Fiat 131 este o mașină de familie de dimensiuni medii, produs de Fiat între 1974 și 1984, după ce a fost prezentată pentru prima dată la Salonul Auto de la Torino din 1974. Disponibilă în versiuni cu două uși, patru uși și break cu cinci uși, Fiat 131 a succedat modelului Fiat 124.
Modelul 131 a fost, de asemenea, comercializat sub denumirea Fiat Mirafiori, după districtul torinez unde era fabricat. Inițial, Fiat 131 era echipat cu motoare OHV (cu supape comandate prin tije) de 1,3 L și 1,6 L, gama beneficiind de actualizări majore în 1978 și 1981. Producția totală a atins 1.513.800 de unități
Specificații tehnice Fiat 131 utiliza o caroserie monococă din oțel, cu design tricorp și configurație motor longitudinal față/tracțiune spate. Cutia de viteze era amplasată direct în spatele motorului, iar tracțiunea era transmisă punții spate rigide prin intermediul unui arbore cardanic plasat sub tunelul central al transmisiei.
Motoarele erau toate de tip în linie cu patru cilindri, derivate de la seria Fiat 124, având un bloc motor din fontă și chiulasă din aliaj de aluminiu. Fiat 131 era echipat cu motoare OHV (cu supape comandate prin tije), fiind primul motor din lume cu sistem OHV acționat prin curea. Ulterior, gama a fost completată cu motoarele cu dublu arbore cu came în cap (DOHC), care utilizau o curea dințată pentru distribuție. Alimentarea cu combustibil se realiza printr-un carburator dublu corp Weber ADF, alimentat dintr-un rezervor de oțel amplasat în portbagaj. Sistemul de aprindere utiliza un distribuitor clasic cu contacte, de obicei produs de Magneti Marelli.
Sistemul de suspensie al modelului Fiat 131 includea o suspensie față complet independentă, cu arcuri MacPherson, brațe de control și bară stabilizatoare. Suspensia spate, deși utilizând un ax rigid, era considerată avansată pentru perioada respectivă, având brațe duble inegale pentru controlul axului, o bară Panhard, arcuri elicoidale și amortizoare telescopice. Această configurație asigura o stabilitate și o manevrabilitate superioare modelelor contemporane.
Sistemul de frânare al Fiat 131 utiliza discuri solide de fontă și etrieri cu un singur piston culisant pe puntea față, iar pe spate tambure cu saboți opuși, acționați de un cilindru receptor fix cu doi pistoane. Sistemul hidraulic era asistat de un servofrân cu vid și un cilindru principal tandem cu două circuite separate. O supapă de reglare a sarcinii, montată pe puntea spate, ajusta forța de frânare în funcție de încărcătură și condiții de drum. Frâna de mână, amplasată central pe podea, acționa prin cabluri Bowden pe puntea spate.
Interiorul vehiculului era dotat cu un sistem de iluminare centralizat pentru comutatoarele secundare de pe tabloul de bord, utilizând o lampă centrală cu distribuție prin fibră optică.
Seria 1 (1974–1978) Fiat 131 Mirafiori a fost prezentat la Salonul Auto de la Torino în octombrie 1974. Modelul era disponibil cu motoare OHV cu patru cilindri în linie de 1.297 cm³ sau 1.585 cm³, ambele derivate din familia de motoare Fiat 124. Aceste motoare erau echipate cu carburatoare Weber 32 ADF dublu corp. Transmisia manuală cu patru trepte era standard, iar opțional, pentru motorul de 1600 cm³, erau disponibile o transmisie manuală cu cinci trepte sau o transmisie automată cu convertizor de cuplu și trei trepte.
Gama inițială includea 11 modele diferite, disponibile în trei tipuri de caroserie: sedan cu 2 uși, sedan cu 4 uși și break Familiare (denumit Estate pe piața britanică). Nivelurile de echipare erau două:
Fiat 131 Mirafiori de bază (numit și "Normale" sau "Standard"): cu faruri pătrate simple, roți și capace de roată preluate de la Fiat 124, interior simplificat. Fiat 131 Mirafiori Special (sau simplu "S"): cu faruri circulare duble, grilă specifică, protecții laterale, elemente cromate la geamuri și inserții din cauciuc pe barele parașoc. Interiorul adăuga un tablou de bord cu trei cadrane pătrate, volan reglabil căptușit, scaune rabatabile și tapițerie din material textil.
Opțiunile mai sofisticate — cum ar fi aer condiționat, tahometru, diferențial autoblocant și plafon din vinil — erau exclusive pentru varianta Special. Fiecare caroserie putea fi combinată cu orice motor și nivel de echipare, cu excepția break-ului Special, disponibil doar cu motorul de 1.6 L.
Vânzările inițiale ale Fiat 131 au fost slabe, întrucât mașina a fost lansată în perioada de vârf a crizei petrolului din 1973 și într-un context marcat de greve și hiperinflație în Italia. Costurile crescute ale pieselor și materialelor au afectat profitabilitatea, dar vânzările au crescut progresiv, în special pe piețele de export. În 1975, Fiat 131 a intrat pe piața nord-americană, unde versiunile erau echipate cu un motor SOHC de 1,8 litri (derivat de la Fiat 124), adaptat la normele de emisii americane și disponibil cu transmisie automată GM cu trei trepte.
Autocostruzioni S.D. a oferit o versiune limuzină "131 Diplomatic", având o lungime de aproape 5 metri.
{| class="wikitable" style="text-align:center; font-size:90%;" ! Model || Cod motor || Tip motor || style="line-height:1.2em;" | CilindreeAlezaj × cursă || Carburator || Putere |- | style="line-height:1.2em;" | Mirafiori 1300N | rowspan="2" | 131A6.000 || rowspan="9" | OHV 4 cilindri în linie || rowspan="5" | || rowspan="2" | dublu corpSolex C32 TD1|| rowspan="2" | (Versiune pentru Germania, adaptată pentru combustibil de calitate inferioară) |- style="line-height:1.2em;" | Familiare 1300N |- style="line-height:1.2em;" | Mirafiori 1300 | rowspan="3" | 131A.000 || rowspan="7" | dublu corpWeber 32 ADF || rowspan="3" | |- style="line-height:1.2em;" | Mirafiori Special 1300 |- style="line-height:1.2em;" | Familiare 1300 |- | style="line-height:1.2em;" | Mirafiori 1600 | rowspan="4" | 131A1.000 || rowspan="4" | || rowspan="4" | |- style="line-height:1.2em;" | Mirafiori Special 1600 |- style="line-height:1.2em;" | Familiare 1600 |- style="line-height:1.2em;" | Familiare Special 1600 |- | Abarth Rally ||131AR.000 | DOHC 16 supape, 4 cilindri în linie || || dublu corpWeber 34 ADF || |- |Versiune SUA |131A1.040 |SOHC, 4 cilindri în linie | |dublu corpWeber |CA:
Fiat 131 Abarth Rally În 1976, Fiat a produs 400 de exemplare ale modelului 131 Abarth Rally pentru omologare în competițiile de raliuri. Aceste automobile au fost construite în colaborare cu Bertone și Abarth, păstrând designul și componentele cât mai apropiate de modelul de bază. Caroseriile standard cu două uși, preluate de pe linia de producție Mirafiori, au fost modificate de Bertone prin adăugarea unor elemente din plastic (aripi, capotă, portbagaj) și adaptarea structurii pentru suspensia spate independentă. Asamblarea finală a componentelor mecanice Abarth avea loc la uzina Fiat din Rivalta.
Versiunea de stradă a modelului era echipată cu un motor DOHC cu 4 supape pe cilindru, alimentat de două carburatoare Weber 34 ADF, dezvoltând 140 CP (104 kW) la 6.400 rpm și un cuplu de 172 Nm (17,5 kgm) la 3.600 rpm. Automobilul includea frâne cu discuri pe puntea spate și utilizarea lubrifierii cu carter uscat pentru versiunile de competiție. În specificații de curse, motorul atingea o putere de până la 240 CP (179 kW) în 1980, fiind utilizat de Walter Röhrl pentru a câștiga Campionatul Mondial de Raliuri.
Seria 2 (1978–1981) În 1978, Fiat 131 a primit un facelift minor. Au fost introduse motoare DOHC („Twin Cam” sau TC), iar aceste modele au fost comercializate sub denumirea Supermirafiori. Din punct de vedere tehnic, geometria direcției a fost modificată, ceea ce a dus la reducerea subvirării și la o manevrare mai ușoară la viteze mici.. Schimbările exterioare au cuprins faruri frontale dreptunghiulare mai mari (patru faruri rotunde pentru piața SUA), bare de protecție noi (pentru Supermirafiori) și stopuri spate mărite. La interior, modelele CL și Supermirafiori au primit un tablou de bord redesenat și un volan masiv cu un singur braț.
Tot în 1978, a fost lansată versiunea sport cu 2 uși, denumită Racing (denumită **Mirafiori Sport** în Marea Britanie), echipată cu un motor Twin Cam de . Această versiune dispunea de patru faruri rotunde (cele interioare mai mici decât cele exterioare), o grilă diferită, spoiler, aripi laterale extinse și o cutie de viteze manuală cu 5 trepte cu schimbător scurt. Viteza maximă a modelului Racing era de 180 km/h. Pentru piețele din Italia și Europa continentală, au fost introduse versiunile diesel, produse în fabrica Sofim din Foggia. Modelele diesel au fost prefigurate și testate în competiții, cu trei mașini diesel pregătite de Abarth pentru raliul Londra-Sydney 1977. Modelele 131 Diesel din Seria 2 au fost echipate cu patru faruri rotunde egale ca dimensiune și cu o proeminență vizibilă pe capotă pentru a acomoda motorul mai înalt. Versiunea break Familiare a fost redenumită Panorama.
În Venezuela, Seria 2 a rămas în producție chiar și după lansarea Seriei 3 în Europa, disponibilă în versiuni cu 4 uși (**Mirafiori L** și **Mirafiori CL**) cu motor OHV de 1,6 litri (75 CP/56 kW) de la modelul Panorama. O variantă suplimentară, denumită „131 Corsa 95”, folosea spoilerele frontale și spate, grila și alte elemente ale modelului Racing, având însă 4 uși, alături de motorul Twin Cam Supermirafiori cu 95 CP (71 kW) la 6.000 rpm, având o protuberanță pronunțată pe capotă.
Brava (SUA) În Statele Unite, Seria 2 a fost comercializată sub denumirea Fiat Brava (exclusiv cu caroserie coupe) și Super Brava, introdusă începând cu mijlocul anului 1978. Inițial, era echipată cu un motor de 1,8 litri, similar celui utilizat pe piața americană pentru modelul 131, dar ulterior a fost înlocuit cu un motor mai puternic de 2 litri, cu arbore cu came dublu (DOHC), similar cu cel al modelului Spider.Flammang, Standard Catalog of Imported Cars, p. 240 Modelele cu dotări superioare au fost comercializate sub indicativul Super Brava, însă, începând cu 1979, denumirea „Super” a fost eliminată. Sistemul de climatizare a fost optimizat pentru a satisface cerințele pieței americane. În 1980, a fost introdusă o versiune cu injecție electronică de combustibil (102 CP/76 kW), iar varianta break a fost eliminată. Din 1981, motorul cu injecție (EFI) a devenit standard, iar farurile frontale au fost înlocuite cu unități dreptunghiulare simple, dar acesta a fost ultimul an de producție pentru Brava/131 în SUA. Ediția din ianuarie 1991 a revistei Popular Mechanics din SUA a inclus modelul Fiat 131 din 1979 în categoria „cel mai slab” din istoria evaluărilor de fiabilitate, fiind desemnat drept autovehiculul cu cele mai frecvente defecțiuni.
Cilindree Tip motor PutereMirafiori1297/1301 cm³I4 OHV Supermirafiori1297/1301 cm³I4 DOHC Supermirafiori1585 cm³I4 DOHC Panorama1297/1301 cm³I4 OHV Panorama1585 cm³I4 OHV Diesel 1995 cm³ I4 Diesel 2445 cm³ I4 Racing 1995 cm³ I4 DOHC Brava1756 cm³I4 DOHC R&T Buyer's Guide 1979, pp. 140–141Brava1995 cm³I4 DOHC CA: Brava EFI1995 cm³I4 DOHC
131 Hibrid În anul 1979, Fiat a prezentat prototipul experimental 131 Ibrida, echipat cu un motor de 903 cm³ de pe Fiat 127, detunat la 24 kW și cuplat cu un motor electric în curent continuu de 24 kW. Sistemul integra recuperarea energiei prin frânare regenerativă. Bateriile de 250 Ah erau amplasate în portbagaj, adăugând o greutate suplimentară de 177 kg.
Seria 3 (1981–1984) Modelul Fiat 131 a fost supus unei actualizări majore în martie 1981.Salon 1981, p. 170 Până la această dată, modelul nu mai era disponibil pe piața din SUA. Producția versiunilor Racing/Sport a fost oprită, deși stocurile rămase au fost comercializate până în 1982. Motorul de 2,0 litri cu arbore cu came dublu (DOHC) a fost integrat în modelul Supermirafiori, iar versiunile cu două uși au fost eliminate.. În Australia, modelul a fost redenumit 131 Super Brava.