Nemours este o comună franceză, situată în departamentul Seine-et-Marne, în regiunea Île-de-France.
Orașul este cunoscut pentru castelul-muzeu din secolul al XII-lea, precum și pentru Muzeul Departamental de Preistorie din Île-de-France.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Localizare Nemours este situat pe malurile râului Loing, la 17 kilometri sud de Fontainebleau și la 81 de kilometri de Paris.
Comune limitrofe
Geologie și relief Suprafața comunei este de 10,83 km²; altitudinea sa variază între 57 și 133 de metri .
Hidrografie Sistemul hidrografic al comunei este compus din șase cursuri de apă identificate: Râul Loing, cu o lungime de 142,73 km , afluent pe malul stâng al Senei; Un braț de 0,31 km ; Un braț de 0,53 km ; Un braț de 1,04 km ; Canalul Loing, cu o lungime de 47,84 km , construit în secolul al XVIII-lea, care inițial, împreună cu canalul Orléans, asigura legătura între bazinul hidrografic al Loarei și cel al Senei; Canalul 01 des Fontaines, cu o lungime de 0,64 km , care se varsă în canalul Loing.
Lungimea totală a cursurilor de apă de pe teritoriul comunei este de 9,76 km .
Climă În 2010, clima comunei este de tip oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) bazat pe o serie de date care acoperă perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France publică o tipologie a climei Franței metropolitane, în care comuna este expusă unei clime oceanice alterate și se află în regiunea climatică Nord-Est a bazinului Parisian, caracterizată printr-un nivel redus de însorire, precipitații medii distribuite regulat pe parcursul anului și ierni reci (3 °C) .
Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 10,8 °C, cu o amplitudine termică anuală de 15,5 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 693 mm, cu 11,4 zile de precipitații în ianuarie și 7,5 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France situată în comună, este de 12,0 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 690,3 mm .
Pentru viitor, parametrii climatici estimati pentru comună pentru anul 2050, conform diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră, pot fi consultati pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .
Mediu natural și biodiversitate Spații protejate Protecția reglementată reprezintă cel mai puternic mod de intervenție pentru a conserva spațiile naturale remarcabile și biodiversitatea asociată acestora .
Rezervația de biosferă „Fontainebleau și Gâtinais”, creată în 1998 și având o suprafață totală de 150.544 ha, este un spațiu protejat prezent pe teritoriul comunei. Această rezervație de biosferă, caracterizată printr-o biodiversitate bogată, cuprinde trei mari ansambluri: o mare parte vestică predominant agricolă, emblematica pădure Fontainebleau în centru și Valea Senei la est.
Structura de coordonare este Asociația Rezervației de Biosferă Fontainebleau și Gâtinais, care include un consiliu științific și un Consiliu pentru Educație, unic printre rezervațiile de biosferă din Franța .
Situri Natura 2000
Rețeaua Natura 2000 este o rețea ecologică europeană de situri naturale de interes ecologic, creată pe baza directivelor „Habitate” și „Păsări”. Această rețea este formată din Zone Speciale de Conservare (ZSC) și Zone de Protecție Specială (ZPS). În cadrul acestor zone, statele membre se angajează să mențină într-o stare favorabilă de conservare tipurile de habitate și speciile vizate, prin măsuri de reglementare, administrative sau contractuale.
Un sit Natura 2000 a fost definit pe teritoriul comunei în baza „Directivei Habitate” : „Rivières du Loing et du Lunain”, cu o suprafață de 400 ha, două văi de o calitate remarcabilă pentru regiunea Île-de-France, care găzduiesc populații piscicole diverse, incluzând specii precum Cotovatra (Chabot), Chișcarul de râu (Lamproie de Planer), Ocheanul de râu (Loche de Rivière) și Boarța (Bouvière) .
Zone naturale de interes ecologic, faunistic și floristic Inventarul zonelor naturale de interes ecologic, faunistic și floristic (ZNIEFF) are ca obiectiv identificarea zonelor cele mai valoroase din punct de vedere ecologic. Acesta urmărește, în principal, îmbunătățirea cunoștințelor despre patrimoniul natural național și oferirea decidenților a unui instrument util pentru integrarea aspectelor de mediu în procesul de amenajare a teritoriului.
Teritoriul comunei Nemours include o ZNIEFF de tip 1 și două ZNIEFF de tip 2: ZNIEFF de tip 1: „Sablières et Platières de Nemours”, cu o suprafață de 571,64 ha, care acoperă teritoriul a 2 comune din departament . ZNIEFF de tip 2: „Valea Loingului între Moret și Saint-Pierre-Lès-Nemours”, cu o suprafață de 1.749,77 ha, care acoperă teritoriul a 13 comune din departament ; „Valea Loingului între Nemours și Dordives”, cu o suprafață de 1.059,63 ha, care acoperă teritoriul a 7 comune, dintre care 1 în departamentul Loiret și 6 în departamentul Seine-et-Marne .
Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Nemours este clasificată drept centru urban intermediar, conform noii grile comunale de densitate cu șapte niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Face parte din unitatea urbană Nemours, o aglomerație intra-departamentală care cuprinde patru comune, dintre care Nemours este orașul central . În plus, comuna face parte din aria metropolitană a Parisului, fiind una dintre comunele de la periferie, această zonă reunind 1.929 de comune .
Ocuparea terenurilor În 2018 , teritoriul comunei era împărțit astfel: 47,1 % păduri, 30,2 % zone urbanizate, 11,2 % zone agricole eterogene, 9,9 % zone industriale, comerciale și rețele de comunicație, 1,2 % pajiști, 0,5 % terenuri arabile și 0,5 % ape continentale .
Căi de comunicație și transport
Nemours este traversat de drumul național 7 și este deservit de autostrada A6 (ieșirea 15 (nord) și ieșirea 16 (est)).
Comuna este deservită de Gara Nemours - Saint-Pierre, situată pe linia Paris (Gara Paris-Bercy-Bourgogne-Pays d'Auvergne) - Clermont-Ferrand, unde opresc trenuri de pe linia R a Transilien (rețeaua Paris Sud-Est), care circulă între Paris și Montargis. În plus, în orele de vârf, gara este deservită și de trenuri TER Express care circulă între Paris-Bercy și Nevers, fără oprire între Paris (Gara Paris-Bercy-Bourgogne-Pays d'Auvergne) și Nemours.
Riscuri naturale și tehnologice Comuna este clasificată în zona de seismicitate 1, corespunzând unei seismicități foarte reduse. Altitudinea variază între 57 de metri și 133 de metri pentru cel mai înalt punct, centrul orașului aflându-se la aproximativ 60 de metri altitudine (primărie) .
Toponimie
Numele localității este atestat sub forma Nemausus în jurul anului 843, o formă derivată din nemeton („loc sacru”), care a dat denumirea Nemours.
Nemausum, un cuvânt care are aceeași rădăcină ca termenul celtic nemetum și care, la fel ca acesta, înseamnă „incintă sacră, sanctuar”.
Elementul galic nem se regăsește și în termenul nemetos- („incintă sacră, templu”), care corespunde latinescului fanum („sanctuar”).
Istorie Preistorie Pădurea Beauregard Sit-ul de la Beauregard sau pădurea Beauregards a fost excavat de către domnul Soudan înainte de 1929 și până în ianuarie 1932; de asemenea, a fost cercetat de abatele André Nouel (1901-1971), probabil în aceeași perioadă. Cu toate acestea, colecția Nouel de la Beauregard a fost distrusă în incendiul din Orléans în 1940.
Stratul C, cel mai vechi, este atribuit „Magdalenianului I” de către André Nouel și Raoul Daniel, care a studiat de asemenea industria litică a sitului (1930, 1937). Cu toate acestea, Nouel afirmă că piesele din acest strat sunt foarte comparabile cu cele de la Badegoule și că, la un moment dat, le-a considerat a fi de tip Aurignacian.
R. Daniel publică în 1937 o rectificare: „Industria nivelului inferior [...] nu este aurignaciană; trebuie clasată la baza Magdalenianului.” Totuși, Badegoulianul, un facies care precede imediat Magdalenianul și este uneori numit „protomaagdalenian”, nu era încă definit în perioada lui Nouel și Daniel. Mai târziu, situl Beauregard devine faimos tocmai pentru depozitul său badegoulian.
R. Daniel dedică câteva rânduri în 1930 și 1939 unor piese pe care le consideră solutreene. În publicația din 1939, subliniază că este vorba în principal despre „tipul cu fața plană”. Nu există desene ale pieselor în articolul din 1930, dar cele prezentate în publicația din 1939 seamănă mai degrabă cu răzuitoarele și burinele pe răzuitor specifice Badegoulianului, foarte numeroase la Beauregard.
Până în 1965, acest sit a furnizat deja peste 10.000 de piese și nuclee și nu a fost explorat complet – departe de așa ceva.
Conform lui Nouel (1949), celelalte două straturi, B și A, aparțin Magdalenianului.
În 1965, R. Daniel menționează „piese de tip Moustériform în Protomagdalenianul I” (adică în Badegoulian).
Alte situri Adupostul de la peștera Troglodyte este singurul alt adăpost natural din stâncă ce a fost locuit. Celelalte situri ocupate se află pe creste și platouri; acestea sunt prezentate în ordinea cronologică a perioadelor de ocupare (cantitățile de piese colectate, indicate prin cifre, provin din săpăturile Vignard & Vacher din 1965, exceptând cazurile menționate altfel):
Gravettian Gros Monts bis și Gros Monts ter sunt cele mai importante situri: 3.000 de unelte și 95.000 de așchii au fost colectate doar de pe jumătate din zăcământ. Les Chênes, cu blocuri mari de rocă mai mult sau mai puțin îngropate. Înainte de depunerea loessului, acestea ofereau un adăpost de 1 m până la 1,5 m, prin sprijinirea unor ramuri mari acoperite cu piei. „Zăcământul din Pădurea Stejarilor” este menționat, de asemenea, de Bodu și colab. (2014). Acest sit a furnizat 600 de unelte și câteva mii de așchii, doar de pe jumătate din zăcământ. Les Ronces, de asemenea cu blocuri mari de rocă mai mult sau mai puțin îngropate și aceleași condiții de habitat, a furnizat aproximativ același număr de piese ca și Les Chênes.
La Gros Monts I și Gros Monts bis, lucrările de carieră au distrus câțiva bolovani care ar fi putut servi drept adăpost.
Badegoulian Al doilea Redan a furnizat peste 1.700 de unelte și nuclee, iar săpăturile mai vechi au colectat, cu siguranță, mai mult decât dublu. Les Chênes a furnizat 2.500 de unelte și câteva mii de așchii de pe doar jumătate din zăcământ. Les Ronces, în aceleași condiții ca și Les Chênes, a furnizat doar 700 de piese și nuclee. Les Pins este și mai puțin important, dar reprezintă singurul atelier pur din întreaga regiune, având și coliba șefului.
Pentru perioada Badegoulian sunt menționate, de asemenea, Al doilea Redan bis, Les Gros Monts și Gros Monts X.
Magdalenian Gros Monts I a furnizat peste 5.000 de unelte și 50.000 de așchii. Les Ronces a furnizat peste 1.000 de piese de pe jumătate din atelier. Gros Monts bis: 2.000; Gros Monts ter: 100; Marie-Laure: 150; Eveline: 560; Corine: 150. Aceste cinci ateliere, împreună cu o groapă de gunoi, sunt situate la o distanță de 15 pași unul de celălalt, dispuse pe două linii drepte care se intersectează aproape în unghi drept. Acesta este cel mai vechi cătun cunoscut din Franța. Gros Monts IV a furnizat 250 de piese; Gros Monts V: 280; Gros Monts VI: 490; Gros Monts VII: 560; Gros Monts IX: 490; Gros Monts X: 410. Toate aceste zăcăminte au fost aproape complet cercetate.
Gros Monts X, Les Ronces și Les Chênes sunt presărate cu bolovani mari, mai mult sau mai puțin îngropați. Înainte de depunerea loessului, acestea ofereau un adăpost de 1 m până la 1,5 m, prin sprijinirea unor ramuri mari acoperite cu piei.