Valeriu Momanu () a fost un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Neamț pe listele partidului FSN și în legislatura 1992-1996 ales în județul Neamț pe listele partidului FDSN.

Biografie Valeriu Momanu, inginer chimist, a debutat ca inginer stagiar la Uzina de fire sintetice Săvinești, prima unitate de profil din România. A avansat rapid ca șef de secție, director tehnic, director general și director general al Centralei de Fire și Fibre Sintetice Săvinești care încorpora peste 10 mari întreprinderi din acest domeniu. A fost numit la 10 august 1985 în funcția de adjunct al ministrului industriei petrochimice, iar, în urma fuzionării Ministerului Industriei Chimice și Ministerului Industriei Petrochimice în Ministerul Industriei Chimice și Petrochimice prin Decretul Consiliului de Stat nr. 215/1987, a fost eliberat din acea funcție și numit în funcția de adjunct al ministrului industriei chimice și petrochimice.

În 1989, Valeriu Momanu a ocupat și demnitatea de ministru adjunct în Ministerul Industriei Chimice în anii de vârf ai acestei industrii în România. Valeriu Momanu a fost un conducător cu aplecare către oameni și problemele lor, încercând să-i ajute în măsura în care putea. Nu a fost atras de politică și acest lucru i-a atras unele probleme fiind adesea subapreciat de organele de partid de atunci, în speță de secretarul cu probleme economice al județului Neamț, Mihai Roman.

Revoluția din 1989 l-a prins în funcția de ministru adjunct la Ministerul Industriei Chimice. În 1990, Valeriu Momanu a fost ales senator din partea FSN.Senatul României, 1990-1992: Valeriu Momanu, accesat 29 iunie 2016 În legislatura 1990-1992, Valeriu Momanu a fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Republica Turcia, Regatul Thailanda și Republica Italiană. În legislatura 1992-1996, Valeriu Momanu a fost membru FDSN până în iulie 1993, iar din iulie 1993 a fost membru PDSR.

Valeriu Momanu a fost căsătorit și a avut un fiu. A decedat pe 2 iunie 2026.

Distincții Medalia Muncii (17 august 1962) „pentru merite deosebite în muncă, cu prilejul construirii și punerii în funcțiune a Uzinei de fibre sintetice Săvinești”

Note

Bibliografie Valeriu MOMANU - Sinteza activitatii parlamentare în legislatura 1990-1992

Categorie:Nașteri în 1932 Categorie:Decese în 2026 Categorie:Ingineri chimiști români Categorie:Politicieni români din secolul al XX-lea Categorie:Senatori români 1990-1992 Categorie:Senatori români 1992-1996 Categorie:Membri ai Frontului Salvării Naționale Categorie:Membri ai Partidului Democrației Sociale din România Categorie:Deputați în Marea Adunare Națională