miniatura|Tip „italian” în contrast invers într-o carte de specimene din 1828 a companiei George Bruce din New York. Mai jos este prezentat un design „”, un tip de asemenea popular în tipăriturile de la începutul secolului al XIX-lea. Ambele tipuri de caractere sunt foarte îndrăznețe, dar liniile groase ale „fat face” sunt verticalele normale, iar cele ale „italianului” sunt orizontale. O formă de literă cu contrast invers sau cu accent invers este un sau o personalizată în care este inversat față de normă, ceea ce înseamnă că liniile orizontale sunt cele mai groase. Acest lucru este invers față de liniile verticale care sunt de aceeași lățime sau mai groase decât cele orizontale, ceea ce este normal în scrierea alfabetului latin și în special în tipărire. Rezultatul este un efect dramatic, în care literele par să fi fost tipărite invers. Stilul a fost inventat la începutul secolului al XIX-lea ca o noutate care să atragă atenția pentru . Designerul de fonturi moderne , care a creat un design în acest gen, le-a descris ca fiind „un truc murdar pentru a crea forme de litere ciudate care ieșeau în evidență”.
Literele cu contrast invers sunt rareori utilizate pentru corpul textului, fiind folosite mai mult în aplicații de , cum ar fi titlurile și posterele, în care structura neobișnuită poate fi deosebit de atrăgătoare. Au fost deosebit de comune în secolul al XIX-lea și au fost reînviate ocazional de atunci. Ele ar putea fi considerate ca desene datorită serifurilor îngroșate și sunt adesea caracterizate ca făcând parte din acest gen.
Efectul contrastului invers a fost extins la alte tipuri de caractere, cum ar fi . Nu există nicio legătură cu tipărirea cu contrast invers, în care textul deschis este tipărit pe un fundal negru.
Context istoric
miniatura|Unghiul diagonal de accent în fontul , bazat pe tipografia venețiană din anii 1470. Cea mai îngustă parte a cursei este în partea de sus stânga/jos dreapta, astfel încât axa este diagonală De-a lungul dezvoltării alfabetului latin modern, cu o majusculă bazată pe majuscule romane pătrate și litere mici bazată pe scris de mână, a fost normal ca liniile verticale să fie în general puțin mai groase decât cele orizontale. Tipurile „romane” sau „antiqua” timpurii au urmat acest model, plasând adesea punctul cel mai subțire al literelor într-un unghi, iar liniile de jos fiind mai grele decât cele de sus, imitând scrisul unui scriitor dreptaci care ținea o pană de scris. (În schimb, alfabetul ebraic este în mod normal „contrast invers” din perspectiva alfabetului latin, deoarece verticalele sunt mai ușoare.)
De la sosirea caracterelor romane în jurul anului 1475 până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a avut loc o dezvoltare relativ redusă a designului literelor, deoarece majoritatea fonturilor din acea perioadă erau destinate textului de corp și au rămas relativ asemănătoare în design și înrădăcinate în tradițiile scrisului de mână umanist italian. miniatura|Un tip Didone, , de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Contrastul a fost mărit, iar axa contrastului a devenit mai pur verticală Începând cu secolul al XVII-lea, tipografii au dezvoltat ceea ce astăzi se numește transitional și apoi tipuri „moderne” sau Didone. Aceste tipuri de caractere aveau o cantitate mult mai mare de contrast al caracterelor decât înainte, cu o diferență în lățimea caracterelor mult mai mare decât în tipurile anterioare. Acestea aveau forme de litere mai construite, care se apropiau de caligrafia acerbă a perioadei, și orizontale și detalii cu serife îndrăzneț de subțiri, care puteau pune în evidență calitatea din ce în ce mai ridicată a hârtiei și a tehnologiei de tipărire a perioadei. În plus, aceste fonturi aveau un accent strict vertical: fără excepție, liniile verticale erau mai groase decât cele orizontale, creând un design mult mai geometric și modular. miniatura|Un font convențional de tip slab-serif, . Serifurile au fost îngroșate, iar contrastul este minim O a doua evoluție majoră a perioadei a fost apariția posterelor tipărite și utilizarea din ce în ce mai frecventă a semnalisticii și a tiparului pentru publicitate și reclamă. Acest lucru a determinat dorința de a dezvolta noi tipuri de litere care să atragă privirile. Ca urmare, au început să apară noi stiluri de litere și „” (tipuri de afișare), cum ar fi „” bold faces, litere , aparent inspirate de antichitatea clasică, și apoi . Aceste forme de litere au fost o nouă plecare și nu doar versiuni mai mari ale literelor serif tradiționale. Probabil pentru a fi mai atractive, aceste noi stiluri de litere erau adesea extrem de îndrăznețe.
Primele tipuri de caractere cu contrast invers Cel mai vechi font cunoscut cu contrast invers datează din jurul anului 1821. A fost creat de din Londra (numită pe atunci Caslon and Catherwood), probabil ca o parodie a caracterelor și literelor „Didone” de contrast ridicat din acea perioadă. Un design doar pentru majuscule, din oțel ale turnătoriei supraviețuiesc în colecția , Londra.
Caracterele italiene Caslon au un design foarte clar „conceptual”, luând în mod deliberat aspecte ale fontului „fat face” și inversându-le unul câte unul; Nick Sherman comentează că „prezintă o abordare foarte literală a inversării greutății caracterelor, astfel încât caracterele groase devin subțiri și caracterele subțiri devin groase.” Are serifi foarte groase, astfel încât spațiul dintre serifuri și trăsăturile principale care alcătuiesc literele este foarte mic, așa cum se poate observa la litere precum „E” și „S”. Pentru a face efectul și mai șocant, serifurile triunghiulare au fost inversate (devenind mai subțiri pe măsură ce întâlneau litera, nu mai groase), iar linia mai groasă de pe „A” a fost mutată din poziția sa normală de pe dreapta (poziția naturală care se potrivește scrisului de mână al unui dreptaci) pe stânga, creând o literă care pare să fi fost desenată invers. Scriind pentru revista Print, Paul Shaw l-a descris ca fiind „unul dintre cele mai bizare tipuri de serife din secolul al XIX-lea.” și îl descriu ca fiind „pervers [dar] realizat cu siguranță și încredere.”
Compania Caslon a denumit acest tip „Italian”. Mai multe tipuri de afișare din acea vreme au primit denumiri exotice: cam în aceeași perioadă, „egiptean” a fost aplicat tipurilor cu serife de tip sans- (și apoi slab-) și „Antique” tipurilor cu serife de tip slab; acest lucru a devenit din ce în ce mai comun mai târziu în secol, pe măsură ce au fost realizate fețe de afișare mai fanteziste. Shields scrie că „nu am găsit nicio dovadă a unor exemple mai vechi decât cele ale Caslon & Catherwood”. era pregătită să creadă că era „probabil” de origine italiană, însă a fost influențată de scriitorul francez despre tipografie care susținea în cartea sa din 1921 La Lettre d'Imprimerie că stilul a apărut în Franța în timpul Primul Imperiu Francez (1804-1814/15), înainte de prima sa apariție cunoscută în Marea Britanie. Shields (2008) respinge afirmația lui Thibaudeau: „Thibaudeau pare singur... și nu atribuie niciunei turnătorii franceze originea tipului. În investigațiile mele de până acum nu am găsit nicio dovadă a unor exemple mai vechi decât cele ale lui Caslon & Catherwood. ... Primul exemplar francez cu o dată confirmată este Laurent & Deberny's 1835 broadside.” Barnes comentează, de asemenea, «Nu am văzut niciodată surse franceze sau italiene», dar a lăsat originea designului ca o întrebare deschisă. Designurile cu contrast invers seamănă ușor cu scrierea din Roma Antică, care are, de asemenea, serife orizontale emfatice în partea de sus și de jos, deși aceasta poate fi o coincidență. Au fost folosite și alte denumiri, precum egiptean.
La câțiva ani de la introducerea lor, eminentul tipograf le-a deplâns ca fiind „monstruozități tipografice”:Moda și fantezia se plimbă în mod obișnuit de la o extremă la alta. Liniilor fine și serifurilor cu muchie de brici ale tipului [Didone]... le-a reușit o inversare a serifurilor slab... a cărei proprietate este că loviturile care formează literele sunt toate de o grosime uniformă! După aceasta, cine ar fi crezut că ar putea fi concepută o extravaganță și mai mare? Rămâne, totuși, de precizat că ingeniozitatea unui fondator a creat un tip în care forma naturală este inversată, transformând toate serifele și liniile fine în litere groase, iar literele groase în stângace. Oh! nuanțe sacre de [eminenți fondatori de caractere din trecut] și , de și ! Ce ați fi spus despre monstruozitățile tipografice expuse aici, pe care le-a produs Moda în epoca noastră? Și cei care ne vor urma, la fel de mulți ani după cum ne-ați precedat voi, cărei epoci sau ființe vor atribui semnele expuse aici ca specimen?În schimb, a descris designul în 1986 drept „un «jeu d'esprit», care nu trebuie judecat în termeni estetici convenționali.”Se pare că designul a avut succes, deoarece s-a răspândit rapid în Statele Unite și în alte părți. Un tip italian a apărut pentru prima dată în Statele Unite într-un specimen din 1826 al Star, Little & Co, iar turnătoria George Bruce din New York prezintă unul în cartea sa de specimene din 1828. Au fost lansate numeroase versiuni ale unor modele similare, atât în metal, cât și ca caractere de lemn. Alte specimene de cărți digitalizate din acea perioadă care prezintă italieni sunt Caslon 1841, Bruce 1869, Boston, 1880.}} Extinderi ale conceptului au inclus , numit în mod confuz „Italian Italic”, versiuni inversate (backslanted) și sans-serif.
Cam în aceeași perioadă, caracterele de lemn deveneau populare pentru tipărirea afișelor. Anterior, metalul era comun pentru acest tip, deoarece putea fi turnat cu ușurință într-o formă repetată, dar introducerea laterală a de către Darius Wells în 1827 și a pantografului de către William Leavenworth în 1834 a permis ca caracterele din lemn să fie produse în masă. Tipografia din lemn era mult mai ușoară decât cea din metal și mai ieftină.<ref> Mai multe modele italiene au fost lansate ca caractere de lemn începând cu 1837.
Au fost realizate mai multe digitizări ale stilului italian. Karloff a lui este o familie de fonturi cu contrast normal și contrast invers asortat, cu majuscule și litere mici, împreună cu un design cu serif slab cu contrast scăzut, toate cu aceeași structură de bază. Biľak și colegii săi au încercat să inverseze strict contrastul unui font Didone convențional și să le interpoleze pe cele două pentru seriful slab cu contrast redus. Acestea au fost lansate ca Karloff Positive, Negative și Neutral, numele făcând referire la Boris Karloff. O relansare doar cu majuscule cu contrast extrem de ridicat este Maelstrom a lui , care are și un design însoțitor sans-serif. Paul Barnes de la a lansat o renaștere italiană, împreună cu informații detaliate despre cercetarea efectuată pentru proiect și un design antic francez însoțitor (vezi mai jos). Arbor de la Village Type este, de asemenea, o literă mică, în timp ce Slab Sheriff de la Match & Kerosene este doar cu majuscule, cu un „A” care prezintă accentul convențional pe dreapta. O altă digitizare a fost realizată de pentru uz privat.
French Clarendon
dreapta|miniatura|Tipul French Clarendon (sus) comparat cu un design Clarendon convențional miniatura|Tip franțuzesc Clarendon wood type, arătând designul său foarte condensat. miniatura|Tipuri French Clarendon pe un afiș din 1914 din Ljubljana.