Roissy-en-France este o comună franceză, situată în departamentul Val-d'Oise, în regiunea Île-de-France.
Acest sat a devenit renumit la nivel mondial în 1974 odată cu construirea aeroportului internațional care îi poartă numele și ocupă o parte din teritoriul său. Însă, departe de instalațiile aeroportuare, Roissy rămâne un sat caracteristic regiunii Pays de France.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Descriere
Roissy-en-France este situat în inima câmpiei France, la 25 km nord-est de Paris.
Comune limitrofe
Spațiul rural, format din terenuri agricole (în principal cultivate cu cereale) și suprafețele neconstruite ale aeroportului (pajiști), ocupă 5,93 km², reprezentând 41% din suprafața comunei. Dintre cei 59% de spațiu construit, 4,43 km² (adică 52,7% din spațiul urban) sunt ocupate de instalațiile aeroportuare. 1,7 km² (20%) sunt utilizate pentru șantiere sau pentru Francilienne, iar 1 km² (12%) pentru zone de activitate. Locuințele individuale și continue din partea de jos a satului (case de oraș și mici blocuri de apartamente) ocupă doar 2,9% din spațiu, adică 24 de hectare. Nu există cursuri de apă permanente pe teritoriul comunei.
Geologie Satul este situat în centrul câmpiei France, un vast platou ușor înclinat spre sud, către Paris, format din calcar de Saint-Ouen, deosebit de rezistent la eroziune, care a conferit regiunii o structură tabulară. Ridicarea Alpilor și a Pirineilor în pliocen a accentuat acest caracter. O ușoară depresiune cauzată de o tasare ocupă sudul câmpiei: sinclinalul adăpostește fosa Saint-Denis, prin care curg rarele râuri ale câmpiei, în special Croult și Petit Rosne . Satul se află pe versantul nordic al acestei depresiuni, la capătul unei văi seci. Altitudinile variază de la 116 metri în nord, la 76 metri în sud și până la 67 metri în vest, în adâncitura văii seci, la limita cu Vaudherland.
Absența cursurilor de apă și a carierelor subterane face ca localitatea să fie puțin expusă riscurilor naturale. Doar trei zone cu suprafață limitată prezintă riscuri de alunecări de teren, pe platforma aeroportuară și la limita cu Vaudherland .
Clima În 2010, clima comunei este de tipul climatului oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) pe baza unui set de date care acoperă perioada 1971-2000 bazat pe o serie de date din perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climatului pentru Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică Sud-vest a bazinului Parisian, caracterizată printr-o ploaie redusă, în special primăvara (120-150 mm) și un iarnă rece (3,5 °C) .
Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11,4 °C, cu o amplitudine termică anuală de 15,1 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 681 mm, cu 10,9 zile de precipitații în ianuarie și 8 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France situată în comună, este de 12,1 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 694,3 mm .
Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020 . Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .
Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Roissy-en-France este clasificată drept târg rural, conform noii grile comunale de densitate cu șapte niveluri definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Face parte din unitatea urbană a Parisului, o aglomerație interdepartamentală care cuprinde 407 comune, dintre care Roissy-en-France este o comună suburbană . De asemenea, comuna face parte din zona metropolitană a Parisului, fiind o comună din polul principal. Această zonă cuprinde 1.929 de comune .
Căi de comunicație și transport Rețeaua rutieră
Roissy se află în centrul unei rețele rutiere impresionante, a cărei dezvoltare este strâns legată de Aeroportul Internațional Paris–Charles de Gaulle. Satul original s-a dezvoltat de-a lungul drumului regal dintre Paris și Maubeuge, devenit ulterior drumul național 2. În anii 1970, întreruperea traseului cauzată de platforma aeroportuară aflată în construcție a impus deplasarea acestui ax principal cu cinci kilometri mai la sud și transformarea sa în drum expres până la Dammartin-en-Goële. Traseul vechi, declasificat și redenumit RD 902, are acum doar un rol de deservire locală.
Teritoriul comunei este traversat în centrul său de Autostrada Nordului și ocolit la nord de Francilienne. La vest, aceasta este tangentă la drumul național 17. În plus, numeroase drumuri au fost trasate pentru a asigura traficul de marfă sau cel specific aeroportului: la sud, satul este ocolit de D 902A, care leagă zona de activitate Paris-Nord II de RD 317; la nord, în apropierea satului, drumul Arpenteur deservește zona de întreținere; la est, numeroasele bretele de acces ale A1 duc la aeroport.
Comuna este ușor accesibilă pe cale rutieră, la 25 de kilometri de Paris, prin Autostrada Nordului (Paris, Porte de la Chapelle - Lille), care traversează teritoriul comunei, autostrada A3 (Paris, Porte de Bagnolet - Paris-Nord 2 - Aeroportul Internațional Paris–Charles de Gaulle), drumul național 17 situat la vest sau Francilienne, care ocolește satul și aeroportul pe la nord.
Toponimie
Forme vechi: Royssi în 1196, Russiacum în 1122, Roissiacum, Rossiacum, Rusciacum, Rossiacum, provenind de la numele de persoană latin Roscius sau Rossius și sufixul -acum. Satul este atestat sub forma latinizată Rosiaco în secolul al XIII-lea. Homonimie cu Rochy-Condé, Rouessé-Fontaine, etc.
Toponimul actual datează din iulie 1903, pentru a face distincția față de Roissy (Seine-et-Marne)Arhivele Municipale. Cuvântul France din numele acestei comune se referă la Pays de France, o regiune naturală situată la nord de Paris, care constituia inima domeniului regal capetian.
Abia sub domnia lui Carol al VII-lea a apărut denumirea de Île-de-France, care reflecta încă limitarea acestei „Mici Franțe” (Petite France). Geograful Damien de Templeux scria în 1616 că aceasta includea orașele Saint-Denis, Bonneuil, Roissy, Gonesse, Chenevières, Belloy, Cercelles (Sarcelles), Cevran (Sevran), Jaigny, Thieux, Le Tillay, Mitry, Fontenay și alte sate.
Istorie Originile Regiunea Pays de France a fost locuită încă din paleoliticul timpuriu. Vânătorii-culegători au lăsat câteva urme, în principal biface și răzuitoare, descoperite în comunele vecine Gonesse sau Louvres. Culturile neolitice au ocupat acest sit, așa cum o demonstrează două topoare șlefuite, un topor cioplit, precum și câțiva perforatori sau răzuitoare, găsite pe teritoriul comunei în anii 1950.
Fragmente de ceramică galică, datate din secolul I î.Hr. până la începutul secolului al V-lea, au fost de asemenea descoperite, confirmând o locuire a zonei în timpul Antichității și probabil existența a cel puțin unei așezări antice. În întreaga regiune Pays de France au fost identificate peste douăzeci de exploatații agricole, trei mici aglomerații, trei locuri fortificate și un cimitir antic.
Istoria locului în timpul marilor invazii și al epocilor merovingiană și carolingiană rămâne obscură, doar câteva nume de localități vecine fiind menționate în scrieri rare. Abia în secolul al XII-lea începe să se contureze rețeaua actuală de sate din regiunea Pays de France. Satul este menționat pentru prima dată în 1174, într-un act legat de o donație făcută de Matthieu de Roissy, primul senior cunoscut, către abația Saint-Victor din Marsilia.
Începând cu începutul secolului al XV-lea, Roissy a devenit senioria lui Jean Jouvenel des Ursins, fiul lui Jacques Jouvenel des Ursins, fost primar al negustorilor din Paris, care a devenit arhiepiscop de Reims în 1449. Totuși, acesta a fost deposedat de seniorie de către englezi, înainte ca aceasta să revină, ceva mai târziu, lui Raoul Jouvenel des Ursins, canonic de Paris, care se declara în 1482 senior de Roissy. Acesta din urmă a reușit să obțină de la regele Ludovic al XI-lea dreptul de înaltă jurisdicție, care însă nu a fost aplicat efectiv decât în 1522, după numeroase dificultăți.
La începutul secolului al XV-lea este atestată prezența unui fost castel sau conac, flancat de turnuri rotunde. Acesta a fost demolat la sfârșitul secolului al XVII-lea. În 1537, feuda numită d'en haut, care includea castelul, parcul și cinci sute de arpente de pământ, a fost cumpărată de Jean-Jacques de Mesmes (1490-1569), Primul Președinte al Parlamentului din Normandia. În schimb, feuda d'en bas a fost achiziționată de Richard d'Elbègne, senior de l'Espire.
Jean-Jacques de Mesmes a obținut în 1541 permisiunea regelui Francisc I de a construi o moară de vânt, iar în 1544 dreptul de a organiza un târg pe 3 noiembrie și o piață în fiecare marți. Târgul a dispărut abia la mijlocul secolului al XIX-lea.
Strănepotul său, Claude de Mesmes, Conte d'Avaux (1595-1650), a fost cel mai ilustru membru al familiei. Consilier de stat, ambasador la Veneția, în Danemarca, Suedia și Polonia, el a fost unul dintre negociatorii Tratatului de la Westfalia în 1648.
Jean-Antoine de Mesmes (1662-1709) a construit un nou castel începând din 1704. Mult timp s-a crezut că acest castel era opera arhitectului suedez Nicodème Tessin. În 1687, aflat într-o călătorie de studiu în Europa, Tessin a fost primit de Ludovic al XIV-lea și a sperat că ar putea avea onoarea de a finaliza Luvrul. Totuși, regele, stabilit la Versailles, îl alesese deja pe Jules Hardouin-Mansart pentru noile sale proiecte. Fascinat de castelul de la Versailles, Tessin a impus noile planuri pentru castelul Steninge din Suedia.
În urma săpăturilor preventive realizate între 1998 și 2002, împreună cu cercetări noi în Arhivele Naționale și studiul desenelor arhitectului Le Rouge (1775), păstrate la biblioteca Arsenalului, s-a descoperit că proiectul lui Tessin nu a fost niciodată realizat. În schimb, castelul a fost atribuit unui alt arhitect renumit al epocii: Germain Boffrand, nepotul și elevul lui Hardouin-Mansart. Boffrand este arhitectul castelului de la Lunéville.
În 1715, o grădină fără apă și un mare parc erau menționate de Piganiol de la Force .
În 1719, domeniul a fost proprietatea finanțistului John Law, iar în 1725 a trecut în posesia lui Antoine Portail, primul președinte al Curții Parlamentului, a cărui fiică s-a căsătorit cu Victor-Pierre-François Riquet de Caraman, nepotul lui Pierre-Paul Riquet, realizatorul canalului Midi. Astfel, Victor-Pierre-François a devenit senior de Roissy în 1730.
Familia Riquet de Caraman a păstrat senioria până la Revoluția Franceză, când domeniul a fost vândut ca bun național.
În timpul recensământului realizat în alegerile Parisului din 1709, erau numărate 167 foyers (gospodării). La mijlocul secolului al XVIII-lea, Dicționarul universal al Franței (apărut în 1726) estima populația la 675 de locuitori.
Parcul castelului avea arbori de esență rară. Astăzi, nu mai rămân decât trei cedrii libanezi. Între autostradă și linia de cale ferată a RER B, doi cedri veghează încă la intrarea în aeroport. Al treilea se află pe locul fostei ferme de Langle, actualmente Parcul Cèdre.
Povestea spune că botanistul Bernard de Jussieu i-a adus în 1734 de la Kew Garden, grădina botanică din Londra. Doi dintre acești arbori au fost plantați la Jardin des Plantes din Paris (unul încă se află la baza colinei labirintului), iar ceilalți au fost oferiți lui Pierre François de Riquet, conte de Caraman, senior de Roissy.
Revoluția și Imperiul