Sintagma Principatele Române descrie: în definiția academică și universitară: statele Moldova și Țara Românească conduse de boierimea românească sau asimilată, în perioada istorică în care au purtat titulatura de „Principate”, anume sec. XVIII-XIX; în definiția ziaristică și editorială, cele trei voievodate cu populație majoritar românofonă constituite în Evul Mediu pe teritoriul carpato-dunărean, numite în limbajul popular „Țările române”: Transilvania, Moldova, Țara Românească la care se poate adăuga Dobrogea.
thumb|Principatele Moldova și Țara Românească în 1786, hartă italiană de G. Pittori, după geograful Giovanni Antonio Rizzi Zanoni.
Semantică thumb|Principatele Moldova și Țara Românească în 1450 (hartă germană din 1888): Imperiul Otoman (roz) ajunsese deja la Dunăre; teritoriile bizantine (galben) nu mai numărau decât câteva cetăți și insule. Expresia „Principatele Române” care presupune că toate Țările Române ar fi fost, de la început, formațiuni statale naționale românești de rang princiar, este contestată de istorici (precum Florin Constantiniu) din motivele următoare: formațiunile politice în cauză, inițial voievodate, nu au purtat titulatura de „Principate” decât tardiv, în sec. al XIX-lea; expresia „Țările române” care se referă la populația majoritară, nu la pătura conducătoare, corespunde mai bine cu realitatea Transilvaniei unde pătura conducătoare târziu-medievală era maghiară, secuiască și săsească, a jupânatului Dobrogei unde nu se poate determina etnia păturii conducătoare, și a celorlalte teritorii cu populație românească ajunse în stăpânirea austro-ungară sau rusă; în Țara Românească, Moldova și Dobrogea limba documentelor oficiale era cea slavonă, o parte însemnată din pătura conducătoare avea strămoși cumani, slavi, sau greci și aceste formații statale au fost, înainte de emancipare, vasale sau părți ale regatelor vecine ale Ungariei, Poloniei sau Bulgariei, pentru ca ulterior să devină vasale ale Turcilor; în toate cele trei state, pe îndelungi perioade Românii au constituit covârșitoarea majoritate a iobagilor/șerbilor, în așa măsură, încât însuși cuvântul „Rumân” însemna iobag/șerb; conform tradiției istorice, aceste state erau monarhii (conducătorii purtau coroană și băteau monede) dar nu principate, titlu pe care l-au căpătat doar spre sfârșitul epocii fanariote; folosirea titlului de „principat” fiind inițial o tendință a unor istorici din țările catolice, care denumesc astfel toate monarhiile lipsite de confirmarea papei sau a unui conducător din Apus, precum Serbia, Galiția, Rusia Kieveană, Țările Române ș.a.m.d.); amalgamul între „țară” și „principat” a stârnit o reacție potrivnică în istoriografia internațională care preferă să folosească expresiile „Principatele Dunărene” (Дунайски княжества, Kneževine dunavske) sau „Provinciile Dunărene” (παραδουνάβιες χώρες, Danubian provinces, Provinces Danubiennes, Donauische Provinzen) pentru Moldova și Țara Românească, „despotatul Dobrogei” pentru statul dintre Dunăre și mare (de fapt un jupânat) și „Regatul Ungariei Răsăritene” (Eastern Hungarian Kingdom, Royaume de Hongrie orientale, Keleti Magyar Királyság) pentru voievodatul Transilvaniei.
Expresiile „Principatele Dunărene” și „Provinciile Dunărene” sunt confuze din două motive: termenul de „Principate Dunărene” este neclar pentru publicul nespecialist, care le poate confunda cu alte principate situate de-a lungul Dunării cum ar fi de exemplu principatul Hohenzollern-Sigmaringen sau, din 1817, principatul sârbesc; denumirea de „Provincii Dunărene” (și mai frecventă decât „Principate Dunărene”) este falsă deoarece Țările Române nu au fost niciodată provincii ale Imperiului Otoman, ci state creștine vasale ale Sultanului.
Istorie generală
Înaintea constituirii regiunilor tradiționale, au existat țări unde astăzi se află România, numite de istorici Romaniile populare și de cronicarii valahii, unele constituite sub formă de cnezate, altele simple comunități rurale, cum sunt de exemplu țările Crasnei, Lăpușului, Gurghiului, Moților, Amlașului, Făgărașului, Bârsei (în Transilvania), Gilortului, Jaleșului, Lotrului, Argeșului, Muscelului (în Valahia), Vrancei, Neamțului, Dornei, Strășinețului, Onutului, Sorocăi, Iașilor, Bârladului, Codrului, Ciubărciului (în Țărа Moldovei), la care se adaugă Vlahiile din sudul Dunării atestate prin documente sau prin toponime ca Vlasici, Vlahina, Stari Vlah, Romania Planina, Vlașina, Megali Valachia, Vlahoclisura ș. a., și, în răsăritul Cehiei, Vlahia moravă (loc de așezare a unor păstori români veniți, probabil, din Banat sau din Crișana). Constituirea Voievodatelor medievale s-a efectuat în cadrul luptei anti-mongolă și al efortului de emancipare de sub suzeranitatea regatului ungar, care au înlesnit politica de unificare a voievozilor Bogdan și Basarab. La capătul acesteia, geografia politică a Europei de Sud-Est a înregistrat, alături de mai vechiul voievodat al Transilvaniei, supus și condus de maghiari, două noi state: Moldova și Țara Românească (aceasta din urmă, Vlahia sau Valahia în limbile străine). Înainte de cucerirea sa de către Turci, Dobrogea a fost un jupânat cu populație majoritar română, bulgară și greacă, fără ca ponderea relativă a acestor trei elemente să poată fi precizată (dar toponimia și sursele arată că Românii erau majoritari de-a lungul Dunării, Grecii de-a lungul mării, iar Bulgarii în interior ; tot din interiorul Dobrogei se trag și Găgăuzii, înainte de strămutarea lor în Bugeac în 1812-16).
Principatele Române și împărțirile lor Transilvania
Transilvania începe a fi menționată ca formațiune politică (anume ca Voievodat) în prima jumătate a secolului XII. În a doua jumătate a secolului XII și în primul pătrar al secolului XIII se încheie cucerirea Transilvaniei de către regatul feudal ungar. Voievodatul nu este atunci desființat, dar devine vasal al Ungariei, iar conducătorii săi vor fi în majoritate maghiari. Pentru o mai largă punere în valoare a resurselor naturale ale Transilvaniei și pentru a-și consolida stăpânirea în această provincie, regii Ungariei au încurajat stabilirea aici, alături de populația românească băștinașă, a unor coloniști maghiari, secui și sași. Voievodatul Ardealului este desființat în anul 1867 și anexat de Ungaria în cadrul și cu prilejul transformării Imperiului Austriac în Imperiu Austro-Ungar.
Transilvania ca voievodat (ulterior arhiducat apoi principat), corespunde cu Ardealul istoric, delimitat de Carpați la răsărit și la sud, de Munții Apuseni la apus, dar Transilvania ca regiune geografica actuală mai cuprinde și: Crișana - situată între râurile Mureș, Someș și Tisa și culmile Munților Apuseni. A făcut parte partțial din Partium. Maramureșul (fostul voievodat al marmației din sec. XIV) este situat în depresiunea Maramureșului și în sud-estul Transcarpatiei ucrainene. A făcut parte din Partium. Maramureșului i se asociază și alte teritorii care nu au făcut parte din Comitatul Maramureș: Sătmarul, fostul comitat Satu-Mare, este o zonă aflată între Crișana și Maramureș, până la râul Tisa. Este asociat deseori Maramureșului. Ugocea este o zonă aflată între Sătmar și Maramureș. Este asociată deseori Maramureșului. Banatul este delimitat la nord de râul Mureș, la vest de fluviul Tisa, la sud de Dunăre, iar la est de munții Poiana Ruscă și Retezat-Godeanu, culoarul Timiș-Cerna. În prezent Banatul se împarte între România, Serbia și Ungaria. O parte din Banat a făcut parte din Partium.
Moldova
Teritoriul Principatului Moldova apare în anul 1359 între Nistru și Marea Neagră la est, culmile Carpaților Orientali la vest, râurile Ceremuș și Nistru la nord, râurile Milcov, Putna, Siret și fluviul Dunărea la sud. Prin tradiție, teritoriul Principatului Moldova era împărțit în Țara de Sus și Țara de Jos, ele însele împârțite în Ținuturi (Cernăuți, Onut ulterior devenit Hotin, Soroca, Strășineț, Câmpulung, Suceava, Dorohoi, Hârlâu, Orhei, Neamț, Roman, Cotnari, Iași, Lăpușna, Bacău, Vaslui, Tutova, Fălciu, Tighina, Putna (Vrancea), Tecuci, Covurlui, Tigheciu, Chilia, Ceatea-Albă) la rândul lor împărțite în Ocoluri mai mici. Partea Țarii de Jos situată de-a lungul malurilor Dunării și mării se numea Basarabia, fiindca aparținuse inițial Țării Românești, condusa de dinastia Basarabilor. Turcii au denumit această regiune Buçak (Bugeac). Din 1775 (anexarea de către Austria a regiunii de nord-vest, de atunci denumită Bucovina) și mai ales din 1812 (anexarea de către Rusia a jumătății de la est de Prut, de atunci denumită Basarabia), teritoriul principatului Moldovei se compune din: Moldova de apus este teritoriul rămas din Principatul Moldovei după pierderea Bucovinei și a Basarabiei. Principatul Moldovei formează România contopindu-se cu Țara Românească prin Unirea din 1859. Această regiune din nord-vestul României moderne cuprinde 8 județe actuale și, în Ucraina, Ținutul Herța, un mic teritoriu anexat de URSS în urma ultimatumului din iunie 1940 prin care României i se cerea cedarea imediată a Basarabiei si a Bucovinei (Herța nu era revendicată în textul sovietic). Astăzi este inclus în regiunea Cernăuți din Ucraina. Basarabia, așa cum a fost delimitată prin anexarea rusească din 1812, este situată între râurile Nistru, Prut și Dunăre, Marea Neagră și Bucovina. Aproximativ 2/3 aparține astăzi Republicii Moldova, restul Ucrainei (Hotinul și cea mai mare parte a Bugeacului). Bugeac-ul - reprezintă partea de sud a Basarabiei și corespunde aproximativ cu Basarabia inițială, medievală. Denumirea este de origine turco-tătară, din secolul XVI. Astăzi Bugeacul se găsește în cea mai mare parte pe teritoriul Ucrainei și este inclus în regiunea Odessa. O mică parte a acestuia (Tighina și zona situată la sud de aceasta) aparține Republicii Moldova. Cahul, Bolgrad și Ismail reprezintă teritoriul din sudul și sud-vestul Basarabiei atribut Moldovei în 1856 și cedat în Rusiei 1878. Se suprapune parțial cu Bugeacul de sud-vest. Bucovina reprezintă teritoriul moldovenesc anexat de către Imperiul Habsburgic în 1775. Astăzi este împărțită între România (sudul) și Ucraina (nordul). Centrul politico-cultural al Bucovinei a fost orașul Cernăuți, în prezent în Ucraina.
Țara Românească („Vlahia” sau „Valahia” în limbile străine) 100px|thumb|Stema Țării Românești inclusă în stema României interbelice (și în altele anterioare sau posterioare) 100px|thumb|Stema principatului Țării Românești fără fundalul „azur” 100px|thumb|Stema Olteniei (1877)
La sfârșitul secolului XIII și începutul secolului al XIV-lea evoluția internă și o serie de schimbări în situația internațională, au îngăduit căpeteniilor românești de la sud de Carpați să întemeieze în 1328 un stat propriu, de sine stătător, independent de Ungaria în 1330. Criza izbucnită în Imperiul tătăresc și tulburările care au izbucnit în Ungaria după stingerea dinastiei arpadiene au determinat pe stăpânii feudali de la sud de Carpați să se strângă în jurul voievodului Basarab. Principatul Țării Românești formează România contopindu-se cu Moldova prin Unirea din 1859. Teritoriul principatului Țării Românești (sau Valahia sau Muntenia în sensul larg al termenului) se împarte în: Muntenia - situată între râul OltThe Columbia EncyclopediaWebster's DictionaryProvincia istorică OlteniaIstoria Românilor în Țara Românească, familia de mari boieri olteni a Craioveștilor și-a consolidat mult poziția ca urmare a extinderii stăpânirilor ei de pământ și a legăturilor strânse pe care le întreținea cu demnitarii turci de la Dunăre. Vechea autonomie a Olteniei a căpătat, datorită boierilor Craiovești, semnificații sporite prin mijlocirea funcției de mare ban al Craiovei, înzestrată cu puteri cvasisuverane la apus de râul Olt., Dunăre, Siret, Milcov și culmile Carpaților de Curbură și Meridionali.