Cormeilles-en-Parisis

Cormeilles-en-Parisis este o comună franceză, situată în departamentul Val-d'Oise, în regiunea Île-de-France.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Descriere În ciuda apropierii sale de Paris, care se află la 17 km, Cormeilles-en-Parisis este o comună destul de verde, situată pe versantul și la baza sudică a dealului Cormeilles (unul dintre cele două dealuri din Parisis), în timp ce Franconville și Sannois sunt situate pe versantul și la baza nordică a dealului, Argenteuil la extremitatea sa estică și Montigny-lès-Cormeilles la extremitatea sa vestică.

Suprafața sa este de 8,48 km², iar altitudinea sa minimă este de 22 de metri (pe malul Senei) și altitudinea maximă de 170 de metri (de o parte și de alta a drumului Stratégique) . Altitudinea medie este de 79 de metri . Spațiile împădurite și spațiile verzi reprezintă o suprafață de 141 ha, adică 1,41 km², ceea ce constituie 16,6% din teritoriul său.

Comune limitrofe

Hidrografie Comuna este tangentă la sud-vestul teritoriului său pe o lungime de 900 de metri cu unul dintre meandrele Senei.

Clima În 2010, clima comunei este de tipul climatului oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) pe baza unui set de date care acoperă perioada 1971-2000 bazat pe o serie de date din perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climatului pentru Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică Sud-vest a bazinului Parisian, caracterizată printr-o ploaie redusă, în special primăvara (120-150 mm) și un iarnă rece (3,5 °C) .

Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11,5 °C, cu o amplitudine termică anuală de 14,9 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 677 mm, cu 11 zile de precipitații în ianuarie și 7,7 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Pontoise la 11 km distanță , este de 12,5 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 666,7 mm .

Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020 . Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .

Urbanism

Tipologie La 1 ianuarie 2024, Cormeilles-en-Parisis este clasificată drept un mare centru urban, conform noii grile comunale de densitate în șapte niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Face parte din unitatea urbană a Parisului, o aglomerație interdepartamentală care cuprinde 407 comune, dintre care Cormeilles-en-Parisis este o comună suburbană . De asemenea, comuna face parte din zona metropolitană a Parisului, fiind o comună din polul principal. Această zonă cuprinde 1.929 de comune .

Căi de comunicație și transporturi Drumuri Orașul este deservit de D 392 (fosta N 192), creată ca drum pietruit în 1837, fost drum regal care mergea de la Paris la abația Maubuisson (Saint-Ouen-l'Aumône), trecând cu un bac pe Sena și intersecția La Grâce de Dieu din Bezons și Zona comercială La Patte d'oie din Herblay. Acest drum a marcat limita sudică a construcțiilor din sat până la sosirea căii ferate la Cormeilles, în 1892. Cormeilles este ușor accesibil prin A15 de la La Patte d'oie din Herblay (ieșirea nr. 5).

Calea ferată Gara Cormeilles-en-Parisis, situată pe linia Paris-Saint-Lazare – Mantes-Station prin Conflans-Sainte-Honorine și pe linia Paris-Saint-Lazare – Gisors, este deservită de trenurile liniei J din rețeaua Transilien (Paris-Saint-Lazare), care fac legătura între Cormeilles și Gara Paris Saint-Lazare în 16 minute (minim).

Toponimie Atestări vechi Numele localității este atestat sub formele: Cormoletus în anul 697, în documentul regal al lui Childebert al IV-lea, unde acesta dă „mănăstirii din Argenteuil pădurea regală numită Cormoletus, pe râul Sena, în ținutul Parisis”. Cormeliis în anul 832, în documentul abatelui Hilduin (abația Saint-Denis), care precizează obligațiile locuitorilor din diferite localități, inclusiv Cormeliis, de a furniza hrana necesară abațieiDocumentul se află la Arhivele Naționale ale Franței, cota L.L.1189. Cormeliœ in Parisiaco în anul 862, în documentul regal al lui Carol cel Pleșuv, unde acesta aprobă o altă tranzacție între abatele de Saint-Denis, Louis, și clericiDocumentul se află la Arhivele Naționale ale Franței, cota K (Cutia regilor) 13 nr. 6. Cormeliarum in Parisiaco în anul 1233, într-un act de vânzare de la Rodolphe de Montigny către abația Saint-DenisActul se află la Arhivele Naționale ale Franței, la cota S 2333, nr. 25. Cormeliae în anul 1247, într-un act de vânzare de la Germond de Fontenay către abația Saint-DenisActul se află la Arhivele Naționale ale Franței, la cota S 2333, nr. 25. Cormellae in parisio în anul 1250. Cormeilles en Parisy în anul 1509, într-un contract de delimitare a drumului vecin cu Fosse des Gazons. Fosse des Gazons în 1509 este un iaz în zona actualei străzi Rue de la RépubliqueAcest contract se află la cota DD17 din arhivele municipale ale Cormeilles.. Cormeille En Parisis în anul 1753, în Cartea Cantoanelor Senioriei Abației Saint-Denis conform lui J.-B. d'Espingre. Cormeil en Parisis în anul 1780 pe harta lui Cassini.

și, conform lui H. Cocheris: Cormolium și Cormeil, dar la date și în documente neprecizate.

Etimologie Albert Dauzat se bazează pe forma cea mai veche, Cormoletus, și pe existența cuvântului corme („fructul scorușului”), considerat derivat dintr-un latinesc târziu de origine galică, curmi (indeclinabil, atestat în secolul al V-lea), care înseamnă „tip de bere”, pentru a sugera un *Cormell-etum, dotat cu dublul sufix -ELLU (diminutiv) + sufixul galo-roman *-ETU (-etum), care este un sufix colectiv folosit pentru a desemna un grup de copaci aparținând aceleiași specii, de unde sensul general de „mică pădure de scoruși”. Acesta ar fi devenit Cormeilles prin substituirea sufixului. Ernest Nègre îi urmează ideea, dar definește mai precis o variantă *Corm-ul-etum, „grup de scoruși”, căruia i-ar fi urmat termenul în limba d'oïl cormeille la plural, adică „scorușii”. Xavier Delamarre, care tratează despre cuvântul curmi în dicționarul său, precizează că acest cuvânt galic este atestat în alfabetul grec la Dioscoride pentru a desemna o „băutură obținută din orz fermentat”; totuși, el evocă doar Cormeilles (Oise, Curmiliaca în secolul al IV-lea), pe care Dauzat îl consideră o formare în -(i)acum precedată de antroponimul Curmillus și se alătură implicit acestei interpretări, legând, ce-i drept, numele de persoană de galicul curmi, dar fără a-l defini mai departe.

Pierre-Yves Lambert nu este sigur de o legătură între cuvântul galic curmi „bere” (identificat, de exemplu, în inscripția de la Autun: nata uimpi - curmi da „fată frumoasă, dă bere”) și cuvântul francez corme. Rădăcina curmi este regăsită mai sigur în cuvântul cervoise „tip de bere” și în cuvintele înrudite din limbile celtice insulare. Totuși, există un cidru de scoruș numit cormé.

Determinantul complementar -en-Parisis este utilizat pentru a diferenția această localitate de celelalte Cormeilles din Franța și face referire la situația geografică a comunei în Parisis, pe fostul teritoriu al Parisii-lor.

Istorie Preistorie și antichitate Primele urme de locuire datează din neolitic și din cultura ceramicii liniare: cinci locuințe, aflate la aproximativ treizeci de metri una de cealaltă, în locul actualei gări Cormeilles-en-Parisis, scoase la lumină în timpul lucrărilor din 1890, împreună cu diverse artefacte: ceramică sau fragmente de ceramică, obiecte din silex (percutori, pietre de aruncat, răzuitoare, lame etc.) și gresie (secure șlefuită, piatră de moară, și role etc.). De asemenea, sunt identificate resturi de animale (vite, porci, oi, capre, căprioare)Gérard Baillou, Le Néolithique dans la Bassin parisien, IIe supplément à Gallica Préhistoire, CNRS Éditions, 1979, p. 53. Alte descoperiri de situri au urmat în anii 1960, 1970 și apoi în 2000.

În ianuarie 2015, în cadrul unei săpături preventive efectuate de Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP) la nivelul unui sens giratoriu din ZAC des Bois Rochefort, au fost descoperite șase morminte individuale datând din neolitic (4.000 î.Hr., chiar 6.000 î.Hr.). Pe lângă osemintele celor șase persoane descoperite intacte, au fost, de asemenea, exhumate obiecte într-o stare remarcabilă, cum ar fi unelte din coarne de cervide sau un colier de perle .

În același loc al acestei importante descoperiri arheologice, a fost găsit un cuptor datând din epoca galo-romană.

Evul Mediu Orașul Cormeilles este menționat pentru prima dată în anul 697, într-un document al regelui merovingian Childebert al IV-lea, care oferă călugărițelor mănăstirii din Argenteuil pădurea regală Cormoletus (se poate citi și Cornioletus) de pe râul Sena, în ținutul Parisis.

În anul 832, numele Cormeilles apare într-un document al abației Saint-Denis, care își exercită autoritatea în calitate de senior al moșiei Cormeilles, statut pe care îl va păstra până la Revoluția franceză (1789).

Biserica din Cormeilles, sau mai degrabă cripta sa, construită de Suger în secolul al XII-lea, este considerată de istorici ai arhitecturii ca un laborator al arhitecturii gotice, anterior construcției bazilicii Saint-Denis. Biserica are un turn înalt, probabil ridicat pe ruinele unuia mai vechi, deoarece, în 1359, în timpul captivitații regelui Ioan, Carol, regentul, ordonă dărâmarea turnului bisericii parohiale, pentru ca inamicul să nu se adăpostească acolo. Totuși, studiile recente ale arheologului Philippe Bylwès și ale istoricului Mathieu Lours permit datarea bazei clopotniței gotice în secolul al XIII-lea (anii 1220-1230), cu o supraînălțare din secolul al XIX-lea (1863-1865), care îi conferă aspectul actual. O interpretare mai precisă a documentului din 1359 indică demolarea - nu a turnului (clopotniței) - ci a „curții bisericii parohiale din Cormeilles”, adică a fortificațiilor care înconjurau edificiul.

Cormeilles era, în acea perioadă, un sat agricol unde se produce în principal vin (stema orașului fiind reprezentată de grâu și viță de vie). Viile din Cormeilles furnizau în anul 862 vinul obișnuit pentru călugării abației Saint-Denis. În secolul al XIII-lea, viticultorii din Cormeilles, cei care nu depindeau de abația Saint-Denis, își cultivau vița de vie în incinte închise de ziduri. Acest sistem de incinte este avantajos dacă este suficient de mare (cel puțin 7-8 arpeni) pentru a ocupa o familie de viticultori, care să aibă locuința în incintă și să includă un teasc. Toponimia ne-a păstrat numele unor astfel de incinte în cartiere, străzi sau alei din Cormeilles (clos Compans, clos Garnier, clos saint Paul, clos de Médon, clos Gory etc.). Viticultorii își comercializau vinul transportând butoaiele pe Sena până la Rouen, unul dintre marile piețe vinicole ale lumii occidentale. Acest lucru este cunoscut prin documente de litigiu ale vremii între acești viticultori și pretorul negustorilor din Paris, care intenționa să le impună taxe pentru această exportare. Se știe că podgoria medievală din Cormeilles avea o calitate onorabilă, deoarece vinul său se vindea bine la Paris și la Rouen, și chiar la Curte: timp de aproape 300 de ani, o familie de viticultori din Cormeilles, familia Lizeray-Mouton, a fost „Chef du Gobelet du Roi”, adică furnizor oficial pentru masa regelui, până la Revoluție.

Epoca contemporană Secolul al XIX-lea