Declarația de la Budapesta este un document semnat la 16 iunie 1989 de către mai multe personalități române și maghiare, care a precedat schimbările politice din Europa de Est și prăbușirea regimurilor comuniste.

Context În iunie 1989, opoziția din Ungaria a pregătit comemorarea martirilor Revoluției Ungare din 1956. În acest context, la Budapesta a fost organizată reînhumarea lui Imre Nagy, la data de 16 iunie 1989. Cu prilejul ceremoniei, au participat o delegație a românilor care se aflau în exil în Occident și gruparea „România liberă“, care reprezenta cei 20000 de români refugiați în Ungaria, în timpul regimului comunist din România.

Regimul de la București a reacționat extrem de dur, criticând prezența acestor delegați și, la fel ca Uniunea Sovietică, calificând reînhumarea drept o „manifestare antisocialistă” și „revizionistă”.

România comunistă din acea perioadă, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, implementa programul agresiv de sistematizare, care implica demolarea a sute de sate și forțarea relocării populației rurale. Pe fundalul acestor evenimente, membrii delegației române și reprezentanții opoziției maghiare au redactat atunci o declarație comună în care subliniau importanța necesității colaborării între români și maghiari, condamnau regimurile comuniste, în special dictatura ceaușistă, și solicitau o serie de reforme, precum recunoașterea drepturilor fundamentale ale omului și protecția minorităților, promovarea pluralismului politic, cultural și religios și garantarea educației în limba maternă, facilitarea liberei circulații a persoanelor și ideilor conform acordurilor de la Helsinki, subliniindu-se faptul că revizuirea frontierelor nu este o soluție de a rezolva conflictele, dar și declararea Transilvaniei ca spațiu de complementaritate.

Conținutul Declarației

Semnatari Semnatarii Declarației au fost: Laszlo Antal G., Jozsef Antall, Julia Balogh, Gaspar Biro, Sandor Csoori, Lajos Fur, Maria Illzes, Géza Jeszenszky, Gyula Keszthelyi, Gyula Kodolanyi, Gusztáv Molnár, Stelian Bălănescu (din partea Cercului Român din RFG), Mihnea Berindei (vicepreședinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în Romania – LDHR), Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea, vicepresedinte al LDHR), Mihai Korne (director al revistei Lupta), Ion Vianu (reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveția) și Dinu Zamfirescu (membru al Biroului LDHR, membru al Partidului Național Liberal).

Ulterior, declarația a mai fost semnată și de și alte persoane și organizații, precum: Zoltan Rockenbauer și Andras Vagvolgyi, din partea Federației Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociația Maghiarilor din Transilvania, prin președintele Bela Kiss și secretarul Arpad Spaller, întregul colectiv redacțional al revistei 2000, Endre Bojtar, șeful secției pentru Europa răsăriteană a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, George Barbul, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea și regele Mihai I al României (din exil).

Reacții Semnarea Declarației de la Budapesta a generat reacții vehemente printre românii din exil la acea vreme, în special Ion Rațiu, Liciniu Faină, Alecsandru Miele, Ion Varlam și Coriolan Brad, prin Uniunea Mondială a Românilor Liberi, fiind considerată drept o încercare de subminare a integrității teritoriale a României, dar și de presa postdecembristă, care critica ambiguitatea formulărilor din document.

În contrast, alții au văzut în acest document o oportunitate pentru reconciliere și cooperare între români și maghiari. Divergențele de opinii au fost amplificate de contextul politic extrem de tensionat al vremii.

În media românească, documentul a fost adesea descris ca fiind un act de „trădare a interesului național” și un pericol pentru integritatea teritorială a României. Cu toate acestea, susținătorii declarației au argumentat că scopul principal era promovarea drepturilor omului și a democrației într-un context politic opresiv.

Note

Categorie:Relațiile dintre România și Ungaria Categorie:Budapesta Categorie:Declarații Categorie:Minorități Categorie:16 iunie Categorie:1989