În lingvistică, aspectul și modul de acțiune, pentru cel din urmă termen fiind folosit și termenul german Aktionsart, indiferent de limba lucrării de specialitateBussmann 1998, p. 36, Crystal 2008, p. 38., sunt categorii gramaticale ale verbului despre care nu există unitate de vederi în gramaticile diferitelor limbi și uneori nici printre lingviștii care se ocupă de aceeași limbă. Unii folosesc numai noțiunea de aspect și includ printre aspecte ceea ce alții consideră moduri de acțiuneObservație a lui Bussmann 1998 despre unii lingviști anglofoni (p. 36).. Alți lingviști deosebesc cele două categorii, remarcând că acestea sunt strâns legateBussmann 1998, p. 97.Bokor 2007, p. 219., dar nici între ei nu există unitate despre ce trăsături țin de prima categorie și ce trăsături țin de a doua. Altă problemă este că prin denumirile unor aspecte și moduri de acțiune, diferiți lingviști nu înțeleg același lucru.
Conform unei păreri, aspectul exprimă faptul că acțiunea verbului își atinge sau nu scopul, respectiv că este sau nu limitată în timp, iar modul de acțiune exprimă durata acțiunii, a întâmplării sau a stării și modul în care are loc acțiunea sau evenimentulBokor 2007, pp. 219–220..
După altă părere, cele două categorii se disting prin mijloacele lor de exprimare: aspectul ar fi exprimat prin mijloace gramaticale, iar modul de acțiune ar fi inclus în sensul lexical al verbului fără afixe de derivare sau dat de asemenea afixeCrystal 2008, p. 38.. Alții consideră moduri de acțiune numai ceea ce este exprimat prin afixeRemarcă a lui Bussmann 1998 despre diversele păreri privind mijloacele de exprimare a modurilor de acțiune (p. 36.)..
Și printre lingviștii care țin seama numai de aspect există divergențe notabile în tratarea și descrierea categoriilor acestuia, din cauză că aspectul este determinat de mai mulți factori: sensul lexical al verbului, morfologia sa, verbe auxiliare, forme verbale temporale, tipul complementelor verbului etc.Bussmann 1998, p. 96.
Lingvistica diferitelor limbi nu s-a ocupat și nu se ocupă cu același interes de aspecte și de modurile de acțiune. În cazul unor limbi precum cele slave, ele sunt tratate deja de mult în mod aprofundat, deoarece în acestea aspectele constituie un sistem relativ coerent. Sunt frecvente perechile de verbe cu același sens lexical, dar de aspecte diferite, iar opoziția dintre acestea este marcată uneori prin lipsa unui afix gramatical la unul dintre verbe și prezența unui afix la celălalt, alteori prin afixe diferite. Relativ nu de mult timp se ocupă mai mult sau mai puțin cu aspectele și modurile de acțiune și gramaticile unor limbi în care acestea nu sunt exprimate atât de sistematic ca în limbile slave.
Aspecte și moduri de acțiune
În dicționarele de lingvistică Bussmann 1998 și Crystal 2008 apar următorii termeni, toți definiți ca denumiri de aspecte, niciunul ca mod de acțiune, deși Bussmann 1998 are un articol „Aktionsart”Bussmann 1998, p. 36., iar Crystal 2008 menționează modul de acțiune la articolul „Aspect”. Având în vedere caracteristicile limbii engleze, aceste aspecte sunt exprimate de exemplele date mai ales prin sensul lor lexical, eventual împreună cu contextul lor:
stativ (stative) vs. activ (active) sau dinamic (dynamic) Verbele stative nu implică schimbare în timp (ex. own „a poseda”, know „a ști”, like „a-i plăcea”), pe când cele active exprimă procese, activități, situații active: blossom „a înflori”, hit „a lovi”Bussmann 1998, p. 96..
imperfectiv (imperfective, aterminative sau cursive) vs. perfectiv (perfective sau terminative), durativ (durative) vs. nedurativ (non-durative), progresiv (progressive) vs. neprogresiv (non-progressive), incomplet (incomplete) vs. complet (complete), atelic (atelic) vs. telic (telic) Aceste perechi de termeni englezești se folosesc adesea pentru aceeași pereche de aspecte. Primul se referă la acțiuni, întâmplări, stări nelimitate în timp (work „a lucra”, read „a citi”, be burning „a arde”), al doilea la acțiuni sau întâmplări limitate în timp: burn down „a arde (complet)”, have read a novel „a fi citit un roman”.
proces (process) vs. acțiune (action) Această pereche de aspecte opune stări sau procese necauzate de vreun agent (know „a ști”, blossom „a înflori”) cu acțiuni: hit „a lovi”, read „a citi”.
repetitiv (iterative sau frequentative) vs. semelfactiv (semelfactive) Aceste aspecte sunt subcategorii ale aspectelor durative, respectiv nedurative. Verbele repetitive exprimă acțiuni repetate (ex. flutter „a flutura”, breathe „a respira”)Bussmann 1998, p. 342., iar cele semelfactive – acțiuni care au loc o singură dată: sneeze „a strănuta”, knock „a ciocni”Crystal 2008, p. 430..
Habitualul (habitual) este o subcategorie a durativului. Exprimă acțiuni, întâmplări, stări de lungă durată, întrerupte de pauze. Uneori se consideră că termenul are același sens cu repetitiv. Exemple: Caroline works in England „Caroline lucrează în Anglia”Bussmann 1998, p. 499., She used to go to work by car „Mergea (de obicei) la lucru cu mașina”Bussmann 1998, p. 604..
Diminutivul (diminutive) este tot o subcategorie a durativului. Exprimă acțiuni de mică intensitate: hüsteln „a tuși (puțin și repetat)” vs. husten „a tuși”, spötteln „a ironiza” vs. spotten „a-și bate joc”Bussmann 1998, p. 315..
Incoativul (inchoative sau inceptive) este o subcategorie a aspectului nedurativ, exprimând începutul unei acțiuni sau al unei întâmplări: burst into flames „a izbucni în flăcări”, fall asleep „a adormi”. Începutul brusc se mai numește în engleză și ingressiveBussmann 1998, p. 342..
Transformativul (transformative) este tot o subcategorie a nedurativului. Exprimă o schimbare de stare neprovocată de un agent: age „a îmbătrâni” (intranzitiv), cool off „a se răci”, go blind „a orbi” (intranzitiv)Bussmann 1998, p. 1220..
Terminativul (resultative, conclusive, effective, finitive sau terminative) este de asemenea o subcategorie a nedurativului. Exprimă ducerea până la capăt a acțiunii, sfârșitul ei: find „a găsi”, kill „a omorî”Bussmann 1998, p. 1004..
Factitivul (factitive) sau cauzativul (causative) exprimă faptul că subiectul gramatical face ca alt agent să efectueze acțiunea verbului (She makes him eat „Îl face să mănânce”)Crystal 2008, p 70., sau că subiectul cauzează o întâmplare (fell „a doborî”, melt „a topi”) ori o schimbare de însușire: blacken „a înnegri”, redden „a înroși”Bussmann 1998, p. 168..
Intensivul (intensive) exprimă acțiuni de mare intensitate: scream „a țipa”, smash „a sfărâma”Bussmann 1998, p. 579..
Printre gramaticile limbilor standard din diasistemul slav de centru-sud sunt unele care iau în seamă numai aspecte și subcategorii ale acestora, pe care altele le consideră moduri de acțiune, acestea din urmă distingând aspectele de modurile de acțiune.
Lingvistul sârb Ivan Klajn (Klajn 2005) și Gramatika crnogorskoga jezika „Gramatica limbii muntenegrene” (Čirgić 2010) consideră că există două aspecteKlajn 2005, pp. 105–106 și Čirgić 2010, p. 115.:
Verbele imperfective (nesvršeni glagoli sau imperfektivni glagoli) exprimă acțiuni, întâmplări sau stări prezente, viitoare sau trecute, în curs de desfășurare, fără limite în timp. După Čirgić 2010, acest aspect cuprinde două categorii de verbe: Cele durative (trajni sau durativni) exprimă caracterul neîntrerupt al acțiunii, stării sau întâmplării: pričati „a povesti”, jesti „a mânca”. Cele repetitive (učestali sau iterativni) exprimă acțiuni întrerupte de pauze, dar tot fără limite în timp: kuckati „a ciocăni”, javljati se „a apărea, a se prezenta (din când în când)”.
Klajn 2005 include în noțiunea de imperfectiv și pe cea de durativ, menționând că mai toate verbele imperfective pot fi și repetitive: Učenici pišu zadatak „Elevii își scriu tema / scriu o temă” vs. Pisaću ti svakog dana „Îți voi scrie în fiecare zi”.
Verbele perfective (svršeni glagoli sau perfektivni glagoli) aparțin, după Klajn 2005, mai multor categorii: momentan-perfective (trenutno-svršeni): udariti „a lovi”, skočiti „a sări”; incoativ-perfective (početno-svršeni): zapevati „a începe să cânte”, zaspati „a adormi”; terminativ-perfective (završno-svršeni), prin care Klajn 2005 înțelege verbe care exprimă acțiuni duse până la capăt: pojesti „a mânca (tot)”, pročitati „a citi (complet)”; ingresive (ingresivni)Alți lingviști înțeleg prin ingressive un sinonim al lui inchoative (vezi Bussmann 1998, p. 548 sau Barić 1997, p. 224)., a căror acțiune durează un anumit timp, mai scurt sau mai lung, sau intensive (intensivni): porazgovarati „a sta de vorbă (scurt)”, potrajati „a dura mult timp”, zaigrati se „a se juca uitând de sine”; sative (sativni), care exprimă acțiuni duse până la limitele lor extreme: najesti se „a se sătura (de mâncare)”, naspati se „a dormi (pe săturate)”.
Čirgić 2010 include printre cele terminativo-perfective și verbe care exprimă sfârșitul acțiunii: stići „a sosi”, dovršiti „a termina”.
Hrvatska gramatika „Gramatica croată” (Barić 1997) ia în seamă aceleași aspecte ca cele două gramatici precedente, dar subcategoriile de aspecte din acestea le tratează separat ca moduri de acțiune (načini radnje), adăugând și alteleBarić 1997, pp. 223–224.: verbe factitive (učinski, faktitivni sau uzročni glagoli), care exprimă schimbarea unei stări de către un agent exterior: bijeliti „a albi”, crveniti „a înroși”; verbe comparative (poredbeni sau komparativni glagoli): Verbele diminutive (deminutivni glagoli) exprimă faptul că acțiunea este puțin intensă. Pot fi imperfective sau perfective: grickati (imperfectiv) vs. gricnuti (perfectiv) „a ronțăi”. Verbele augmentative (augmentativni glagoli) exprimă faptul că acțiunea lor este mai importantă sau mai intensă decât cea a corespondentelor lor cu acțiune obișnuită. Și acestea pot fi imperfective sau perfective: prejedati se (imperfectiv) vs. prejesti se (perfectiv) „a mânca prea mult”. verbe care exprimă o acțiune a agentului lor mai importantă sau mai de efect decât a altui agent (majorativni glagoli): nadvikivati koga (imperfectiv) vs. nadvikati koga (perfectiv) „a striga mai tare decât cineva”.
După Barić 1997, unele categorii de verbe prezentate mai sus ca numai imperfective sau ca numai perfective au pereche și de celălalt aspect: repetitive: zatvarati (imperfectiv) „a închide” vs. pozatvarati „a închide totul rând pe rând”; incoative: polijetati (imperfectiv) vs. poletjeti (perfectiv) „a-și lua zborul”; terminative: dograđivati (imperfectiv) vs. dograditi „a construi adăugând la o construcție existentă”.
Marcarea aspectelor/modurilor de acțiune
Fiecare verb exprimă un aspect și/sau un mod de acțiune, marcate prin diverse mijloace care au ponderi diferite în funcție de limbă. În limbile slave și în limba maghiară, cele mai importante sunt afixele gramaticale. În alte limbi, precum engleza sau cele romanice, mijloacele gramaticale sunt mai degrabă formele verbale temporale, verbele auxiliare și contextul sintactic, dar și sensul lexical este un mijloc important de marcare a aspectelor și a modurilor de acțiune.
În limbile din diasistemul slav de centru-sud
În aceste limbi, ca și în cele slave în general, aspectele și modurile de acțiune sunt exprimate mai ales prin afixe, adică prefixe și sufixe, respectiv lipsa acestora. Se formează verbe perfective din imperfective și verbe imperfective din perfective, alcătuindu-se astfel perechi.
Verbe perfective din imperfective se formează în două feluri: prin adăugarea unui prefix la un verb imperfectiv: čitati → pročitati (Čitam knjigu „Citesc o carte / cartea” vs. Oni traže da pročitam knjigu „Ei cer să citesc cartea”)Klajn 2005, p. 106.; prin schimbarea sufixului tematic al verbului imperfectiv: bacati „a arunca” (acțiune obișnuită sau repetată) → baciti „a arunca” (acțiune momentană, unică)Čirgić 2010, p. 114.;
Verbe imperfective din perfective se pot forma: