miniatura|250x250px| la intrarea în cercul al patrulea al damnaților din infern, într-o gravură de Gustave Doré pentru „” este versul de deschidere al Cântului VII din Infernul lui Dante Alighieri. Versul, format din trei cuvinte, este renumit pentru incertitudinea semnificației sale și au existat numeroase încercări de a-l interpreta. După unele opinii, este vorba de o expresie pur inventată artificial de poet, dar după altele ea ar conține elemente care pot fi recunoscute etimologic. Comentatorii moderni ai Divinei Comedii privesc acest pasaj ca pe un fel de invocare demonică a Satanei.Dorothy L. Sayers, Hell: notes on Canto VII, Penguin, 1949, .Mark Musa, Inferno: notes on Canto VII, Penguin, 2002, .

Text Versul conține o exclamație a lui Pluto. a fost la origine zeul grec al bogăției, dar în Infernul, Dante l-a transformat într-un demon respingător care păzește cel de-al patrulea cerc al damnaților, unde sunt pedepsite sufletele avarilor și risipitorillor care au abuzat de avutul lor. Întreaga strofă, împreună cu următoarele patru, care descriu întâlnirea și confruntarea lui Dante și Virgiliu cu Pluto, sună astfel:

"Pape Satàn, pape Satàn aleppe!", cominciò Pluto con la voce chioccia; e quel savio gentil, che tutto seppe,

disse per confortarmi: "Non ti noccia la tua paura; ché, poder ch'elli abbia, non ci torrà lo scender questa roccia."

Poi si rivolse a quella 'nfiata labbia, e disse: "Taci, maladetto lupo! consuma dentro te con la tua rabbia.

Non è sanza cagion l'andare al cupo: vuolsi ne l'alto, là dove Michele fé la vendetta del superbo strupo."

Quali dal vento le gonfiate vele caggiono avvolte, poi che l'alber fiacca, tal cadde a terra la fiera crudele.Textul original în limba italiană de la Wikisource: La Commedia secondo l'antica vulgata a cura di Giorgio Petrocchi, Casa Editrice Le Lettere, Firenze, 1994.

„Pape Satan, pape Satan aleppe!” cu voce aspră Pluto cuvânta, iar blândul înțelept ce-a tot pricepe

mă-mbărbătă zicând: „Nu te speria, căci drumu-n jos nu el ni-l va aține, oricât de mare-ar fi puterea sa.”

Și-ntors spre chipul spurcatei jivine: „Tu taci, grăi, lup blestemat de fire, și mistuie-ți tu singur fierea-n tine.

Nu ne-am pornit spre-adâncuri în neștire; aceasta-i vrerea-n cer, unde Mihai a răzbunat trufașa răzvrătire.”

Cum cad grămadă pânzele când, vai, se prăbușe catargul pe furtună, la fel căzu și Pluto fără grai. Traducere de Eta Boeriu

thumb|180px|Scena din Infernul VII, în viziunea lui William Blake Puținele informații care pot fi culese din text sunt următoarele:

Virgiliu înțelege sensul („iar blândul înțelept ce-a tot pricepe...”) și răspunde. Versul este doar începutul a altceva („cominciò Pluto con la voce chioccia...”). El este o expresie a mâniei („Tu taci, grăi, lup blestemat de fire / și mistuie-ți tu singur fierea-n tine”). Are efectul unei amenințări la adresa lui Dante („iar blândul înțelept ce-a tot pricepe / mă-mbărbătă zicând: „Nu te speria, / căci drumu-n jos nu el ni-l va aține, / oricât de mare-ar fi puterea sa”).Felice Vinci, Arduino Maiuri, Vincenzo Ruggiero Perrino, „Dante tra Bernardo e Gioacchino. Due enigmi, una soluzione”, în Rivista Cistercense, 37 (2020), pp. 53-77.

Crux philologorum Potrivit opiniei lui Ettore Caccia, versul este unul dintre cele mai discutate pasaje problematice ale lui Dante (una delle più discusse cruces dantesche).Ettore Caccia, „Pape Satàn, pape Satàn aleppe”, în Enciclopedia Dantesca, Istituto della Enciclopedia Italiana, Roma, 1972, vol. 3, pp. 280-281. El a mai fost caracterizat drept „unul dintre cele mai torturate versuri ale poemului” (questo è uno dei versi più torturati del poema)Tommaso Casini, S.A. Barbi, La Divina Commedia di Dante Alighieri con il commento di Tommaso Casini, 6a ed. rinnovata e accresciuta per cura di S. A. Barbi. Firenze, G. C. Sansoni, 1944. și drept un „vers foarte chinuit de exegeți” (verso tormentatissimo dagli esegeti).Dante Alighieri, La divina commedia. A cura di C. Alinari, S. Romagnoli, A. Lanza, Roma, 1980. p. 93. Aceste superlative se datorează nu doar numărului extrem mare de interpretări diferite propuse de-a lungul timpului, ci și caracterului lor adeseori exagerat. La începutul secolului al XIX-lea, Vincenzo Monti scria despre o interpretare fantezistă a versului propusă de un comentator anterior: „Dacă această interpretare nu ar fi amuzantă, ea ar fi cu adevărat jalnică.”Vincenzo Monti, Postille ai comenti del Lombardi e del Biagioli sulla Divina commedia, 1879, Ferrara, p. 64. Citându-i remarca spre sfârșitul aceluiași secol, Giovanni Andrea Scartazzini considera că ea se putea aplica în zilele lui la o sută de alte interpretări.Giovanni Andrea Scartazzini, „Pape Satàn, pape Satàn aleppe”, în Enciclopedia Dantesca, Milano, 1898, vol. 2, parte prima (M-R), pp. 1424-1429.

Interpretările propuse de comentatorii acestui pasaj pot fi grupate în trei categorii:Dmitri Nikulin, „The Distorting Mirror of Hell (On the Interpretation of Pluto’s Words in Dante’s Inferno VII,1)”, in Orbis Litterarum 55: 2000, pp. 250-262. Prima cuprinde opiniile celor care consideră exclamația lui Pluto ca fiind complet lipsită de sens, o mostră de grai infernal fără noimă. Totuși, această interpretare se confruntă cu obiecția că toate celelalte dialoguri și discursuri din operă prezintă o unitate remarcabilă și nimic nu este introdus fără scop sau diin întâmplare. Prin urmare și selecția vocabulelor din această formulă obscură trebuie să transmită un anumit mesaj. În plus, Virgiliu pare să înțeleagă cuvintele lui Pluto și îi răspunde. Al doilea tip de interpretări consideră versul ca fiind o expresie purtătoare a unei anumite semnificații, dacă nu cognitive, atunci cel puțin emoționale. Invocându-și stăpânul, Pluto exprimă mirarea și indignarea unui demon surprins de vizitatorii neașteptați care încalcă legile implacabile ale infernului. Sentimentele identificate de diferiții comentatori în strigătul demonului au fost clasificate în: uimire, durere și întristare, mânie și furie, ură și amenințare. A treia direcție de interpretare consideră întreaga expresie ca fiind descifrabilă și purtătoare de sens. Analiza cuvintelor individuale și limbile de referință la care se face raportarea acesteia diferă de la un comentator la altul, ceea ce conduce la „traduceri” sensibil diferite ale mesajului de ansamblu, dar supoziția de bază rămâne aceeași și anume că versul are o semnificație ascunsă, care poate fi recuperată pe cale exegetică.

Explicații posibile Singurul cuvânt cu un sens destul de evident este „”, care trimite la Satan; acesta provine din cuvântul ebraic (), care tradus literal înseamnă „vrăjmașul”, „adversarul”. Dante a intenționat probabil să dea un sens, deși unul obscur, acestei formule demonice, punând cel puțin ceva ușor de recunoscut (Satana), dar lăsând totodată să planeze acea nedeterminare amenințătoare, unde oricine își putea imagina sensul care îl înspăimânta cel mai mult. thumb|center|290px|Scena din Infernul VII, într-o miniatură din secolul al XV-lea a lui Priamo della Quercia. Întâlnirea cu Pluto este reprezentată în partea din stânga.

Primele interpretări Încercările de a interpreta aceste versuri au fost literalmente seculare. Divina Comedie a fost publicată în 1321, iar prima tentativă de a explica cuvintele lui Pluto datează din 1322, din partea unuia dintre fiii lui Dante, Jacopo Alighieri. Alte comentarii au fost publicate în primele două secole de la apariție de către: Graziolo Bambaglioli (1324), Jacopo della Lana (1324), Guido da Pisa (1335), Pietro Alighieri (alt fiu al lui Dante, 1340), Guglielmo Maramauro (1369), Giovanni Boccaccio (1373), Benvenuto da Imola (1379), Cristoforo Landino (1481), Gabriele Trifon (1525).Simon Gilson, „Pape Satàn, pape Satàn aleppe”, in , Cambridge Scholars, 2009.

Câteva elemente comune ale interpretărilor propuse de cei mai timpurii comentatori ai Divinei Comedii includ:

Cuvântul „pape” ar putea fi o redare a cuvântului latin , sau a celui grecesc (). Ambele cuvinte sunt interjecții care exprimă furie sau surpriză, atestate la autorii antici (comparabile cu „fir-ar (să fie)!”, sau doar „oh!”).Vittorio Sermonti, Inferno, Rizzoli 2001, p. 134.Berthe M. Marti, "A Crux in Dante's Inferno," Speculum, Vol. 27, No. 1 (Jan 1952), pp. 67–70. Cuvântul „” ar putea fi o versiune italiană a cuvântului „”, litera ebraică (a), care este corespondentul literei din limba feniciană și al literei din limba greacă. Schimbarea consoanelor aici este comparabilă cu cea din , care este versiunea italiană a numelui Iosif. În ebraică, alef semnifică și „numărul unu” sau „originea ce conține totul”. Poate fi interpretat și ca o metaforă pentru a desemna o poziție „de căpătâi”, „cel dintâi și mai însemnat” element dintr-un șir. Acesta a fost un atribut pentru Dumnezeu în expresiile medievale târzii, semnificând „maiestatea” (lui Dumnezeu). „Alef” a fost și o interjecție medievală asemănătoare cu „O, Doamne!”.

În virtutea acestor interpretări, versetul ar însemna „O, Satana, o Satana, dumnezeule, rege!”.

Teoria rugăciunii Cuvântul „pape” ar putea proveni din latinescul , un vechi termen roman pentru „împărat” sau „tată”. Mențiunea dublă a lui „pape” împreună cu „Satana” (interpretat aici ca îngerul căzut Satan) și cezura (virgula) din endecasilab, îi conferă un ton de rugăciune sau de invocare către Satana, deși nu există niciun verb aparent. Ar putea fi, de asemenea, o invocare a răului din lăuntrul intrușilor.

Domenico Guerri a cercetat în mod amănunțit glosarele medievale în 1908 și a interpretat versul ca „O, Satan, o, Satan, Dumnezeu”, considerând că menirea sa era aceea de invocare împotriva călătorilor.Domenico Guerri, Di alcuni versi dotti nella "Divina Commedia", Città di Castello, 1908

Lectura arabă Abboud Abu Rashid, primul traducător al Divinei Comedii în arabă (1930–1933), a interpretat acest vers ca o transcriere fonetică a arabei vorbite, „”, adică „Ușa lui Satan, ușa lui Satan, mergi în jos!”. Potrivit unor savanți, deși Dante nu vorbea limba arabă, s-ar fi putut inspira din surse islamice.Philip K. Hitti, "Recent Publications in Arabic or Dealing with the Arabic World," Journal of the American Oriental Society, Vol. 54, No. 4 (Dec 1934), pp. 435–438. Îndoieli apar, însă, pentru că sensul acestei interpretări nu se potrivește întru totul cu reacția lui Dante și Virgiliu (mânie și frică), nici cu răspunsul lui Virgiliu, iar Dante îl acuză direct pe Mahomed drept răspânditor al schismei religioase.

Lectura ebraică Unii comentatoriErnesto Manara , in Il Propugnatore, 1888. susțin că propoziția este în ebraică transcrisă fonetic, „”. Acesta ar fi opusul propoziției pe care a rostit-o Isus în Evanghelia după Matei 16:18, „...și porțile iadului nu o vor birui”. Sensul acestei afirmații ar fi că Iadul (Satana) a biruit.

Lectura greacă Plecând de la premisa că Pluto a fost o divinitate din mitologia greacă, alți comentatori au considerat că el a trebuit să se exprime în limba greacă antică. L. Monti a propus ca versul să fie citit Παπαῖ! σατᾶν, παπαῖ! σατᾶν, ἇ! λίπε (λεῖπε) și l-a tradus ca „O, dușmanule, o, dușmanule, pleacă, piei de aici!”., Vercelli, 1894. Pentru M. Olivieri, aleppe redă vocativul grec ἄληπτε („invincibile!”), iar versul trebuie tradus ca „Ah, ah, Satana, ah, ah, Satana, (ești de) neînvins!”.

Mai recent, V. Sermonti a susținut că grecescul παπαῖ ar fi echivalentul formulei de imprecație italiene mannaggia! În acest fel, versul devine un fel de blasfemie ridicolă la adresa Satanei, care ignoră în mod evident prezența lui Dante în infern, dacă nu cumva chiar consimte la aceasta: „Fir-ai tu să fii, Satană, principele nostru!”

Lectura franceză Au fost propuse două sugestii principale de interpretare a cuvintelor lui Pluto ca franceze.