (1998) pp. 105+. Cu toate acestea, Lincoln i-a comutat pedeapsa cerându-i să se exileze în Confederație.

Probabil cel mai mare grup au fost Cavalerii Cercului de Aur. Format în Ohio în anii 1850, a devenit politizat în 1861. S-a reorganizat ca Ordinul Cavalerilor Americani în 1863 și din nou la începutul lui 1864 ca Ordinul Fiilor Libertății, avându-l drept comandant pe Vallandigham. Unul din lideri, Harrison H. Dodd, a susținut răsturnarea violentă a guvernelor din Indiana, Illinois, Kentucky și Missouri în 1864. Liderii Partidului Democrat și o anchetă federală i-au zădărnicit „Conspirația din Nord-Vest”. În ciuda acestui regres al , tensiunile au rămas ridicate. Răscoala din Charleston a avut loc în Illinois în martie 1864. Republicanii din Indiana au folosit apoi dezvăluirea senzațională a unei conspirații împotriva războiului formată de prin elemente ale Fiilor Libertății pentru a-i discredita pe democrați la alegerile pentru Camere din 1864. Procesul militar al lui Lambdin P. Milligan și al altor Fii ai Libertății a scos la iveală planurile de eliberare a prizonierilor confederați deținuți în stat. Vinovații au fost condamnați la spânzurătoare, dar Curtea Supremă a intervenit în , spunând că aceștia ar trebui să fie judecați civil.Frank L. Klement, The Copperheads in the Middle West.

Majoritatea au participat activ în politică. La , fostul congresman Vallandigham a declarat că războiul nu se ducea pentru a salva Uniunea, ci pentru a-i elibera pe negri și a-i înrobi pe albii din Sud. Armata SUA l-a arestat atunci pentru că și-a declarat simpatia față de inamic. A fost condamnat de o curte marțială militară la închisoare, dar Lincoln a comutat sentința în alungare în spatele liniilor confederate.Frank L. Klement, "Clement L. Vallandigham's Exile in the Confederacy, May 25 – June 17, 1863." Journal of Southern History (1965): 149–163. in JSTOR. Cu toate acestea, democrații l-au nominalizat pentru postul de guvernator al statului Ohio în 1863. A părăsit Confederația și a plecat în Canada, unde a făcut campanie pentru un post de guvernator, dar a pierdut după o luptă intensă. A operat în culise la convenția democrată din Chicago din 1864. Această convenție a adoptat o platformă în mare parte și l-a ales pe congressmanul de Ohio George Pendleton (un cunoscut democrat al păcii) drept candidat la vicepreședinție. Pentru președinție a fost ales însă un candidat pro-război, generalul George B. McClellan. Contradicția a slăbit sever șansele partidului de a-l învinge pe Lincoln.

Caracteristici Valorile reflectau a unei societăți agrariene străvechi. Mișcarea îi atrăgea pe sudiștii stabiliți la nord de râul Ohio și pe săracii și negustorii care pierduseră comerțul profitabil cu Sudul.Mary Beth Norton, et al. A People and a Nation, A History of the United States" Vol I, (Houghton Mifflin Co., 2001) pp. 393–395.Eugene H. Roseboom, "Southern Ohio and the Union in 1863." Mississippi Valley Historical Review (1952): 29–44. in JSTOR. Ei erau cei mai numeroși în zonele de graniță, inclusiv în părțile sudice ale statelor Ohio, Illinois și Indiana (în Missouri, grupurile comparabile erau confederați declarați).Robert H. Abzug, "The Copperheads: Historical Approaches to Civil War Dissent in the Midwest." Indiana Magazine of History (1970): 40–55. online.

Mișcarea avea baze de sprijin împrăștiate în afara Midwestului inferior. Un element din Connecticut domina Partidul Democrat de acolo.Joanna D. Cowden, "The Politics of Dissent: Civil War Democrats in Connecticut." New England Quarterly (1983): 538–554. in JSTOR. Coaliția cuprindea mulți catolici din orașele estice, orașele industriale și taberele miniere (în special în zonele carbonifere din Pennsylvania). Erau numeroși și în zonele catolice din Midwest, în special în Wisconsin.Weber, Copperheads (2006).

Istoricul Kenneth Stampp a surprins spiritul în descrierea sa despre congresmanul Daniel W. Voorhees din Indiana:

Istoriografie Istoriografia mișcării este străbătută de două întrebări centrale, și anume „Cât de gravă a fost amenințarea reprezentată de ei pentru efortul de război al Uniunii și, prin urmare, pentru supraviețuirea națiunii?” și „în ce măsură și cu ce justificare administrația Lincoln și alți oficiali republicani au încălcat libertățile civile pentru a limita amenințarea percepută?”.