Sfânta Ana este în tradiția creștină mama Mariei, soția lui Ioachim și bunica maternă a lui Iisus. Mama Mariei nu este numită în evangheliile canonice ale Bibliei. În scrierile ulterioare, numele Anei și al soțului ei, Ioachim, provin din apocrifele Noului Testament, dintre care Protoevanghelia lui Iacov, redactată probabil în jurul anului 150 d.Hr., pare a fi cea mai veche care îi menționează.

În tradiția creștină Povestea Anei este similară cu cea a lui Samuel, a cărui mamă, Ana (în ebraică: חַנָּה‎, Ḥannāh, „favoare, har”, etimologic același nume ca Ana), fusese de asemenea stearpă. Concepția Imaculată a fost proclamată ulterior dogmă de Biserica Catolică, pe fondul intensificării devoțiunii față de Sfânta Ana în secolul al XII-lea. Dedicări către Sfânta Ana în creștinismul răsăritean sunt atestate încă din secolul al VI-lea. În tradiția ortodoxă răsăriteană, Ana și Ioachim poartă titlul de Strămoși ai lui Dumnezeu, iar Nașterea Maicii Domnului și Intrarea Maicii Domnului în Biserică sunt celebrate ca două dintre cele douăsprezece mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe. Adormirea Sfintei Ana este, de asemenea, o sărbătoare minoră în creștinismul răsăritean. În protestantismul luteran, se consideră că Martin Luther a ales să intre în viața monahală ca frate augustinian după ce a invocat-o pe Sfânta Ana în timpul unei furtuni cu fulgere.

Cult Deși cărțile canonice ale Noului Testament nu o menționează niciodată pe mama Fecioarei Maria, tradiții despre familia ei, copilăria, educația și logodna ei ulterioară cu Iosif s-au format foarte devreme în istoria Bisericii. Cea mai veche și mai influentă sursă pentru aceste tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, scriere apocrifă redactată inițial în greaca comună în jurul mijlocului secolului al II-lea d.Hr. În Occident, Protoevanghelia lui Iacov a intrat sub suspiciune în secolele al IV-lea și al V-lea, când a fost acuzată de „absurdități” de către Ieronim și condamnată ca nesigură de papa Damasus I, papa Inocențiu I și papa Gelasius I. Cu toate acestea, în pofida condamnării sale de către Biserică, textul a fost preluat aproape în întregime într-o altă lucrare apocrifă, Evanghelia lui Pseudo-Matei, care a popularizat majoritatea relatărilor sale.

O credință veche, atestată de o omilie a lui Ioan Damaschinul, susținea că Ana s-a căsătorit o singură dată. Sora Sfintei Ana era Sobe, mama Elisabetei. În secolul al XV-lea, clericul catolic Johann Eck a afirmat într-o predică faptul că părinții Sfintei Ana se numeau Stollanus și Emerentia. Frederick George Holweck, scriind în Catholic Encyclopedia din 1907, consideră această genealogie drept apocrifă.

În secolul al IV-lea, iar apoi mult mai târziu, în secolul al XV-lea, a apărut credința potrivit căreia Maria a fost concepută de Ana fără păcatul originar. Această credință, cunoscută sub numele de Concepția Imaculată, afirmă că Dumnezeu a păstrat trupul și sufletul Mariei neatinse și fără păcat din primul moment al existenței sale, prin meritele lui Iisus Hristos. Concepția Imaculată, adesea confundată cu Buna Vestire a Întrupării, adică nașterea feciorelnică a lui Iisus, a fost proclamată dogmă în Biserica Catolică prin bula papală Ineffabilis Deus a papei Pius al IX-lea, în anul 1854. Lucrarea Speculum Maius din secolul al XIII-lea, a lui Vincent de Beauvais, include informații despre viața Sfintei Ana preluate dintr-o operă mai veche a Hrotsvithei de la abația Gandersheim.

Venerare

În Biserica Răsăriteană, venerarea Sfintei Ana ar putea data încă din jurul anului 550, când împăratul Iustinian a construit o biserică la Constantinopol în cinstea ei. Cel mai timpuriu indiciu iconografic al venerării sale în Occident este o frescă din secolul al VIII-lea din biserica Santa Maria Antiqua din Roma. Sărbătoarea Zămislirii Fecioarei Maria ajunsese în sudul Italiei până în secolul al IX-lea. În Biserica Latină, Sfânta Ana nu a fost venerată, cu excepția posibilă a sudului Franței, înainte de secolul al XIII-lea. Un sanctuar de la Douai, în nordul Franței, a constituit unul dintre primele centre ale devoțiunii față de Sfânta Ana în Occident.

Anna Selbdritt a fost un tip de iconografie care reprezenta cele trei generații, Sfânta Ana, Maria și Pruncul Iisus. Prin accentul pus pe umanitatea lui Iisus, această reprezentare se sprijinea pe convențiile mai vechi ale temei Tronul Înțelepciunii și a fost populară în nordul Germaniei în secolul al XVI-lea. În perioada Evului Mediu Înalt, Sfânta Ana a ajuns să fie tot mai des identificată ca o sfântă maritimă, protectoare a marinarilor și a pescarilor, fiind invocată împotriva furtunilor.

Două sanctuare bine cunoscute dedicate Sfintei Ana sunt cel de la Sainte-Anne-d’Auray din Bretania, Franța, și cel de la Sainte-Anne-de-Beaupré, în apropiere de orașul Québec, Canada. Numărul vizitatorilor Bazilicii Sainte-Anne-de-Beaupré este cel mai mare în ziua sărbătorii Sfintei Ana, la 26 iulie, precum și în duminica dinaintea sărbătorii Nașterii Fecioarei Maria, la 8 septembrie. În anul 1892, papa Leon al XIII-lea a trimis o relicvă a Sfintei Ana acestei biserici.

Locuri denumite după Sfânta Ana Lacul Sfânta Ana, Județul Harghita Muntele Sfânta Ana, Silezia Sântana, oraș în județul Arad Sântana de Mureș, comună în județul Mureș, reședința comunei cu același nume

Sărbători în calendarul romano-catolic: 25 iulie în calendarul ortodox: 9 septembrie în calendarul greco-catolic: 9 septembrie

Patronaj Biserica Sfânta Ana din Parcul Național Beit Guvrin, Israel, a fost construită de bizantini și de cruciați în secolul al XII-lea; în arabă este cunoscută sub numele de Khirbet Sandahanna, termenul khirbet însemnând „ruină”, iar colina orașului Maresha fiind numită Tell Sandahanna. Sfânta Ana este patroana femeilor necăsătorite, a gospodinelor, a femeilor aflate în travaliu sau care doresc să rămână însărcinate, a bunicelor, a mamelor și a educatorilor. Este, de asemenea, patroană a călăreților, a dulgherilor de mobilă și a minerilor. În calitate de mamă a Mariei, această venerare a Sfintei Ana ca patroană a minerilor își are originea într-o comparație medievală între Maria și Hristos, pe de o parte, și metalele prețioase, argintul și aurul, pe de altă parte. Pântecele Anei era considerat izvorul din care aceste metale prețioase erau „extrase”.

Galerie de imagini

Vezi și Ana întreită

Note

Categorie:Sfinți din Țara Sfântă Categorie:Personaje citate în Divina Comedie (Paradisul) Categorie:Femei în Biblie Categorie:Femei sfinte

Legături externe Moastele Sfintei Ana, bunica lui Hristos, 25 iulie 2013, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro