David Dixon Porter () a fost un amiral al Marinei Statelor Unite și membru al uneia dintre cele mai distinse familii din istoria Marinei SUA. A fost al doilea ofițer al Marinei SUA care a ajuns vreodată la gradul de amiral, după fratele său adoptiv David G. Farragut, și a contribuit la îmbunătățirea Marinei ca al Academiei Navale a SUA, după ce s-a distins în serviciu în timpul Războiul Civil American.
Biografie Porter a început serviciul naval ca (cadet sau aspirant) la vârsta de 10 ani sub comanda tatălui său, comodorul , pe fregata . Pentru tot restul vieții, a fost asociat cu marea. Porter a servit în Războiul Americano-Mexican în atacul asupra fortului din orașul Vera Cruz. La izbucnirea Războiului Civil, el a fost implicat într-un plan al Uniunii de a menține controlul asupra , lângă Pensacola, Florida; execuția acestui plan a perturbat însă efortul de a elibera garnizoana de la Fort Sumter, și a dus la căderea Fortului Sumter. Porter a comandat o flotilă independentă de bărci cu mortiere la . Mai târziu, el a fost avansat la gradul de contraamiral (temporar) la comanda Escadronului Râului Mississippi, care a cooperat cu armata sub comanda generalului-maior Ulysses S. Grant în . După căderea Vicksburgului, a condus forțele navale în dificila din Louisiana. La sfârșitul anului 1864, Porter a fost transferat din interiorul continentului pe coasta Atlanticului, unde a condus Marina SUA în atacurile comune asupra , ultima acțiune navală semnificativă a războiului.
Porter a muncit pentru ridicarea standardelor Marinei SUA, din funcția de superintendent al Academiei Navale după restaurarea ei la Annapolis. A inițiat reforme în curriculum pentru a crește profesionalismul. În primele zile ale administrației președintelui Grant, Porter a fost secretar al Marinei. Când fratele său adoptiv, David G. Farragut, a fost avansat de la gradul de vice-amiral la cel de amiral, Porter și-a ocupat funcția anterioară; la fel, când Farragut a murit, Porter a devenit al doilea om care deținea nou-înființatul grad de amiral. El a adunat un corp de ofițeri cu aceleași concepții ca el, dedicați reformei Marinei.
Administrația Departamentului Marinei sub conducerea lui Porter a stârnit o opoziție puternică din partea unor membri ai Congresului, care l-au forțat pe secretarul Marinei să demisioneze. Înlocuitorul său, , a redus puterea lui Porter și l-a împins într-o ușoară tranziție spre pensionare în 1875.
Note
Bibliografie Duffy, James P., Lincoln's Admiral: the Civil War Campaigns of David Farragut. Wiley, 1997. pp. 276 Fonvielle, Chris E. Jr., The Wilmington Campaign: Last Rays of Departing Hope. Campbell, CA: Savas, 1997. Hearn, Chester G., The Capture of New Orleans 1862. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1995. Hearn, Chester G., Admiral David Dixon Porter: the Civil War Years. Annapolis: Naval Institute Press, 1996. Lewis, Paul, Yankee Admiral: a Biography of David Dixon Porter. David McKay Co., 1968. Melia, Tamara Moser, "David Dixon Porter: Fighting Sailor", in Bradford, James C. (ed.), Captains of the Old Steam Navy: Makers of the American Naval Tradition, 1840–1880. Annapolis: Naval Institute Press, 1986. Musicant, Ivan, Divided Waters: the Naval History of the Civil War. New York: HarperCollins, 1995.
Welles, Gideon, The Diary of Gideon Welles (Edgar T. Welles, editor). 3 volumes. New York: Houghton Mifflin, 1911.
Categorie:Nașteri în 1813 Categorie:Nașteri pe 8 iunie Categorie:Decese în 1891 Categorie:Decese pe 13 februarie Categorie:Ofițeri ai United States Navy Categorie:Oameni ai Războiului Civil American Categorie:Oameni din Pennsylvania