Antisemitismul sau ura față de evrei reprezintă ostilitatea, prejudecățile sau discriminarea îndreptate împotriva evreilor. O persoană care nutrește astfel de opinii sau sentimente este numită antisemit.See, for example:
Dacă antisemitismul este considerat o formă de rasism depinde de școala de gândire. Tendințele antisemite pot fi motivate în principal de sentimente negative față de evrei ca popor sau de sentimente negative față de evrei în legătură cu iudaismul. În primul caz, de obicei cunoscut sub numele de antisemitism rasial, ostilitatea unei persoane este determinată de credința că evreii constituie o rasă distinctă cu trăsături sau caracteristici inerente care sunt respingătoare sau inferioare trăsăturilor sau caracteristicilor preferate din societatea acelei persoane. În ultimul caz, cunoscut sub numele de antisemitism religios, ostilitatea unei persoane este determinată de percepția religiei sale asupra evreilor și iudaismului, incluzând de obicei doctrine de înlocuire care așteaptă sau cer evreilor să se îndepărteze de iudaism și să se supună religiei care se prezintă ca succesor al iudaismului — aceasta este o temă comună în celelalte religii avraamice. Dezvoltarea antisemitismului rasial și religios a fost încurajată istoric de antiiudaism, care este distinct de antisemitismul în sine.
Există diverse moduri în care se manifestă antisemitismul, variind în nivelul de severitate al persecuției evreilor. La capătul mai subtil, constă în expresii de ură sau discriminare față de evrei individuali și poate sau nu poate fi însoțită de violență. La capătul cel mai extrem, constă în pogromuri sau genocid, care pot sau nu pot fi sponsorizate de stat. Deși termenul „antisemitism” nu a intrat în uz comun până în secolul al XIX-lea, este aplicat și incidentelor antievreiești anterioare și ulterioare. Istoric, majoritatea evenimentelor violente antisemite din lume au avut loc în Europa, unde antisemitismul modern a început să apară din antisemitism în comunitățile creștine în Evul Mediu. Din secolul al XX-lea, a existat o creștere bruscă a incidentelor antisemite în întreaga lume arabă, în mare parte datorită apariției teoriilor conspirației antisemite arabe, care au fost influențate de teorii ale conspirației antisemite europene. Totuși, ura elenistică și romană pre-creștină față de evrei, precum și ura față de evrei de la începutul islamului și pe tot parcursul veacurilor, au făcut parte integrantă din existența evreiască în întreaga lume.Cronologia antisemitismului
Începând din 1879, cuvântul compus a fost folosit pentru prima dată în tipar în Germania ca un termen „cu sunet științific” pentru (lit. ura față de evrei), și de atunci a fost folosit pentru a se referi exclusiv la sentimentele antievreiești. În secolul al XXI-lea, ideea că există o variantă de antisemitism cunoscută sub numele de „noul antisemitism” a apărut de mai multe ori. Conform acestei opinii, deoarece Israel este un stat evreiesc, expresiile pozițiilor antisioniste ar putea ascunde sentimente antisemite, iar critica Israelului poate servi drept metodă pentru atacuri împotriva evreilor în general.
Origine și utilizare
Etimologie miniatura|Statutul din 1879 al Ligii Antisemite
Termenul „antisemitism” a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în contextul dezvoltării teoriilor rasiale moderne. Utilizarea sa timpurie este asociată cu dezbaterile dintre orientalistul Moritz Steinschneider și filosoful francez Ernest Renan, în care Steinschneider a criticat concepțiile rasiale ale acestuia din urmă privind așa-numitele „rase semite”.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, teoriile pseudostiințifice despre rasă, civilizație și „progres” s-au răspândit în Europa, fiind promovate inclusiv de istoricul naționalist prusac Heinrich von Treitschke, care a popularizat sloganul „evreii sunt nenorocirea noastră”, utilizat ulterior de naziști.
miniatura|Coperta cărții lui Marr Calea spre victoria germanismului asupra iudaismului, ediția din 1880 În 1879, jurnalistul german Wilhelm Marr a publicat broșura , în care a folosit termenii și pentru a descrie evreii ca grup colectiv și ca presupus „spirit” cultural. Marr a prezentat evreii ca o amenințare colectivă și a promovat ideea unei conspirații împotriva societății germane.
Din această utilizare a derivat termenul , folosit pentru a desemna opoziția față de evrei ca popor și față de ceea ce Marr considera a fi „spiritul evreiesc” infiltrat în cultura germană. În același an, Marr a fondat (Liga Antisemiților).
Termenul a intrat în uz public larg începând cu anul 1881, fiind utilizat în presa germană și menționat ca relativ nou în Enciclopedia Evreiască.
Utilizare De la început, termenul antisemitism a avut conotații rasiale și a desemnat în mod specific prejudecățile și ostilitatea îndreptate împotriva evreilor. În acest sens, termenul a fost utilizat pentru a descrie ideologii, atitudini și practici care atribuie evreilor caracteristici negative colective și îi prezintă ca o amenințare socială sau culturală.
Definiție Deși, în sens larg, antisemitismul desemnează ostilitatea sau prejudecățile față de evrei, numeroși cercetători au propus definiții mai riguroase. Savanta Holocaustului Helen Fein a definit antisemitismul ca o structură persistentă de credințe ostile față de evrei ca grup colectiv, manifestată prin atitudini, mituri culturale, discriminare socială și violență colectivă sau de stat.
Pentru istoricul elvețian Sonja Weinberg, antisemitismul modern se distinge de antiiudaism prin caracterul său rasial, naționalist și pseudostiințific, promovând ideea unei conspirații evreiești globale și fiind utilizat ca instrument politic împotriva liberalismului și emancipării.
În 2005, Departamentul de Stat al SUA a definit antisemitismul ca „ură față de evrei — individual și ca grup — atribuibilă religiei și/sau etniei evreiești”. În același an, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a formulat o definiție de lucru care descrie antisemitismul ca o percepție asupra evreilor exprimată prin ură, discriminare sau violență, îndreptată atât împotriva persoanelor evreiești, cât și a instituțiilor acestora.
Evoluția utilizării Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, identificarea cu antisemitismul a devenit, în anumite contexte europene, avantajoasă politic. Figuri precum Karl Lueger, primar al Vienei, au exploatat antisemitismul pentru mobilizarea sprijinului popular. În România, A. C. Cuza a organizat la sfârșitul secolului al XIX-lea formațiuni politice antisemite.
După Holocaust, termenul antisemitism a căpătat conotații profund peiorative, devenind asociat în mod direct cu crimele regimului nazist și cu genocidul împotriva evreilor. Istoricul Yehuda Bauer observa în 1984 că termenul nu mai era revendicat deschis ca identitate politică, din cauza asocierii sale cu atrocitățile naziste.
Manifestări miniatura|Evrei (identificați prin insigna evreiască obligatorie și pălăria evreiască) fiind arși pe rug. Antisemitismul se manifestă în diverse moduri. René König menționează antisemitismul social, economic, religios și politic ca exemple. König subliniază că aceste forme diferite demonstrează că „originile prejudecăților antisemite sunt înrădăcinate în perioade istorice diferite”. König afirmă că diferențele în cronologia diferitelor prejudecăți antisemite și distribuția neregulată a acestor prejudecăți în diferite segmente ale populației creează „dificultăți serioase în definirea diferitelor tipuri de antisemitism”.
Aceste dificultăți pot contribui la existența diferitelor taxonomii dezvoltate pentru a categorisi formele de antisemitism. Formele identificate sunt în mare parte aceleași; diferă în principal numărul de forme și definițiile lor. Bernard Lazare, scriind în anii 1890, a identificat trei forme de antisemitism: antisemitism creștin, antisemitism economic și antisemitism etnologic. William Brustein numește patru categorii: religios, rasial, economic și politic. Istoricul catolic Edward Flannery distinge patru varietăți de antisemitism:
Antisemitism politic și economic, cu exemple precum Cicero și Charles Lindbergh; Antisemitism teologic sau religios, numit și „antisemitism tradițional” și uneori cunoscut sub numele de antiiudaism; Antisemitism naționalist, citând Voltaire și alți gânditori din Epoca Luminilor, care atacau evreii pentru presupuse caracteristici precum lăcomia și aroganța, și pentru respectarea obiceiurilor precum kașrut și Șabatul; Antisemitism rasial, cu forma sa extremă culminând în Holocaust prin naziști. Louis Harap, scriind în anii 1980, separă „antisemitismul economic” și îmbină antisemitismul „politic” și „naționalist” în „antisemitism ideologic”. Harap adaugă și o categorie de „antisemitism social”.
Religios (evreul ca ucigaș al lui Hristos), Economic (evreul ca bancher, camătar, obsedat de bani), Social (evreul ca inferior social, „insistent”, vulgar, deci exclus din contact personal), Rasial (evreii ca o „rasă” inferioară), Ideologic (evreii considerați subversivi sau revoluționari), Cultural (evreii considerați ca subminând fibra morală și structurală a civilizației).
Antisemitism religios
miniatura|Execuția Marianei de Carabajal (evreică convertită), acuzată de recidivă în iudaism, Ciudad de México, 1601 Antisemitismul religios, cunoscut și ca antiiudaism, reprezintă antipatia față de evrei din cauza credințelor lor religioase percepute. În teorie, antisemitismul și atacurile împotriva evreilor individuali ar înceta dacă evreii ar renunța la practicarea iudaismului sau și-ar schimba credința publică, în special prin convertire religioasă la religia oficială sau corectă. Totuși, în unele cazuri, discriminarea continuă și după convertire, ca în cazul marranos (evreii creștini din Spania și Portugalia) de la sfârșitul secolului al XV-lea și al XVI-lea, care erau suspectați că practică în secret iudaismul sau obiceiurile evreiești.
Deși originile antisemitismului sunt înrădăcinate în conflictul iudeo-creștin, alte forme de antisemitism s-au dezvoltat în timpurile moderne. Frederick Schweitzer afirmă că „majoritatea savanților ignoră fundația creștină pe care se bazează edificiul antisemit modern și invocă antisemitism politic, cultural, rasism sau antisemitism rasial, antisemitism economic și așa mai departe”. William Nicholls face o distincție între antisemitism religios și antisemitism modern bazat pe motive rasiale sau etnice: „Linia de demarcație era posibilitatea conversiei eficiente [...] un evreu înceta să mai fie evreu prin botez.” Din perspectiva antisemitismului rasial, totuși, „evreul asimilat rămânea tot evreu, chiar și după botez.[...] De la Epoca Luminilor încoace, nu mai este posibil să tragem linii clare de distincție între formele religioase și rasiale de ostilitate față de evrei[...] Odată ce evreii au fost emancipați și gândirea seculară își face apariția, fără a lăsa în urmă vechea ostilitate creștină față de evrei, noul termen antisemitism devine aproape inevitabil, chiar înainte ca doctrinele explicit rasiste să apară”.
Unii creștini, precum preotul catolic Ernest Jouin, care a publicat prima traducere franceză a Protocoalelor, au combinat antisemitismul religios și rasial, așa cum se vede în afirmația sa că „Din triplul punct de vedere al rasei, naționalității și religiei, evreul a devenit dușmanul umanității.” Antisemitismul virulent al lui Édouard Drumont, unul dintre cei mai citiți scriitori catolici din Franța în timpul Afacerii Dreyfus, a combinat la fel antisemitismul religios și rasial. Drumont a fondat Liga Antisemită din Franța.
Antisemitism economic
dreapta|miniatura|Coperta broșurii Regatul lui Shylock (1917), un pamflet al politicianului australian Frank Anstey care susține controlul evreiesc asupra băncilor și finanțelor