Neantul etern (numit și nonexistență sau neant) este un concept filozofic, religios sau științific care se referă la conștiința cuiva care încetează pentru totdeauna la moarte. Pamela Heath și Jon Klimo subliniază că acest concept este asociat în principal cu scepticismul religios, umanismul secular, nihilismul, agnosticismul și ateismul. Conform celor mai multe teorii moderne ale neuroștiinței despre conștiință, creierul este baza experienței subiective, a agenției, a conștientizării de sine și a conștientizării lumii naturale înconjurătoare. Când moartea cerebrală are loc, toate funcțiile creierului încetează pentru totdeauna.

Mulți neurologi și neurofilozofi, cum ar fi Daniel Dennett, cred că conștiința depinde de funcționarea creierului și că moartea reprezintă o încetare a conștiinței. Cercetările științifice au descoperit că anumite zone ale creierului, cum ar fi sistemul reticular activator și talamusul, sunt esențiale pentru conștiință, deoarece disfuncția sau deteriorarea acestor structuri provoacă pierderea conștiinței. O analiză naturalistă a minții consideră că aceasta depinde de creier, așa cum se arată în diversele efecte ale leziunilor cerebrale. Quoting neuroscientist Sam Harris (video ). Totuși, unele interpretări ale studiilor despre experiențele aproape de moarte sugerează că ideea de conștiință care încetează la moarte nu este universal acceptată și propun că aceasta ar putea continua chiar și după ce funcția cerebrală încetează.

În filozofie În Apărarea lui Socrate (scrisă de Platon), după condamnarea la moarte, Socrate se adresează instanței și reflectează asupra naturii morții. El rezumă că există două mari școli de gândire cu privire la viața de apoi. Prima este că aceasta reprezintă o migrație a sufletului sau conștiinței într-o alta, ceea ce îl entuziasmează pe Socrate, deoarece va putea să își desfășoare cercetările dialectice cu marii eroi și gânditori greci din trecut.

Cealaltă opinie despre moarte este că aceasta este neantul, încetarea completă a conștiinței, nu doar incapacitatea de a simți, ci o lipsă totală de conștientizare, asemănătoare cu o persoană într-un somn profund, fără vise. Socrate afirmă că nici măcar acest neant nu-l sperie, deoarece, deși nu va fi conștient, va fi liber de orice durere sau suferință. El susține că nici măcar marele rege al Persiei nu ar putea afirma că s-a odihnit vreodată atât de bine și de liniștit ca el într-un somn fără vise.

Cicero, scriind trei secole mai târziu în tratatul său , discută, de asemenea, perspectivele morții, referindu-se frecvent la lucrările scriitorilor greci anteriori. Cicero ajunge la concluzia că moartea este fie o continuare a conștiinței, fie o încetare a acesteia. Dacă conștiința continuă în vreo formă, nu există motive de a te teme de moarte; în caz contrar, dacă moartea este neantul, va fi liber de toate mizeriile lumii, astfel că nu ar trebui să fie profund deranjat de moarte. Gânduri similare au fost exprimate de filozoful roman Lucrețiu în poezia sa didactică , și de filozoful grec antic Epicur în Scrisoarea către Menoeceus, unde scrie:

Parafrazând filozoful Paul Edwards, Keith Augustine și Yonatan Fishman afirmă că „cu cât daunele aduse creierului sunt mai mari, cu atât daunele corespunzătoare minții sunt mai mari. Extrapolarea naturală din acest tipar este extrem de clară – distruge complet funcționarea creierului și, în aceeași măsură, funcționarea mentală va înceta.”The Myth of an Afterlife, and Keith Augustine, Rowman and Littlefield Publishers, 2015, p. 206. Psihologul și fizicianul Sean Carroll susțin că moartea este echivalentă cu neantul etern, deoarece știința nu găsește niciun mecanism pentru a continua conștiința după moarte.

Utilizare legală Termenul „neant etern” a fost , cum ar fi în articolul II al Tratatului de la Westfalia din 1648. De asemenea, a fost folosit în legislație, cum ar fi în Legea de Indemnitate și Neant din 1660 din Anglia, unde expresia utilizată este „neant perpetuu” (apare în mai multe articole ale actului).An act of free and general pardon, indemnity and oblivion

Neant și subiectivitate Thomas Clark, fondator al Centrului pentru Naturalism, a scris un articol intitulat „Moartea, Neantul și Subiectivitatea” (1994). El critică ceea ce percepe ca o descriere eronată a neantului etern ca o „cădere în întuneric.” Când unii își imaginează moartea (inclusiv cei nereligioși), se proiectează într-un sine viitor care experimentează o întunecare tăcută eternă. Acest lucru este greșit, deoarece, fără conștiință, nu există conștientizare a spațiului și nu există o bază pentru timp – nu poate exista întuneric, deoarece pentru a experimenta întunericul, cineva trebuie să fie conștient de acesta. Pentru Clark, în neant există chiar o absență a experienței, deoarece putem vorbi despre experiență doar atunci când un sine subiectiv există. Conform neurologului , conștiința este „tot ceea ce suntem și tot ceea ce avem: pierzi conștiința și, în ceea ce te privește, propriul tău sine și întreaga lume se dizolvă în neant.”

Note

Lectură suplimentară Martin, Michael; Augustine, Keith. (2015). The Myth of an Afterlife: The Case against Life After Death. Rowman & Littlefield.

Vezi și Anihilaționism – o doctrină creștină conform căreia sufletul este distrus de Dumnezeu

Nemurirea condiționată Conștiința după moarte Moartea teoretică informațională Corelațiile neuronale ale conștiinței Nirvana

Categorie:Viața de după moarte Categorie:Moarte