Bustul reginei Nefertiti este un bust din calcar acoperit cu stuc pictat al reginei Nefertiti, marea soție a faraonului egiptean Akhenaton. Este expus la Muzeul Egiptean din Berlin.
Se crede că lucrarea a fost realizată în 1345 î.Hr. de către artistul Tutmes, deoarece a fost găsită în atelierul acestuia din Tell-el Amarna, Egipt. Este una dintre cele mai copiate lucrări din Egiptul Antic. Nefertiti a devenit una dintre cele mai faimoase femei din lumea antică și un simbol al frumuseții feminine.
O echipă de arheologi germani condusă de Ludwig Borchardt a descoperit bustul în anul 1912 în atelierul lui Tutmes. A fost păstrat în diferite locații din Germania de la descoperirea sa, inclusiv în pivnița unei bănci, o mină de sare din Merkers-Kieselbach, muzeul Dahlem, Muzeul Egiptean din Charlottenburg și Muzeul Altes. Este expus la Neues Museum din Berlin, unde a fost expus inițial înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Egiptul a solicitat returnarea bustului, argumentând faptul că există reglementări care interzic scoaterea din țară a obiectelor de mare valoare arheologică. Egiptul îl acuză pe Borchardt că „a împachetat bustul reginei Nefertiti pentru a-i ascunde valoarea și pentru a-l scoate ilegal din țară”.
Bustul lui Nefertiti a devenit nu numai o emblemă definitorie a Egiptului antic, ci și un simbol al impactului pe care colonialismul european l-a avut asupra istoriei și culturii Egiptului. Bustul a fost subiectul unei controverse între Egipt și Germania privind cererile egiptene de a-l returna, dispută ce a început în anul 1924, când bustul a fost expus pentru prima dată publicului. Această situație a stârnit, de asemenea, discuții mai largi despre rolul muzeelor în contextul decolonizării. Astăzi, Egiptul continuă să ceară repatrierea bustului, în timp ce oficialii germani și Muzeul din Berlin își afirmă dreptul de proprietate, invocând un protocol oficial, semnat de arheologii germani și de Serviciul de Antichități Egiptean, condus de francezi la acea vreme.
Istorie
Context miniatura| Un „altar de casă” () înfățișându-l pe Akhenaton, Nefertiti și trei dintre fiicele lor. Nefertiti este prezentată purtând o coroană asemănătoare cu cea pe care o poartă în reprezentarea din bust. Nefertiti (care înseamnă „frumoasa care, iată, vine”) a fost, în secolul al XIV-lea î.Hr., marea soție regală (principala soție) a faraonului egiptean Akhenaton din dinastia a XVIII-a a Egiptului. Akhenaton a introdus o nouă religie monoteistă, numită „atonism”, dedicată discului solar Aton. Se știu puține lucruri despre Nefertiti. Teoriile sugerează că ar fi putut fi o membră a familiei regale egiptene din naștere, o prințesă străină sau fiica unui înalt funcționar guvernamental pe nume Ay, care a devenit faraon după Tutankhamon. Este posibil ca ea să fi fost co-guvernator al Egiptului alături de Akhenaton, care a domnit între 1352 î.Hr. și 1336 î.Hr. Nefertiti i-a dăruit lui Akhenaton șase fiice, dintre care una, Ankhesenpaaten (renumită Ankhesenamun după suprimarea cultului lui Aton), s-a căsătorit cu Tutankhamon, fiul vitreg al lui Nefertiti. Deși s-a crezut mult timp că Nefertiti ar fi dispărut în al doisprezecelea an al domniei lui Akhenaton, fie prin deces, fie pentru că și-a schimbat numele, o inscripție descoperită într-o carieră de calcar la Dayr Abū Ḥinnis arată că era încă în viață în al șaisprezecelea an al domniei soțului ei, „pe partea de est a Nilului, la aproximativ zece kilometri [6 mile] nord de Amarna", în guvernoratul Al-Minya de astăzi. Este posibil ca Nefertiti să fi preluat titlul de faraon pentru scurt timp după moartea soțului ei.
Se consideră că bustul lui Nefertiti a fost realizat în jurul anului 1345 î.Hr. de sculptorul Tutmes.
Descoperirea bustului și scoaterea sa din Egipt stanga|miniatura| Bustul reginei Nefertiti Bustul a fost găsit pe 6 decembrie 1912 la Amarna de o echipă arheologică finanțată de Compania Germană Orientală (Deutsche Orient-Gesellschaft – DOG), o asociație de voluntari fondată de unul dintre cei mai bogați bărbați din Prusia, James Simon, care a exportat peste 20.000 de artefacte din Egipt și Irak. Echipa a fost condusă de arheologul german Ludwig Borchardt. Bustul a fost găsit în ruinele atelierului sculptorului Tutmes, împreună cu alte busturi neterminate ale reginei Nefertiti. Jurnalul lui Borchardt oferă principala relatare scrisă a descoperirii; acesta remarcă: „Deodată, am avut în mâinile noastre cea mai vie operă de artă egipteană. Nu o poți descrie în cuvinte. Trebuie să o vezi”.
Un document din 1924 găsit în arhivele Companiei Orientale Germane amintește de o întâlnire din 20 ianuarie 1913 dintre Borchardt și un înalt oficial egiptean pentru a discuta despre împărțirea descoperirilor arheologice din 1912 între Germania și Egipt. Potrivit secretarului Companiei Orientale Germane (care a fost autorul documentului și care a fost prezent la ședință), Borchardt „a vrut să păstreze bustul pentru noi”, referindu-se la Germania.
În timp ce Philipp Vandenberg descrie furtul ca fiind „aventuros și dincolo de comparație”, revista Time îl listează printre „Top 10 artefacte jefuite”. Borchardt i-a arătat inspectorului șef de antichități francez al Egiptului, Gustave Lefebvre, o fotografie a bustului „care nu o arăta pe Nefertiti în cea mai bună lumină a ei”. Când Lefebre a inspectat artefactele găsite în anchetă, bustul era deja înfășurat într-o cutie așezată într-o cameră slab luminată. Nu se știe dacă Lefebre „s-a dat de cap să ridice bustul din cutie”. De asemenea, Borchardt a susținut în mod greșit că bustul a fost făcut din gips, în loc din calcar. Societatea Orientală Germană susține că descoperirile săpăturii au fost împărțite în mod echitabil, menționând că Nefertiti se afla în fruntea listei de schimb și că „inspectorul ar fi putut privi totul îndeaproape la momentul respectiv”. For pictures,
Descriere și examinări Bustul are înălțimea de 48 de centimetri și cântărește aproximativ . Este realizat dintr-un miez de calcar acoperit cu straturi de stuc pictate. Fața este complet simetrică și aproape intactă, dar ochiului stâng îi lipsește incrustația prezentă în ochiul drept. Irisul ochiului drept este din cuarț introdus cu vopsea neagră și fixat cu ceară de albine. Fundalul orbitei este calcar simplu, neîmpodobit. Nefertiti poartă coroana ei albastră caracteristică, cunoscută sub numele de „coroana lui Nefertiti”, cu o bandă de diademă aurie înconjurată ca niște panglici orizontale și unindu-se la spate și un Uraeus (cobra), care este acum rupt, deasupra sprâncenelor ei. Ea poartă, de asemenea, un guler lat cu un model floral. Urechile au suferit unele leziuni. „În Art Through the Ages de Gardner, se sugerează că „Prin acest bust elegant, Tutmes ar fi putut face aluzie la o floare grea pe o tulpină subțire și delicată, accentuând greutatea capului încoronat și lungimea gâtului aproape serpentină.”.
Potrivit lui David Silverman, bustul reflectă stilul clasic de artă egipteană, deviând de la „excentricitățile” stilului de artă Amarna, care a fost dezvoltat în timpul domniei lui Akhenaton. Funcția exactă a bustului este necunoscută, deși se presupune că bustul ar putea fi modelul unui sculptor pentru a fi folosit ca bază pentru alte portrete oficiale, păstrate în atelierul artistului.
Culori Borchardt a comandat o analiză chimică a pigmenților colorați ai capului. Rezultatul examenului a fost publicat în cartea Portretul reginei Nofretete în 1923:
Albastru: frită pudrată, colorată cu oxid de cupru Culoarea pielii (roșu deschis): pudră fină de var colorată cu cretă roșie (oxid de fier) Galben: orpiment (sulfură de arsenic) Verde: frită pudră, colorată cu cupru și oxid de fier Negru: cărbune cu ceară ca agent de legare Alb: cretă
Lipsa ochiului stâng Când bustul a fost descoperit pentru prima dată, nu era prezent niciun cuarț care să reprezinte irisul globului ocular stâng ca în celălalt ochi și niciunul nu a fost găsit, în ciuda unei căutări intense și a unei recompense semnificative de 1000 de lire sterline oferite pentru informații cu privire la locul în care se află. Borchardt a presupus că irisul de cuarț a căzut atunci când atelierul lui Tutmes a fost distrus. Ochiul lipsă a dus la speculații că Nefertiti ar fi suferit de o infecție oftalmică și și-a pierdut ochiul stâng, deși prezența unui iris în alte statui ale ei a contrazis această posibilitate.
Dietrich Wildung a propus că bustul din Berlin a fost un model pentru portretele oficiale și a fost folosit de maestrul sculptor pentru a-și învăța elevii cum să sculpteze structura internă a ochiului și, astfel, irisul stâng nu a fost adăugat. Arta de-a lungul vremii a lui Gardner și Silverman prezintă o viziune similară că bustul a fost păstrat în mod deliberat neterminat. Zahi Hawass, fost ministru egiptean de stat pentru Antichități, a sugerat că Tutmes a creat ochiul stâng, dar că acesta a fost ulterior distrus.
Tomografii Bustul a fost pentru prima dată scanat prin tomografie computerizată în anul1992, scanarea producând secțiuni transversale ale bustului la fiecare 5 milimetri (0.20 in).For comparative analysis between 1992 and 2006 CT scans: În anul 2006, Dietrich Wildung, directorul Muzeului Egiptean din Berlin, în timp ce încerca o iluminare diferită la Muzeul Altes, unde bustul a fost apoi expus, a observat riduri pe gâtul lui Nefertiti și pungile de sub ochi, sugerând că sculptorul a încercat să înfățișeze semne de îmbătrânire. O scanare computerizată a confirmat descoperirile lui Wildung; Tutmes adăugase gips sub obraji și ochi, în încercarea de a-și perfecționa sculptura.
Scanarea computerizată realizată în 2006, sub conducerea lui Alexander Huppertz, directorul Institutului de Științe Imagistice din Berlin, a dezvăluit o față ridată a lui Nefertiti, sculptată în miezul bustului. Rezultatele au fost publicate în Radiology din aprilie 2009. Scanarea a arătat că Tutmes a plasat straturi de grosimi diferite deasupra miezului de calcar. Fața interioară are cute în jurul gurii și obrajilor și o umflătură pe nas. Pliurile și umflătura de pe nas sunt uniformizate de stratul exterior de stuc. Potrivit lui Huppertz, acest lucru poate reflecta „idealurile estetice ale epocii”. Scanarea din 2006 a oferit mai multe detalii decât cea din 1992, dezvăluind detalii subtile de doar 1-2 milimetri (0,039 - 0,079 in) sub stuc.
Istorie ulterioară Bustul a devenit „una dintre cele mai admirate și mai copiate imagini din Egiptul Antic”, iar expoziția vedetă obișnuia să comercializeze muzeele din Berlin. Este văzută ca o „icoană a frumuseții internaționale”. „Prezentând o femeie cu gâtul lung, sprâncenele arcuite elegant, pomeții înalți, un nas zvelt și un zâmbet enigmatic jucat de buzele roșii, bustul a stabilit-o pe Nefertiti drept una dintre cele mai frumoase fețe ale antichității.” Este descris ca fiind cel mai faimos bust al artei antice, comparabil doar cu masca lui Tutankhamon.
Nefertiti a devenit o icoană a culturii Berlinului. Aproximativ 500.000 de vizitatori o văd în fiecare an. Bustul este descris ca fiind „cea mai cunoscută operă de artă din Egiptul antic, probabil din toată antichitatea”. Chipul ei este pe cărți poștale ale Berlinului și pe mărci poștale germane din 1989.
Locații în Germania miniatura|Neues Museum, Berlin este locația actuală a bustului lui Nefertiti