Causa sui (latină: „cauză de sine”) este un termen din latin care desemnează ceva care există sau se produce prin sine însuși. Conceptul este utilizat în special în filozofie pentru a descrie o entitate care este cauza propriei existențe. A fost central în lucrările lui Baruch Spinoza, Sigmund Freud, Jean-Paul Sartre și .
În științe sociale În lucrările lui Freud și Becker, conceptul este adesea utilizat ca un mecanism simbolic al nemuririi, prin care individul creează sau proiectează sens dincolo de propria viață.
, în lucrarea sa („Viața împotriva morții”), susține că complexul oedipian este esențial causa sui („tată-de-sine”), în sensul că, după recunoașterea traumatică a separării de mamă — adică a faptului că suntem „alții” — apare tendința de a recrea unitatea pierdută.
În teism În teismul occidental tradițional, deși Dumnezeu nu este creat de nicio altă entitate, El nu este definit drept causa sui, deoarece acest lucru ar implica o idee de „devenire” asociată spinozismului și panteismului, care contrazice teologia scolastică, conform căreia Dumnezeu este imuabil.
Conceptul catolic despre Dumnezeu ca fiind absolut independent și autoexistent prin natură, și deci perfect și lipsit de orice posibilitate de schimbare, este opus conceptului panteist al unei ființe absolute care evoluează și se determină pe sine în timp.
Schimbarea implică dezvoltare, iar dacă Dumnezeu este considerat Perfecțiunea Absolută, atunci nu este necesară nicio schimbare. El este astfel , sau posedă aseitate.
În schimb, modernă reintroduce conceptul de auto-cauzalitate în discuția despre .
Pe de altă parte, în , Guru Nanak (întemeietorul sikhismului) îl descrie pe Dumnezeu ca fiind autoexistent.
Note
Vezi și Cauzalitate Cauzalitate agentă Existențialism
Categorie:Concepte metafizice Categorie:Ontologie