thumb|250 px|Mănăstirea Strâmba și Mănăstirea Popteleac în harta iosefină, 1769-1773. „Mănăstirea Fizeșușui”, revitalizată în zilele noastre sub numele de Mănăstirea Strâmba, apare marcată pe „Valea Strâmbei a la stânga”. La răsărit, în hotarul satului Popteleac, este marcată „Mănăstirea Popteleac” la izvorul „Văii Mănăstirii”.

Mănăstirea Strâmba este una dintre mănăstirile vechi ale Transilvaniei, înființată după unele surse, în secolul XV, în localitatea Păduriș, județul Sălaj. Începuturile mănăstirii datează din anul 1470, conform cercetărilor documentare ale istoricului și canonicului unit de la Blaj Dr. Augustin Bunea, precum și a mărturiilor egumenului bazilian Nichifor din anul 1761. În 1993 s-a hotărât reluarea vieții monahale de aici.

Numele așezământului provine, probabil de la o credincioasă „strâmbă și șchiopă” care a lăsat moștenire locul bisericii din sat. Este situată la marginea satului Păduriș, fiind singura mănăstire ortodoxă de călugări din județul Sălaj. Singura construcție din vechea așezare monahală care se mai păstrează și azi este biserica din lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Vechimea mănăstirii Nu există date certe despre momentul întemeierii mănăstirii, despre care canonicul blăjean Dr. Augustin Bunea spunea că este „vestită prin vechimea ei”, iar Nicolae Iorga o numea, „bătrâna mănăstire a Strâmbei, lângă Fizeș”. Într-o scrisoare din 1761 adresată episcopului unit de la Blaj, Petru Pavel Aron, egumenul bazilian Nichifor, starețul mănăstirii, îl informa pe ierarh că mănăstirea „a trecentis propre anni stat et stabat”, întemeindu-și afirmația pe o inscripție aflată pe un perete al bisericii vechi de lemn. Informația, astăzi imposibil de verificat ca urmare a dispariției ei - probabil ca efect a lambrisării interiorului în vremea lui Nichifor sau a zugrăvirii din 1792 - situează începuturile așezământului monahal undeva în jurul anului 1461.

Informația este asumată și introdusă în istoriografie și de către Ștefan Lupșa care, referindu-se la mănăstirile din secolul XV, aflate în 1947 sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Ardealului, o pomenește și pe cea de la „Strâmba de Fizeș (cu inscripție din 1461)”.

Tot pe baza acelei scrisori, Părintele Dr. Augustin Bunea aprecia în 1902, că „mănăstirea aceasta a fost înființată pe la 1470”, dată însușită de numeroși istorici. Mai mult, i s-a atribuit lui Bunea meritul de a fi descoperit noi documente care confirmă informația călugărului Nechifor. În realitate, meritul lui Bunea constă în publicarea scrisorii acestuia, până în prezent acesta fiind unicul document referitor la data întemeierii mănăstirii. Având ca sursă documentară aceeași scrisoare și lucrările publicate până la data elaborării studiului său, Ștefan Meteș afirmă că mănăstirea din Strâmba Fizeșului „a fost clădită pe la 1470-1480”Arhimandrit Grighentie Oţelea - Mănăstirea Strâmba, pag.24.

În Șematismul jubiliar al Mitropoliei greco-catolice de la Blaj, editat în 1900, Dr. Augustin Bunea , folosind ca bază inscripția de pe clopotul mic al bisericii: „A[nul] D[omnului] I[isus] = 1679 afirmă că mănăstirea exista în acel an, putând fi chiar mai veche.

Unii istorici preferă cantonarea datei întemeierii într-un spațiu cronologic secular. Astfel, istoricul de artă clujean, academicianul Marius Porumb, scrie că așezarea monahală de la Strâmba Fizeșului a fost întemeiată încă în secolul XV. Într-o amplă și documentară lucrare despre monahismul românesc și Părintele Ioanichie Bălan apreciază că mănăstirea erafondată undeva în secolul al XV-lea.

O dată mai apropiată de certitudine promovează Dicționarul mănăstirilor din Transilvania care, referindu-se la o prezumtivă prezență a fostului episcop de Roman, Pahomie de la Gledin, la mănăstire, fapt ce ar fi fost în anii 1716-1717, lasă să se înțeleagă că așezământul monahal ar putea data din jurul acestei date. Ocolind capcanele tradiției și documentele neverificabile, academicianul Pr. prof. Mircea Păcurariu aprecia că mănăstirea face parte din cele „atestate documentar în primele șase decenii ale secolului XVIII”Arhimandrit Grighentie Oţelea - Mănăstirea Strâmba, pag.25.

În 17 februarie 1795, protopopul unit al locului, Pr. Alexandru Anghel și parohul Fizeșului, preotul Timotei, au întocmit un inventar, „despre lucruri ce au fost sub călugărul Nichifor și ce se află astăzi din agonisitele călugărului Onisim”. Potrivit acestui document „biserica de nou de răposatul Nichifor, din lemn de goron” a fost făcută ceea ce l-a determinat pe monograful comitatului Dăbâca, să afirme că mănăstirea a fost înființată în 1795. În realitate, egumenul bazilian Nechifor - ultima dată menționat în 1765 - a făcut o reparație capitală, după propria sa mărturie, biserica mănăstirii datând „a trecentis prope anni...”.

După cum se poate deduce din cele de mai sus data întemeierii mănăstirii este fixată într-un interval cronologic de patru secole (XV-XVIII), rămânând în continuare o problemă nedezlegată după peste un veac de cercetări. Poate eventuale cercetări arheologice să facă lumină în această privință. Chiar dacă ele nu vor avea loc, vechimea mănăstirii este incontestabilă, iar faptul că a fost asimilată de tradiție ca bun patrimonial obștesc și de conștiințele credincioșilor ca reper spiritual, este mai important decât un atestat documentarArhimandrit Grighentie Oţelea - Mănăstirea Strâmba, pag.26.

Reînființarea mănăstirii În 1993 la Strâmba-Păduriș a fost constituită o nouă mănăstire prin decizia Episcopiei Oradiei. Deși trecuseră peste 200 de ani de când viața monahală de obște nu mai era prezentă aici, totuși amintirea acestui lăcaș mănăstiresc n-a dispărut niciodată în tradiția poporului. Anual, la 15 august, ziua Adormirii Maicii Domnului, o mulțime de credincioși veneau aici să asculte Sfânta Liturghie, să se roage, să se împărtășească, menținând vie în conștiința generațiilor tinere, istoria acestui loc. Locul a fost adesea vizitat chiar de episcopul român unit de Cluj-Gherla, Dr. Iuliu Hossu, mai târziu, devenit primul cardinal al românilor.

Timp de peste 200 de ani, neținând seama nici de ordinele imperiale, nici de amenințările regimului totalitar comunist, credincioșii au făcut din Strâmba loc de pelerinaj, sperând că împrejurări favorabile o vor reașeza la rosturile ei dintâi. Până în 1948, lăcașul a fost greco-catolic, după care a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română.

După 1989 când societatea românească s-a reașezat pe temeiuri care au îngăduit refacerea vieții monahale, astfel că la începutul anului 1993, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, a adresat Patriarhiei Române propunerea de înființare a uniei noi mănăstirii de călugări la Strâmba-Păduriș, susținând propunerea cu argumente istorice și religioase: vechimea mănăstirii, rolul ei în viața creștinilor, ca unică mănăstire de pelerinaj din județul Sălaj.

În ședința din 6-8 iulie 1993, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat propunerea de înființare a noii mănăstiri de călugări de la Strâmba, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, hotărâre comunicată Episcopiei orădene cu adresa nr. 4135 din 3 august 1993.

Simultan cu acest demers, a fost preluată biserica mănăstirii din administrarea parohiei Stupini și încredințată unei mici obști monahale a cărui stareț era Părintele Rafail Mâț (Gheorghe, pe numele de mirean, originar din Moisei). În afară de biserică și de clădirea dărăpănată a vechii școli confesionale unite, nu mai era nimic.

Totul trebuia luat de la început. Confruntarea cu dificultățile a descurajat viețuitorii, deși credincioșii din Păduriș i-au sprijinit generos, mica obște s-a destrămat destul de repede, unii plecând la alte mănăstiri. După plecarea Părintelui Rafail, ascultarea de stareț ffind încredințată astfel, fratelui Ioan Silvașiu, de la mănăstirea Hodoș-Bodrog, din Eparhia Aradului. Împreună cu rasoforul Pimen și cu ceilalți călugări, Silvașiu a început construirea casei monahale cu materiale recuperate din clădirea fostei școliArhimandrit Grighentie Oţelea - Mănăstirea Strâmba, pag. 59-60.

La sfârșitul toamnei anului 1996, în 1 octombrie stăreția a fost încredințată ieromonahului Grighentie Oțelea de la mănăstirea Izbuc. Noul stareț s-a dovedit a fi nu doar un trăitor profund, ci și un priceput organizator și bun gospodar, care în timp, cu sprijinul a numeroși binevoitori și donatori, a redat mănăstirii strălucirea de astăzi.

Vezi și Biserica de lemn din Mănăstirea Strâmba

Note

Bibliografie Bunea, Augustin, Episcopii Petru Paul Aron și Dionisiu Novacovici sau Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, Blaj, 1906. Godea, Ioan, Cristache-Panait, Ioana, Monumente istoricce bisericești din Eparhia Oradiei, Județele Bihor, Sălaj și Satu Mare, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1978. Iorga, Nicolae, Istoria neamului românesc din Ardeal și Ungaria, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. Kadar, Jozsef Monografia comitatulului Solnoc-Dăbâca, vol. V, Dej, 1901. Lupșa, Ștefan, Biserica Ortodoxă Română din Ardeal și Ungaria în vremea lui Iancu de Hunedoara (sec. XV) în Mitropolia Ardealului, an I, nr. 3-4, 1956 Meteș, Ștefan, Mănăstirele românești din Transilvania și Ungaria, Sibiu 1936. Oțelea, Grighentie Mănăstirea Strâmba Editura Episcopiei Sălajului (Zalău, 2012). Păcurariu Mircea, Mănăstirile Bisericii Ortodoxe din Transilvania și Banat în secolul al XVIII-lea, în BOR, an 93, 1975, nr. 1-2. Porumb, Marius, Dicționar de pictură veche din Transilvania, sec. XIII-XVIII, Editura Academiei, 1998. Șematismul veneratului cler al arhideezei mitropolitane de Alba-Iulia și Făgărași pe anul Domnului 1900, Blaj, 1900.

Legături externe Fișă monument Mănăstirea Strâmba Trinitas TV

Imagini din exterior

Imagini din interior

Strâmba, Mănăstirea