Roman Stanisław Dmowski (pronunție poloneză: ; ) a fost un politician și om de stat polonez, cofondator și principal ideolog al mișcării politice (abreviat „ND”: în poloneză, „”). El considera germanizarea teritoriilor poloneze controlate de Imperiul German ca fiind amenințarea cea mai mare la adresa culturii poloneze și, prin urmare, susținea o oarecare apropiere de o altă putere care participase la divizarea Poloniei, Imperiul Rus. El favoriza restabilirea independenței poloneze prin mijloace nonviolente și susținea politici favorabile clasei de mijloc poloneze. În timp ce se afla la Paris în timpul Primului Război Mondial, el a fost un important purtător de cuvânt al aspirațiilor poloneze față de Aliați prin . El a fost o figură esențială în restaurarea postbelică a existenței independente a Poloniei. De-a lungul vieții sale, a fost principalul oponent ideologic al liderului militar și politic polonez Józef Piłsudski și al viziunii acestuia din urmă despre Polonia ca federație multinațională împotriva imperialismului german și rus.
Dmowski nu a deținut niciodată o putere politică semnificativă, cu excepția unei scurte perioade în 1923 când a fost . Cu toate acestea, el a fost unul dintre cei mai influenți ideologi și politicieni polonezi ai timpului său. O personalitate controversată cea mai mare parte a vieții sale, Dmowski își dorea o națiune omogenă, polonofonă și practicantă a romano-catolicismului, spre deosebire de viziunea lui Piłsudski despre prometeism, care vedea o Polonie multietnică care să amintească de Uniunea Polono-Lituaniană. Ca urmare, gândirea sa a marginalizat alte grupuri etnice care trăiau în Polonia, în special pe cele din (între care evrei, lituanieni și ucraineni), și era considerat antisemit. El rămâne o figură cheie a și a fost adesea numit „părintele naționalismului polonez”.
Începutul vieții Dmowski s-a născut la în , lângă Varșovia, în Regatul Poloniei de sub stăpânire țaristă, care trei ani mai târziu a fost încorporat Imperiului Rus (ca Țara Vistulei). Tatăl său era muncitor în construcții de drumuri și mai târziu antreprenor. Dmowski a urmat școlile din Varșovia, studiind biologia și zoologia la Universitatea din Varșovia, pe care a absolvit-o în 1891. Ca student, a devenit activ în (), unde s-a opus activiștilor socialiști. Zet avea legături cu (Liga Poloneză), căreia Dmowski i s-a alăturat în 1889.Kossert p. 90 Un concept esențial al Ligii era (polonimea), spre opus celui de de (triplă loialitate).
El a organizat și o demonstrație de stradă studențească la aniversarea a 100 de ani de la Constituția Poloneză din 3 Mai 1791. Pentru aceasta a fost închis de autoritățile imperiale ruse timp de cinci luni în . A fost apoi exilat la Libau și Mitau în Curlanda (Letonia de astăzi). După 1890 se dezvolta și ca scriitor și publicist, publicând critică politică și literară la , unde a devenit prieten apropiat cu , care avea să-i fie mentor. După întoarcerea din exil, Dmowski a devenit destul de critic la adresa Ligii Poloneze, acuzând-o că este controlată de francmasoni și că este în general incompetentă.
În aprilie 1893, Dmowski a co-fondat Liga Națională și a devenit primul ei lider. Grupul era diferit de , deoarece Dmowski a insistat că putea exista o singură identitate națională poloneză, ceea ce l-a determinat să atace regionalismul, pe care l-a denunțat ca o formă de divizare a loialității care slăbește națiunea poloneză. Același concept excludea, de asemenea, minorități precum evreii din proiectul său polonez. În noiembrie 1893, a fost condamnat la exil din Țara Vistulei. Dmowski a plecat la Jelgava și apoi, la scurt timp, la începutul anului 1895, la Lemberg, în Austro-Ungaria (astăzi Lviv, Ucraina; în poloneză), unde, împreună cu Popławski, a început să publice o nouă revistă, (Revistă Panpolonă). În 1897, a co-fondat ( sau „”). urma să funcționeze ca partid politic, grup de lobby și organizație clandestină care să unească polonezii care susțineau opiniile lui Dmowski într-un grup politic disciplinat și implicat. În 1899, Dmowski a fondat Societatea pentru Educație Națională ca grup auxiliar. Din 1898 până în 1900, a locuit în Franța și Regatul Unit și a călătorit în Brazilia. În 1901 și-a stabilit reședința la Cracovia, pe atunci în a Poloniei. În 1903 a publicat o carte, (Gândurile unui polon modern), unul dintre primele, dacă nu primul manifest naționalist din istoria europeană.
În , Dmowski a criticat dur vechea Uniune Polono-Lituaniană pentru glorificarea nobilimii și pentru toleranța față de minorități, care contrazicea principiul său de „egoism național sănătos”.Kossert p. 91 De asemenea, el respingea liberalismul și socialismul pentru că puneau individul mai presus de statul național, care pentru Dmowski era singura unitate care conta cu adevărat. Dmowski susținea că statutul privilegiat al aristocrației din vechea Uniune împiedicase dezvoltarea națională și că era nevoie de un sentiment puternic de naționalitate care să unească națiunea într-una singură. El a atacat și naționalismul romantic al secolului al XIX-lea pentru viziunea lui asupra Poloniei drept „Hristos al Națiunilor”, susținând în schimb un egoism național îndărătnic. Dmowski se opunea mijloacelor revoluționare de luptă, preferând lupta politică și a urmărit obiectivul independenței prin autonomie sporită. După izbucnirea războiului ruso-japonez, Dmowski s-a întâlnit cu colonelul , japonez în Suedia și șef al spionajului în favoarea serviciilor de informații japoneze, la Cracovia în martie 1904. Deși reticent față de o colaborare cu japonezii, Dmowski a acceptat propunerea lui Akashi ca soldații polonezi din armata rusă din Manciuria să fie încurajați să dezerte în armata imperială japoneză. El a călătorit la Tokyo pentru a stabili detaliile și, în același timp, a reușit să-i împiedice pe japonezi să-l sprijine pe un activist politic polonez rival, Józef Piłsudski, care dorea asistență pentru o insurecție în Polonia, o aspirație despre care Dmowski credea că ar fi sortită eșecului.
În 1905, Dmowski s-a mutat la Varșovia, înapoi în a Poloniei, unde a continuat să joace un rol tot mai mare în facțiunea . În timpul Revoluției Ruse din 1905, Dmowski a favorizat cooperarea cu autoritățile imperiale ruse și a salutat Manifestul din octombrie 1905 al lui Nicolae al II-lea ca piatră de temelie pe drumul către reînnoirea autonomiei poloneze. În timpul insurecției de la Łódź din iunie 1905, acționând sub ordinele lui Dmowski, ii s-au opus răscoalei conduse de (PPS) al lui Piłsudski. În timpul „Zilelor din Iunie”, așa cum este cunoscută răscoala de la Łódź, a izbucnit un mic război civil între și PPS. Ca urmare a alegerilor pentru Prima Dumă ( a Imperiul Rus spre sfârșitul existenței sale), care au fost boicotate de PPS, național-democrații au câștigat 34 din cele 55 de locuri alocate Poloniei. Dmowski și considerau Duma a fi o modalitate de a îmbunătăți poziția Poloniei Congresului în cadrul Imperiului Rus, deoarece el considera că războiul de gherilă nu este practic.Kossert p. 95 Dmowski însuși a fost ales deputat în a doua și a treia Dumă (începând cu ) și a fost președinte al grupului parlamentar polonez din cadrul acesteia. El era văzut drept conservator și, deși era lider polonez, avea adesea mai multă influență asupra rușilor decât asupra deputaților polonezi. Între octombrie 1905 și începutul anului 1906, peste 2000 de polonezi au fost uciși de poliția sau armata rusă, iar alți 1000 au fost condamnați la moarte. Chiar dacă Dmowski a fost adesea denunțat ca fiind vândut rușilor, el susținea că întreprinde singura cale realistă de acțiune pentru Polonia în acele circumstanțe.
De-a lungul timpului, Dmowski a devenit mai receptiv la ideile rusești, în special la , acceptând oarecum ideea că Polonia și Rusia ar putea avea un viitor împreună, în special datorită faptului că Germania este dușmanul lor comun. În lumina a ceea ce el considera inferioritatea culturală a Rusiei, Dmowski simțea că o Rusie puternică era mai acceptabilă decât o Germanie puternică. În opinia lui Dmowski, politica de rusificare nu avea cum să reușească să-i subjuge pe polonezi, în timp ce germanii puteau avea mult mai mult succes cu politicile lor de germanizare. El a explicat aceste puncte de vedere în cartea sa (Germania, Rusia și cauza poloneză), publicată în 1908. Atitudinea aceasta nu era universal populară, iar în 1909 Dmowski a demisionat din funcția de deputat pentru a se concentra pe o luptă politică internă în . El a pierdut alegerile pentru Duma a IV-a în 1912 în fața unui politician socialist, de la , care a câștigat cu sprijinul votului evreilor. Dmowski a considerat aceasta un afront personal și a organizat un boicot al afacerilor evreiești în mare parte a Poloniei.
Primul Război Mondial În 1914, Dmowski a lăudat Manifestul către Națiunea Polonă al Marelui Duce Nicolae din , care îi asigura vag pe supușii polonezi ai țarului că va exista o autonomie mai mare pentru „Polonia Congresului” după război și că provinciile austriece din Galiția de Est și de Vest, împreună cu provincia Pomerania Prusacă, aveau să fie anexate Regatului Poloniei după ce Imperiul German și Austro-Ungaria vor fi fost înfrânte. Încercările ulterioare din partea lui Dmowski de a-i determina pe ruși să-și asume angajamente mai ferme în conformitate cu acest manifest au primit însă răspunsuri evazive. Chiar și așa, propaganda pro-rusă și anti-germană a lui Dmowski a reușit să frustreze planurile lui Piłsudski de a provoca o revoltă anti-rusă și și-a consolidat poziția ca o figură politică poloneză importantă pe scena internațională, în special cu Tripla Înțelegere. În noiembrie a devenit unul dintre membrii activi ai Comitetului Național Polonez.
miniatura| Acordarea doctoratului lui Roman Dmowski la Universitatea Cambridge, În 1915, din ce în ce mai convins de înfrângerea iminentă a Rusiei, Dmowski a hotărât că, pentru a sprijini cauza independenței Poloniei, va trebui să plece în străinătate pentru a face campanie în numele Poloniei în capitalele Aliaților occidentali. În timpul eforturilor sale de lobby, printre partenerii săi s-au numărat formatori opinie precum jurnalistul britanic Wickham Steed. Dmowski a avut mare succes mai ales în Franța, unde a făcut o impresie foarte favorabilă opiniei publice. A ținut o serie de prelegeri la Universitatea Cambridge, care au impresionat destul de mult corpul didactic de acolo încât i s-a acordat un doctorat onorific. În august 1917, la Paris, a înființat un nou Comitet Național Polonez, menit să reconstruiască un stat polonez. În acel an, a publicat, pe cheltuiala sa, Problemele Europei Centrale și de Est, pe care a distribuit-o curând printre numeroși diplomați vorbitori de engleză. A fost un critic vocal al Austro-Ungariei și a militat pentru crearea mai multor state slave (inclusiv pentru cehi, dar și pentru maghiarii și românii care nu erau slavi) în locul acesteia. În cadrul comunității politice poloneze, el s-a opus celor care susțineau o alianță cu aliarea cu Germania și Austro-Ungaria, inclusiv susținătorii unei vagi propuneri germane a unui Regat de Regență al Poloniei, cu granițe nedefinite, pe care Germania promitea să îl creeze după Primul Război Mondial (în timp ce, în secret, plănuia de fapt să îi anexeze până la 30.000 de kilometri pătrați pentru colonizarea germană după îndepărtarea populației poloneze).