Școalele centrale române greco-ortodoxe sau Școalele centrale greco-orientale române din Brașov a fost de la înființare și până la sfârșitul Primului Război Mondial cea mai importantă școală confesională românească din Transilvania.Tănase, Cristina; Tănase, Ionuț; „Școala în timpul Primului Război Mondial – Studiu de caz: Școalele centrale greco-orientale române din Brașov”, Revista Țara Bârsei, serie nouă, nr. 8, Brașov, 2009, p. 175
Perioada premergătoare Începutul creării unui învățământ organizat și unitar pentru românii din Transilvania s-a datorat Episcopiei greco-catolice de aici, care, în anul 1754, a inaugurat la Blaj primele școli unite, punând astfel bazele primului gimnaziu românesc inferior și superior,Termenul de gimnaziu era folosit în loc de liceu în Transilvania și Banat, sub influența școlilor de tip german. (Sextil Pușcariu; Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 273) precum și primului seminar teologic. Aici au învățat tinerii care au format ulterior nucleul Școlii Ardelene, Blajul devenind astfel unul dintre principalele centre de renaștere națională și de modernizare a învățământului și a culturii românești. În anul 1782, în funcția de director al școlilor unite a fost numit Gheorghe Șincai, care, prin înființarea a 300 de școli, a pus bazele sistemului învățământului românesc din Transilvania.<ref name=bodea>Colegiul Național…, Bodea, Brașov, 2009</ref>
Ideea înființării și la Brașov a unei „școli mai înalte” pentru români datează încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de pe vremea cărturarilor Dimitrie Eustatievici și Radu Tempea. Până atunci, singura școală românească era cea de lângă biserica „Sfântul Nicolae”, existența ei fiind atestată în anul 1497, școală la care încă din jurul anului 1530 se preda în limba română.Pușcariu, Sextil; Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 319
În decembrie 1837 s-a deschis la Brașov gimnaziul latino-german, ulterior liceu romano-catolic, unde au învățat și mulți tineri români (conform documentelor, până în anul 1867, o treime din elevi erau români). Iacob Mureșianu a fost cel care a adus o contribuție importantă la înființarea acestui gimnaziu, în care a fost profesor timp de aproape 40 de ani, dintre care douăzeci de ani având și funcția de director.Situația învățământului românesc din Brașov, Savu, 2006, p. 65
O importantă schimbare în bine a apărut în urma decretului de toleranță din iulie 1781 al împăratului Iosif al II-lea al Austriei. Atunci românii și grecii de religie ortodoxă din Brașov au hotărât ridicarea unei biserici cu hramul Sfânta Treime, care se va construi în anul 1787. Pe lângă această biserică a funcționat și o școală în care se învăța în limba greacă și germană. Școala a fost sprijinită material din fondurile bisericii, ale negustorilor greci și români, dar și de o importantă moștenire lăsată de principele Grigore Brâncoveanu. Din păcate, armonia între „cetățenii de religie ortodoxă a răsăritului” nu a durat mult, grecii revendicându-și dreptul asupra bisericii, ceea ce a dus la procese îndelungate și repetate. Pierzând aceste procese, dezamăgiți și incapabili de a mai continua lupta, românii au părăsit Biserica „Sfânta Treimeˮ. Reunindu-și mijloacele materiale, negustorii români au cumpărat, în anul 1828, o mare proprietate în Piața Sfatului din Cetatea Brașovului, unde, în anul 1833, au construit o capelă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Peste numai un an, a fost inaugurată acolo și o școală elementară comercială, prima școală românească din Cetate.Situația învățământului românesc din Brașov, Savu, 2006, p. 64
Conducerea și reorganizarea „Școlii din Cetate” a fost încredințată, din anul 1836, noului profesor George Barițiu, care a fost adus la Brașov de negustorul Gheorghe I. Nica. Barițiu și-a continuat munca începută aici până în 1845, deși din 12 martie 1838 el a devenit și redactor șef al Gazetei de Transilvania. Ulterior, Barițiu, a propus înființarea unei școli de comerț, în urma cărei propuneri a fost alcătuită o comisie însărcinată să studieze problemele necesare realizării acestei idei. Tot el a fost cel care l-a sprijinit pe Andrei Mureșanu să ajungă profesor la școala românilor din Cetate, acesta intervenind pentru depășirea învățământului exclusiv religios. Astfel, au fost comandate noi manuale pentru școală, necesare noilor nevoi educative și s-au introdus, ca discipline noi, istoria, geografia, gramatica românească și grecească, precum și limba latină.Posea, Rozalinda, Mincă, Adriana; „Carte românească tipărită la Brașov, pentru uz școlar, la începutul secolului al XIX-lea”, Revista Țara Bârsei, serie nouă, nr. 11, Brașov, 2012, p. 41
Deși a fost o școală elementară, sau comercială mai apoi, școala din Cetate (ori „de la capelă”) a jucat un rol important în educația primară a copiilor români, cei mai buni dintre ei putând să-și continue studiile liceale și chiar superioare.Zainea, Ion; „Școala Comercială română din Brașov – Pepinieră de comercianți și funcționari de bancă pentru întreg spațiul geografic național”, Revista Cumidava, Muzeul de Istorie Brașov, an XXVI, 2003, p. 87
În acest timp, în anii ’30 ai secolului al XIX-lea, situația organizatorică și a nivelului de pregătire a dascălilor și elevilor școlii de pe lângă biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, deși mult mai veche și mai „bogată”, a decăzut. Totul s-au schimbat în bine odată cu venirea ca paroh (și ulterior protopop) a lui Ioan Popasu (Popazu), în anul 1838, situația școlii de aici îmbunătățindu-se simțitor. Tot el a obținut recunoașterea școlii de către episcopul Vasile Moga și de guvern, ceea ce a permis absolvenților școlii să poată urma în continuare cursurile gimnaziale.Situația învățământului românesc din Brașov, Savu, 2006, p. 68
Ioan Popasu, împreună cu alți reprezentanți ai românilor din Cetate, alături de grecii de la biserica Sf. Treime, au încercat, între anii 1840 și 1843, să pună bazele unui gimnaziu greco-ortodox în Brașov, înaintând această propunere guvernului de la Viena, inițiativă nereușită însă din lipsa fondurilor și a aprobărilor necesare.Aspecte privind activitatea de susținere... , Tănase, Brașov, 2012, p. 81
Un prim pas înainte a fost făcut în toamna anului 1844, odată cu achiziționarea grădinii și băilor deținute de croitorul Johann Beer în zona dintre Șchei și Cetate, numită „Groaveri”, unde românii au dorit inițial să construiască un cimitir.
În ședința comună din 19 noiembrie 1844, cele două parohii românești, „Sfântul Nicolae” din Șchei și „Sfânta Adormire” din Cetate, la propunerea protopopului Ioan Popasu, s-au pus de acord privind susținerea în continuare a unei singure „școli naționale centrale”, care urma să fie construită pe locul cumpărat în Groaveri. De administrarea viitoarei instituții de învățământ avea să se ocupe „Eforia Școlară”, o comisie comună a celor două parohii românești, prezidată de protopopul Ioan Popasu. Aceasta a devenit ulterior „Eforia Școalelor Centrale române greco-ortodoxe din Brașov”, care a condus complexul școlar brașovean până în anul 1919, atâta timp cât învățământul componentelor sale a rămas confesional. Primii săi membri, aleși la înființare, au fost: Ioan Iuga, George Barițiu și Iacob Mureșianu din partea românilor din Cetate, protopopul Ioan Popasu, arhidiaconul Iosif Barac, Ioan Pantazi și Nicolae Dima din partea românilor din Șchei, funcția de președinte revenindu-i protopopului Ioan Popasu. Sarcinile Eforiei au fost de a procura mijloacele necesare înființării școlii proiectate și de a obține de la Guvernul Transilvaniei și de la autoritățile Brașovului autorizațiile necesare funcționării acesteia.
Încă din anul 1838, împăratul Ferdinand I al Austriei, preocupat de reforma școlară în Imperiul Austro-Ungar, ceruse propuneri atât pentru organizarea învățământului gimnazial, cât și a celui real. Ca urmare, a fost elaborat un document complet și bine fundamentat, publicat în data de 16 septembrie 1849, „Proiectul de organizare a gimnaziilor și a școlilor reale din Austria”. În document se preciza că oricine putea înființa asemenea școli, dacă avea aprobarea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și dacă dovedea că posedă mijloacele de întreținere pentru mai mulți ani la rând. Pentru românii brașoveni, proiectul de organizare austriac din 1849 a venit la timp, fiind luat ca bază legislativă pentru deschiderea, în toamna anului 1850, a gimnaziului inferior de patru clase.
Perioada 1850–1914 Școalele Centrale Române s-au deschis în data de 1 septembrie 1850, într-o clădire închiriată, denumită „Casa Băcanului”,„Casa Băcanului”, sediul filialei Brașov a Băncii „Albina” de mai târziu, de pe strada Ecaterinei, sau conform altor surse, din Șirul Spitalului numărul 10. pentru început numai cu clasele I–III de băieți și cu clasele I - II de fete ale școlii normale (ciclul primar). Clasa a IV-a de băieți, proiectată ca un una pregătitoare pentru gimnaziu, a fost transformată, în anul respectiv, direct în prima clasă gimnazială. Ca „rector” al Școalelor Centrale a fost numit Iosif Barac (1813–1884), iar postul de profesor a fost ocupat de Gavriil Munteanu, cel care a devenit primul director al gimnaziului până în anul 1869, când a decedat. Pentru început, gimnaziul a avut în componență 24 de elevi, între care Titu Maiorescu și Ioan Meșotă.
Chiar de la început s-a simțit lipsa unei clădiri proprii, corespunzătoare cerințelor unui gimnaziu. Încă din anul 1846 a avut loc la Viena o primă discuție între protopopul Ioan Popasu și arhitectul Ștefan Emilian, care cunoștea intențiile românilor brașoveni de a-și construi o școală. La îndemnul lui Popasu, Ștefan Emilian, premiat recent de Academia Imperială de Arte Frumoase din Viena, a proiectat o clădire mult mai mare decât fusese stabilită inițial, în care să-și poată desfășura activitatea atât școala primară, cât și un gimnaziu superior cu opt clase. Conform proiectului, clădirea urma să aibă douăzeci de săli de clasă și o sală festivă.
Piatra de temelie a noii clădiri a școlii a fost așezată de către însuși episcopul Andrei Șaguna în ziua de 17 septembrie 1851, de sărbătoarea Sfintei Sofia și a fiicelor sale Pistis, Elpis și Agapi (Credința, Speranța și Caritatea).Pușcariu, Sextil; Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 273
Construcția noului edificiu, încredințată arhitectului Ștefan Emilian și inginerului sas Fisoler, a costat foarte mult și a implicat multe sacrificii. În anul 1853 a fost terminat parterul și primul etaj, iar în 1856 s-a terminat cel de-al doilea etaj și s-au finalizat lucrările. Atunci au fost date în folosință toate cele 22 de încăperi, dintre care 11 la parter, inclusiv sala festivă, și alte 10 încăperi la cele două etaje.Situația învățământului românesc din Brașov, Savu, 2006, p. 69
Ca urmare, prin decretul din 28 ianuarie 1856 al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, a fost recunoscut pe deplin dreptul de funcționare a gimnaziului în calitate de școală confesională. Toate acestea au constituit fundamentul pe care, în anul 1861, s-a deschis gimnaziul superior cu clasele V–VIII și, ulterior, școala reală inferioară și școala comercială superioară. În anul 1865 gimnaziul avea deja toate cele opt clase, primul examen de maturitate (Bacalaureat) din acel an școlar fiind condus de însuși Andrei Șaguna.
Prima perioadă de existență a Școlilor centrale din Brașov a fost marcată de o situație economică dificilă, caracterizată de lipsa manualelor școlare, a cărților traduse în limba română și a mijloacelor necesare desfășurării procesului de învățământ. Până la acordarea ajutorului de la stat, gimnaziul a fost susținut prin contribuția majoră a parohiilor „Sfântul Nicolae” din Șchei și „Sfânta Adormire” din Cetate, ca și prin donațiile negustorilor români din Brașov, din Transilvania și de peste Carpați, precum și prin colectele efectuate de către membrii Eforiei Școlare în Brașov și în împrejurimi.Aspecte privind activitatea de susținere..., Tănase,Brașov, 2012, p. 83