Revolta din Treblinka, urmată de evadarea în masă a majorității deținuților din lagărul de exterminare Treblinka este un eveniment istoric petrecut la 2 august 1943, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un episod al rezistenței evreiești din timpul Holocaustului. Este prima revoltă dintr-un lagăr de exterminare al Germaniei Naziste.
Lagărul
Lagărul de exterminare Treblinka, numit Treblinka II, a fost construit nu departe de lagărul de muncă pentru deținuți polonezi numit Treblika I. Treblinka II a fost înființat conform planului denumit Operațiunea Reinhard, de exterminare a evreilor din Polonia, împreună cu lagărele de exterminare Belzec și SobiborArad 1999, p. 18..
Lagărul a fost construit începând cu sfârșitul lui mai sau începutul lui iunie 1942, în estul Poloniei, nu departe de râul Bug, frontiera cu Uniunea Sovietică înainte de atacarea acesteia, pe un teren împădurit și relativ izolat de localități, la patru kilometri de satul Treblinka și stația de cale ferată a acestuiaArad 1999, p. 37.. O primă fază a construcției s-a terminat pe la mjlocul lui iulie 1942 și exterminarea în masă a început la 23 iulie, dar lucrările au continuat timp de mai multe luniArad 1999, p. 43.Webb și Chocholatý 2014, p. 31.. thumb|200px|Planul lagărului.
Lagărul era compus din trei sectoare. O parte din sectorul I era rezervat personalului lagărului, iar altă parte, izolată de aceasta prin gard de sârmă ghimpată, cuprindea spațiul cu barăcile deținuților lăsați provizoriu în viață pentru a munci, și atelierele unora din aceștiaArad 1999, p. 38.Kopówka și Rytel-Andrianik 2011, p. 77-80..
Sectorul II era cel în care erau recepționați deportații nou sosiți. Acolo era linia moartă pe care erau împinse vagoanele care îi transportau, cu rampa mărginită de barăci deghizate în stație de cale ferată, în realitate depozitele în care se sortau și se țineau lucrurile luate de la deportați. În centrul sectorului era un teren în care deportații trebuiau să-și lase bagajele. Mai exista o baracă în care trebuiau să se dezbrace femeile și copiii lor, cu o încăpere în care erau tunse femeile, și o baracă în care se dezbrăcau bărbații. La o oarecare distanță de aceste barăci, lângă gardul lagărului era o baracă deghizată în spital, numită Lazarett, înconjurată de gard de sârmă ghimpată în care erau fixate crengi pentru mascarea incintei.
De la barăcile de dezbrăcare pornea o alee mărginită de garduri mascate cu crengi, care ducea în sectorul III, cel în care avea loc exterminarea. Aici erau și gropi comune pentru cadavre. În februarie 1943, Heinrich Himmler a ordonat să fie șterse urmele genocidului, inclusiv prin dezgroparea cadavrelor și arderea lor. Pentru aceasta s-au instalat două grătare din șine de cale ferată. Tot acolo se găsea un spațiu pentru deținuții folosiți la lucru în acest sector, înconjurat cu gard de sârmă ghimpatăArad 1999, p. 38-39, 119 și 174.Kopówka și Rytel-Andrianik 2011, p. 82-84..
Personalul Funcționarea lagărului era supravegheată de circa 20-30 de ofițeri și subofițeri SSWebb și Chocholatý 2014, p. 305-307.. SS-iștii nu aveau sarcini de gardă. Aceasta era asigurată de 80-120 de foști prizonieri de război sovietici trecuți în slujba germanilor, în majoritate de naționalitate ucraineană și germană, dar și de alte naționalități. În afară de gardă colaborau la procesul de exterminare și, la fel ca SS-iștii, comiteau și ei atrocitățiProcknow 2011, p. 35.Arad 1999, p. 21.Kopówka și Rytel-Andrianik 2011, p. 78..
SS-iștii erau serviți în sectorul I de câteva femei poloneze și ucrainence.
Exterminarea Lagărul Treblinka II a fost construit pentru exterminarea evreilor din Polonia, dar au fost uciși aici și grupuri mai mici de evrei din alte țări (Austria, Germania, Grecia, MacedoniaActuala Macedonia de Nord. din Iugoslavia ocupată de Bulgaria, Cehia și Lituania)Webb și Chocholatý 2014, p. XI., precum și circa 2.000 de romiArad 1999, p. 153..
Nu se știe exact câți oameni au fost victimele din Treblinka ale genocidului. Numărul lor minim este estimat la 700.000Mărturia istoricului german la primul proces Treblinka, din 1964-1965, apud Roca 2010, p. 202., dar în urma primului din 1964-1965 s-a ajuns la o estimare de 900.000 de victimeSereny 1974, p. 250..
Deținuții lucrători Deținuții lagărului erau deportați apți de muncă fizică bărbați și femei fără copii, selectați la sosirea transporturilor și lăsați în viață provizoriu pentru muncile de întreținere a lagărului și cele legate de procesul de exterminare, astfel încât să fie permanent circa 1000Kopówka și Rytel-Andrianik 2011, p. 88..
În sectoarele I și II erau folosiți circa 700 de deținuți. Cei mai mulți lucrau în sectorul II, în trei echipe. Una lucra pe rampa de la linia ferată cu capătul în lagăr, la scoaterea cadavrelor celor morți în timpul transportului și la curățatul vagoanelor. Membrii altei echipe îi duceau pe cei incapabili să se deplaseze la Lazarett, unde aceștia erau imediat uciși, și duceau în barăcile de sortare bagajele și hainele deportaților. Cea mai numeroasă era echipa celor care sortau îmbrăcămintea și toate obiectele luate de la deportați după calitate și categorii, și le împachetau pentru trimitere în Germania. Altă echipă era folosită la dezinfectarea și împachetarea părului femeilor tunse de către echipa frizerilor. O echipă numită Goldjuden (evreii cu aurul) era formată mai ales din bijutieri, ceasornicari și funcționari de bancă. Aceștia preluau, sortau, evaluau, înregistrau și ambalau banii și obiectele din metale și pietre prețioase luate la deportați și găsite de sortatori ascunse prin coasere în haine. Alți circa 20 de meșteșugari și muncitori calificați lucrau în atelierele de croitorie, cizmărie, tâmplărie, fierărie, lăcătușerie și tinichigerie. În afară de aceștia mai erau și echipe de drumari și constructori. La dispoziția SS-iștilor erau medici, un stomatolog și bărbieri. Aceștia, împreună cu Goldjuden și lucrătorii din ateliere constituiau elita lucrătorilorKopówka și Rytel-Andrianik 2011, p. 89-90.Arad 1999, p. 108-111..
În pădurea de lângă lagăr lucra, păzită de gardieni, echipa tăietorilor de copaci și de pregătire a lemnelor de foc. Altă echipă, escortată de gardieni, mergea în pădure, tăia crengi de pin, le ducea în lagăr și le fixa în gardurile de sârmă ghimpată, înlocuind mereu crengile uscate. Toamna și iarna funcționa o echipă care se ocupa de înmagazinarea și ferirea cartofilor de înghețArad 1999, p. 110-111..
În lagăr au fost și deținute lucrătoare începând cu septembrie 1942, în număr variabil în timp, de la circa 25-30, mai târziu până la 50, folosite ca spălătorese, bucătărese și cusătoreseArad 1999, p. 115-116..
Mai erau și patru adolescenți folosiți la curățarea cizmelor și perierea uniformelor SS-iștilorArad 1999, p. 274.Webb și Chocholatý 2014, p. 285..
În sectorul III, cel de exterminare, erau folosiți circa 300 de deținuți. Grupuri specializate pe fazele muncii scoteau cadavrele din camerele de gazare, curățau camerele, scoteau dinții din metale prețioase și protezele dentare ale cadavrelor, le transportau pe acestea la groapa comunăArad 1999, p. 111-112.. Din februarie 1943, cadavrele au fost dezgropate și o grupă a deținuților de aici a trebuit să le ardă, iar în perioada următoare să ardă cadavrele imediat după gazareArad 1999, p. 174-176..
O categorie aparte a deținuților era a celor desemnați pentru diferite funcții. Fiecare echipă de lucru avea un care o supraveghea în timpul lucrului. Echipele mai mari erau împărțite în grupe, fiecare cu un șef. Fiecare baracă de locuit avea de asemenea un șef deținut care răspundea de tot ce se întâmpla în baracă. În vârful ierarhiei deținuților era șeful de lagăr deținut, unul peste sectoarele I și II, unul peste sectorul III. Kapo, șefii de baracă și șefii de lagăr nu munceau fizic, aveau parte de condiții de viață mai bune decât ceilalți deținuți și aveau dreptul să-i pedepsească. Deținuții cu funcții aveau comportamente diferite față de ceilalți. Unii erau de o cruzime egală cu cea a SS-iștilor, alții erau omenoșiHausser-Gans 2016, p. 137..
Condițiile de detenție În prima fază a existenței lagărului, un număr de deținuți lucrători erau periodic uciși și înlocuiți cu nou veniți. Rata de mortalitate a celor din sectorul de exterminare era cea mai mare. Rezistau fizic și mai ales psihic numai câteva zile și erau împușcați zilnic cu zecile, fiind înlocuiți cu alții, din celelalte sectoare sau nou aduși. Din septembrie 1942, echipele de muncă au devenit relativ permanente și condițiile lor de viață s-au îmbunătățit în oarecare măsurăArad 1999, p. 105-106..
Hrana primită de deținuți era cu totul insuficientă. Era mai consistentă când veneau transporturi de deportați, și SS-iștii tolerau ca deținuții să ia alimente aduse de aceștia. Când nu veneau transporturi de deportați, mai ales spre sfârșitul perioadei de existență a lagărului, când nu mai veneau deloc, deținuții sufereau de foameKopówka și Rytel-Andrianik 2011, p. 91.Arad 1999, p. 203-204..
Deținuții erau forțați să lucreze într-un ritm uneori imposibil de susținut. Kapo aveau o cravașă sau o bâtă, și cei inumani îi băteau pe cei pe care considerau că lucrează prea încet. Și în afară de aceasta, deținuții erau pedepsiți cu cruzime și pentru cele mai mici abateri, în general cu 25 la 50 de lovituri cu o curea de pieleArad 1999, p. 201-202.Hausser-Gans 2016, p. 227.. Cei care deveneau prea slabi sau prea bolnavi, precum și cei deveniți incapabili de muncă în urma pedepselor, erau împușcațiArad 1999, p. 105-106.. Mortalitatea a devenit deosebit de mare în timpul epidemiei de tifos exantematic din decembrie 1942-martie 1943. Au murit circa 400 de deținuți, cei mai mulți împușcați când nu se mai puteau prezenta la apeluriArad 1999, p. 219-222..
Pentru a rămâne în viață în lagăr, era nevoie nu numai de rezistență fizică, ci și psihică. În sectorul III, mulți nu rezistau și se sinucideauArad 1999, p. 223-224.Hausser-Gans 2016, p. 159..
Când, mai ales de la începutul anului 1943, transporturile de noi deportați au devenit mai rare și populația deținuților mai stabilă, tensiunea a scăzut în oarecare măsură și deținuților li s-au permis unele lucruri care le aminteau de viața în libertateArad 1999, p. 208., de exemplu unele practici religioaseArad 1999, p. 216-217.Hausser-Gans 2016, p. 236-237.. Deja mai dinainte au fost lăsați în viață deportați muzicieni și s-a format o orchestră și un cor în sectorul I, și un trio de muzicanți în sectorul III. Aceștia trebuiau în primul rând să distreze personalul, dar să cânte și în timpul aplicării pedepselor, iar conducătorul orchestrei a trebuit să compună un așa-zis imn al lagărului, pe care toți deținuții erau obligați să-l cunoască și să-l cânte când se deplasau în coloanăArad 1999, p. 231-233.Kopówka și Rytel-Andrianik 2011, p. 90..
În puținele ore din afara programului de lucru, în general de la ora 18 până când erau închiși în barăci la ora 21, dacă nu trebuiau să servească distracțiilor personalului, deținuților le era permis să aibă o oarecare viață socială. Se puteau reuni, bărbații puteau face vizite în baraca femeilorArad 1999, p. 236., deținuții din sectorul III cântau și pentru ei, acompaniați de trioul de acoloArad 1999, p. 234-235..
Acte de rezistență și evadări înainte de revoltă Primul act de rezistență a avut loc la 11 septembrie 1942, când un deținut lucrător a ucis un SS-ist cu cuțitul, la apelul de seară. A fost omorât imediat, apoi au fost împușcați pe loc drept represalii zece deținuți, apoi încă 150 a doua ziArad 1999, p. 98-99..
Au existat mai multe evadări din lagăr, mai ales în prima perioadă a sa. Numărul evadărilor a scăzut după ce echipele de lucru au fost relativ permanentizate, dar și măsurile SS-iștilor de prevenire a evadărilor au devenit mai drasticeArad 1999, p. 258-264.. Istoricul britanic Chris Webb prezintă nominal 21 de evadați înainte de revoltă, care au supraviețuit războiuluiWebb și Chocholatý 2014, p. 232-256..