Alegerile generale argentiniene din 1954 au avut loc pe 25 aprilie. Alegătorii au ales atât legislatorii, cât și vicepreședintele Argentinei, cu o prezență la vot de 85%.
Context Moartea soției și celei mai apropiate consiliere a sa, Eva Perón, a pus președintele Juan Perón în fața unor dificultăți serioase. O secetă severă în 1952, combinată cu anii de pesimism din sectorul agrar al Argentinei, a epuizat rezervele valutare și l-a forțat pe Perón să restrângă împrumuturile publice și programele de cheltuieli. Totuși, recesiunea, alături de o recoltă bogată, a permis rezervelor Băncii Centrale să se recupereze și a dus inflația (care atinsese 50% în 1951) la un nivel de o singură cifră.Todo Argentina: 1953
Controversele legate de socrii lui Perón și violența politică, atât din partea mișcării , cât și împotriva acesteia, l-au urmărit pe președinte în prima jumătate a anului 1953. El a profitat de ocazia alegerilor legislative viitoare pentru a-și testa popularitatea. Constituția Argentinei nu prevedea în mod explicit convocarea unor alegeri speciale în astfel de circumstanțe, dar Perón a anunțat o alegere specială pentru a-l înlocui pe vicepreședintele decedat, . Dr. Quijano a murit pe 3 aprilie 1952, cu două luni și o zi înainte ca mandatul său să se fi încheiat pe 4 iunie 1952. Perón l-a nominalizat pe senatorul ca fiind candidatul Partidului Peronist.
Teisaire îi era familiar lui Perón din perioada loviturii de stat din 1943; fostul contraamiral ajutase la menținerea sprijinului Marinei, de obicei neliniștite, pentru liderul populist înainte și după alegerea lui Perón din 1946. După opt ani în Senat, Teisaire a rămas apropiat de armată, ceea ce era o considerație deosebit de importantă.Potash, Robert. The Army and Politics in Argentina. Stanford University Press, 1996.
În opoziție, Uniunea Civică Radicală (UCR), care fusese centristă cu 15 ani înainte ca Perón să preia funcția, a fost împovărată de cenzură și diverse forme de hărțuire încă din 1930. Anul 1953 a fost marcat de încarcerarea majorității liderilor lor. Printre puținele figuri proeminente din partid disponibile pentru a candida la vicepreședinție se număra , care s-a opus alianței UCR cu conservatorii și socialiștii din 1945 împotriva lui Perón. Era o figură bine cunoscută în grupul disident pro-Perón „Grupul de Reînnoire”. Cu toate acestea, acest lucru nu a ușurat restricțiile UCR privind accesul la majoritatea mass-media, iar partidul a fost învins cu rezultate similare cu cele din alegerile din 1951.Todo Argentina: 1954
Rezultate centru|faracadru|300x300pxPartidVoturi %DeputațiDelegați fără drept de votCâștigatTotalCâștigatTotalPartidul Peronist (PP)4,977,58664.2874143914Uniunea Civică Radicală (UCR)2,502,10932.31512——Partidul Național Democrat (PDN)104,0061.34————Partidul Comunist (APC)88,0071.14————Partidul Progresist Democrat (PDP)46,0770.60————Partidul Socialist al Revoluției Naționale (PS RN)22,5160.29————Partidul De Adunare A Muncii (CO)3,1830.04————Total7,743,48410079155914Voturi pozitive7,743,48497.93Voturi nevalide/goale163,3742.07Voturi totale7,906,858100Votanți înregistrați/participare9,194,15785.99Sursa:
Senat PartidVoturi %Locuri câștigateTotal locuriPartidul Peronist (PP)1834Uniunea Civică Radicală (UCR)——Partidul Național Democrat (PDN)——Partidul Comunist (APC)——Partidul Progresist Democrat (PDP)——Partidul Socialist al Revoluției Naționale (PS RN)——Total1834Voturi pozitiveVoturi nevalide/goaleVoturi totale100Votanți înregistrați/participare
Note
Categorie:Alegeri în Argentina Categorie:1954 în America de Sud