Bernardino de Sahagún OFM ( – 5 februarie 1590) a fost un călugăr franciscan, preot misionar și etnograf pionier care a participat la evanghelizarea catolică a coloniilor Noua Spanie (actualul Mexic). Născut în Sahagún, Spania, în 1499, a călătorit în Noua Spanie în 1529. A învățat nahuatl și a studiat peste 50 de ani credințele, cultura și istoria aztecilor. Deși a fost în primul rând dedicat sarcinii sale misionare, munca sa extraordinară de documentare a viziunii asupra lumii și a culturii indigene i-a adus titlul de „primul antropolog”.M. León-Portilla, Bernardino de Sahagún: The First Anthropologist (University of Oklahoma Press, Norman, 2002), pp. El a contribuit, de asemenea, la descrierea Nahuatl, limba Imperiului Aztec. El a tradus Psalmii, Evangheliile și un catehism în nahuatl.
Sahagún este probabil cel mai cunoscut ca compilator al Historia general de las cosas de la Nueva España (Istoria generală a lucrurilor din Noua Spanie, denumită în continuare Istoria generală). Cel mai faimos manuscris existent al Istoriei generale este Codexul Florentin. Este un codex format din 2.400 de pagini organizate în douăsprezece cărți, cu aproximativ 2.500 de ilustrații desenate de artiști nativi folosind atât tehnici native, cât și europene. Textul alfabetic este bilingv în spaniolă și nahuatl pe foliile opuse, iar pictorialele ar trebui considerate un al treilea tip de text. Documentează cultura, cosmologia religioasă (viziunea asupra lumii), practicile rituale, societatea, economia și istoria poporului aztec, iar în Cartea 12 dă o relatare despre cucerirea Imperiului Aztec din punctul de vedere Tenochtitlan - Tlatelolco. În procesul de alcătuire a Istoriei generale, Sahagún a folosit metode inedite de colectare a informațiilor etnografice și de validare a acurateții acesteia. Istoria generală a fost numită „una dintre cele mai remarcabile relatări ale unei culturi non-occidentale compuse vreodată”, iar Sahagún a fost numit părintele etnografiei americane. În 2015, opera sa a fost declarată Patrimoniu Mondial de către UNESCO.
Educația din Spania dreapta|miniatura|250x250px| Parintele Bernardino de Sahagún Parintele Bernardino s-a născut Bernardino de Rivera (Ribera, Ribeira) în 1499 în Sahagún, Spania. A urmat cursurile Universității din Salamanca, unde a studiat curentele umanismului renascentist. În această perioadă, universitatea din Salamanca a fost puternic influențată de Erasmus și a fost un centru pentru viața intelectuală franciscană spaniolă. Acolo s-a alăturat Ordinului Fraților Minori sau Franciscanilor. Probabil că a fost hirotonit în jurul anului 1527. Intrând în ordin, a urmat obiceiul franciscan de a-și schimba numele de familie cu numele orașului natal, devenind Bernardino de Sahagún.
Conchistadorii spanioli conduși de Hernán Cortés au cucerit capitala aztecă Tenochtitlan (pe locul actualului Mexico City ) în 1521, iar misionarii franciscani au urmat la scurt timp după aceea, în 1524. Sahagún nu era în acest prim grup de doisprezece călugări, care a ajuns în Noua Spanie în 1524. O relatare, atât în spaniolă, cât și în nahuatl, a disputei pe care acești călugări franciscani au avut-o la Tenochtitlan la scurt timp după sosirea lor a fost făcută de Sahagún în 1564, pentru a oferi un model viitorilor misionari. Datorită propriei sale reputații academice și religioase, Sahagún a fost recrutat în 1529 pentru a se alătura efortului misionar din Noua Spanie. Următorii 61 de ani avea să-i petreacă acolo.
Evanghelizarea Noii Spanii miniatura| Evangeliario en lengua mexicana : „Catecism în limba mexicană” (Nahuatl) În timpul Epocii Descoperirilor, 1450–1700, monarhii iberici au manifestat un deosebit interes pentru evanghelizarea, cu ajutorul misionarilor, a popoarelor native întâlnite pe Noul Pamant. În Spania catolică și Portugalia, proiectul misionar a fost finanțat de monarhi catolici sub patronato real emis de papă pentru a se asigura că munca misionară catolica a fost parte a unui proiect mai larg de cucerire și colonizare.
In anii care au urmat după cucerirea spaniolă a avut loc transformarea dramatica a culturii indigene, o schimbare de sorginte religioasă care a contribuit la crearea culturii mexicane. Oamenii atât din cultura spaniolă, cât și din cultura indigenă au avut o gamă largă de opinii diferite despre ceea ce se întâmpla în timpul acestei transformari.
Evanghelizarea Noii Spanii a fost condusă de călugări franciscani, dominicani și augustinieni. Aceste ordine religioase au înființat Biserica Catolică în Noua Spanie colonială și au condus-o în cea mai mare parte a secolului al XVI-lea. Franciscanii în special erau entuziasmați de noul pământ și de indigeni.
Călugării franciscani care au plecat în Lumea Nouă au fost motivați de dorința de a predica Evanghelia unor popoare noi. Mulți franciscani erau convinși că descoperirea și evanghelizarea acestor noi popoare au un sens mesianic. Au fost uimiți că există astfel de popoare noi și au crezut că evanghelizarea va produce A doua venire a lui Hristos și sfârșitul lumii, un set de credințe numit milenarism. În același timp, mulți dintre călugări erau nemulțumiți de corupția societății europene, inclusiv, din conducerea Bisericii Catolice. Ei credeau că Noua Spanie era ocazia de a reînvia spiritul pur al creștinismului primitiv.
In timpul primilor ani, de dupa cucerirea spaniola a Americii Centrale , multi nativi s-au convertit la crestinism, de multe ori doar superficial.
Călugării s-au folosit de multi nativi americani pentru construirea de biserici și mănăstiri, nu numai pentru construcția bruta, ci și ca artiști, pictori și sculptori, iar lucrările lor au fost folosite pentru decorare și evanghelizare. Artiștii nativi au adăugat multe referințe la obiceiurile și credințele lor: flori, păsări sau simboluri geometrice. Călugării credeau că imaginile erau decorative, dar nativii le-au recunoscut puternica conotație religioasă. Amestecul de simboluri creștine și indigene s-a numit artă indocristiană sau indocreștină. Inspirați de spiritualitatea lor franciscană și umanismul catolic, călugării au organizat populatiile native în comunități utopice. Popoarele indigene au fost convertite la catolicism, sute de mii de botezuri avand loc în centrele de evanghelizare înființate de călugări.
În fazele sale inițiale, proiectul de evanghelizare a coloniilor a părut destul de reușit, în ciuda comportamentului uneori antagonizant al conchistadorilor. Cu toate acestea, nativii nu și-au exprimat credința creștină în modurile așteptate de călugări misionari. Mulți își practicau în continuare ritualurile religioase de contact pre-europene și își mențineau credințele ancestrale, așa cum au făcut-o timp de mii de ani, participând, in acelasi timp, si la adoratia catolica, o practică cunoscută sub numele de apartenență religioasă multiplă. Au avut loc dezacorduri cu privire la solutiile de a rezolva aceste practici, și dispute cu privire la misiunea lor și la modul de a determina succesul.
La Colegiul Santa Cruz de Tlatelolco Sahagún a ajutat la înființarea primei școli de învățământ superior din America, Colegiul Imperial Santa Cruz de Tlatelolco în 1536, în actualul Mexico City. Acesta a servit ulterior drept bază pentru propriile sale activități de cercetare, deoarece a recrutat foști studenți pentru a lucra cu el. Colegiul a contribuit la îmbinarea culturilor spaniole și indigene în ceea ce este acum Mexic.
Colegiul a devenit punctul central pentru evanghelizarea studenților, precum și pentru recrutarea și pregătirea bărbaților nativi pentru clerul catolic; a fost un centru pentru studiul limbilor native, în special nahuatl. Colegiul a contribuit la raspandirea creștinismului catolic în Noua Spanie și a devenit o instituție importantă pentru schimburi culturale. Sahagún a predat latină și alte materii în primii ani. Alți călugări au predat gramatică, istorie, religie, scripturi și filozofie. Liderii nativi au fost recrutați pentru a preda despre istoria și tradițiile native, ceea ce a dus la controverse între oficialii coloniali care erau preocupați de controlul populațiilor indigene. În această perioadă, franciscanii care afirmau deplina umanitate și capacitatea indigenilor au fost percepuți ca suspecți de oficialii coloniali și de Ordinul Dominican. Unii dintre aceștia din urmă au sugerat că frații susțin idolatria. Călugării au trebuit să fie atenți în urmărirea și definirea interacțiunilor lor cu indigenii.
Sahagún a fost unul dintre câțiva călugări de la școală care au scris relatări notabile despre viața și cultura indigenilor. Două lucrari notabile ale activitatii de la colegiu sunt primul „Ierbar” din Lumea Nouă și o hartă a ceea ce este acum regiunea Mexico City. Un „Ierbar” este un catalog de plante și utilizările lor, inclusiv descrieri și aplicații medicinale. Un astfel de „Ierbar”, Libellus de Medicinalibus Indorum Herbis, a fost scrisă în latină de Juan Badianus de la Cruz, un profesor aztec la Colegiu, poate cu ajutorul studenților sau al altor profesori. În acest document, plantele sunt desenate, denumite și prezentate conform sistemului de organizare aztec. Textul descrie unde cresc plantele și cum pot fi făcute medicamente din ele. Este posibil ca acest „Ierbar” să fi fost folosit pentru a preda medicina indigenă la Colegiu. Mapa de Santa Cruz (Harta) arată zonele urbane, rețelele de drumuri și canale, imagini cu activități precum pescuitul și agricultura și contextul peisajului mai larg. Ierbarul și harta arată influența atât a culturii spaniole, cât și a celei aztece, iar prin structura și stilul lor transmit îmbinarea acestor culturi.
Munca de misionar miniatura| Pagina de titlu, Psalmodia Christiana, 1583 Pe lângă predare, Sahagún a petrecut mai multe perioade în afara orașului Mexico, inclusiv în Tlalmanalco (1530–32); Xochimilco (1535), unde se știe că a oficiat o căsătorie; Tepepulco (1559–61), Huexotzinco și, de asemenea, a evanghelizat, a condus slujbe religioase și a oferit instruire religioasă. A fost în primul rând un misionar, al cărui scop era să aducă popoarele Lumii Noi la credința catolică. A petrecut mult timp cu nativii din satele rurale îndepărtate, ca preot catolic, profesor și misionar.