miniatura|Există o controversă considerabilă între membrii OMC, atât în ​​verde, cât și în albastru, cu privire la faptul dacă legislația în domeniul concurenței ar trebui să facă parte din acordurile internaționale.Dreptul concurenței reprezintă ramura dreptului care are ca scop promovarea și menținerea concurenței pe piață prin reglementarea comportamentului anticoncurențial al întreprinderilor. Legea concurenței se aplică prin intermediul măsurilor de drept public și privat. De asemenea, este cunoscută sub denumirile de drept antimonopol și antitrust.

Istoria dreptului concurenței își are rădăcinile în perioada Imperiului Roman. Practicile comerciale ale comercianților de pe piață, breslelor și autorităților au fost întotdeauna supuse controlului și, uneori, sancțiunilor severe. Începând cu secolul al XX-lea, dreptul concurenței a dobândit o dimensiune globală. Cele mai importante și influente două sisteme de reglementare a concurenței sunt dreptul antitrust din Statele Unite ale Americii și dreptul concurenței al Uniunii Europene. Autoritățile naționale și regionale de concurență din întreaga lume au creat rețele internaționale de cooperare și aplicare.

Dreptul concurenței modern a evoluat istoric la nivel național pentru a promova și a menține concurența loială pe piețe, în principal, în limitele teritoriale ale statelor naționale. Legea națională a concurenței nu reglementează, de obicei, activitatea dincolo de frontierele naționale, cu excepția cazurilor în care aceasta produce efecte semnificative la nivel național. Statele pot aplica jurisdicția extrateritorială în cazurile de concurență pe baza așa-numitei „doctrine a efectelor”.JG Castel, 'The Extraterritorial Effects of Antitrust Laws' (1983) 179 Recueil des Cours 9 Protecția concurenței internaționale este reglementată prin acorduri internaționale de concurență. În 1945, în timpul negocierilor premergătoare adoptării Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT) în 1947, au fost propuse obligații limitate de concurență internațională în cadrul Cartei pentru Organizația Comerțului Internațional. Aceste obligații nu au fost incluse în GATT, dar în 1994, odată cu finalizarea negocierilor multilaterale GATT din Runda Uruguay, a fost creată Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Acordul de instituire a OMC a inclus o serie de prevederi limitate privind diferite aspecte ale concurenței transfrontaliere, pe o bază sectorială. Legea concurenței nu a reușit să împiedice monopolizarea activității economice. „Economia globală este dominată de o mână de puternice corporații transnaționale (TNC).... Doar 737 de deținători de top acumulează 80% din controlul asupra valorii tuturor... controlul rețelei este mult mai inegal distribuit decât bogăția. În special, actorii de top dețin un control de zece ori mai mare decât ceea ce s-ar putea aștepta în funcție de averea lor... Lucrările recente au arătat că atunci când o rețea financiară este foarte dens conectată, este într-adevăr predispusă la riscuri sistemice rețeaua este aparent robustă, în vremuri intră în dificultate simultan.

Elementele cheie ale dreptului concurenței

Dreptul concurenței are trei elemente principale:

Interzicerea acordurilor sau practicilor care restrâng comerțul liber și concurența între întreprinderi. Acest lucru include, în mod special, restricționarea comerțului liber cauzată de carteluri. Interzicerea comportamentului abuziv al unei întreprinderi care deține o poziție dominantă pe piață, sau a practicilor anticoncurențiale care tind să conducă la obținerea unei astfel de poziții dominante. Printre aceste practici se numără stabilirea prețurilor de ruinare, legarea vânzărilor, stabilirea prețurilor exagerate și refuzul de a comercializa. Supravegherea fuziunilor și achizițiilor de mari dimensiuni, inclusiv a unor companii mixte. Tranzacțiile considerate a amenința procesul concurențial pot fi complet interzise sau aprobate sub rezerva „măsurilor corective” (sau „remediilor”), cum ar fi obligația de a ceda o parte din afacerea fuzionată sau de a oferi licențe ori acces la facilități pentru a permite altor întreprinderi să continue să concureze.

Substanța și aplicarea dreptului concurenței variază de la o jurisdicție la alta. Protejarea intereselor consumatorilor (bunăstarea consumatorilor) și asigurarea că întreprinzătorii au oportunitatea de a concura în economia de piață sunt adesea considerate obiective importante. Dreptul concurenței este strâns legat de legislația privind dereglementarea accesului pe piețe, ajutoarele de stat și subvențiile, privatizarea bunurilor de stat și înființarea de autorități de reglementare independente în sector, printre alte politici orientate spre ofertă. În ultimele decenii, dreptul concurenței a fost văzut ca un mod de a oferi servicii publice mai bune.see, Organisation for Economic Co-operation and Development's Regulation and Sectors page. Robert Bork a argumentat că legislația privind concurența poate avea efecte adverse atunci când reduce concurența prin protejarea concurenților ineficienți și atunci când costurile intervenției legale depășesc beneficiile pentru consumatori.Bork (1993), p. 56

Istorie

Legislația romană Un exemplu timpuriu al dreptului concurenței a fost adoptat în perioada Republicii Romane în jurul anului 50 î.Hr. Pentru a proteja comerțul cu cereale, au fost impuse amenzi severe asupra persoanelor care opreau în mod direct, deliberat și insidios navele de aprovizionare, o măsură destinată să asigure fluxul constant al bunurilor esențiale și să prevină perturbările economice.Wilberforce (1966) p. 20 În perioada domniei lui Dioclețian, în anul 301 d.Hr., un edict a instituit pedeapsa cu moartea pentru cei care încălcau sistemul tarifar, de exemplu, prin cumpărarea, ascunderea sau provocarea penuriei de bunuri de consum cotidian. Această măsură reflecta o preocupare profundă pentru menținerea echilibrului economic și protejarea consumatorilor de speculații și abuzuri comerciale.

Mai târziu, constituția lui Zenon din anul 483 d.Hr. a introdus reglementări suplimentare care au influențat legile municipale florentine din 1322 și 1325.Wilberforce (1966) p. 22 Aceste reglementări prevedea confiscarea proprietății și exilul pentru orice combinație comercială sau acțiune concertată a monopolurilor private sau conferite de Împărat, reprezentând una dintre primele încercări de a reglementa și preveni abuzurile de putere în comerț. Zenon a revocat toate drepturile exclusive acordate anterior, subliniind schimbările în politica imperială privind monopolurile și accentuând importanța concurenței echitabile în economie.Wilberforce (1966) p. 21

Ulterior, Iustinian I a introdus legislația care prevedea plata funcționarilor pentru gestionarea monopolurilor de stat, un pas important în profesionalizarea administrației comerciale și în consolidarea controlului statului asupra economiei. Aceste reglementări timpurii au influențat dezvoltarea ulterioară a dreptului concurenței, oferind un cadru de referință pentru legislația medievală și modernă și punând bazele unor principii de reglementare a concurenței care sunt încă relevante astăzi.

Evul mediu

Legislația din Anglia pentru controlul monopolurilor și al practicilor restrictive era în vigoare cu mult înainte de Cucerirea Normandă. Domesday Book (un registru detaliat realizat în 1086 pentru a evalua proprietățile și resursele din Anglia) menționează că „foresteel” (adică specula, practica de a achiziționa mărfuri înainte de a ajunge pe piață, cu scopul de a crește artificial prețurile) era una dintre cele trei infracțiuni care atrăgeau confiscarea bunurilor de către regele Eduard Confesorul în întreaga Anglie.Pollock and Maitland, History of English Law Vol. II, 453 Îngrijorările legate de menținerea unor prețuri echitabile au condus, de asemenea, la încercări de reglementare directă a pieței. Sub domnia lui Henric al III-lea, în 1266 a fost promulgată o lege care fixa prețurile pentru pâine și bere în funcție de prețul cerealelor stabilit de asize. Pedepsele pentru încălcarea legii includeau amenzi (amercements), expunerea la stâlpul infamiei (pillory) și transportul umilitor într-un căruț (tumbrel). Un statut din secolul al XIV-lea îi descria pe speculanți ca fiind „asupritori ai săracilor și ai comunității în general și dușmani ai întregii țări”.Wilberforce (1966) p. 23 Sub domnia lui Edward al III-lea, Statutul Muncitorilor din 1349 fixa salariile artizanilor și muncitorilor și decreta că alimentele trebuiau vândute la prețuri rezonabile. Pe lângă pedepsele deja existente, statutul prevedea că negustorii care supraîncărcau prețurile trebuiau să plătească părții vătămate de două ori suma încasată, o prevedere care a anticipat daunele compensatorii triple din legislația antitrust a SUA. Tot sub domnia lui Edward al III-lea, o altă prevedere statutară interzicea combinațiile comerciale:

În Europa continentală, principiile concurenței s-au dezvoltat în cadrul . Exemple de legislație care consfințește principiile concurenței includ Statutele Constitutiones Juris Metallici, emise de Wenceslaus al II-lea al Boemiei între 1283 și 1305, care condamnau acordurile dintre comercianții de minereu ce majorau prețurile; Statutele Municipale din Florența din 1322 și 1325, care urmau legislația lui Zenon împotriva monopolurilor de stat; iar sub domnia Împăratului Carol al V-lea în Sfântul Imperiu Roman, a fost adoptată o lege „pentru a preveni pierderile rezultate din monopoluri și contracte abuzive pe care mulți negustori și meșteșugari le încheiau în Țările de Jos”. În 1553, Henric al VIII-lea al Angliei a reintrodus tarife pentru provizii alimentare, menite să stabilizeze prețurile în fața fluctuațiilor aprovizionării din străinătate. Astfel, legislația prevedea că, deși:

În această perioadă, organizații care reprezentau diverse categorii de meseriași și artizani, cunoscute sub numele de bresle, s-au dezvoltat și beneficiau de numeroase concesii și derogări de la legile împotriva monopolurilor. Breslele, având un rol esențial în reglementarea meseriilor și în controlul calității produselor, au exercitat o influență considerabilă asupra economiei locale. Privilegiile acordate acestor organizații nu au fost abrogate decât prin Legea Corporațiilor Municipale din 1835, o lege britanică destinată reformării sistemului administrativ local și desființării privilegiilor comerciale. Această legislație a marcat un moment crucial în procesul de reformare a cadrului economic și legislativ din Regatul Unit, consolidând un sistem modern menit să prevină monopolurile și să promoveze concurența liberă. Abolirea privilegiilor breslelor a avut un impact semnificativ asupra piețelor, favorizând o concurență mai echitabilă și modernizând structurile comerciale ale vremii.

Dreptul concurenței în Europa în perioada timpurie