Papa Miltiade sau Melchiade () a fost al 32-lea papă al Bisericii Catolice, care îl și venerează ca sfânt. A pontificat de la 2 iulie 310 sau 311 până la 10 sau 11 ianuarie 314.
Început
Se pare că Papa Miltiade a fost african de origine, dar nu se cunosc prea multe detalii despre persoana sa. A fost ales după o perioadă de sede vacante, care a urmat după moartea papei Eusebiu pe data de 17 august 310 (după alte surse 309), imediat după ce Papa Eusebiu a fost exilat în Sicilia.
Toleranța Miltiade a devenit papă după ce împăratul roman Galerius a dat un edict de toleranță la 30 aprilie 311, care termina perioada de persecuție a creștinilor. În timpul pontificatului său, în anul 313, Edictul de la Milano a fost aprobat de tetrarhii Constantin și Licinius, care declară neutralitatea în privința creștinismului ca și cult religios și restituirea proprietăților Bisericii. Constantin i-a dăruit papei Miltiade Palatul Lateran, care va deveni pentru o perioadă lungă de timp reședință papală.
Achitare și erezie
În același an, 313, Papa Miltiade a prezidat Conciliul Lateran din Roma, unde Cecilian a fost achitat de acuzațiile care i-au fost aduse iar Donatus a fost condamnat ca eretic.
Martir sau nu?
În secolul al treisprezecelea, sărbătoarea Sfântului Meltiade a inclus calificativul de „martir” în calendarul roman, după unele surse în mod eronat, pentru a fi celebrată pe 10 decembrie. În 1969 sărbătoare a fost mutată din calendarul liturgic de celebrări obligatorii în ziua morții sale, pe 10 ianuarie, cu numele Miltiade și fără calificativul de „martir”.
Note
Bibliografia
1. Annuario Pontificio 2008 (Libreria Editrice Vaticana ISBN 978-88-209-8021-4), p. 8 2. Calendarium Romanum (Libreria Editrice Vaticana 1969), p. 148 3. Martyrologium Romanum (Libreria Editrice Vaticana 2001 ISBN 88-209-7210-7)
Legături externe Scrieri Papa Miltiade (în limba engleză)
Miltiade Categorie:Arhiepiscopi din secolul al IV-lea Categorie:Sfinți în Biserica Catolică Categorie:Oameni din secolul al IV-lea